Guvernarea portocalie are în palmares câteva acţiuni menite să disloce sistemul comunisto-securist metamorfozat după puciul KGB-ist din decembrie 1989 în politicieni, „baroni locali şi centrali”, “miliardari de carton” ş.a. Regimurile iliesciene conduse după zicala “La vremuri noi, tot noi” au spoliat ţara prin legi strâmbe date numai în avantajul “clasei conducătoare” care a avut ca singur scop propria îmbogăţire prin “economia de piaţă pe banii statului” şi protecţia lor şi a propriilor familii. Justiţia este mai rea decât cea de dinainte de ’89. Atunci, dacă pe lege aveai dreptate, câştigai. Din 1990 încoace, în justiţie câştigă cine are mai mulţi bani sau dosare de şantaj.
Prima acţiune a Alianţei D.A. după instalarea la putere, aflată încă în derulare, a avut menirea de a lovi corupţia instituţionalizată din timpul guvernării PSD. A doua a vizat schimbări grele în Ministerul Administraţiei şi Internelor şi schimbări în SRI la nivel judeţean. Nici una dintre acestea nu a lovit sistemul comunisto-securist atât de puternic încât să-l disloce. Ultima acţiune, desecretizarea dosarelor agenţilor şi colaboratorilor Securităţii ca poliţie politică, a provocat la nivelul clasei politice un cutremur care va genera o criză politică. Din toată această frământare, dacă desecretizarea va fi dusă până la capăt, vor avea de câştigat toţi cei care au sperat că în decembrie 1989 a avut loc o revoluţie.
Modul în care a început desecretizarea ridică semne de întrebare. 1. Sintagma “securitate ca poliţie politică”. Adică, ce să înţelegem, că doar o parte a Securităţii a servit dictatura comunistă, deci făcea poliţie politică, şi cealaltă parte servea interesul cetăţeanului? Cum? 2. De ce desecretizarea nu începe cu agenţii, cei care au servit din convingere dictatura comunistă şi s-au bucurat de privilegiile regimului? Cine sunt şi câţi dintre ei lucrează, în prezent, în instituţiile statului? Perpetuarea acestor personaje în serviciile secrete post-decembriste ar explica existenţa ofiţerilor acoperiţi în mass-media, căci deprinderile vechi se schimbă greu. 3. Care este agenda desecretizării? Orice acţiune, pentru a reuşi, implică o ordine în desfăşurarea ei şi un calendar.Care este ordinea? Noi nu ne-am putut da seama. Cele 29 de dosare de demnitari (de ce 29, şi nu 30 sau 300?), ale căror nume sunt dezvăluite pe rând (de ce pe rând?), nu par a avea nici un criteriu după care au fost alese. Sunt şi deputaţi, şi senatori, dosarele nu sunt alese în ordine alfabetică sau după număr. Singurul criteriu rămâne interesul CSAT de a începe desecretizarea cu acestea. Cine poate cere explicaţii CSAT-ului? Parlamentul. Dar despre Parlament se spune că are atâţia colaboratori ai fostei Securităţi încât deconspirarea lor va lăsa Parlamentul fără cvorum; chiar premierul Tăriceanu spunea că din această cauză vom avea alegeri anticipate. Domnia sa credea probabil că cei prinşi cu mâţa-n sac vor avea decenţa să demisioneze din Parlament, numai că aceşti oameni au atâta tupeu… Mona Muscă s-a şi grăbit să spună că nu pleacă din Parlament pentru că a fost aleasă de popor. Iar până la condamnarea în instanţă pentru fals în declaraţii, la cât de repede se judecă procesele în România, doamna deputat poate să mai stea două mandate.
În ceea ce priveşte instituţia parlamentară, dacă se confirmă zvonul că în Parlamentul României se află peste 100 de colaboratori ai Securitaţii, nu mai există nici un fel de dubii că în această instituţie “legiuitorii” se consideră deasupra legii. Asta ar fi explicaţia de ce unii dintre ei au dat declaraţii false când şi-au înscris candidaturile. Credeau că nu li se va întâmpla nimic. Cred şi acum asta, pentru că CNSAS este o instanţă de judecată în loc să fie o instituţie care administrează dosarele.
Desecretizarea îi va transforma pe parlamentarii şi pe cei numiţi politic care au dat declaraţii false în inculpaţi. Dar, mai rău decât un dosar penal, care are ca formă de iertare reabilitarea, este discreditarea lor. Dacă ei cred că vor scăpa înseamnă că nu-i cunosc bine pe români. Poporul nostru are ca trăsături pozitive creştine iertarea şi toleranţa, dar are şi o trăsătură care nu ştiu să existe şi la alte popoare – “tocarea”. Pentru a fi iertat, cel în cauză trebuie să-şi recunoască greşeala. Pentru a tolera, trebuie să cunoşti adevărul. Or, tot ce am văzut până acum în scandalurile mediatice care însoţesc deconspirarea este că cei vizaţi au dat note informative la Securitate fie pozitive, fie neutre, care nu au făcut rău nimănui, dimpotrivă. Se scuză că au servit regimul comunist din “patriotism”. Cum poţi servi o dictatură din iubire pentru patrie? Doar ei pot să ne explice.
Poporul, prin elita intelectuală şi mass-media, va “toca” până când adevărul va ieşi la suprafaţă. Pentru dislocarea sistemului comunisto-securist desecretizarea dosarelor Securităţii este prima lovitură dură. Urmează în scurt timp legea lustraţiei şi, pentru cei care au rămas “netocaţi”, vine Agenţia Naţională pentru Integritate. La acestea se adaugă “bombele de presă” şi scandalurile mediatice. Cine va scăpa din acest malaxor se va putea numi “cetăţean european”.
