O PAGINĂ INEDITĂ DE ISTORIE A ŞTIINŢEI ŞI TEHNICII ROMÂNEŞTI
L-am întâlnit la Saint-Langis în Normandia pe dl. prof. univ. dr. dr. ing. Doru Todericiu. Domnia sa a fost de acord să purtăm o discuţie despre opera lui Conrad Haas (vezi foto 1), guard de artilerie şi şef al arsenalului militar al oraşului Sibiu între 1529-1569, născut la Dornbach, lângă Viena, cât şi despre Manuscrisul Varia II 374, cunoscut sub titulatura din 1969 ca fiind Manuscrisul de la Sibiu.
Manuscrisul lui Conrad revine în actualitate (vezi de exemplu austriecii de la www.esa.int şi relatările de presă, de regulă incomplete, din mass-media românească a ultimilor ani).
Sibiul, capitala culturală a Europei în 2007, îi va consacra lui Conrad Haas diferite evenimente ştiinţifice şi culturale. Primarul Klaus Johannis este preocupat de readucerea austriacului Haas în conştiinţa locuitorilor urbei. Pentru cunoaşterea istoriei reale asupra celor petrecute în urmă cu mai mult de patruzeci de ani la Sibiu, vă rog să ne prezentaţi începutul redescoperirii operei lui Conrad Haas.
Toamna anului 1960… Tocmai publicasem la Bucureşti o carte de popularizare ştiinţifică din domeniul meu de specialitate chimia, intitulată “De la alchimie la chimia modernă”.
Printre izvoarele documentare folosite la redactarea cărţii se afla între altele şi cartea autorilor francezi J. Reinaud şi I. Fave consacrată istoriei artileriei, apărută la Paris în anul 1845. O concluzie neaşteptată prezentată de autori era ideea că originea tunului ca armă, prin excelenţă legată de folosirea pulberii explozive, trebuie căutată undeva pe teritoriul României de azi (Valahia, deci Muntenia în special), de unde apoi invenţia s-a răspândit în Italia şi Germania.
Am întreprins cercetări la Biblioteca Academiei din Bucureşti, în căutarea unor izvoare documentare utile pentru realizarea unei lucrări consacrate de data aceasta istoriei chimiei din România. Doream să axez această lucrare pe dezvoltarea tehnicilor chimice în cadrul cărora, în Evul Mediu, pulberea explozivă (tunul) sau flagranta (racheta) juca un rol decisiv. Am început să mă documentez în arhive publice româneşti şi străine, cât şi mari biblioteci, când, în vara anului 1961, am întâlnit la Biblioteca Academiei din Bucureşti faimoasa lucrare intitulată, în latină, “Theses chemicae” (“Tezele chimiei”), a celebrului Johannes Becker, autorul primei cărţi consacrate industriei chimice, privită din punctul de vedere al tehnologiei, şi publicată în limba latină în anul 1703, la saptesprezece ani după moartea autorului.
Plin de curiozitate, deschid cartea lui Becker şi citesc dubla dedicaţie, înscrisă de autor. Lucrarea e dedicată în mod egal abatelui Thritem, legendar iniţiator şi profesor al marelui savant elveţian Paracelsus (1493-1531), reformator, istoric recunoscut al chimiei şi medicinii din epoca lui, şi lui… Nicolaus Melchior transilvanus cibinensis!
Nicolaus Melchior, transilvanean din Sibiu… Un om admirat de marele Becker pentru nivelul la care ridicaseîn secolul al XV-lea şi înainte de 1457 meşteşugul alchimic/chimic în domeniile practice ale prelucrării metalelor (ad percussionem metallorum) şi al producerii experimentale de săruri chimice. Un savant, tehnolog, chimist sibian, contemporan cu Iancu de Hunedoara!
Ce-mi rămânea de făcut decât să alerg la Sibiu şi să încerc să dau de urma acestui ilustru şi totuşi necunoscut savant medieval din domeniul istoriei chimiei europene, Melchior din Sibiu?
Ştiam din lectura lucrărilor bibliografice ale reputatului specialist al istoriei ştiinţei şi tehnicii germane Max Jahns, care-şi redactase lucrările la sfârşitul secolului al XIX-lea, că la Sibiu, în Arhivele Statului, se află între altele un manuscris conţinând probleme de pirotehnie militară (artilerie şi praf de puşcă), redactat – în parte – de un pirotehnician din epoca Renaşterii, un anume Conrad Haas. Trebuie precizat că de fapt lucrările de pirotehnie fondate exclusiv pe folosirea militară a prafului de puşcă nu lipsesc din nici o arhivă bine întocmită de manuscrise medievale sau de la începuturile Renaşterii.
Nu-mi propusesem altceva decât să le menţionez în mod succint; Jahns însuşi îl amintise pe Haas oarecum în treacăt printre numeroşii autori de manuscrise legate de problemele pirotehniei militare.
Când aţi ajuns la Sibiu?
Iată-mă deci în primăvara anului 1962 la Sibiu. Primit cu amabilitate de directorul Arhivelor Statului, consult lista de lucrări manuscrise disponibile. Nimic despre Melchior; profit însă de ocazie că să văd manuscrisul “pirotehnicianului Haas”. În Arhive se aflau mai multe manuscrise ale acestuia; de fapt, erau veritabile registre de arsenal, fără vreo semnificaţie deosebită. Însemnări curente ale lui Haas, şef al Arsenalului oraşului, privind activitatea cotidiană a oficiului său; ele acopereau în special perioada 1552-1556. Singur manuscrisul Varia II 374 părea să prezinte importanţă.
