Din când în când, vestea închiderii Combinatului Chimic Azomureş din Târgu Mureş împarte locuitorii în două tabere: fericiţii, că scapă de poluare, şi disperaţii, că rămân fără locuri de muncă.
Cine a detonat ultima bombă socială la AZO? GAZPROM Rusia, sindicatele mână în mână cu patronatele, Guvernul român? Decizia (amânată din martie) luată în luna august de patronii turci, cu cetăţenie luxemburgheză, de la Transworld Fertilizers Holding, i-a pus din nou pe jar pe oameni. Aşa cum multă lume preconiza, s-a renunţat din nou la această măsură. Cel puţin temporar.
Măsura radicală, de închidere a combinatului, este cel puţin bizară, în condiţiile în care societatea a raportat profit de 130 de miliarde de lei, obţinut pe fondul majorării preţului la gaz metan cu 20% şi a scăderii preţului la îngrăşăminte pe plan mondial. Care este logica alocării unor fonduri uriaşe investiţiilor în protecţia mediului, sumele cheltuite până acum cifrându-se la 14 milioane de dolari?
Acţionari radicali
Patronii au lucrat după un plan riguros, menit a nu produce mari cutremure în rândul angajaţilor.
Introducerea a reprezentat-o şedinţa ordinară a AGA, în care acţionarii au votat şase hotărâri, din care patru cu efecte directe asupra salariaţilor şi a activităţii combinatului. O altă decizie de impact, inclusiv asupra târgumureşenilor, este stoparea programului de investiţii – toate vizând protecţia mediului – care urmau să se finalizeze în acest an.
Sindicatul “Alternativa 2002” a acţionat patronatul în judecată pentru a-i forţa mâna în aplicarea majorării de 9,5% la salariu, procent aprobat prin contractul colectiv de muncă pe ramura chimie-petrochimie.
Procesul a început înainte ca cei doi parteneri să se aşeze la masa tratativelor. Ajungem la punctul culminant al odiseei AZO. Acţionarii prezenţi, în procent de 63,7031%, votează “încetarea activităţii de producţie a SC AZOMUREŞ SA pe perioadă nedeterminată”. Deci societatea nu va mai exista, urmează concedierile colective, iar salariaţii vor primi salarii compensatorii, a căror valoare va atinge 20 de milioane de lei. Din toată această poveste dramatică neclar este un singur aspect: ce portiţă şi-au lăsat deschisă patronii prin inserarea expresiei “pe perioadă nedeterminată”. Nedeterminată nu înseamnă neapărat pentru totdeauna.
800 de miliarde lei, cheltuieli suplimentare la gaz
Azomureş este un consumator mare de gaz metan, fiind unul din consumatorii declaraţi eligibili în 2002, când a început liberalizarea pieţei de gaze naturale din România.Conducerea AZO putea să-şi aleagă liber furnizorul şi să negocieze preţul la care urma să achiziţioneze 1000 de mc de gaz. Ceea ce s-a şi întâmplat: AZO a renunţat la colaborarea cu Distrigaz Nord SA în favoarea ROMGAZ Mediaş. Parteneriatul a funcţionat atât de bine încât, în 2002, cei doi semnatari ai contractului de furnizare gaze au înfiinţat societatea DEPOMUREŞ, în care AZO şi producătorul de gaz deţin o cotă egală din acţiuni – 50%. Parteneriatul DEPOMUREŞ a fost gândit pentru a permite înmagazinarea de gaze, adică asigurarea necesarului de materie primă, prin stocare, vara când gazul este mai ieftin. Creşterea preţurilor şi tarifelor la gaz a fost unul din factorii care a afectat activitatea de producţie a AZO. Astfel, dacă în 2002 cheltuielile de achiziţionare a gazului metan se ridicau la 25 milioane de dolari, în 2003 acestea au ajuns la 65 de milioane dolari, iar anul trecut la 95 de milioane dolari. Anul acesta, dacă AZO va cumpăra gazul la preţul mediu negociat de 132 USD/1000 mc şi ţinând cont de consumul de 900 de milioane mc anual, suma se va ridica la 118 milioane USD (3300 miliarde lei), adică un efort financiar suplimentar de 800 de miliarde de lei faţă de 2004. Poate nu ar fi atât de tragică situaţia dacă AZO ar avea asigurat necesarul de gaz din producţia internă. Cum ROMGAZ este furnizorul de gaz pentru AZO, iar producătorul de gaz are încheiate peste 20 de contracte de furnizare cu consumatori eligibili, este greu de crezut că poate acoperi, din cele 3 miliarde de mc producţie internă alocată consumatorilor eligibili, întreg necesarul acestora. Iar aici intervine o “defecţiune” pe piaţa externă de gaze naturale, GAZPROM Rusia, principalul furnizor de gaze al României.
