“Angela merge mai departe”, era titlul unei producţii din perioada romantismului proletar a cinematografiei din România comunistă. În Germania, Angela merge într-adevăr mai departe, dar miza este viitorul Germaniei capitaliste, motorul economic al Europei şi una dintre vocile deosebite în politica internaţională.
Negocieri cu final aşteptat
Aşa cum anticipau cei mai mulţi analişti politici, negocierile dintre marii adversari ai alegerilor parlamentare anticipate din Germania, Partidul Social-Democrat şi coaliţia de centru-dreapta formată din Uniunea Creştin-Democrată şi varianta sa bavareză, Uniunea Creştin-Socială, conturează tot mai mult perspectiva unui guvern de uniune naţională. La ora închiderii ediţiei discuţiile continuă, dar fondul problemei a fost tranşat. Germania va avea guvern de uniune naţională condus de Angela Merkel, cea care are toate şansele să devină “Doamna de Fier” a Germaniei.
Deşi coaliţia sa a câştigat alegerile parlamentare, Angela Merkel a luptat din toate puterile pentru a deveni noul cancelar al Germaniei. Victoria sa la limită i-a servit ca argument cancelarului Gerhard Schroeder care şi-a folosit toată artileria grea pentru a negocia la sânge formarea noului guvern. În cele din urmă, Merkel a câştigat, dar rămâne de văzut dacă nu e o victorie a la Pyrhus. Ca de obicei, problema majoră o reprezintă banii!
Germania are nevoie de 35 de miliarde de euro
Noul guvern german va trebui să găsească nu mai puţin de 35 de miliarde euro pentru a satisface criteriile de competenţă financiară pe care le impune Uniunea Europeană pentru 2007. Este vorba atât de creşteri de venituri, cât şi de economii şi este destul de dificil să vorbeşti de economii într-o Germanie obosită să tot strângă cureaua pentru a plăti reunificarea, prosperitatea landurilor din Est, extinderea Uniunii Europene, sprijinirea Rusiei şi a noilor democraţii est-europene. Toate acestea s-au făcut pe seama creşterii costurilor sociale interne şi a degradării continue a nivelului de viaţă cu care germanii erau obişnuiţi. Este exact motivul pentru care SPD şi cancelarul Schroeder au pierdut alegerile.
Locomotiva economică germană a obosit şi există mari semne de întrebare în legătură cu forţa Germaniei de a satisface criteriile de la Maastricht. Rata creşterii economice a ajuns la doar 0,6%, iar şomajul a atins 11,2%. Există voinţa politică de satisfacere a obligaţiilor europene asumate de Germania, după patru ani de eşec, dar aceasta va impune reduceri bugetare drastice la nivelul landurilor şi la nivel federal, pentru a readuce deficitul bugetar sub 3%, condiţie impusă de mecanismul monedei unice europene. Premierul Bavariei, Edmund Stoiber, una dintre piesele grele ale politicii germane, a declarat: “Este cea mai mare consolidare bugetară din istoria Germaniei Federale”. Dar de la declaraţii politice la măsuri economice concrete distanţa este foarte mare şi apar deja diferenţele de abordare între creştin-democraţi şi social-democraţi. Angela Merkel nu a oferit informaţii despre programul de consolidare bugetară, dar a subliniat că “nu vor exista tabuuri”. Social-democratul Franz Muentefering a spus că, probabil, deficitul bugetar va fi redus prin măsuri drastice, dar urmarea va fi dramatică. Misterul se aşteaptă a fi rezolvat la mijlocul lunii noiembrie, o dată cu finalizarea negocierilor între CDU-CSU şi SPD.
O nouă politică externă?
Urmare a negocierilor dintre cele două forţe politice, noul ministru de externe va fi Frank-Walter Steinmeier. Mulţi germani îl descriu ca fiind un om cu charismă limitată, o surpriză pentru acest post. Steinmeier însuşi şi-a exprimat surprinderea să afle că a fost nominalizat ca viitor ministru de externe şi chiar a declarat că vestea i-a produs anxietate. Totuşi viitorul ministru de externe a punctat câteva priorităţi ale mandatului său: reducerea disensiunilor transatlantice şi implicarea în rezolvarea crizelor apărute la nivelul construcţiei europene. Viitorul şef al diplomaţiei germane a spus că va exista o anumită continuitate în politica externă a Germaniei, de genul refuzului de a trimite trupe în Irak, dar şi-a rezervat dreptul de a furniza detalii abia după intrarea în atribuţii a noului guvern şi după finalizarea platformei comune CDU-CSU-SPD, cu atât mai mult cu cât între cele două mari forţe politice există abordări diferite şi în politica externă.
Steinmeier este o surpriză, dar nu un novice în politică şi chiar în politica externă. În guvernul Schroeder, Frank-Walter Steinmeier a coordonat serviciile de informaţii. Întrebat despre relaţia sa cu Gerhard Schroeder, Steinmeier a spus: “Vom ramâne în contact.”
Este de aşteptat ca noul ministru de externe să aducă totuşi noutăţi în politica externă a Germaniei sau măcar o atitudine diferită de cea a predecesorului său, Joschka Fischer, cel care a surprins scena politică internă şi internaţională când a trecut de la statutul de revoluţionar la cel de ministru de externe. Joschka Fischer a decis să abandoneze cariera politică după ce mulţi i-au reproşat contribuţia la înfrângerea SPD în alegerile din mai din landul Rhenania de Nord-Westphalia, înfrângere care a precedat şi a impulsionat pierderea alegerilor generale. Alegătorii i-au reproşat fostului ministru de externe, partenerul de guvernare al social-democraţilor, modul în care a gestionat scandalul de la Consulatul de la Kiev, unde modul de acordare a vizelor a permis pătrunderea în Germania a mii de ucraineni. Paradoxal, cel care a fost sancţionat de electorat a fost cancelarul Gerhard Schroeder.
Bugetul şi politica externă sunt numai două dintre domeniile, chiar dacă foarte importante, care vor fi câmpul de confruntare dintre cele două formaţiuni politice şi care vor da măsura rezistenţei acestui proiect numit guvernul german de uniune naţională. Germania are nevoie de reuşita guvernului Merkel. Un eventual eşec nu duce decât într-o singură direcţie: alegerile anticipate.
