Electoratul majoritar este unul predominant emotiv şi uşor influenţabil. Conform unui studiu al CURS din 2000, 70% dintre votanţi nu sunt influenţaţi ideologia partidelor. Electoratul informat ia în calcul şi programele de guvernare sau, cel puţin, pilonii acestora. Latura economică continuă să preocupe intens, tocmai din acest motiv merită să studiem ofertele electorale 2008.
Ideea cizelării în timp a electoratului este mai mult de ordin teoretic, diferenţa fiind doar că înghesuiala nu a mai fost la pungi şi pixuri, ci la tricouri, şepci şi ceasuri de perete sau chiar bani, după cum bine ştim că procedează cineva de multă vreme. La alegerile locale corturile principalelor trei partide erau amplasate în zone aglomerate, precum ieşirile din staţiile de metrou, călătorii îmbulzindu-se pe rând la fiecare din cele trei. Operele lui Caragiale sunt categoric depăşite de realitate.
Există însă şi electorat informat, care votează în cunoştinţă de cauză, ţinând cont nu doar de circul televizat, ci interesându-se direct din programele de guvernare. Despre învăţământ, sănătate sau justiţie fiecare român poate să formuleze o opinie bazată pe experienţa personală sau măcar a apropiaţilor. Nu acelaşi lucru se poate spune despre programele economice, deşi efectele acestora sunt de interes maxim pentru toate categoriile sociale: fiscalitate, politica investiţională, salariul minim şi salariul mediu, etc.
Care sunt programele politice ale celor trei mari partide pentru 2009-2012? Care este partidul care a diagnosticat problemele actuale şi are soluţiile adecvate? Cum abordeză problematica economică?
Să le analizăm pe rând şi, de ce nu?!, să votăm şi funcţie de concluzii.
„Impresia artistică”
Partidul aflat la guvernare este întotdeauna cel mai bun diagnostician, fiind conştient de importanţa unor proiecte „uitate” în sertare, de impactul continuării celor aflate în derulare sau reiterând modificări legislastive pe care nu au reuşit să le treacă prin parlament.
Este şi cazul PNL, programul de guvernare se întinde pe nu mai puţin de 239 pagini, fiind grupat pe 23 de domenii de interes, pe alocuri eterogen, ca să nu spun că amestecă mere cu pere precum în actul de guvernare. Totuşi, pentru fiecare dintre acestea sunt identificate problemele reale, iar soluţiile sunt pertinente.
PD-L vine cu proiecte enunţate la modul general şi amestecate cu lozinci populiste înşirate fără cap şi fără coadă, folosindu-le cu precădere pe cele din urmă cu patru ani şi demonstrând că nu au tras nicio concluzie cât au fost la guvernare. La sfârşit sunt înşiraţi indicatori macroeconomici, care se doresc a fi concluziile celor expuse. Dar când explicaţiile şi argumentele sunt înlocuite cu afirmaţii populiste, fără nicio bază, valoarea programului este nulă.
PSD, hai să spunem împreună cu PC, prezintă succint 10 angajamente pe care şi le asumă. Este de apreciat că vin cu soluţiile cele mai pragmatice, dar suferă prin veşnica raportare la guvernarea 2000 – 2004, ignorând trecerea timpului. Locul celor 400 de săli de sport este luat de 5000 de şcoli, grădiniţe şi creşe, dar şi de exagerări precum „1.000.000 de locuinţe în 10 ani vor asigura necesarul locativ al tinerelor familii şi vor diminua drastic emigrarea tinerilor în vestul Europei” şi se va reduce „preţul de cost pentru apartamentele cu 2 camere sub 30.000 euro” sau „Producerea anuală a 150 milioane puieţi forestieri”.
Politici fiscale şi bugetare
Toate cele trei partide susţin scăderea presiunii fiscale, eficientizarea sistemelor de administrare şi colectare a impozitelor şi taxelor, încurajarea mediului de afaceri.
Pentru prima dată este folosit termenul de bugetare multianuală – mai bine mai târziu decât niciodată! -, să sperăm că nu va trece mult până la punerea în practică.