GAZPROM, furnizor “neînduplecat”
În vara acestui an, conducerea mamutului rusesc producător de gaze, susţinut şi de oficialii ruşi de la Moscova, a decis să ridice preţul pentru 1000 mc de gaz la 150-160 dolari. Nu trebuie să uităm că la acest tarif se adaugă cheltuielile de transport, distribuţie şi comisioanele intermediarilor. Astfel că preţul estimat de Ministerul Economiei şi Comerţului, de 180 USD/ 1000 mc gaz, nu este ficţiune.
Astfel că achiziţia de gaze din import cu peste 50 dolari mai mult/1000 mc şi pe fondul majorării preţurilor şi tarifelor gazelor din producţia internă, cumulate cu scăderea accentuată a preţului îngrăşămintelor chimice pe piaţa mondială nu înseamnă decât cheltuieli suplimentare de peste 1000 de miliarde lei. Şi asta este o cifră optimistă.
Astfel, cu profitul de aproape 140 de miliarde de lei înregistrat de AZO în primul semestru al acestui an, patronatul AZO nu va acoperi cele 1000 de miliarde în plus pe care va trebui să-i scoată pentru achitarea facturilor la gaz, în condiţiile în care nu poate majora preţul la îngrăşăminte chimice.
Sindicate otrăvite
Cu toate că problema sindicală, a fost extrem de prezentă în viaţa combinatului, nu a fost determinantă în decizia patronatului, ci a reprezentat doar o portiţă de scăpare, un responsabil, un ţap ispăşitor la îndemână. Cât despre cei trei, lideri ai Sindicatului Alternativa 2002, nu se ştie jocul cui l-au făcut. La îndemnul lor, 66% din salariaţi au votat pentru majorări salariale şi, implicit, dacă acestea nu sunt acceptate, pentru orice consecinţă, inclusiv rămânerea lor fără slujbă. Fie că au făcut jocul patronatului, care s-ar putea să revină asupra deciziei, după concedierea a 30% din angajaţi, fapt ce ar determina o economie de peste 150 de miliarde de lei la cheltuielile de personal, iar AZO ar putea funcţiona şi în această formulă. Fie că au acţionat în interesul unor persoane din exterior, care vor să pună mâna pe combinat (reţeaua ex-şefului SRI Virgil Măgureanu, apropiat al preşedintelui Traian Băsescu, care nu a renunţat la ideea de a fi stăpân, prin interpuşi, la AZO, lucru posibil cu concursul UDMR via ROMGAZ), dacă acesta va fi reprivatizat.
Principalul factor de dezechilibru în activitatea AZO îl reprezintă preţul gazului metan, ce va mai suporta până la sfârşitul anului alte majorări, în timp ce presiunea sindicală este doar un catalizator, un factor secundar în decizia patronală.
Consecinţe
Consecinţele închiderii treptate a combinatului sunt: cei 2800 de salariaţi concediaţi, 12.000 de persoane – incluzând angajaţii şi familiile lor, familiile furnizorilor, familiile distribuitorilor produselor AZO – care vor fi văduvite de venituri importante. Şi agricultorii vor fi în impas, pentru că vor fi forţaţi să cumpere îngrăşăminte chimice de la alţi producători, dar la preţuri mai mari, prin eliminarea concurentului AZO. Cu toate că AZO a furnizat pieţei interne doar 60% din îngrăşămintele pe care le-a vândut în 2004, el a fost unul dintre principalii jucători de pe piaţă, mai ales că este singurul producător de melamină, uree etc. Potenţiala întrerupere a activităţii AZO va avea un efect negativ şi asupra bugetului municipiului Târgu Mureş, care va fi diminuat din cauza lipsei taxelor şi impozitelor pe care combinatul le varsă lunar. Oraşul va avea de rezolvat o altă problemă, anume absorbţia unui mare număr de şomeri. Singura veste bună dinspre AZO este că, în ciuda închiderii, investiţiile în modernizarea instalaţiilor, astfel încât acestea să fie conforme standardelor ecologice europene, sunt aproape finalizate.
Publicat în : Politici regionale de la numărul 29
