Într-o Românie mereu surprinzătoare (conform titlului pompos al unui program guvernamental despre care nici miniştrii nu ştiu prea bine ce propune) totul este posibil. Ca urmare, în această Românie există baroni. În comparaţie cu autenticul corespondent din Franţa sau Germania, purtător al nobilei particule “de” sau “von”, baronul român se defineşte prin termenii obligatorii “şpagă”, “îmbogăţire rapidă din banii publici”, “corupţie”, “circ electoral” “şantaj”. Familia de provenienţă: Partidul Social Democrat, partid de guvernământ.Dacă fenomenul “baron PSD” nu ar fi atât de extins şi, mai ales, atât de puternic înfipt în interiorul sistemului, infestând, prin hoţia lacomă, orice mişcă în societate, el ar fi chiar comic, tocmai bun de amuzat cetăţeanul sosit obosit acasă după o zi lungă la serviciu. Iată cum se exprimă unul din vestiţii baroni locali ai PSD, Marian Oprişan (de) Vrancea (“tânărul de perspectivă” după aprecierea şefului său, Adrian Năstase) în limba franceză : “Je m`apelle Marian Oprişan et je est le president de Conseil Judeţean Vrancea” (“Mă numesc Marian Oprişan şi eu este preşedintele Consiliului…”), proaspăt întors dintr-o vizită de lucru din Franţa, unde a fost trimis de şefii săi pentru a le explica francezilor cum este cu administraţia locală la români. Şi asta, după ce jurnaliştii l-au rugat, preţ de câteva minute, să binevoiască să spună ceva în limba franceză, solicitări la care Marian “de” Vrancea a început fraza de mai multe ori: “Deci, în Franţa a fost foarte frumos…”
Origini şi habitat
Baronii locali reprezintă structura de bază a Partidului Social Democrat, oamenii care au pus mâna pe toate mecanismele economice şi politice ale unei localităţi sau ale unui judeţ şi care deţin controlul asupra locuitorilor, chiar al opozanţilor politici, prin afaceri dubioase cu banul public şi prin şantaj politic, în detrimentul nivelului de viaţă al cetăţenilor. Sistemul de parvenire a fost foarte simplu: PARTIDUL (FSN, FDSN, PDSR şi, mai nou, PSD) i-a ajutat în demararea afacerilor proprii în ceţoşii ani ‘90, i-a apărat de acuzaţiile de corupţie şi i-a băgat pe listele electorale la alegerile locale sau parlamentare, conferindu-le o putere sporită, cea politică. Cu obligaţia ca, o parte din veniturile provenite din afacerile baronilor, protejate (şi protejaţi) de PARTID să fie virate către diferite buzunare de la Centru: cele ale liderilor naţionali (cu funcţii grele în stat şi în partid) şi cele ale structurii politice-mamă. Superiorii pe linie politică ai baronilor, cei de la Centru, cunosc foarte bine originile averilor uriaşe ale feudalilor partidului, născute din furtul banilor publici, dar sunt în imposibilitate de a-i amenda la modul propriu. O dată, pentru că cei de la Centru au, incredibil, averi şi mai mari decât baronii, adunate prin raşchetarea a economiei naţionale în interes propriu (iar baronii ştiu acest lucru) şi, încă o dată, pentru că feudalii gen Oprişan le-au adus voturi, respectiv, i-au susţinut în structurile puterii.
Mecanismul de susţinere reciprocă Centru – Baron – Centru este simplu şi eficient. Efectul existenţei baronilor locali (ca şi ai celor centrali ai PSD) este însă devastator pentru cetăţeni: sărăcie agresivă, înapoiere economică, societate bolnavă (sistemul sanitar este putrezit de corupţie, învăţământul – baza unei societăţi civilizate, este pulverizat din cauza incapacităţii manageriale a celor care-l conduc, Poliţia şi Justiţia sunt mai corupte decât infractorii de care trebuie să ne apere, clasa politică este populată de impostori, legislaţia, haotică este zdrenţuită de miile de ordonanţe guvernamentale, etc). Cauza supravieţuirii şi proliferării lor ţine însă de milioanele de cetăţeni, paradoxal, tocmai cei mai sărăciţi de existenţa baronilor. Este uluitoare obtuzitatea (şi masochismul) cu care românii amărâţi, ameţiţi din patru în patru ani de sărmăluţele electorale trântite pe mese de Oprişan, Iacobov, Sechelariu, Niţă, Medinţu, Mischie, Niţulescu, Savu, Vanghelie & comp., îi perpetuează la putere prin consilii judeţene, primării sau prin Parlament, pe cei care i-au sărăcit timp de treisprezece ani.