Ca abordări particulare se remarcă propunerile PSD de a „modifica legislaţia privind regimul decontării TVA în vederea scurtării timpului de rambursare” şi crearea unor facilităţi pentru IMM-uri, inclusiv prin tranzacţionarea pe bursă a creanţelor bancare asupra acestora.
PNL are deasemenea un capitol important privind politica IMM-urilor. Mai atrag atenţia prin introducerea unei grile salariale unice la nivelul sectorului public şi introducerea unui sistem electronic centralizat de achiziţii pentru instituţiile şi autorităţile publice cu licitaţii unitare pe produs.
La PD-L remarc doar reluarea vechii idei privind „scutirea de impozit pe profitul reinvestit, condiţionată de utilizarea acestuia numai pentru investiţii în utilaje, echipamente şi tehnologii”.
PNL propune scăderea CAS-ului cu până la 10% şi conceperea unei fiscalităţi specifice pentru societăţile şi fermele agricole, în timp ce PSD urmăreşte scăderea impozitării salariilor mici de la 16% la 10% şi reducerea impozitului pe dividende, dar mărirea celui pe tranzacţii imobiliare.
În concluzie se remarcă programele PSD şi PNL, probabil un veritabil duel între cei mai valoroşi miniştri de finanţe postdecembrişti: Mihai Tănăsescu şi Daniel Dăianu. La PD-L se evidenţiază teoria formelor fără fond: obiectivele de guvernare definite în stil lozincard-băsescian.
PSD are o politică fiscală îndreptată cu obstinaţie spre protecţie socială, faţă de cea a PNL – spre facilitarea afacerilor, elemente ce definesc diferenţele doctrinare.
Politica agrară
Agricultura reprezintă un punct – cheie în această campanie electorală, forţa de muncă plecată la muncă în Spania şi Italia provenind cu precădere din mediul rural. Recesiunea din aceste state îi poate aduce acasă şi să-i provoace să-şi investească economiile în terenuri şi tractoare, scutind România de importuri de forţă de muncă asiatică.
În 2008 aproximativ o treime din creşterea economică este asigurată de agricultură, după ce anul agricol 2007 a „tăiat” 1,3% din avansul economic. În aceste condiţii putem aprecia că, deşi ponderea agriculturii în PIB este de câteva ori mai mare decât în UE, există un potenţial uriaş de creştere. Dacă se va sta în continuare cu mâinile în sân, atunci micii agricultori vor falimenta, iar investitorii străini vor profita de oportunitate. Depinde ce se doreşte…
PSD şi PD-L vor dublarea suprafeţelor agricole amenajate pentru irigat la 1,5 milioane hectare. Cheia soluţiei pare să o aibă însă PNL care propun în acest sens „reformarea şi reorganizarea ANIF (Agenţia Naţională de Îmbunătaţiri Funciare) în vederea unei mai bune adaptări a activităţii acesteia la realităţile locale ale amenajărilor de irigaţii” şi „stimularea în continuare a creării asociaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii şi crearea unor facilităţi pentru aceştia în gestionarea sistemelor de irigaţii.”
În timp ce PNL prezintă priorităţile pentru fiecare sector în parte – cereale, legume-fructe, lapte, carne, etc. -, PSD mizează din nou pe factorul social din mediul rural agricol promiţând subvenţii mari: 1500 lei/ha cultivat, 50% din preţul motorinei, 50% din preţul tractoarelor, utilajelor agricole şi echipamentelor de irigaţii, etc.
Împăduririle sunt un refren unic, promisiunile celor trei partide fiind efectiv ilare în contextul despăduririlor masive la care au fost părtaşi în ultimele două decenii.
Infrastructura
Aici este cea mai mare meteahnă a României. PD-L –ul nu poate scăpa de imaginea lăsată de celebra afirmaţie formulată de Traian Băsescu în postura de Minsitru al Transporturilor „România nu are nevoie de autostrăzi”. Eşecul reasflatării atostrăzii A1 în mandatul Ancăi Boangiu şi neimplicarea în recentele mandate Dobre şi Berceanu vin să întărească această imagine.