Ce fel de manuscris?
Un coligat. Trei manuscrise deosebite şi un atlas de artilerie legate împreună, într-un volum gros. Pirotehnie militară? Nu. Partea ultimă a coligatului, datorată lui, conţinea şi constituia de fapt primul manuscris de pirotehnie civilă, nemilitară, consacrat focurilor de artificii…
În rest, o “Carte a focurilor de artificii”, manuscris tipic medieval reluat spre 1416 după un original redactat în anul 1400 şi extrase din lucrări clasice de epocă (Vegetiu, autor militar roman din secolul al IV-lea, printre altele).
Mă revăd, în 1963, acum mai bine de patruzeci de ani, la Sibiu, în depozitul Arhivelor… Parcurg cu atenţie manuscrisul lui Haas – filă cu filă. Rachete şi pulbere, pulbere şi rachete… Dar la fila 201 lucrurile se complică. Desene de necrezut, atât ca mod de execuţie tehnică şi ca subiect, cât şi prin faptul că – la fel ca toate desenele din manuscris – sunt datate şi marcate cu iniţialele majuscule ale autorului lor, un C şi un H (Conrad Haas). Încercam să înţeleg de ce nu se acordase înainte importanţă manuscrisului. Rachetele desenate de Haas pe această filă şi pe dosul ei (201 verso), reluate mai departe, evadează, prin aspect şi funcţiuni, din matricea timpului în care au fost schiţate după modele reale experimentate, fiabile la nivel tehnic. Desenul de pe fila 201 faţă reprezintă o rachetă cu trei trepte de aprindere, cel de pe versoul acestei file o rachetă cu două trepte de aprindere, utilizată ca mijloc de transport (se văd trei bile aşezate sub coafă, care trebuiau să ia foc după ce racheta ajungea în locul dorit) (vezi fotografia nr. 2).
Mă găseam deci în faţa celor mai vechi imagini cunoscute până în prezent ale unor rachete multiple cu mai multe trepte de aprindere succesivă. Amănuntul că fiecare desen era marcat cu iniţialele lui Haas şi datat devenea de mare valoare. Creaţia tehnică vizionară, dar în acelaşi timp practică a lui Haas, pe care o “descoperisem”, purta o dată bine precizată şi de necontestat – anul 1529 (vezi foto nr. 1 şi nr. 2).
M-am adresat astfel directorului Arhivelor locale. Acesta a fost de acord cu studiul aprofundat al manuscrisului şi a apreciat corespunzător demersul meu, lucru amintit în articolul publicat de prof. Mircea Stoia în Tribuna Sibiului, anul II, nr. 496, 1969.
Pentru a-i ajuta pe cei interesaţi, incluzându-i aici şi pe autointitulaţii “sibieni pacifişti”, să afle cum am ajuns să fotografiez manuscrisul, doresc să amintesc că acest demers s-a bazat pe aprobarea Direcţiei Generale a Arhivelor Statului nr. 1515 din 26.02.1964.
Am luat apoi legătura telefonic cu un stimat şi cunoscut specialist bucureştean în domeniul fotografiei, inginerul Anton Bielusici. M-a anunţat că-mi va trimite un colaborator echipat cu toate cele necesare.
O zi mai târziu, în camera mea de hotel sibian, pe o tavă de plastic negru pusă cu faţa în jos, în mijlocul triunghiului limitat de picioarele de metal ale trepiedului aparatului de fotografiat, centrat sub obiectivul acestuia, Manuscrisul Varia II 374 se oferea posterităţii… Filele erau întoarse una după alta pe măsură ce fotografierea lor progresa… La ora 2 şi 40 de minute, noaptea, operaţiunea a luat sfârşit. În cursul dimineţii care a urmat, manuscrisul şi-a reluat locul în arhive.
Abaterea, tacit consimţită de la regulile în vigoare, a folosit studierii şi apoi difuzării conţinutului acestei opere tehnice de avangardă a lui Conrad Haas în întreaga lume.
Continuare în numărul următor
Notă: Prof. univ. dr. dr. ing. Doru Todericiu (n. 1921, Piatra Neamt) este universitar francez, istoric al ştiinţei şi tehnicii, inginer chimist, cercetător ştiinţific la C.N.R.S. (Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică din Paris), doctor în istorie, doctor de stat în litere şi ştiinţe umane (Sorbona, Paris) profesor la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Geneva. Prestigioasa Encyclopaedia Britannica recunoaşte rezultatele cercetărilor prof. dr. dr. ing. Todericiu şi prioritatea Manuscrisului lui Conrad Haas de la Sibiu (Varia II 374) în domeniul creării rachetelor multiple moderne. Membru al Comitetului Lavoisier, prof. dr. dr. ing. Todericiu a publicat, sub pseudonimul Pierre Carnac, o serie de lucrări în edituri de prestigiu (în Franţa la Robert Laffont) din 11 ţări şi ample studii în domeniul ştiinţei şi tehnicii, istoriei civilizaţiilor precum şi lucrări cu caracter enciclopedic general, legate de studiul simbolurilor în cultură şi arta vechilor civilizaţii europene, cât şi al contactelor intercontinentale înainte de Columb. După 1989, în România i s-a publicat, în traducere, volumul “Atlantida, istoria unui mit”, apărut în 2003 la editura Humanitas. În martie 2006 editura franceză L´Arganier i-a publicat volumul “Christophe Colomb et ses fantomes”.
Christina Stihhi, Alexandru-Dan Todericiu şi Mihai Rusen
