Mulţi se tem că în Asia tulburările politice recente vor submina progresul democraţiei în regiune. Instabilitatea actuală din Japonia, Thailanda, Mongolia, Coreea de Sud şi Taiwan se datorează durerilor de creştere asociate construirii unui mediu regional favorabil dezvoltării democratice.
În Japonia, cea mai veche şi mai stabilă democraţie din regiune, un al doilea prim-ministru a demisionat în decurs de doar un an, iar Dieta veche de 120 de ani este paralizată, îngheţând până şi cele mai elementare legi. Premierul Thailandei a declarat starea de urgenţă în Bangkok, pentru a putea înăbuşi protestele tot mai violente, iar presiunea pentru demisia sa creşte. Parlamentul Mongoliei abia începe să lucreze după o pauză de două luni cauzată de primele revolte din această ţară, dar acuzaţiile de fraudă încă apasă asupra partidului de guvernământ. Popularitatea preşedintelui Coreei de Sud, Lee Myung-bak, s-a prăbuşit din cauza problemei importurilor de carne de vită din SUA, iar străzile Seulului s-au umplut de mii de protestatari purtând lumânări aprinse; criza a paralizat activitatea guvernului câteva săptămâni. În Taiwan, care a organizat alegeri fără incidente în martie, circulă zvonuri negre conform cărora noul preşedinte, Ma Ying-jeou, în realitate complotează să ofere Chinei suveranitatea insulei.
Care este problema?
Dintr-un punct de vedere optimist, exact asta trebuia să se întâmple. Democraţia este imprevizibilă, există numeroase facţiuni şi vocea poporului nu este întotdeauna măsurată şi armonioasă. Cu excepţia Japoniei, statele liberale din Asia există doar de câteva decenii. Politologii au divergenţe în ce priveşte vechimea de la care o democraţie devine “adevărată” sau “matură”, dar un criteriu spune că trebuie să treacă o generaţie de la acordarea drepturilor constituţionale până când un sistem democratic să fie considerat stabil. Alţii consideră că trebuie să aibă loc cel puţin două schimbări paşnice de putere între partidele politice, pentru ca sistemul să poată fi numit stabil.
Potrivit acestui etalon, numeroase ţări asiatice sunt abia în pragul maturităţii democratice. Atât Taiwanul, cât şi Coreea de Sud au trecut de pragul celor două schimbări de putere, dar nici una din democraţiile din Asia, cu excepţia Japoniei, nu îndeplineşte criteriul trecerii unei generaţii. Dacă în America şi Europa, cercurile de interese, nepotismul, ineficienţa şi frauda inerente în democraţie sunt semnificativ contracarate prin legislaţie şi mecanisme politice, în Asia aceste remedii sunt încă în curs de dezvoltare. Dacă aceste ţări mai rezistă puţin, spune teoria optimistă, vor reuşi să depăşească aceste dureri de creştere şi să înveţe din ele lecţii valoroase despre construirea unui sistem politic viabil.
Pesimiştii afirmă însă că aşa-numitele “valori asiatice”, ca armonia, ierarhia şi reţelele informale, sunt incompatibile cu conceptele occidentale legate de democraţie, dar ar putea servi totuşi drept mecanisme de legătură între politicile liberale şi guvernele nereprezentative.
Pesimiştii mai raţionali totuşi ar spune că politica democratică a fost deturnată, în multe state asiatice, de elite corupte sau incompetente, iar nevoile oamenilor simpli au fost neglijate. Ideea aici nu este că transparenţa, statul de drept, libertatea presei şi alte drepturi nu sunt posibile în Asia, ci mai degrabă că sistemul democratic a fost manipulat de oameni mai interesaţi de puterea personală decât în efortul de creare a unui cadru liberal viabil. În realitate însă, experienţa fiecărei ţări este unică şi reflectă punctele tari şi slăbiciunile politicienilor, ale alegătorilor şi ale cercurilor de interese din ţara respectivă.
Cei care îşi fac griji pentru soarta democraţiei în Asia ar trebui să nu uite de pasiunea care aduce milioane de oameni la vot şi zeci de mii în stradă, pentru a apăra cauzele în care cred. De asemenea, trebuie să recunoaştem că nu există voci credibile care să îndemne la o revenire la regimul autoritarist, nici măcar în Thailanda, unde este posibil ca alegerile democratice să fi fost fraudate. Însă nu trebuie să fim nici orbiţi de optimism încât să credem că democraţia îşi va face cumva loc printre toate aceste probleme în ţările din Asia. Încrederea oamenilor în sistemele democratice liberale este un lucru fragil. Uneori, odată înşelată, ea nu mai poate fi recâştigată.
Problemele cu care se confruntă democraţia în Asia sunt legate de implementare, şi nu de compatibilitatea de principiu a democraţiei cu culturile asiatice. O parte a “soluţiei” este să nu se exagereze problema. O doză de imprevizibil este normală în orice democraţie, şi nimeni nu ar trebui să creadă că alegerile vor propulsa întotdeauna lideri înţelepţi sau şefi care să le placă altor state. Cheia este mai degrabă în asigurarea că alegerile sunt organizate în continuare – că populaţia a avut ocazia, în timp, să se răzgândească şi că doreşte lideri mai buni. Pe măsură ce democraţia se instalează mai bine, avem toate motivele să credem că va deveni o parte componentă a vieţilor asiaticilor, aşa cum este şi pentru mulţi dintre semenii lor europeni şi americani. (V. M.)
ok