Nici PNL nu poate invoca scuze pentru a se elibera de eticheta „ zero km de autostradă”.
Adevărul este că imaginea PSD este avantajată la acest capitol prin realizarea autostrăzii A2 şi modernizarea şoselelor.
Dacă trecutul avantajează social-democraţii, viitorul este liberalilor care au demonstrat o preocupare atentă prin realizarea planului naţional de acţiune împotriva inundaţiilor, pentru realizarea acestuia fiind necesari 1,7 mild. euro în perioada 2007-2009 (din care doar 38% de la bugetul de stat). Sunt deasemenea bine conturate obiectivele de infrastructură din transporturi, ministrul Orban având planuri adecvate pentru fiecare domeniu, insistând pe transportul rutier unde graficul de realizare pare mult prea optimist având în vedere capacitatea de a pune în practică în actualul mandat. Să dea Dumnezeu să se facă toate!
Multe programe = multe promisiuni
Există un număr ridicat de proiecte în propunerile de guvernare ale celor trei partide. De multe dintre ele vom mai auzi abia în 2012 la următoarele alegeri.
Intrarea în mecanismul cursului de schimb ERM II la 1 ianuarie 2012 este o promisiune asumată de toţi, binenţeles împreună cu trecerea la euro doi ani mai târziu. Indiferent de cine va guverna, greul îl va duce însă tot Banca Naţională care va trebui să probeze capacitatea de retragere rapidă a leului de pe piaţă, conversia preţurilor, informarea populaţiei, etc.
Succesul denominării din 2005 îi determină să promită în numele altora. În realitate guvenul are de menţinut un anumit trend, obiectiv realizabil. Alternativa este intrarea economiei pe o pantă descendentă, ceea nu poate face parte dintr-un program de guvernare. Atunci ce promit?!
Multe lucruri bune în cele trei programe de guvernare, multe altele ignorate pe rând de unul sau două partide. Un aspect economico-social „uitat” toţi cei trei – clasa medie nu se regăseşte în nici măcar un program. Se uită un segment important de electorat – exact acela care se urneşte cel mai greu la vot – şi se ignoră o alternativă de creştere economică pe termen lung (de ex. economisirea în scop de investiţie).
Programele de guvernare şi soluţiile efective pe care acestea le propun vin să probeze viziunea, strategiile şi obiectivele partidelor. Actul de guvernare presupune capacitatea şi abilitatea de punere în practică. Ultimele două decenii nu ne dau speranţe prea mari că se vor realiza majoritatea propunerilor, dar trendul economiei româneşti a indus un trend pozitiv şi actului de guvernare.
Din păcate nimeni nu a reuşit să realizeze un act de guvernare complet şi calitativ, lăsând multe lucruri la voia întâmplării. Astfel fiecare votant are de ales între alternative care nu se exclud, dar sunt tratate de guvernanţi această manieră. Alegem încurajarea afacerilor vs. politică socială, irigaţii vs. autostrăzi, diferite politici privind IMM-urile, protecţia consumatorului sau cercetarea-dezvoltarea şi inovarea.
Pentru prima dată alegem uninominal, pe lângă cele de mai sus trebuie să ţinem cont şi de numele celui de pe listă, şi de partidul care ne va reprezenta în Parlament, dar şi de capacitatea acestora de a aduce oameni pricepuţi în echipa lor.
Înainte de închiderea ediţiei:
Campania electorală a început cu o săptămână mai devreme, Traian Băsescu promulgând legile privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor şi respectiv pensiile pentru grupele de muncă 1 şi 2. Impactul acestora şi aşteptările ridicate ale celorlalte categorii sociale (sănătate, armată, poliţie, etc.) pun deja presiune pe guvern, care se va confrunta în noiembrie cu greve fix înainte de alegeri. Dincolo de mişcarea calculată de preşedinte în ideea de a „virusa” campania electorală cu un nou scandal pronit de Traian Băsescu, neinteresat de buget şi de indicatorii macroeconomici ai anului viitor. Dar 2009 va fi (şi) anul alegerilor prezidenţiale.
Deh, dacă nu ne-au făcut rău alţii, se pare că reuşim singuri.
