Timp de câteva zile atenția mass-mediei de la București s-a îndreptat masiv și spre altceva decât spre uzualele ciondăneli între „coabitanții” de conveniență aciuați prin diversele palate din capitala României. E drept că atâția înalți oficiali străini la un loc nu au mai fost în România de la summitul NATO din 2008. Iar dacă atunci oficialul care și-a adjudecat cel mai important câștig de imagine a fost președintele rus Vladimir Putin, acum „omul zilei” a fost premierul chinez Li Keqiang.
Reuniunea anuală la nivelul șefilor de guverne din China, Europa Centrală și de Est și cea de-a treia ediție a Forumului economic și comercial China-Europa Centrală și de Est s-a desfășurat în acest an la Bucuresti, după ce prima ediție a avut loc la Budapesta, în 2011, iar cea de-a doua la Varșovia, în 2012. O ocazie excelentă nu doar de a rememora bunele relații de prietenie ce au legat România și China de-a lungul timpului ci și o șansă importantă pentru guvernul Ponta de a face încă un pas concret de la o agendă de bune intenții (despre care scriam aici după vizita premierului Ponta la Beijing) spre un parteneriat cu adevărat viabil.
Deși gestionat discutabil din punct de vedere al comunicării (evenimentul a intrat pe agenda media abia în ceasul al 11-lea înainte de start), organizatorii au reușit să aducă la București nu doar pe unul din liderii politici ai planetei (care a venit împreună cu o mulțime de demnitari și nu mai puțin de 300 de reprezentanți ai mediului de afaceri), ci și peste 1.000 de reprezentanți ai firmelor private și de stat din cele 16 state central și est-europene: România, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Slovacia, Republica Cehă, Slovenia, Serbia, Muntenegru, Croația, Bosnia și Herțegovina, Estonia, Albania, Letonia, Lituania și Republica Macedonia. Forumul economic și comercial desfășurat în marja reuniunii liderilor de guvern s-a axat pe cinci teme majore: energie, agricultură, turism, IT&C și infrastructură, fără a omite însă în cadrul discuțiilor informale și alte subiecte de interes pentru cei implicați.
UE vs „noua Rusie” – China
Pe parcursul celor trei zile cât premierul chinez s-a aflat la București am putut asista la o interesantă panoplie a reacțiilor, de la cele emoționale la cele justificate mai mult sau mai puțin ideologic, de la spaime tributare vremurilor trecute la euforia visărilor cu ochii deschiși. Inutil să mai precizăm că acelea care contează cel mai mult sunt cele strict pragmatice. Simultan cu primirea fastuoasă a premierului chinez pe plaiurile românești a fost difuzat un document al Comisiei Europene care solicita ţărilor membre să rămână unite în negocierile de orice fel cu China, un semnal pe care mass-media la interpretat ca pe un avertisment adresat direct premierului Ponta. O interpretare voit sau nu eronată. Cred că mai degrabă avem de-a face cu o încercare (ce-i drept cam prea spontană și cu o doză serioasă de ipocrizie) a liderilor de la Bruxelles de a evita apariția unei noi ”Rusii” pe arena relațiilor bilaterale a țărilor membre, cunoscut fiind faptul că Rusia a preferat să trateze direct cu țările membre atunci când interesele sale nu au reușit să depășească opoziția conducerii Uniunii Europene. China ar putea aplica la rândul său această tactică a vechiului dar eficientului „Divide et impera” în relațiile cu UE, iar liderii de la Bruxelles sunt conștienți că aceasta ar putea îngropa și ultima lor fărâmă de autoritate. De altfel, comentând despre Summit-ul de la București, Thomas König, coordonatorul programului destinat relațiilor cu China la Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR), remarca onest că în ultimul timp „China a devenit foarte oportunistă”. „În timp ce Europa de Vest încă se confruntă cu criza economică, fără a avea posibilitatea de a oferi noi oportunități pentru Europa de Est, China și-a intensificat rapid prezența în regiune, fără să știm cu exactitate care sunt obiectivele sale finale”, spune el. Ca atare, nu premierul Ponta a fost ținta atenționării respective, ci toți cei 16 șefi de guvern prezenți la București. Subliniez însă încă o dată că mi se pare ipocrită și nedreaptă această atitudine a liderilor din conducerea UE. Pentru că în topul țărilor care au tratat și tratează cu Rusia (și probabil o vor face și cu China – Germania deja a demonstrat „că se poate”!) peste capul Uniunii Europene nu sunt noii sosiți în comunitate, ci tocmai ”greii” vestici ai Europei. Cei care ar trebui să fie un fel de ”model” pentru esticii mai puțin experimentați și mai puțin conectați la standardele europene.
