”Crearea unui astfel de “Califat” auto-declarat este periculos pentru toată lumea, dar mai ales pentru musulmani și religia lor” – despre Islam, provocările și politicile globaliste, precum și despre evenimentele din Orientul Mijlociu, într-un dialog incitant cu Hadjimurat Hadji Gatsalov, muftiul Republicii islamice Oseția de Nord din cadrul Federației Ruse
Evenimentele cu adevărat tragice din Iraq (dar desigur, putem aminti în acest context și despre dezastrul umanitar din Gaza sau situația din Siria) au readus iarăși în atenția comunității internaționale o întrebare mai veche, pe care, iată v-o adresez și dvs: este cultura islamică incompatibilă cu cea occidentală ?
Cred că întrebarea dvs. nu este formulată în cel mai corect mod. Despre ce fel de cultură musulmană vorbim aici ? Formularea dvs. pare că intenționează să tragă o linie de demarcație roșie între cultura religioasă a musulmanilor și restul lumii. Și la ce ne referim mai exact atunci când vorbim despre cultura occidentală? Cultura religioasă este în mod necesar parte a zestrei spirituale a unei persoane și – în extenso – a unui popor; iar împreună credințele lumii constituie o parte din cultura universală. Cultura religioasă universală include credințele tuturor religiilor lumii. Pe scurt, cultura, așa cum o cunoaștem și definim în integralitatea sa, reprezintă un set de abilități, tradiții, cunoștințe și alte forme de exprimare, acumulate de către societatea umană de-a lungul istoriei sale. Cum am putea considera că două culturi care sunt, de asemenea, părți componente ale întregului culturii mondiale, ar fi incompatibile ?
Pe de altă parte, dacă vorbim despre cultura religioasă, și nu doar despre cea islamică, precum și despre modul de viață al omului credincios, atunci sunt de acord cu dvs, acestea sunt incompatibile cu anti-cultura și modul de viață satanic pe care îl promovează Occidentul astăzi. Distrugerea valorilor și a conceptului de familie, introducerea sistemului justiției pentru minori, care încearcă în mod inerent descurajarea părinților privind creșterea copiilor lor, lipsită de fundamentul unei baze morale din urmă și care încalcă continuitatea istorică a generațiilor; putem desigur completa cu promovarea căsătoriilor între homosexuali, a ideologiei sodomite și propaganda păcatului universal – iată o realitate asociată societății din Occident, și care este departe de caracteristica esenței morale promovate de orice religie. Dacă pe de o parte astfel de lucruri șochează o parte a societății, și pe de altă parte celelalte componente ale sale nu se neliniștesc, atunci societatea se află pe un drum greșit.
Dar nu puteți nega că lucrurile pe care le vedem în Iraq, toate aceste atrocități comise de Statul Islamic, sunt demne de Evul Mediu. În fapt, cu ce ne confruntăm aici: cu o ciocnire între două culturi/civilizații (incluzând religia conceptului de cultură) aflate pe nivele complet diferite de dezvoltare – și ca atare incongruente, sau cu o rezultantă a unor politici internaționale dezastruoase și cu impact complet dăunător asupra ambelor culturi ?
Aveți dreptate, ceea ce se întâmplă acum în Irak este o cumplită tragedie. Dar nu mai puțin oribil este ce se întâmplă și în Ucraina. Și dacă în Irak crimele sunt comise de către reprezentanți ai “statului islamic” care nu este recunoscut de nimeni, în Ucraina s-au comis crime (nu mai puțin atroce) de către reprezentanți ai unui stat recunoscut. Mai mult decât atât, Europa, respectiv Bruxelles – este gata să-i și laude pe reprezentanții Ucrainei pentru asta. Fie că este sau nu este potrivit, mereu auzim exemplul referitor la Evul Mediu ca fiind o pagină sumbră a istoriei islamice, dar uităm că în Evul Mediu, civilizația musulmană a fost cea care a construit alimentarea cu apă și canalizarea, iluminatul stradal și o varietate de universități din lumea musulmană au dat un impuls puternic pentru mai multe științe, inclusiv astronomie, medicină, matematică.