Originile baronilor (locali dar şi centrali) ai PSD sunt multiple. O mare parte din ei au deţinut funcţii în fostul sistem comunist. Presa (tot presa, cea care-i exasperează din ce în ce mai mult pe liderii PSD) a dezvăluit că o parte din baronii veterani au fost activişti ai PCR, ocupând fotolii cu greutate: secretari sau prim-secretari de judeţe, şefi de cabinete ai diverşilor miniştri comunişti, directori de întreprinderi, unii dintre ei colaborând cu hărnicie chiar şi cu “poliţia politică”, Securitatea. Alţii au fost, de-a dreptul, infractori de drept comun în vechiul sistem, reciclaţi şi reintegraţi de partid în noua societate post-decembristă. Mulţi dintre ei au, cel mult, o diplomă de bacalaureat, dar au fost foarte eficienţi în a studia, sub mantaua FSN, FDSN, PDSR, PSD, cum se fură banii publici şi cum se păstrează puterea.
Mod de reproducere
Baronii nu sunt nici numai ai lui Ion Iliescu, nici numai ai lui Adrian Năstase, sunt, în egală măsură, ai liderilor partidului. Ocrotirea primilor paşi ai baronilor şi, mai târziu, ignorarea dezvoltării fenomenului aparţine, în primul rând, părintelui partidului, actualul şef al statului, Ion Iliescu. În treisprezece ani de deţinere a puterii (nouă ani, ca preşedinte al ţării şi, patru ani, ca şef de partid), domnul Ion Iliescu nu a penalizat nici un baron deşi dovezile privind corupţia acestora curgeau pe toate canalele: mass-media, Poliţie, Justiţie, servicii secrete, informaţii şi plângeri sosite pe adresa partidului sau pe adresa de la Cotroceni, din partea cetăţenilor şi chiar din partea membrilor partidului. Ieşirile mustrător-părinteşti ale lui Iliescu la adresa corupţiei din partidul creat de el au avut doar efect lingvistic, consacrând una din cele mai plastice caracterizări ale sistemului creat chiar sub ochii domniei sale: “capitalismul de cumetrie”. Şi atât!
Încă înainte ca Ion Iliescu să predea, cel puţin teoretic, partidul în mâinile lui Adrian Năstase (în ianuarie 2001), actualul premier şi lider PSD sprijinea pe toate căile crearea în partid a propriei reţele de baroni locali, fideli doar lui-însuşi (şi nu lui Ion Iliescu) sau se zbătea pentru atragerea de partea sa a baronilor consacraţi ai domnului Iliescu (Nicolae Mischie “de” Gorj, Marian Oprişan “de” Vrancea, etc.). Dacă Oprişan, tânăr şi neliniştit, a păşit cu graţie de manechin în tabăra lui Năstase, permiţându-şi chiar să-l atace dur pe Ion Iliescu (în anul 2001, un jurnal din Focşani subordonat lui l-a taxat pe şeful statului ca fiind “fost activist PCR” şi “uzat politic”); în schimb, veteranul Mischie l-a repezit, tot public, pe Adrian Năstase, “Să nu-mi spună mie Adrian Năstase ce să fac eu în judeţul meu, el să-şi vadă de afacerile lui de la Bucureşti”.
Pe lângă cei doi “grei” ai partidului, baronii mai sunt grupaţi şi în jurul unor persoane extrem de influente, adevăraţi Baroni Centrali: vicepreşedintele PSD Viorel Hrebenciuc patronează “cupola” din Moldova (fapt reproşat anul trecut de Ion Iliescu la o reuniune cu uşile închise la Cotroceni); vicepreşedintele PSD Miron Mitrea controlează parţial baronii din sudul Moldovei şi pe cei din Dobrogea, alături de Viorel Hrebenciuc şi de Şerban Mihăilescu, secretarul general al Guvernului; Şerban Mihăilescu (“Bebe” pentru intimi, Miki Şpagă pentru cei mulţi) este tutorele baronilor din Muntenia; vicepreşedintele PSD Ioan Mircea Paşcu stăpâneşte, alături de ministrul de Interne, Ioan Rus, peste baronii din nordul Ardealului; vicepreşedintele PSD Dan Ioan Popescu, puternicul ministru al Economiei controlează dur baronii din Bucureşti şi pe cei din Valea Jiului, etc.
Specii şi subspecii
Baronii sunt ai partidului iar partidul este al baronilor. Unii fără alţii nu pot supravieţui. Reţeta secretă a perpetuării lor (naivitatea, chiar prostia milioanelor de români săraci şi neadaptaţi anilor post-decembrişti şi sistemul maladiv creat de Ion Iliescu şi gaşca) riscă să nu mai fie de succes. Insistenţa jurnaliştilor de a dezvălui corupţia baronilor locali şi centrali ai PSD şi, mai ales, efectele fenomenului asupra întregii societăţi, generează crize de nervi celor de la putere. “Eu am fost extrem de mulţumit de organizarea Forumului Cooperării Descentralizate din Franţa (reuniunea unde s-au deplasat în septembrie baronii locali care, nu numai că nu cunoşteau un strop de franceză, dar şi-au însuşit şi umbrelele de protocol ale unui restaurant franţuzesc, umbrele menite a fi folosite de client doar până la maşină!). Sigur, sunt unii pe care nu-i interesează ceea ce se întâmplă cu adevărat, preiau chestii absolut superficiale. În presa română, mai multe ziare s-au referit strict la unii din preşedinţii consiliilor care au fost acolo, mai ales sub aspectul folcloric al desemnării lor ca . “Aş fi sperat la un alt tip de analiză din partea celor care au dorit să se uite la acest tip de activitate” a certat jurnaliştii, a nu ştim câta oară, premierul şi liderul PSD Adrian Năstase, pentru interesul acordat baronilor. Netulburat de criticile opiniei publice şi de anchetele de presă care contestă acest tip de politică şi de politician, Adrian Năstase a ameninţat că “asemenea acţiuni vor continua, indiferent de ce vor înţelege sau nu unii dintre ziarişti”. Punct!
