În ultima duminică din septembrie majoritatea ucrainenilor au mers la vot pentru a lua parte la un exerciţiu civic tot mai rar în majoritatea statelor foste sovietice: alegeri libere, deschise şi cu o competiţie politicǎ realǎ. Mediatizarea a fost foarte bună şi intervenţia directă a statului aproape inexistentă. Problemele întâlnite s-au datorat în principal proastei organizǎri (liste de vot prost întocmite) şi legislaţiei neclare, care lasǎ loc pentru abuzuri (votul multiplu) datorate excesului de zel al autoritǎţilor locale.
Alegerile în Ucraina au devenit parcă permanente. În ciuda celor patru runde de alegeri desfǎşurate în ultimii trei ani în Ucraina, blocajul politic încă persistă. Soluţia găsită pentru ieşirea din această situaţie pare a fi un guvern de uniune naţională format din partidul “albastru,” pro-Moscova a lui Viktor Ianukovici şi partidele pro-occidentale, “portocalii”, conduse de Viktor Iuşcenko şi de Iulia Timoşenko.
Deşi mulţi ucraineni preferă să fie chemaţi la urne fără să li se impună ordinea de sus, o mare parte sunt dezamăgiţi de conducători, pe care îi văd incapabili să-şi facă datoria, iar unii consideră că ţara are nevoie de un lider asemănător preşedintelui rus Vladimir Putin.
Ucraina este mai democraticǎ decât majoritatea celorlalte ţări din fosta Uniune Sovietică. Cu excepţia celor trei state baltice ex-sovietice, care au devenit membre ale Uniunii Europene în 2004, majoritatea republicilor din fosta Uniune Sovieticǎ au fǎcut paşi înapoi în ultimii ani, abandonând democraţiile experimentale în favoarea unor concentraţii diferite de autoritarism.
Problema Ucrainei este cǎ democraţia s-a transformat într-o permanentǎ crizǎ politicǎ şi existǎ şi pericolul ca ucrainenii sǎ se plictiseascǎ de alegerile libere care par doar sǎ reconfirme egalitatea dintre partidele albastru şi portocaliu. Autoritarismul este în creştere în fostele state ex-sovietice. Statul vecin Belarus este condus aproape ca un fief personal de preşedintele Alexander Lukaşenko, ales cu o majoritate copleşitoare pentru un al treilea mandat prezidenţial anul trecut, în urma unor alegeri definite de observatorii internaţionali drept fraudate. Rusia, vecinul uriaş care încǎ are o influenţǎ foarte mare asupra Ucrainei, s-a îndreptat spre un sistem de “democraţie controlatǎ” care a asigurat prosperitate şi ordine dar a limitat semnificativ libertǎţile cetǎţeneşti. Rusia este în esenţǎ un stat autoritarist cu o structurǎ de putere foarte centralizatǎ şi cea mai mare parte a puterii de decizie concentratǎ în mâna preşedintelui Vladimir Putin, care are o popularitate enormă.
În Asia Centralǎ, Uzbekistanul şi Turkmenistanul sunt aproape de dictaturǎ. Considerat cândva o democraţie în faşǎ, Kazahstanul a adoptat modificǎri constituţionale la începutul acestui an, prin care liderul de extracţie sovieticǎ Nursultan Nazarbayev poate deveni preşedinte pe viaţǎ.
Peisajul este tot mai întunecat şi în Georgia şi Kârgâzstan, douǎ ţǎri care, ca şi Ucraina, au experimentat recent “revoluţii colorate” pro-democraţie. Sǎptǎmâna trecutǎ mii de persoane au protestat pe strǎzile capitalei georgiene Tbilisi împotriva arestǎrii fostului ministru al apǎrǎrii Irakli Okruashvili, unul din principalii adversari ai preşedintelui Mihail Saakashvili. Lucrurile stau încǎ şi mai rǎu în Kârgâzstan şi Moldova, o altǎ ţarǎ cu şanse de democratizare vecinǎ Ucrainei.
Home » Editorial » Democraţia din Ucraina
