Lansată pe 7 decembrie, conferința de la Copenhaga este rezultatul a doi ani de discuții privind elaborarea unei noi convenții privind schimbările climatice care să o înlocuiască la sfârșitul lui 2012 pe cea de la Kyoto. Uniunea Europeană își dorește un acord ambițios în timp ce Statele Unite și China au interese particulare. Problema negocierilor se pune pe de altă parte și cu economiile în curs de dezvoltare. Între atâtea interese divergențe finalitatea summitului de la Copenhaga este greu de anticipat.
Conferința a început într-o manieră deja consacrată și de alte întâlniri internaționale: manifestări în stradă ale ONG-urilor, un scandal venit prin Europol asupra tranzacțiilor ilegale cu emisii de carbon, un document care a ieșit la lumină și părea să trădeze o alianță a statelor dezvoltate. Și peste toate, acuzații la adresa felului în care danezii organizează summitul.
Început cu turbulențe
Discuțiile de la Copenhaga au fost perturbate inițial de dezvăluirile Europolului care i-au pus pe europeni într-o situație delicată. S-a descoperit că în ultimele 18 luni în Uniunea Europeană au avut loc tranzacții fraudulose cu permise de poluare care au generat pierderi în valoare de 5 miliarde de euro conform unul comunicat al Europol emis pe 9 decembrie a.c. Franța, Olanda și Marea Britanie au încercat să își schimbe legislația pentru a face imposibilă această infracțiune dar fără prea mare success. Aceste premise sunt cumpărate din statele scutite de taxe și vândute în țări unde cumpărătorii sunt obligați să platească această taxă. Agenția Europol estimează că în unele state până la 90% din permisele pentru emisiile de carbon sunt rezultatul fraudelor existând riscul ca acesta să se extindă asupra domeniului gazelor naturale sau al electricității.
Pe lângă chestiunea permiselor care a pus UE într-o lumină proastă, țările în curs de dezvoltare prezente s-au aratat revoltate în momentul în care au aflat despre un proiect de acord potrivit căruia statele dezvoltate ar obține mai multă putere, ONU ar pierde rolul principal în negocierile climatice iar standardele pentru reducerea emisiilor de carbon s-ar stabili diferențiat. Paragraful care a agitat cel mai tare spiritele făcea referire la asocierea obligatorie a asistenței financiare acordată țărilor mai sărace de punerea în practică de către acestea a unui set impus de măsuri care să combat efectele schimbărilor climatic. Ministerul Mediului din Danemarca a negat imediat faptul că documentul ar reprezenta o propunere oficială, însuși Yvo de Boer, Secretarul Executiv al Convenției Cadru a Națiunilor Unite asupra Problemelor Climatice declarând că acel document este ”unul informal, realizat înainte de conferință”.
De la acest scandal au plecat și acuzațiile asupra președinției daneze, atât Lumumba Stanislaus Di-Aping președintele unui grup de țări cunoscut sub numele ”G77 plus China” și Kim Crstensen, șeful inițiativei climatice a World Wide Fund for Nature avertizând că negocierile se concentrează mai mult pe satisfacerea țărilor bogate decât pe respectarea tuturor statelor care cer o soluție corectă.
În cadrul negocierilor a fost contestată însăși metoda de calcul a încălzirii climatice, a rezultatelor științifice pe care trebuie să se bazeze negocierile.
O Uniune Europeană în avangardă
Uniunea Europeană, reprezentată de președinția suedeză, vrea să fie la acest summit vârful de lance al schimbării. Statele membre și-au asumat la nivel comunitar protocolul de la Kyoto prin care s-au angajat să reducă emisiile de gaze cu 20% până în anul 2020. Comisia dorește ca statele participante să se pună deacord asupra unui text simplu și clar care să devina obligatoriu pentru toate statele începând cu 1 ianuarie 2013.
Andreas Carlgren, ministrul Mediului din Suedia a precizat că au existat discuții cu privire la o soluție în doi pași la problema climatic dar ”pentru Uniunea Europeană acordul de la Copenhaga trebuie să fie mai degrabă pasul”. Ministrul suedez a detaliat atât mandatul Uniunii Europene cât și punctele pe care ar trebui să le conțină un viitor acord.
Prin intermediul acordului sperat, țările industrializate ar trebui să își asume obligația de a reduce emisiile la nivelul tuturor ramurilor economice generatoare de poluare de acest tip. Cele mai avnsate state în curs de dezvoltare trebuie să își assume măsuri destinate reducerii emisiilor. Statele industrializate vor furniza un sprijin financiar permanent între anii 2010-2012 pentru măsurile de prevenire a schimbărilor climatice în statele în curs de dezvoltare. În final, trebuie creat un sistem care să asigure susținerea pe termen lung a măsurilor de reducere a poluarii care să includă transfer tehnologic și cooperare dar și un mecanism de revizuire așa încât măsurile luate să poată fii ajustate în funcție de evoluții.