Consecvenţa cu care preşedintele PSD Adrian Năstase şi preşedintele ţării Ion Iliescu protejează baronii înduioşează şi ne obligă să-i ajutăm să înţeleagă mai bine fenomenul cu o scurtă clasificare:
1.) Baronul – preşedinte de Consiliu Judeţean: Marian Oprişan (Vrancea) care şantajează pe faţă toţi oamenii de afaceri din judeţ, obligându-i să cotizeze la partid; Nicolae Mischie, celebru pentru afacerile familiei sale cu banii publici ai comunităţii, şi alţi zeci ca ei.
2.) Baronul – primar: Dumitru Sechelariu (Bacău) care, după ce a cumpărat majoritatea firmelor din oraş prin metode controversate, se imaginează un autentic rege, impunând numele său stadionului din localitate şi invitând la ziua sa toţi supuşii din oraş pentru a primi un cârnat şi-o bere; Marian Vanghelie (Bucureşti, sectorul 5) care a intrat până în gât în fondurile primăriei, sfidând oamenii sărăciţi trimiţându-le cărţi de joc şi furculiţe cumpărate din banii publici plimbaţi între firme fantomă; şi alţi o sută ca ei.
3.) Baronul – parlamentar: deputatul Constantin Niţă (Braşov) despre care presa locală scrie de ani de zile că şi-a ridicat averea din manipularea banului public şi prin afaceri controversate.
4.) Baronul – prefect: Teodor Niţulescu (Teleorman), dezvăluit de presă că desfăşoară afaceri dubioase, alături de soţia sa, cu banii publici, prin firmele proprietate personală. În urma anchetelor repetate ale mass-media care probau corupţia dirijată de prefecţi, Guvernul a încercat să-şi repare imaginea acceptând, cu greu, să schimbe câţiva reprezentanţi ai săi în teritoriu. Doar înlocuiţi, deoarece nici unul nu a fost şi nu va fianchetat de Poliţie, PNA sau Parchetul General.
5.) Baronul – om de afaceri: Corneliu Iacobov, vechi prieten contra cost(a fost şeful FPP-Moldova) al liderilor PDSR şi PSD căruia, în anul 2001, Executivul i-a oferit pe gratis mari întreprinderi de stat ale căror datorii de mii de miliarde de lei le plăteşte de ani de zile cetăţeanul român. Această categorie este cea mai extinsă, cea mai lacomă şi cea mai protejată de actuala putere.
Echilibrul “ecologic” în pericol
Baronul, fie el local sau de la Centru, crede că va fi veşnic, precum partidul care l-a creat şi care îl apără. Infatuarea sa are o bază reală – nici unul nu se află după gratii, instituţiile statului sunt neputincioase în faţa fenomenului fiind conduse de oameni aflaţi la dispoziţia partidului fie prin şantaj politico-financiar, fie de bună voie, din grave carenţe de caracter. Baronul nu poate fi veşnic. Paradoxal, pe cât este de puternic, baronul este, din patru în patru ani, fragil: momentul critic, alegerile, se apropie. După 14 ani de la iluzia că ne-am câştigat dreptul de a trăi decent într-un sistem civilizat, tot mai multe voci spun “aşa nu se mai poate”.
Pe cât pare de complicată, realitatea este, în fond, foarte simplă – se poate corecta orice malformaţie, totul este să doreşti acest lucru. Baronul, ca şi sistemul care i-a permis dezvoltarea şi supravieţuirea, sunt nişte malformaţii create de oameni interesaţi şi susţinute cu naivitate de oameni dezinteresaţi care uită că, din patru în patru ani, pentru câteva zile, sunt mai puternici, mult mai puternici decât baronii miliardari.
Deşi nu este o specie pe cale de dispariţie, baronul este protejat nu prin lege, ci de către instituţiile statului. Vânarea sa fiind interzisă atât Poliţiei cât şi Parchetului, specia s-a înmulţit extrem de mult în ultimii trei ani, punând deja în pericol echilibrul “ecologic” al societăţii. Dar cum natura are întotdeauna grijă să păstreze echilibrul, un cataclism este iminent…
Publicat în : Politica interna de la numărul 8
