Home » Politică internă » Dacă criteriul politic nU E, nimic nU E

Dacă criteriul politic nU E, nimic nU E

A început numaratoarea inversa. Fiecare secunda scursa pare, în conditiile actuale, fatala demnitarilor Partidului Social Democrat din Guvern si din Parlament, din Bucuresti sau din tara. Doua luni pâna la alegerile locale, sase luni pâna la Raportul de tara redactat de Comisia Europeana (document fundamental care va arata daca Uniunea Europeana va accepta România în anul 2007) si opt luni pâna la alegerile parlamentare si prezidentiale. Ce fac liderii PSD în aceste conditii ? Sfideaza ostentativ pe toata lumea, respingând toate criticile interne si externe referitoare la “coruptia institutionala înspaimântatoare” generata de ei, dupa cum resping si solutiile de îndreptare a situatiei, amenintând presa, societatea civila, opozitia democrata si chiar parlamentarii europeni care au penalizat Guvernul.

Are balta peste…

Cetatenii români, jurnalistii, oficialii UE si SUA, ai FMI si ai Bancii Mondiale au reclamat dur coruptia institutionalizata sufocanta generata si întretinuta de autoritatile statului (reprezentate de demnitari PSD), principala cauza a saracirii extreme a unei mari parti a populatiei. Coruptia, ni se atrage atentia în toate limbile de circulatie internationala, poate duce la instabilitate politica si sociala dupa ce a dus, deja, la disparitia statului de drept, conditie sine-qua-non pentru integrarea României în Uniunea Europeana.

Coruptia mioritica poate fi ierarhizata precis. “Pestii”, dupa cum plastic se exprima comisarul UE Gunter Verheugen la adresa celor care ar trebui sa constituie clientela selecta a PNA, pot fi împartiti pe categorii, în functie de dimensiunea tunurilor date în ultimii trei ani: “pestii mici” carora le corespund hotiile sau spagile de ordinul a zeci de mii de euro sau dolari, “pestii mijlocii”, ale caror afaceri ilegale sunt de ordinul a milioane de euro sau dolari si, în sfârsit, “pestii mari” care ale caror jafuri se ridica deja la valori de sute de milioane de euro sau dolari. “Prindeti pestii cei mari si veniti cu ei în fata justitiei” a cerut comisarul UE pentru integrare, în ziua în care Parlamentul European vota “Raportul Nicholson” si oficializa “reorientarea” negocierilor cu România de aderare la UE.

Documentul constata simplu ca “România nu îndeplineste criteriile de aderare”. Daca pentru ministrul de externe Mircea Geoana aceasta formulare a constituit victoria suprema a unui lobby intens, în încercarea de a vinde la intern gogosi umflate si gustoase, pentru noi, ceilalti, românii interesati de integrarea cât mai rapida în UE, formularea din Raport înseamna ca România nu mai îndeplineste nici unul dintre criteriile de aderare, nici macar criteriul politic. Ori, pâna în anul de gratie 2004 rapoartele privitoare la tara- noastra cuprindeau invariabil formula “România îndeplineste criteriul politic de aderare”.

De fapt întreaga miza a Raportului Parlamentului European consta în obligarea Comisiei Europene sa se preocupe cu prioritate de criteriul politic, adica de respectarea statului de drept în România. Parlamentarii europeni au ajuns deci la concluzia ca, preocupati mai mult de performantele economice ale României, comisarii europeni au închis ochii la tot mai numeroasele abuzuri ale Guvernului de la Bucuresti în ceea ce priveste nerespectarea independentei justitiei, administratia publica politizata si corupta, abuzurile Politiei, cenzurarea presei si mimarea luptei împotriva coruptiei.

“Problema României este coruptia, coruptia, coruptia” a sintetizat sacadat Raportorul UE pentru România, Emma Nicholson, sosita special la Bucuresti pentru a traduce românilor mesajul transmis de Parlamentul European atât Guvernului Nastase, cât si Comisiei Europene.