Uniunea Europeană își asumă reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în statele membre cu 80-90% până în anul 2050 comparativ cu 1990. Indiferent de ceea ce vor decide restul statelor, UE își va reduce emisiile sale cu 20% până în 2020 și intenționează să crească acest obiectiv la 30% dacă și celelalte state sunt dispuse să își asume angajamente similar. Emisiile din transportul arerian trebuie reduse cu 10%, iar cele pentru transportul maritim cu 20%. Devastarea pădurilor tropicale trebuie înjumătățită până în 2020 și stopată până în 2030 iar reîmpăduririle sunt o prioritate și singura cale de reducere a emisiilor în acest sector.
Reprezentantul Uniunii Europene a accentuat faptul că acțiunile propuse de state pînă în prezent sunt insuficiente pentru a atinge obiectivul 2 grade Celsius.
Cei mari
Marea Britanie a lansat mesaje pozitive încă din luna octombrie 2009, când premierul Gordon Brown a precizat într-un discurs despre Copenhaga că acesta va trebui să fie ”momentul în care națiunile ajung la un acord istoric cu privire la viitorul climei planetei”. Brown și-a păstrat atitudinea aceasta și pe parcusrul summitului, apropiindu-se de poziția lui Nicholas Sarkozy și declarând că vor lucra împreună pentru a ajunge la un rezultat ambițios. Aderând la poziția oficială a Uniunii Europene de a reduce chiar până la 30% emisiile de carbon premierul britanic a anunțat că Marea Britanie va oferi 1.5 milioane de lire către un fond pe trei ani care să ajute cele mai sărace state să se adapteze efectelor schimbărilor climatice.
Atitudini tensionate există și între statele mari, mărul discordiei fiind tot Statele Unite. Nicholas Sarkozy a dat tonul criticilor, apreciind prezența președintelui Obama pe 9 decembrie ca importantă dar nu suficientă în condițiile în care deciziile finale vor fi luate de șefii de state și de guverne în zilele de 18-19 decembrie. Statelor Unite sunt singurul stat care nu a semnat protocolul de la Kyoto iar subiectul emisiilor de carbon bate încă pasul pe loc peste ocean, în prezent legea privind limitarea emisiilor de CO2 asteaptă încă să treacă de votul Senatului.
Atitudinea oficială a SUA reflectă și opinia apărută în societatea americană care nu mai crede în scenariile climatice înfricoșătoare. ”Încălzirea globală nu este o criză, iar americanii au început să fie din ce în ce mai sceptici în legătura cu acest fenomen” a declarat recent Ben Lieberman, expert în energie și probleme de mediu la Heritage Foundation, think-tank conservator cu sediul în Washington. De aici până la idea că subiectul ar fii de fapt bazat pe un șantaj politic nu e decat un pas. Astfel, legea privind limitarea emisiilor de dioxid de carbon nu are șanse să treacă înainte de încheierea summitului de la Copenhaga ceea ce ar complică și poziția SUA și ar putea conduce la nesemnarea unui eventual accord. Este un posibil scenariu confirmat și de declarațiile responsabilului special american pentru schimbări climatice Todd Stern care a declarat pentru ”The Guardian” că economiile în curs de dezvoltare trebuie să își intensifice eforturile de reducere a emisiilor, avertizând că este ”cu siguranță posibil” să nu se ajungă la niciun accord la Copenhaga.
De cealaltă parte, China reprezentată de primul ministru, Wen Jiabao, a declarat că nu va semna noul acord dacă în acesta nu se stipulează că răspunderea pentru un mediu curat “sa fie împărțită între toate semnatarele” și creșterea ajutorului financiar pentru țările în curs de dezvoltare. În cazul în care aceste puncte ar fii aprobate China ar putea merge și mergând până la o reducere de 50% a emisiilor de carbon până în 2050. Negociatorul chinez Xie Zhenhua a completat subliniind că țara sa vrea să joace un rol constructiv și a acerut americanilor să își îmbunătățescă oferta actuală pentru reducerea gazelor cu efect de seră până în 2020.
La nivel global, China este cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră, fiind urmată de SUA, Uniunea Europeană, India și Japonia. Succesul conferinței, care s-ar materializa într-un acord cu putere de lege, cel puțin pentru a garanta continuarea negocierile pe viitor într-o anume direcție, depinde astfel de înțelegerile dintre China și Statele Unite care emit împreună 40% din gazele cu efect de seră la nivel planetar.
SUA nu vrea să dea bani
În ciuda crizei, pe 11 decembrie au fost abordate și chestiunile financiare care trebuie să însoțească un eventual accord la Copenhaga. În ciuda crizei, statele Uniunii Europene au decis să ajute țările sărace cu 7,2 miliarde de euro timp de trei ani, începând cu 2010. Germania, Franța și Marea Britanie sunt principalii contributori cu câte 1,2 miliarde de euro, iar în vreme ce Ungaria va contribui cu 6 milioane iar Cehia cu 12 milioane de euro România abia dacă figurează în listă.
