Dreapta franceză, învinsă categoric la alegerile regionale şi europene, se află practic acum într-o criză de identitate. Conflictele între diferiţi miniştri pentru a deveni succesorul preşedintelui Chirac sunt la ordinea zilei. Unii spun chiar că Jacques Chirac ar fi cel care acceptă asemenea dispute după ce preferatul său, Alain Juppé, a fost condamnat şi nu va mai putea candida decât peste zece ani. Lupta se dă între ministrul francez de interne, Dominique de Villepin, şi cel al economiei, finanţelor şi industriei, Nicolas Sarkozy. Presa franceză nu ezită să-i ironizeze pe cei doi spunând că greu se poate găsi, în cadrul guvernului, un cuplu mai discrepant decât cel format din Villepin şi Sarkozy.
Villepin şi Sarkozy se bat pentru moştenirea Chirac
Dominique Galouzeau de Villepin are o imagine bună în ochii francezilor mai ales că s-a opus în calitate de ministru de externe războiului din Irak. Nicolas Sarkozy a devenit cunoscut prin acţiunile sale voluntare pentru a combate insecuritatea când era ministru de interne şi dă dovadă acum de acelaşi lucru în calitate de superministru al economiei. Jacques Chirac a fost cel carea dorit ca Dominique de Villepin să renunţe la portofoliul externelor pentru cel al internelor pentru a-l pregăti pentru postul de prim-ministru. Unii analişti spun că Dominique de Villepin a devenit fiul spiritual al lui Jacques Chirac doar pentru că acesta doreşte să oprească ascensiunea lui Nicolas Sarkozy. În această dispută însă Nicolas Sarkozy este favoritul în ciuda faptului că Jacques Chirac nu priveşte cu ochi buni un astfel de succesor.
Nicolas Sarkozy, fiul unor imigranţi din Ungaria, este politicianul cu cea mai mare popularitate în Franţa. Ca ministru de interne în precedentul guvern Raffarin, a reuşit să reducă delincvenţa. Era în cărţi pentru postul de premier după eşecul dreptei la regionalele din primăvară, dar adversarii săi au crezut că îl vor compromite dacă îl vor numi ministrul economiei. Sarko a şocat însă. I-a convocat pe proprietarii celor mai mari concerne franceze cerându-le ca, de la toamnă, să scadă preţurile la bunurile de larg consum. Doi la sută a cerut Sarko, şi a primit, ca şi promisiunea unei noi reduceri de unu la sută din ianuarie 2005. Dacă îi reuşeşte această mişcare într-o ţară- afectată de recesiunea zonei euro, Sarko poate spera că va deveni liderul neogaulliştilor, iar mai apoi un pretendent important pentru Palatul Elysée. El are şi alte probleme importante : EDF, salvarea Alstom, economiile bugetare
“Speedy Sarkozy” a evitat să participe la campania pentru alegerile europene. El a mers în provincie unde şi-a făcut intrarea pe şlagărul Tinei Turner “Simply the Best”, “Pur şi simplu cel mai bun”. Se declară un apărător al economiei franceze. “O ţară- care îşi pierde industria este o ţară- care lasă să-i scape economia”, spune el.
Potrivit barometrului lunar IPSOS – “Le Point” în fruntea topului personalităţilor politice din Franţa se află socialistul Bernard Kouchner creditat cu 64%, urmat de Nicolas Sarkozy cu 60%, Bertrand Delanoe, socialist – primar al Parisului,cu 54%, şi Dominique de Villepin cu 50%.
Elysée îl acceptă condiţionat pe Sarko
Preşedintele Chirac este de acord ca Sarkozy să devină preşedintele Partidului Uniunea pentru o Mişcare Populară, dar consideră căacesta nu îşi poate păstra postul în guvern dacă în noiembrie va prelua preşedinţia partidului. Chirac i-a comunicat acest lucru personal celui mai popular politician de dreapta în cadrul unei întrevederi tęte-ŕ-tęte la Palatul Elysée. Analiştii sunt de părere că, de fapt, ca şi până acum, Chirac vrea să-i pună beţe-n roate lui Sarko. Acesta nu pare deloc copleşit. Îşi aminteşte pe bună dreptate că Jacques Chirac a putut să facă ambele joburi în trecut şi nu vede de ce ar renunţa la postul din guvern care, datorită politicii sale voluntare, i-a adus multe bile albe până în prezent. Sarko joacă tare deoarece şi-a dat seama de ceea ce şi-a dat seama şi Chirac, şi anume că este singurul calificat să preia conducerea partidului. Duetul Villepin-Raffarin, preferat de Chirac, nu are vânt din pupa deocamdată. De aceea, se poate vorbi mai curând de un armistiţiu între Sarkozy şi Chirac sau de un joc politic inteligent.
“Nu există şi nu trebuie să existe decât o singură ierarhie în cadrul guvernului”, a intrat în scenă şi premierul Raffarin. El vrea,ca şi Chirac, ca Sarkozy să opteze fie pentru preşedinţia UMP, fie pentru funcţia de ministru. “Nici un guvern nu poate exista cu două autorităţi, cea a partidului şi cea a executivului”,susţine premierul.
Disputele însă se acutizează în interiorul principalului partid al dreptei franceze. La ultima reuniune cu uşile închise a partidului într-un palat din Coudray-Montceaux,Raffarin s-a contrat cu Sarkozy chiar dacă a venit împreună cu acesta, iar Dominique de Villepin s-a întrebat retoric: “Oare, astăzi, dezbinarea şi individualismul sunt de actualitate? Nu este ora micilor lupte, a bisericuţelor şi clanurilor”. La rândul său, Jean Pierre Raffarin spune: “Dezbinarea încetineşte acţiunea. Cum doriţi să facem credibil respectul pe care îl avem faţă de francezi dacă, între noi, în familie, regula respectului nu este afirmată ca un element al valorilor noastre?”
Presa franceză semnalează şi sprijinul primit de Sarko din partea cui nu te astepţi. “Pe Esplanade des Invalides, doi bărbaţi iau masa, în linişte, la un mare restaurant specializat în preparate culinare pescăreşti: Sarkozy şi… Jean-Louis Debre”, notează presa din Hexagon. Cei doi se cunosc de multă vreme, nu se apreciază deloc şi s-au confruntat tăios în 1995.
Pe acest fond, preeminenţii aruncă prin intermediari săgeţi. Oamenii lui Chirac spun că trebuie ca Sarko să renunţe la postul din guvern. Alţii, cum ar fi Christian Estrosi, spun pe bună dreptate “că nici Constituţia, nici statutul UMP nu interzic vreun cumul al preşedinţiei partidului cu o funcţie ministerială”.
Bătălia se va da pe 21 noiembrie. Până atunci însă duelul va continua. Chirac ştie foarte bine că, dacă va pierde partida, influenţa sa politică va scădea. Ar putea fi chiar sfârşitul său politic şi apariţia stelei Sarkozy.