Moralitatea este un reper valoric care rămâne neschimbat în orice spațiu temporal. Altfel spus, fie există atunci&acolo, fie nu. Atitudinea ipocrită din vremurile actuale, sloganurile cu rol de cortină, standardele duble, puzderia de acorduri încălcate flagrant cu fiecare nouă agresiune nu au nimic de-a face cu moralitatea și religia. Esența moralității nu se schimbă, indiferent că vorbim de secolul al 10-lea, de secolul 20 sau de începutul secolului 21. Aș dori să remarc că acțiunile din cel de-al doilea război mondial, cu încălcarea tuturor principiilor de virtute, uciderea a zeci de milioane de oameni nu au avut loc în Evul Mediu, și musulmanii n-au fost instigatori ai acestor crime împotriva umanității. Distrugerea Iugoslaviei și bombardarea sistemelor urbane dens populate ale leziunilor Salvo nu s-a întâmplat, de asemenea, în trecutul îndepărtat. Atacul asupra unui Tskhinvali adormit, capitala Oseției de Sud, și minciunile ulterioare invocate pentru a justifica crime în masă – sunt un nou exemplu al politicii recente duse de “anumite forțe politice internaționale”.
Invocarea de către reprezentanții științelor sociale și jurnalismului a unei “ciocniri a civilizațiilor” sau “război al civilizațiilor” este mai degrabă exagerată și fără o justificare motivată. Suntem cu toții copiii acelorași vremuri și aceleiași civilizații, iar problemele pe care le creăm și care ne înconjoară reprezintă o problemă a civilizației umane însăși. Nu avem o civilizație arondată la progresul științei, înălțimea minții umane și întreaga gamă de produse pozitive și o altă civilizație responsabilă de sărăcie, ignoranță și agresivitate. Nu, ele sunt diferite părți ale același plan și ale aceleași civilizații în care trăim. Ideile antagonice, gândurile și stilul de viață al unei părți a societății împotriva celeilalte nu generează nimic cultural, moral, și alte componente inerente societății sănătoase inițiale. La baza acestor lupte stau ambițiile unor politicieni, ambiții personale ridicate la rang de politică de stat, bazate pe ignoranța lor religioasă, politicieni care se complac în pasiunile lor, sunt dispuși să urmeze chemarea Răului, despre care societatea seculară, fără o cultură religioasă nu recunoaște că există, crede că e un basm.
Este adevărat că evenimentele care se întâmplă în Orientul Mijlociu sunt rezultatul – așa cum ați remarcat, “politicilor unor forțe politice internaționale”. Dar, în același timp, este imposibil să luăm în considerare situația dintr-o anumită regiune, din orice țară, fără a ține cont de modul în care au loc evenimentele la nivel mondial. Am citat deja exemplul Ucrainei, Iugoslaviei. Lista țărilor expuse la influențe externe este mare. Nu avem cum să nu observăm că toate țările în care s-au produs tensiuni sociale, revolte, război civil au experimentat un anumit tip de influență externă care a dus la nemulțumiri și haos. Pentru fiecare din aceste evenimente nefericite avem o cauză comună – în principal politica Statelor Unite ale Americii. Pentru toți ceilalți se impune tacit susținerea politicilor agresorului, ei nu au dreptul de a-și face auzită vocea sau de a avea o opțiune proprie. Distrugerea economiei, a sferei sociale, ruinarea securității unei țări face cu siguranță să existe o mare problemă în regiune. Războiul din Ucraina afectează în mod evident stabilitatea întregii Europe într-o varietate de domenii de activitate. Iată, Irakul a fost cel mai puternic stat din regiune, un jucător politic influent. Agresiunea NATO și Statele Unite ale Americii au distrus sistemul echilibrului existent. Ei au distrus intenționat pârghiile de conducere și control din stat. Ceea ce vedem astăzi este o consecință directă a agresiunii și, desigur, o punere în aplicare a următorului plan gândit de politicienii de la Washington. Fundalul, fundamentul religios, național și/sau social a acestor șocuri sunt doar un set de instrumente folosite pe rând sau simultan în funcție de o anumită regiune sau alta, de componentele și punctele sale vulnerabile.
Se vorbește insistent în aceste zile despre o nouă paradigmă a jihadismului după lansarea de către gruparea Stat Islamic în Irak și Levant (redenumită ulterior Statul Islamic) a mesajului de instaurare a Califatului islamic. Este o percepție corectă ?