Asadar, criza dintre Bucuresti si Bruxelles s-a acutizat. În luna aprilie, Comisia Europeana va prezenta Parlamentului European masurile pe care le va întreprinde în încercarea de a (re)aduce Cabinetul Nastase cu picioarele pe pamânt, pâna în septembrie, când va redacta Raportul de tara. Deja o serie de oficiali ai Guvernului PSD, constienti de gravitatea criticilor UE, au recunoscut, în medii închise, ca sansele ca România sa beneficieze de un Raport de tara pozitiv sunt din ce în ce mai reduse. Iar ambasadorul Uniunii Europene la Bucuresti, Jonathan Scheele, a declarat oficial ca va recomanda Comisiei Europene sa consemneze faptul ca, în România, libertatea presei (domeniu inclus în criteriul politic) nu se respecta de catre actuala Putere. Mai mult, oficialii Bancii Mondiale au amenintat ca nu vor elibera a doua transa din acordul PSAL II daca Guvernul nu va privatiza, pâna în luna iunie 2004, Petrom, Distrigaz Sud si Nord, Electrica Banat si Electrica Dobrogea, amânate trei ani de la privatizare de Executivpentru a “hrani” din banii lor, bani publici, demnitari si clienti ai PSD gen Corneliu Iacobov, Razvan Temesan & comp. “Solutia pentru disparitia coruptiei trebuie sa vina din interior si nu impusa de Banca Mondiala. Daca ar exista un medicament care sa poata fi luat împotriva coruptiei, noi l-am aduce” s-a raliat criticilor formulate de UE si directorul Bancii Mondiale pentru România, Owaise Saadat.

“Sa se revizuiasca, primesc ! Dar sa nu se schimbe nimic”

Ce au facut liderii PSD în fata avalansei de critici rostogolite asupra Guvernului? Premierul Adrian Nastase s-a deplasat la Bruxelles pentru a înainta oficialilor UE o noua serie de promisiuni pe hârtie ale Guvernului. Ghinion. Conform oficialilor care l-au însotit pe primul ministru la Bruxelles, diplomatii Uniunii Europene i-au prezentat o lista cu persoanele considerate de ei indezirabile, persoane care trebuie deferite justitiei pentru acte grave de coruptie. Premierul a vazut negru înaintea ochilor: enumerarea cuprindea cele mai grele nume ale PSD, implicit ale Guvernului. Întorsi în tara, liderii PSD au declansat o campanie crunta de dezinformare a populatiei, careia i s-a raliat si seful statului, Ion Iliescu, declarând împreuna ca acuzatiile occidentale nu sunt ceea ce par, ba sunt chiar “mesaje optimiste”. Demnitarii PSD au gasit si vinovatii pentru pumnul primit în plina figura în an electoral de la forurile occidentale: jurnalistii care sunt toata ziua “cu coruptia în gura”, ca sa-l citam pe elevatul premier Nastase, si liderii Aliantei PNL-PD, principalii contracandidati ai PSD la alegerile electorale din acest an.

Apoi, liderii PSD au recurs la circul remanierii guvernamentale, eveniment special creat pentru a deturna atentia de la dezastrul pe cale sa se produca la Bruxelles. Din nou, ghinion. Teatrul schimbarii contestatului ministru al Justitiei, Rodica Stanoiu, le-a scapat de sub control, degenerând în scene penibile. Rodica Stanoiu, departe de a-si prezenta demisia de onoare, s-a cramponat de scaun si l-a obligat pe Ion Iliescu sa-i sara în ajutor. Cu o placere nedisimulata, acesta a decis ferm, peste capul premierului Adrian Nastase: sa se revizuiasca, primesc, dar sa nu se schimbe nimic, respectiv, o luam pe Rodica din Palatul Victoria si o aducem la Palatul Cotroceni si îl luam pe Ioan Talpes de la Palatul Cotroceni si îl ducem la Palatul Victoria în functia de vicepremier responsabil cu integrarea în UE. Singura concesie facuta premierului de seful statului: numirea în functia de ministru al Justitiei (minister aflat sub coordonarea lui Talpes) a tânarului secretar de stat de la MAE, Cristian Diaconescu. Iar schimbarea de la Justitie a fost oficializata de seful statului doar dupa ce l-a vazut uns ca vicepremier pe fostul sau consilier, Ioan Talpes, a carui atributie a reprezentat-o controlul serviciile secrete din România. În plus, acelasi Talpes a fost ancorat în scandaluri grave de coruptie prezentate de jurnalisti în ultimii ani. Şi asta, ca sa vada toata tara cine este stapân în PSD si în Guvern. Circul reorganizarii Cabinetului Nastase a continuat: în fapt s-au creat sase Guverne (trei conduse de cei trei vicepremieri, unul condus de Cancelarul Alin Teodorescu, sef, prin numarul de actiuni detinute, al institutului de sondare a opiniei publice, IMAS, unul condus de secretarul general al Guvernului Eugen Bejinariu si unul al premierului Adrian Nastase). Mai mult, de integrare se vor ocupa, de acum încolo… noua ministrii!!!

