Întinsă pe două continente (Europa şi Asia), Rusia a avut mai mereu de-a lungul istoriei probleme legate de apartenenţa sa la una din civilizaţiile europeană sau asiatică. Aşa cum foarte plastic se exprima fostul secretar de stat Henry Kissinger, “multe din problemele Rusiei se datorează faptului că ea stă spânzurată cu un picior în Asia şi cu altul în Europa”.
În ultimii ani, Kremlinul încearcă să transforme acest handicap într-un avantaj, o dovadă în acest sens fiind şi politica activă pe care o promovează într-o zonă dominată de două dintre marile ţări ale lumii: India şi China.
2 iunie Vladivostok. În cel mai important oraş rusesc din Extremul Orient a avut loc întâlnirea miniştrilor de Externe ai Rusiei, Chinei şi Indiei. Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, tocmai venise de la Tokyo, unde efectuase o vizită oficială, iar cel chinez, Li Zhaoxing, şi cel indian, Natwar Singh, au sosit din capitalele ţărilor lor. Cei trei s-au întâlnit în acest format pentru prima dată pe teritoriul unuia dintre statele componente ale troicii, în cazul de faţă Rusia. Înainte, întâlnirile de acest gen avuseseră loc fie cu prilejul sesiunilor Adunării Generale a ONU (în 2002 şi 2003), fie pe teren neutru (2004, Alma-Ata). Din acest punct de vedere, prin evenimentul de la Vladivostok, gheaţa a fost spartă, cei trei şefi de diplomaţii întâlnindu-se nu doar cu prilejul forumurilor oficiale.
Încă de la început, trebuie să admitem că “trialogul” ruso-sino-indian nu trebuie perceput ca o organizaţie oarecare sau ca un germene al unei astfel de organizaţii. Aceasta cu atât mai mult cu cât asemenea întâlniri mai au loc în lume, e adevărat însă că la un nivel mult mai înalt. E de ajuns să amintim ca exemplu întâlnirile dintre preşedinţii Vladimir Putin, Jacques Chirac şi cancelarul Gerhardt Schröder. Prin urmare, am putea afirma că întâlnirile în format “troică” sau “triunghi” au proprietatea de a se înmulţi.
Fizica, geometria şi… diplomaţia
Din ce în ce mai des, în ultimii 30-40 de ani, cuvintele “pol” sau “triunghi”, care au o conotaţie mai mult fizico-matematică, au început să fie folosite în domeniul relaţiilor internaţionale. Astfel, nu demult, unul din funcţionarii de rang înalt ai Ministerului rus al Afacerilor Externe a făcut cunoscut că, pe vremuri, Moscova, Washingtonul şi Beijingul nu au reprezentat un “triunghi” reciproc concurent. În acelaşi timp, directorul Institutului chinez pentru cercetări în domeniul relaţiilor internaţionale, Su Ge, remarca într-un articol că “în perioada Războiului Rece, China, Statele Unite şi Uniunea Sovietică au sprijinit diplomaţia Ťtriunghiularăť, urmărind schimbările care surveneau pe scena politică internaţională”. Aşa cum scrie mai departe specialistul chinez, “după crearea Republicii Populare Chineze, aceasta s-a sprijinit pe Uniunea Sovietică”. Din 1969 însă, pe fondul disputei sino-sovietice, Mao Zedong a luat hotărârea strategică de a iniţia apropierea de SUA, acţiune pe care o considera “mai puţin periculoasă”.
Astăzi, când Războiul Rece a intrat deja în cărţile de istorie, nici nu poate fi vorba despre existenţa unui pericol militar pentru China din partea Rusiei sau a Statelor Unite. De asemenea, nici din partea Chinei nu se întrevede dorinţa de a se “înclina” mai mult în direcţia Rusiei sau a Statelor Unite. Din acest motiv, la Beijing se vorbeşte cu foarte mult entuziasm despre participarea Chinei la procesul de globalizare şi despre rolul important pe care-l deţine diplomaţia chineză pe arena internaţională. Acelaşi lucru se poate afirma despre India, a cărei politică externă s-a activizat foarte mult în ultimii ani. Cât priveşte Rusia, ea îşi are propriii prieteni atât în Occident, cât şi în Orient.
Prietenie împotriva cui?
În pofida celor mai sus amintite, explicaţiile oferite de oficialii celor trei ţări după întâlnirea care a avut loc au avut ca principală idee că dialogul lor nu este îndreptat împotriva nimănui. În acelaşi timp, se poate oferi un răspuns destul de convingător la întrebările “Cui foloseşte o astfel de cooperare triunghiulară?” şi “Împotriva a ce sau cui este ea îndreptată?”
Înainte de a oferi răspunsul la aceste întrebări, trebuie să menţionăm că la baza acestei “diplomaţii triunghiulare” se află doi importanţi factori: cooperarea strânsă, tradiţională a Rusiei cu China şi India, consolidată astăzi de apropierea sino-indiană, şi percepţia multipolară comună asupra lumii pe care o au cei trei actanţi.