Lipsa unui acord la acest summit ar costa anual economia mondială în jur de 500 miliarde de dolari în perioada 2010-2030, conform Agenției Internaționale pentru Energie (AIE). Iar încheierea unui acord va costa economia mondială mii de miliarde de dolari, numai investițiile în infrastructura energetică ar costa 10 mii miliarde de euro pentru perioada 2010-2030 conform AIE. ProjectCatalyst – o inițiativă a UE și Climate Works (organizație neguvernamentală din SUA) – a calculat că vor fii necesari 100 de miliarde de dolari până în 2020 pentru finanțarea programelor de contracarare a efectelor schimbărilor climatice în țările aflate în curs de dezvoltare. Organizația a identificat și o parte din resursele care ar putea contrubui la fond. Jumatate din suma necesară ar putea fii adunată de pe piața drepturilor de emisie a dioxidului de carbon iar altă parte din taxele pe combustibil din transporturile aeriene, navale la care să se adauge împrumuturi și granturi pentru statele mai sărace.
La banii europeni ar trebui să se adauge și contribuțiile unor state ca SUA, China și Japonia. Miliardarul George Soros a propus crearea unui fond de 100 miliarde de dolari la care să contribuie toate statele mari și care să fie administrat de Fondul Monetar Internațional. Varianta displace însă țărilor emergente care se tem ca ONU, organizație în care ele și-au consolidate de ani buni o poziție bună să nu piardă controlul financiar asupra banilor destinat reducerii efectelor schimbărilor climatice. Cu toate acestea, negociatorul șef al SUA la Copenhaga a declarat că Statele Unite nu vor da bani Chinei și altor state emergente pentru ca acestea să reducă emisiile de gaze cu efect de seră, și ca statele sărace nu trebuie să fie private de răspundere doar pentru că folosesc mai puțini combustibili fosili.
România va fii afectată de încălzirea globală din 2015
Pe 10 decembrie agenția RADOR a publicat o știre care anunța faptul că România ar fi fost criticată la conferința ONU pentru combaterea schimbărilor climatice de la Copenhaga ca fiind singura țară din Uniunea Europeană care nu a tratat cu seriozitate subiectul ariilor naturale protejate incluse în rețeaua Natura 2000. Deși informația a fost contestată de Ministerul Mediului din România, care a subliniat inclusiv faptul că ariile naturale protejate ”nu ar face parte din domeniile de negociere care intră sub acoperirea Convenției Natiunilor Unite priving Schimbările Climatice și a Protocolului de la Kyoto” și astfel nu ar fii un punct vulnerabil în negocierile de la Copenhaga subiectul rămâne unul critic. Uniunea Europeană a dat deja în judecată statul român în luna septembrie 2009 în chestiunea administrării ariilor naturale protejate și daca procesul va fii pierdut vom pierde și zeci de milioane de euro destinați conservării mediului.
România va fi reprezentată la summitul de la Copenhaga, în zilele de 15 și 16 decembrie 2009 de doi reprezentanți ai Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic Sulfina Barbu și Attila Korodi și de Iosif Blaga, membru al Delegației Parlamentului României în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Potrivit Ministerului Mediului, delegația României la negocierile de la Copenhaga va fi condusă de ministrul Mediului și va include reprezentanți ai mai multor ministere, dar este evident faptul că în situația în care avem un guvern demis interimar vocea delegației românești va fi lipsită de forță.
Până atunci însă, Federația Agrostar a fost deja prezentă în capitala daneză pe 10 decembrie prezentând un raport ”Impactul schimbărilor climatice asupra agriculturii din România” deloc optimist. Aceasta a avertizat că începând din anul 2015 încălzirea globală va avea efecte certe și în România. 13 judeșe din sud-vestul țării vor fii afectate ceea ce va duce la reducerea producției agricole cu 40%. Raportul Agrostar a avertizat că în prezent sistemul de producție agricolă și structura capitalului natural sunt deja afectate în proporție de peste 40% de fenomene ca eroziunile, seceta, alunecări de teren, carență de fosfor și potasiu.
Cu siguranță însă că momentul Copenhaga nu este sfârșitul procesului de redesenare a soluțiilor privind combaterea schimbarilor climatice. Este doar o etapă pentru negocierile detaliate care vor urma în anul 2010 care se va încheia cu o nouă conferință programat a se desfășura în decembrie în Mexic. Punctele nevralgice ale unui viitor acord rămân până atunci aceleași: țările dezvoltate trebuie să stabilească ținte ferme pentru redcerea emisiilor până în 2020, țările în curs de dezvoltare trebuie să prezinte măsuri pentru stoparea creșterii propriilor emisii, țările bogate vor trebui să asigure asistența financiară pe termen lung celor mai sărace și să înființeze un fond prin care acestea din urmă să fie ajutate, crearea unei structuri de guvernare care să asigure atingerea acestor obiective.