Proclamarea, ca și îndemnurile de a crea un “Califat”, de către un grup de musulmani, indiferent de obiectivele și interesele care sunt urmărite de aceștia, nu corespunde cu sensul conceptului de Califat, în integralitatea sa. Auto-declararea, iar acest lucru este exact ceea ce s-a întâmplat în acest caz, neagă tocmai principiul de formare a acestei structuri religioase, politice și teritoriale. Crearea unui astfel de “Califat” auto-declarat este periculos pentru toată lumea și mai ales pentru musulmani și religia lor. Califul musulmanilor se alege prin vot de majoritatea liderilor spirituali ai lumii islamice, care au o putere reală și reprezintă în mod oficial comunitățile lor musulmane. Teologii islamici, liderii religioși cu autoritate nu recunosc nici o declarație de înființare a acestui “Califat”.
Era previzibilă o astfel de evoluție ? (Comunitatea internațională – evident, nu mai zic de autoritățile irakiene – au fost surprinse și depășite de situație). Vedem că reducerea influenței organizației Al-Qaeda a fost înlocuită de ascensiunea rapidă a unei organizații mai feroce, mai radicală și mai imprevizibilă. Se putea evita o astfel de turnură a lucrurilor ?
Faptul că după invazia Statelor Unite și NATO în Irak au domnit haosul și fărădelegea – este un aspect evident. Agresorii au distrus în mod deliberat tot ce ținea de stat și toate structurile sale de conducere. Intervenția Occidentului a distrus echilibrul între diferitele grupuri etnice și religioase – nu numai între sunniți și șiiți, dar și relațiile inter-tribale, formate în zeci de ani pe timpul regimului lui Saddam Hussein și care au permis să existe un sistem de stat stabil. Irakul a fost distrus pentru o lungă perioadă de timp, și se continuă destabilizarea sa cu scopul de a bloca restaurarea fostului stat și de a-l scoate din arenele politice și economice. Deci, apariția unor grupuri radicale a fost ”pregătită” pentru a crea o situație de instabilitate în regiune și, personal, cred că a fost controlată de aceiași lideri americani. Că fiecare grup de insurgenți va fi mai rigid și radical, este neîndoielnic. Comunitatea internațională a fost demoralizată complet sub presiunea Statelor Unite, este supusă politicii acestora, și nici un control sau opoziție nu sunt de așteptat. Apoi politica americană vizează perturbarea oricărei încercări a statelor de a avea o autoritate independentă. Aș dori însă să ne întoarcem din nou spre Europa. Credeți că evenimentele din Ucraina nu sunt similare cu ceea ce se întâmplă în Irak? Poate nu este foarte vizibil, deoarece cauza conflictului nu implică un fundament religios, ci se situează la nivel național și chiar ideologic. Ucraina este un stat suveran, dar atunci când politica sa este dictată de Secretarul de Stat al SUA, de directorul CIA, de senatorii dintr-o țară străină și toate acțiunile lor sunt menite să ducă, vizibil deja, la deteriorarea intereselor Ucrainei și intereselor Europei în subsidiar, ce are de spus comunitatea internațională despre toate acestea? Cinismul politicii americane și “struțul ignoranței” politicienilor europeni vor duce pe continent la un rezultat trist. Minciunile și denaturarea constantă a faptelor referitoare la situația din partea de est a Ucrainei au fost respinse de separatiști cu argumente clare a doua zi, dar aceasta nu i-a împiedicat pe ideologii manipulatori să continue inventarea altor minciuni de senzație.
Iată, cel mai veridic exemplu: uciderea brutală a pasagerilor avionului malaezian a declanșat o campanie furibundă a Casei Albe de învinuire nefondată a Rusiei, fapt care a surprins chiar mulți politicieni europeni. Dar, de îndată ce faptele au început să arate posibila participare a Ucrainei și vina controlorilor săi de trafic, care logic implică vina Ucrainei ca stat, de această tragedie pare că s-a uitat totul. O utilizare mai atroce a vieții unor oameni nevinovați nu se poate imagina. Mi se pare chiar că țara – islamică – a companiei aeriene nu a fost aleasă întâmplător. Europa este tăcută. Distrugerea clădirilor de locuințe a unor civili, distrugerea intenționată a sistemelor de infrastructură socială, utilizarea (cu semne evidente) de bombe cu fosfor de către armata ucraineană împotriva propriei populații și alte numeroase crime de război, ilustrează clar că avem de a face cu o agresiune împotriva umanității. Dar Europa nu aude și nu vede sângele și lacrimile populației distruse.