Ultima întâlnire China-Rusia-India, de la Vladivostok, ar putea fi considerată ca îndeplinirea unei mai vechi dorinţe a fostului prim-ministru şi ministru de Externe, Evgheni Primakov (academician şi unul din cei mai buni specialişti ruşi în probleme orientale).El a fost primul dintre oamenii politici ruşi care, după 1998, a pus în discuţie ideea unor convorbiri trilaterale ruso-sino-indiene, al căror final să fie apropierea dintre cele trei ţări. Iniţiativa lui E. Primakov se defăşura pe fondul imposibilităţii Rusiei de a influenţa în mod decisiv acţiunile pe care NATO tocmai se pregătea să le iniţieze împotriva Iugoslaviei. A fost un demers care avea ca scop colaborarea celor trei ţări cu scopul de a contrabalansa monopolaritatea americană, care tocmai se instaura.
Atunci, mulţi dintre observatorii scenei politice internaţionale (atât străini, cât şi ruşi) au criticat ideea cooperării Rusiei cu cele mai populate (40% din populaţia globului este concentrată în China şi India), dar nu şi cele mai bogate ţări ale lumii. Cu timpul, a devenit clar şi pentru diplomaţia celor trei state că dezvoltarea relaţiilor trilaterale se dovedea a fi o iniţiativă importantă, mai ales din punctul de vedere al consolidării poziţiei celor trei în arena internaţională. Tocmai acest aspect constituie, în opinia noastră, forţa motrice a acestui “trialog”.
Unul dintre primele rezultate obţinute în urma convorbirilor celor trei îi priveşte pe aceştia în mod direct. Este vorba despre apropierea sino-indiană, cel mai bun exemplu în acest sens constituindu-l vizita la New Delhi a premierului Wen Jiabao, în aprilie 2004. Cu acel prilej, cele două părţi au semnat circa 10 acorduri în diferite domenii şi, poate că acesta este cel mai important aspect, au reuşit să convină asupra unei modalităţi de rezolvare a problemelor de frontieră existente între cele două ţări. Mass-media internaţională a acordat o atenţie deosebită atunci cuvintelor rostite de primul ministru indian, Manmohan Singh, cu prilejul convorbirilor cu omologul său chinez: “Noi putem să transformăm lumea.”
Comunitate de interese
Faptul că întâlnirea de la Vladivostok a fost denumită “neoficială” arată lipsa dorinţei participanţilor de a-i conferi un caracter oficial. În acelaşi timp, declaraţiile făcute lasă să se întrevadă aşteptările celor trei. Astfel, ministrul de Externe al Indiei a accentuat necesitatea dezvoltării şi consolidării relaţiilor comerciale şi ştiinţifice cu Rusia. Nici problema accesului la resursele energetice ruseşti nu a fost uitată, demnitarul indian exprimându-şi încrederea că ţara sa va deveni unul din partenerii importanţi ai Rusiei în acest domeniu.
Omologul său rus a subliniat importanţa luptei împotriva terorismului şi punctele de vedere comune ale celor trei asupra principalelor teme internaţionale.
În fine, ministrul de Externe chinez a exprimat, în mare, un punct de vedere comun, subliniind importanţa cooperării economice dintre cei trei.
Şi toţi trei şi-au exprimat credinţa într-o lume multipolară.
Având în vedere că cel mai important aspect – şi avem în vedere legăturile economice dintre cei trei – se rezolvă în cadrul înâlnirilor bilaterale, poate fi vorba despre o diplomaţie triunghiulară? Considerăm că da pentru că unele dintre problemele discutate de cei trei pot fi rezolvate numai în cadrul unui astfel de format.
Din punct de vedere politic, vederile celor trei sunt identice: Moscova, Delhi şi Beijing îşi propun să-şi unească eforturile în direcţia democratizării lumii şi “multipolarizării” ei (dacă ne este îngăduită formularea). Lupta împotriva terorismului şi împotriva comerţului cu droguri sunt alte două probleme care i-au determinat pe cei trei să-şi unească eforturile.
După cum se ştie, India îşi doreşte să ocupe un loc în cadrul membrilor permanenţi cu drept de vot ai Consiliului de Securitate al ONU (împreună cu Germania, Brazilia şi Japonia). China sprijină candidatura Indiei, însă se pronunţă împotriva acordării dreptului de veto Germaniei şi Braziliei şi nu este de acord cu accederea Japoniei în Consiliul de Securitate.Din acest punct de vedere, potrivit lui S. Lavrov, “poziţiile Moscovei şi Beijingului în problemele internaţionale de interes major şi al reformei ONU sunt apropiate şi, uneori, coincid”.
Putem spune că ceea ce s-a semănat în această vară în Rusia se va culege la toamnă, la New York, când se va decide problema primirii de noi membri înConsiliul de Securitate şi a prerogativelor acestora. Numai cu acel prilej se va putea vedea gradul de înţelegere reciprocă dintre membrii troikăi şi va putea fi înţeleasă perspectiva influenţei comune asupra ceea ce, de regulă, în dicţionarul diplomatic este explicat ca fiind “ordinea mondială”.
Publicat în : Politica externa de la numărul 29