Ceea ce poate surprinde este că de această dată demersul Chinei s-a întovărășit cu mult zgomot și alămuri de fanfară, fapt oarecum neobișnuit pentru diplomația chineză căreia i se asociază cel mai des sintagma „tace și face”. Sigur, putem constata că parte din gălăgia asociată reuniunii de la București s-a datorat și organizatorilor care au dorit să-și adjudece (poate prea insistent și chiar în detrimental unui demers pragmatic) marele câștig de imagine. Astfel că dincolo de declarațiile euforice și frățești din cadrul numeroaselor întâlniri cu presa (ce-i prea mult creează impresia de ieftin și nu-mi amintesc vreo altă reuniune internațională de top în care personajul/personajele cheie să aibă duble/triple ieșiri la rampă), nimeni nu prea a înțeles: Ce strategie plănuiește China pentru fruntariile Europei? Ce rol ar putea juca ţările din Europa Centrală şi de Est sau, cu alte cuvinte, rudele provinciale ale UE, mai sărace şi mai puţin pretenţioase decât suratele vestice? Dacă ne uităm la volumul actual al schimburilor comerciale dintre UE şi China, care atinge 500 de miliarde de euro, cu ambiţia de a ajunge la 1000 de miliarde în 7 ani, și apoi comparăm cu statisticile care ne arată că Polonia, Republica Cehă, Ungaria și România împreună au importat din China în valoare totală de 31 de miliarde de euro (42 miliarde dolari) în 2012, în timp ce exporturile către China anul trecut au ajuns la doar 4,5 miliarde de euro (6 miliarde dolari), putem repede constata că piața estică ocupă doar o mică parte din potențialul comercial oferit de blocul economic european și oferă un spațiu vast de creștere pe termen mediu și lung.
De ce a schimbat China ”dragonul” cu tigru
Relațiile Chinei cu țările din Estul Europei au fost, în general, puternice, susținute în perioada comunistă și de împărtășirea aceluiași tip de ideologie politică. Și în afară de câteva ocazionale întâlniri cu Dalai Lama și reglări de conturi între imigranții chinezi, știrile și dezbaterile despre China vizează cu precădere reușitele economice. Mai exact, țările est-europene sunt mai puțin critice cu privire la dictatura din China, încălcarea drepturilor omului, cenzura presei și a internetului etc. Ambele părți au tendința de a acorda prioritate pragmatismului economic, mai ales în contextul în care criza economică a demonstrat că globalismul are și părțile sale deloc atrăgătoare, situație în care fiecare e pe cont propriu. România poate deveni tigrul Europei, a spus la București premierul chinez, unul dintre cei mai puternici oameni ai Planetei (căruia prestigioasa revistă Forbes îi acordă un meritoriu loc trei în topul celor mai influente persoane la nivel mondial). „Am ascultat prezentarea premierului Ponta despre economia României. Cred că România va deveni un tigru al Europei și, dacă toți tigrii se vor reuni și vor colabora, se va dezvolta o piață uriașă“, a spus premierul Chinei în deschiderea Forumului economic și comercial China-Europa Centrală și de Est. „România și China sunt ca doi tigri care dacă și-ar uni forțele ar moderniza Europa” a mai spus Li Keqiang, metamorfozând dragonul chinezesc de dragul tigrișorului de la granița europeană, pentru a ne asigura de egalitatea din cadrul parteneriatului strategic. Impecabil, la nivel de discurs aș zice. Poate ar trebui să folosim discursul înaltului oficial chinez ca formula de autosugestie națională! Iar pentru modernizarea care pare să dea oarece frisoane liderilor europeni, premierul chinez și Guvernul de la Beijing oferă o linie de credit importantă de 10 miliarde de euro pe lângă investițiile anunțate și înfăptuite deja prin această parte de lume. “De asemenea, trebuie să avem în vedere și canalele de finanțare. Impreună cu statele membre ale Uniunii Europene ne vom asigura că, în liniile trasate de regulamentele Uniunii Europene, vom putea valorifica cu succes linia specială de credit de 10 miliarde de dolari americani” a mai spus Li Keqiang. Reamintim că în cadrul vizitei efectuate în Polonia, în luna aprilie a acestui an, Wen Jiabao, fostul prim-ministru al Chinei, a anunțat înființarea unei linii de credit 10 miliarde de dolari pentru a sprijini investițiile chineze în Europa Centrală și de Est. În același timp, el a anunțat planurile de a înființa un secretariat de cooperare între China și țările din regiune, subliniind un obiectiv ambițios de $ 100 de miliarde în schimburile comerciale dintre China și Europa de Est și Centrală, până în 2015. Li Keqiang s-a arătat convins de potențialul relațiilor economice dintre China și cele 16 țări din Europa Centrală și de Est, după ce premierii acestor țări i-au prezentat perspectivele economice excelente ale regiunii și domeniile în care sunt interesați de investiții străine. El a concluzionat la finalul Forumului că Europa, și în mod particular Uniunea Europeană, este cel mai mare partener comercial al Chinei în acest moment, dar că, în cadrul relațiilor comerciale China-UE, comerțul cu țările din Europa Centrală și de Est reprezintă doar 10%, iar volumul investițiilor străine este și mai mic, fapt ce constituie un potențial deosebit de unde și interesul manifestat de China de a-și investi uriașele resurse financiare în această regiune. Desigur, așa cum s-a întâmplat și în alte părți ale lumii unde China și-a impus diplomația și argumentul forte – finanțele, și prezența sa în Europa are criticii săi. Într-un articol publicat de Deutsche Welle ni se amintește că „Criticii Chinei din Occident sau din Africa au susţinut adesea că investiţiile şi împrumuturile chinezeşti de mare amploare au o miză politică importantă şi că imixtiunile Chinei în politica africană ar fi uneori foarte vizibile, aşa cum s-ar fi întâmplat în Zambia în 2006, când ambasadorul Li Baodong a ameninţat că vor fi suspendate toate investiţiile chinezeşti în minele de cupru dacă liderul opoziţiei Michael Sata câştigă alegerile”. Cel mai probabil așa și este. Pragmatic însă privind lucrurile, companiile chinezești nu diferă cu nimic de transnaționalele occidentale, ale căror politici sunt deja binecunoscute românilor. Interesul major al investitorilor chinezi (asemeni tuturor investitorilor cu greutate din lume) este de a obține profit, cu cât mai mare și cu resurse cât mai mici, cu atât mai bine, în unele cazuri chiar pentru a compensa pierderile de acasă și câștigurile modeste, limitate de anumite politici guvernamentale ale Beijingului. Depinde doar de partenerii de business europeni în ce măsură sunt capabili să se folosească de propriile atuuri pentru a obține la rândul lor beneficiile scontate.