Dacă Islamul e o religie a păcii, de ce sunt atât de puțin vizibile luările de poziție ale liderilor religioși comparativ cu propaganda atât de agresivă – la propriu si la figurat – a grupurilor extremiste de sorginte islamică?
Neîndoielnic că islamul este o religie a păcii și dreptății. Scopul revelațiilor trimise nouă de Dumnezeu – este a deschide inimile oamenilor, de a-i convinge să I se închine și să-și exprime recunoștința prin iubirea de dreptate și fapte bune. Privind înapoi la realitățile timpului nostru, desigur, este greu de înțeles ce se întâmplă, dar din punct de vedere al religiei – o explicație ar fi și numărul mare al celor ce îl urmează pe Shaitan/Diavol, celor care s-au pierdut de la calea adevărului și se află rătăcind în ignoranță. Desigur, există teologi musulmani care vă pot vorbi strict de nerespectare a numeroase acte de principii și de spirit ale legilor Shariah a Islamului. Există lideri religioși care își susțin cu fermitate Credința. Și în principal există Coranul și Sunna Profetului Mohamed, care ne aduce cuvântul lui Allah. Dar Satana și slujitorii lui doresc a ne induce în eroare și a deveni robi în cel mai mare păcat. Această situație este valabilă pentru toate popoarele, nu numai pentru musulmani, aceasta este o problemă pentru mulți oameni și mai multe țări, atât în Est cât și în Vest. Mass-media, în primul rând cea din Vest, angajate în comunicarea de informații Live, este subordonată aceleași politici de acțiune agresivă. Informarea obiectivă și pozitivă este de interes mic, astfel încât vocile unor lideri religioși musulmani nu sunt întotdeauna auzite. De exemplu, pe 20 august a.c. în Istanbul, Turcia a găzduit o conferință la care au fost prezenți numeroși savanți ai lumii islamice, dar impactul și rezoluția sa în mass-media internațională nu s-a bucurat de o rezonanță adecvată unui astfel de eveniment.
Vorbiți-ne despre impactul evenimentelor din Orientul Apropiat și Mijlociu asupra comunităților islamice din Caucaz. Sunt acestea de natura să aducă noi provocări de securitate în regiune ?
În această eră a globalizării, relațiile internaționale și de comunicare, precum și multe dintre procese și acțiunile de domeniile economic, politic, religios nu pot fi restrânse la o singură țară sau regiune. Afacerile, comunicarea, cultura sunt interdependente. Astfel că, desigur, evenimentele din Orient vor afecta starea internă a multor țări. În ceea ce privește impactul concret – acesta va depinde de situația din aceste țări (componenta etnică și religioasă, situația socială). Și comunitățile musulmane din Caucaz, desigur, nu sunt niște insule izolate, departe și lipsite de informare a ceea ce se întâmplă în lume. Astfel de lucruri sunt discutate, dar astăzi stabilitatea internă și controlul privind securitatea republicilor caucaziene din Rusia este mare, iar formarea de noi centre de tensiune este aproape imposibilă.
Ideea unui Califat la nivel mondial afectează indirect Europa. Are discursul radical din sânul fracțiunilor Islamului obiective definite pe continentul european?
Islamul nu este, în principiu, radical, extremist. Islamul, după cum sugerează și denumirea sa, este o religie care predică pacea, moralitatea și bunătatea, dreptatea și evlavia, o religie ce nu poate fi purtătoare de agresiune și nici de obiective asimilate violenței. Dar oamenii sunt, în mod obișnuit, ostatici ai pasiunilor și ignoranței, și de aici, prin urmare, problema acelor persoane de orice religie sau orice naționalitate, care din dorința de a-i domina pe alții, ajung la radicalizarea propriilor viziuni și pot deveni agenți ai unor idei ce, desigur, afectează societatea. Ignoranța în privința religiei – este un lucru periculos. Manipularea vizată de părțile interesate poate duce la gânduri radicale și la stări de spirit extremiste pentru un întreg grup de credincioși. Dar ei nu îmbrățisează o ideologie umană a Islamului și din acest motiv nici nu pot să fie creatorii unor idei ce ar putea fi concretizate la nivel mai larg.
Interviu realizat de Gabriela Ioniță
