Mordechai Vanunu, fost tehnician în domeniul nuclear, acum în vârstă de 50 de ani, a petrecut 18 ani în închisoare, după ce a dat publicităţii mai multe informaţii secrete privind programul nuclear al Israelului.
La numai câteva minute după eliberare, Vanunu a declarat ca se simte “mândru si fericit” că a dezvăluit secretele centralei de la Dimona si a afirmat că Israelul “nu are nevoie de arma nucleară”. El a cerut autorităţilor israeliene să permită inspectorilor internaţionali să viziteze reactorul nuclear de la Dimona. În faţa închisorii Shikma din Ashkelon-, Vanunu a subliniat că “nu mai ascunde nici un secret” pe care l-ar putea împărtăşi presei. Într-o conversaţie înregistrată între Vanunu şi agenţii care îl păzeau în ultima perioadă de detenţie, el a declarat că nu regretă faptele pentru care a fost condamnat şi nu se consideră vinovat, deoarece a acţionat după cum i-a dictat conştiinţa. În Israel, Vanunu a fost calificat spion şi trădător, sau, cel puţin, un om periculos. El şi-a atras, însă, numeroşi admiratori printre cei care militează împotriva înarmării nucleare. Ei l-au numit “prizonier de conştiinţă”. În 1987, Mordechai Vanunu a primit premiul Right Livelihood, echivalent al Nobelului, care se acordă militanţilor pentru diferite cauze, iar de atunci, Amnesty International a cerut în mod constant eliberarea sa. Pe de altă parte, însă, autorităţile israeliene au afirmat că Vanunu încă mai prezintă o ameninţare la adresa securităţii statului, de aceea i-au impus restricţii severe. El nu va putea obţine un paşaport şi nu va putea părăsi timp de un an teritoriul israelian. În plus, nu va avea voie să discute cu cetăţeni străini, nu va avea telefon mobil şi nici acces la internet. Vanunu va locui într-un apartament din Jaffa, lângă Tel Aviv şi va fi permanent sub observaţie. Potrivit televiziunii israeliene, Serviciul de Securitate Internă – Shin Bet – estimează costurile supravegherii la uriaşa sumă de un milion de dolari pe an.
Mordechai Vanunu s-a născut în 1954, la Marrakesh, în Maroc, într-o familie foarte legată de valorile religioase iudaice, care a emigrat în Israel în 1963. După efectuarea stagiului militar obligatoriu de trei ani, în 1976 a început să lucreze ca tehnician la reactorul nuclear de la Dimona, în deşertul Neghev. În acelaşi timp s-a înscris la Universitatea Ben Gurion, unde a început să-şi manifeste simpatia faţă de cauza palestiniană, ajungând, astfel, în atenţia autorităţilor. Tot atunci, Vanunu a început să fotografieze instalaţiile nucleare de la Dimona, “fără un scop anume”, aşa cum a mărturisit ulterior. În 1985 a fost disponibilizat de la centrul nuclear şi, profitând de plata compensatorie pe care a primit-o, a plecat într-o lungă călătorie ajungând până în Australia unde Mordechai Vanunu s-a convertit la creştinism şi a fost botezat de un preot anglican. Acest fapt l-a îndepărtat definitiv de părinţi, în special de tatăl său rabin şi de cei 11 fraţi şi surori. În timpul unei discuţii despre pace şi proliferare nucleară, la biserica pe care începuse să o frecventeze în Australia, un ziarist columbian pe nume Oscar Guerrero, l-a auzit pe Vanunu vorbind despre fostul său loc de muncă din Israel, şi şi-a dat seama imediat că acesta ştie lucruri importante, pe care presa ar fi foarte interesată să le afle. Interesaţi au fost doar reprezentanţii presei britanice. În vara anului 1986, Sunday Times a trimis în Australia un ziarist de investigaţii, Peter Hounam, pentru a evalua informaţiile deţinute de Vanunu. După întâlnirea cu fostul tehnician de la Dimona, Hounam şi-a dat seama imediat că acesta poate furniza într-adevăr date importante, care ar putea să confirme speculaţiile potrivit cărora Israelul ar deţine arme nucleare, ceea ce guvernul de la Ierusalim nu a recunoscut niciodată. La scurt timp, Mordechai Vanunu a fost dus la Londra pentru a sta de vorbă cu experţi în tehnologie nucleară, iar Sunday Times a publicat un amplu material despre dezvăluirile spectaculoase făcute de un israelian, fost tehnician la Dimona. Vanunu a dispărut subit, chiar înainte de apariţia articolului. Capturarea lui Vanunu a urmat un model clasic: o turistă americană seducătoare, cu numele Cindy, l-a abordat pe Vanunu la Londra, ca din întâmplare, şi s-a “îndrăgostit” de el. Pe 30 septembrie 1986, Cindy i-a dat întâlnire lui Mordechai la Roma. Vanunu, care atunci avea 30 de ani, deşi fusese avertizat despre riscul unei răpiri de către agenţii Mossadului, a ignorat aceste avertismente şi, după vizita la Roma, nimeni nu a mai ştiut ce se întâmplă cu el, până când, o lună mai târziu, autorităţile israeliene au recunoscut prinderea şi arestarea lui. Procesul a avut loc în martie 1988, la un an după capturare, când Vanunu a fost condamnat la 18 ani de închisoare, pentru trădare şi spionaj. De fapt, “turista Cindy”, pe numele său adevărat Cheryl Haim Bentov, era o agentă Mossad cu misiunea de a-l atrage pe Vanunu într-un loc în care putea fi capturat mai uşor. După arestarea sa, tot ce a ştiut să transmită despre capturare a fost că, odată ajuns la Roma, a mers cu “iubita” sa într-un apartament unde îl aşteptau doi agenţi Mossad, care l-au sedat şi l-au dus într-un port. Aceste detalii au fost scrise de Vanunu pe palma mâinii, pe care a arătat-o jurnaliştilor în timpul unei înfăţişări la tribunal. El a fost scos din Italia într-un container şi dus în Israel unde a fost judecat şi condamnat. După ce a fost “recuperat” de autorităţile israeliene, a fost interogat şi trimis în judecată, dar soarta sa putea fi şi mai rea. Şeful de atunci al Mossadului, Shavit Shabtai, a mărturisit că s-a gândit, iniţial, la posibilitatea lichidării lui Vanunu într-un mod care să nu atragă atenţia, după ce el a început să dezvăluie presei secrete nucleare. Această soluţie ar fi evitat toată publicitatea în jurul cazului şi a procesului care a urmat. “Dar un evreu nu face asta altui evreu. A fost un trădător şi, în conformitate cu morala iudaică, a fost condamnat la închisoare”, a afirmat Shavit Shabtai într-un interviu recent. Israelul nu a recunoscut niciodată, dar nici nu a dezminţit că ar avea arme nucleare. Conform informaţiilor comunicate de Vanunu şi potrivit mai multor experţi străini care au evaluat datele, Israelul deţinea, în momentul respectiv, cel puţin 200 de ogive nucleare şi diverşi vectori capabili de a le transporta.