Cenușăreasa și prințul Orientului
Deși departe de a avea o strategie de politică externă coerentă, diplomația românească fiind mai degrabă una haotică, reactivă și grabnic dispusă la compromisuri inutile și aroganțe nejustificate, în funcție dinspre ce cancelarii bate vântul declarațiilor, de această dată guvernanții de la București s-au orientat nesperat de bine în spațiul geo-economic. Cenușăreasa Europei a reușit să obțină atenția prințului Orientului. A doua putere economică a lumii a venit la Bucuresti cu promisiunea că ne va oferi tehnologie de ultimă generație, inclusiv privind energia nucleară. Dacă acum câteva decenii chinezii vindeau în România jucării de plus, obiecte din porțelan și teniși ieftini, acum vor fi artizanii unui tren supersonic, pe pernă de aer, dar și al visatelor autostrăzi suprapuse, centrale eoliene, sere supra-etajate sau sisteme de comunicații ultra-rapide. Cel puțin asta reiese din declarațiile premierului Ponta și a miniștrilor guvernului care au purces la semnarea unor memorandumuri ce vizează cooperarea în sectorul energetic, inclusiv în privinţa extinderii complexului energetic Rovinari şi centralei nucleare de la Cernavodă. Lucrurile nu arată deloc rău. Cel puțin teoretic. Chiar dacă imediat s-au găsit voci care să minimizeze valoarea investițiilor obținute – 5 miliarde de euro. E drept, cam aceleași voci care catalogau prezența premierului Ponta la Beijing ca fiind complet inutilă. Când China oferă 10 miliarde pentru întreaga regiune, deja e prea puțin dacă vom obține doar jumătate? Asta în condițiile unei competiții acerbe cu Ungaria, Cehia sau Polonia? Da, este foarte important ca aceste proiecte să nu rămână doar nişte obiective pe hârtie, ci să devină baza pentru acel parteneriat strategic, pe termen lung. Da, este foarte important să avem o doză mai serioasă de determinare și pragmatism, și o doză mai mica de corupție, altfel cele 5 miliarde se vor duce pe apa sâmbetei asemeni fondurilor europene pe care nu am fost capabili să le accesăm. Da, atenția prințului se poate pierde pe drumul până la altar! Este posibil ca asupra guvernului de la Bucureşti să se facă presiuni în vederea diminuării relaţiilor cu China, sau mai exact a derulării acestora în termenii dictați de Bruxelles, însă ar fi indicat ca decidenţii români să dea dovadă de curaj, să-și trateze veșnicele probleme ale coloanei vertebrale şi să urmărească interesul naţional. Guvernul de la Bucureşti nu are cum ”trăda” interesele Europei dacă cetățenii săi o vor duce mai bine, dacă România va avea o infrastructură modernă, dacă își va spori independența energetică. Asta desigur dacă nu cumva logica ”bătrânei” Europe nu s-a sclerozat cumva.
În loc de epilog
S-a dat în stambă pe la televiziuni, l-a atenționat pe premier referitor la problema bugetului pe anul viitor, a contestat public deciziile guvernului, a convocat o ședință CSAT de un sfert de oră, i-a făcut concurență serioasă vicepremierului Rogozin în materie de teribilism și declarații trăsnite privind Republica Moldova… cu alte cuvinte a dat o reușită dovadă de infantilism. La final, ”copilul problemă” al politicii românești, a.k.a Traian Băsescu, a reuşit să-și reintre în rolul de președinte, și-a depășit adversitatea faţă de primul ministru Ponta şi a dat dovadă de obiectivitate: „Summit-ul cu China reprezintă o şansă pentru România şi, dacă la nivelul Guvernului şi al tehnicienilor, proiectele care vor fi prezentate vor fi realiste şi convingătoare, România nu poate decât să câştige”.