Diplomatii europeni au asistat uluiti la replica data recomandarilor lor de catre partidul de guvernamânt. În loc de o reducere a ministrilor, Cabinetul Nastase s-a înmultit precum euglena verde, în loc sa lupte cu coruptii, acestia sunt ajutati sa fuga din tara ca în cazul celebrului “baron” PSD de Bacau, Corneliu Iacobov, care a fraudat statul, cu concursul nemijlocit al Guvernului, conform acuzatiilor din presa, cu peste 300 milioane euro. Şi acesta este doar UN “peste mare”.

Specialisti în manipulari si constienti ca lupta electorala va fi mult mai dura decât au anticipat, liderii PSD presati din toate partile sa-si sacrifice “pestii mari” au stabilit sa-si sacrifice câtiva “pestisori”: pe primarul “care este” al sectorului 5 Bucuresti, Marian Vanghelie (care a acumulat o avere aproximata chiar de el la trei milioane dolari) si pe consumatul “baron” PSD de Ilfov, Bebe Ivanovici. În paralel, au demarat o campanie violenta de acuzare a liderilor PNL si PD ca acestia ar fi, de fapt, “baroni”, solicitând PNA sa deschida anchete penale pe numele politicienilor liberali si democrati. Întrebat de ce nu solicita, la fel de prompt, si anchetarea “baronilor” PSD Corneliu Iacobov, Culita Tarâta, Marian Oprisan, Şerban Mihailescu, Viorel Hrebenciuc, Radu Mazare, etc., secretarul general al partidului de guvernamânt, Dan Matei Aghaton, a dat un raspuns contrar oricarei logici: “Pentru ca PSD nu poate cere asa ceva PNA, ar însemna sa influenteze justitia”.

Linistit ca va amuti Alianta PNL-PD cu tirul de acuzatii, Guvernul îsi continua abuzurile: contrar legilor bancare, a impus CEC, condus de liderul PSD Constantin Teculescu, sa alimenteze, din banii populatiei, programele electorale restante ale partidului – construirea de case prin ANL (care va putea împrumuta de la CEC 5000 miliarde lei) si finantarea Comisiei Nationale de Investitii cu 1500 miliarde lei pentru construirea de… sali de sport. În atari conditii, este de asteptat ca reactiile oficialilor FMI si ai Bancii Mondiale le vor depasi în virulenta pe cele ale oficialilor Uniunii Europene, în fata încercarii de transformare a ultimei banci ramase la discretia Guvernului într-un nou Bancorex.

Vrea cu adevarat PSD sa integreze România în UE? Se aude tot mai des ca “nu prea”, deoarece afacerile pesedistilor, construite pe nisip si pasibile oricând de anchete penale, nu sunt competitive cu afacerile solide, legitime, derulate în Uniunea Europeana. Iar speranta liderilor PSD ca ar mai putea câstiga un mandat este pusa sub semnul îndoielii de realitatile românesti: cel putin un milion de români lucreaza în statele UE, iar familiile lor (o populatie care ajunge la 3-4 milioane de persoane votante din cele aproximativ 10 milioane care se prezinta la vot) se întreaba firesc de ce acolo se pot câstiga bani prin munca, iar în tara, doar prin furt?

Corigent în acest moment pe toata linia, PSD se ascunde în spatele presedintele Ion Iliescu de la care asteapta o ultima minune la alegerile din toamna.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 13
© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress