O analiză a sistemului energetic din România, realizată recent de Ministerul Economiei şi Finanţelor, relevă faptul că ţara noastră se află în faţa unui şoc energetic fără precedent. Practic, resursele interne de petrol, cărbune şi gaze naturale sunt în scădere accelerată, iar România este dependentă de importuri. O dependenţă care se va accentua dramatic în următorii ani. În baza statisticilor alarmante, s-a pus la punct o strategie energetică pentru perioada 2007-2020.
Rezervele actuale de ţiţei ale României sunt estimate la 73,7 milioane de tone. Din păcate, prospecţiunile geologice nu au identificat noi zăcăminte, aşa că aceasta este rezerva care poate fi luată în calcul. Pe fondul epuizării zăcămintelor, producţia anuală de ţiţei a scăzut de la 14,7 milioane tone în 1976 – anul cu producţia de vârf – la 5 milioane tone în 2006 şi va continua să scadă. Specialiştii Ministerului Economiei şi Finanţelor estimează că rezervele vor ajunge, în 2020, la doar 28 milioane de tone, iar în 2030 se vor epuiza complet. Asta înseamnă că în următorii 23 de ani va trebui să găsim o alternativă viabilă pentru petrol. Şi nu una oarecare, ci una care să acopere consumul în proporţie de cel puţin 60-70 la sută. Situaţia este similară în cazul gazelor naturale. Rezervele actuale sunt estimate la 184,9 miliarde metri cubi, iar în 2020 vor scădea la numai 77 miliarde. Producţia anuală de gaze naturale a fost de 12,3 miliarde în 2006, ceea ce a reprezentat 69 la sută din consumul naţional. Practic, în actualul trend, gazele din subsolul românesc se termină în 2025-2028. În ce priveşte cărbunele, lucrurile sunt oarecum incerte. Rezervele de huilă şi lignit sunt estimate la 3390 milioane de tone, dar numai 1200 de milioane sunt exploatabile cu tehnologia actuală. Partea proastă este că directivele europene privind protecţia mediului nu permit extinderea producţiei de cărbune. De altfel, până în 2017, România este obligată să reducă la jumătate consumul de cărbune în termocentrale. Cel puţin teoretic, ţara noastră ar putea compensa necesarul de energie prin dezvoltarea zonei hidro. Potrivit ultimelor evaluări din 2007, potenţialul hidroenergetic amenajabil al României este de 36.000 GWh/an, din care se pot valorifica în condiţii de eficienţă economică circa 30.000 GWh/an. Cum la finele anului trecut, producţia din hidrocentrale era de 17.340 GWh/an, rezultă că sectorul se poate, practic, dubla. Nimeni nu ştie însă de unde se vor lua banii pentru noi hidrocentrale, singura soluţie fiind investiţiile private, dar momentan nu sunt reglementări legale. Există însă şi o veste bună: în ceea ce priveşte energiile alternative, nepoluante, România are un potenţial remarcabil. Specialiştii Ministerului Economiei estimează că în privinţa energiei solare avem un potenţial egal cu al Germaniei, iar la energia eoliană – atenţie! – putem ajunge la 23.000 MWh pe an, respectiv la un nivel cu 40 la sută mai mare decât ce se produce actualmente în hidrocentrale. Se pare că România are un potenţial considerabil şi în privinţa energiei geotermale, din biomasă şi din prelucrarea deşeurilor. Fiind vorba de o strategie energetică pe termen lung, experţii fac şi o analiză a costurilor de producţie. Astfel, biogazul pare sursa cea mai ieftină, preţul MWh de energie fiind cuprins între 25 şi 110 euro. Spre comparaţie, energia produsă în hidrocentralele mari costă 40-260 euro/MWh, iar cea produsă în microhidrocentrale – 40-220 euro/MWh. Ieftină pare să fie şi energia din deşeuri, mai exact 30-170 euro/MWh, în vreme ce MWh produs în centralele eoliene costă între 47 şi 150 euro. Energia solară este, paradoxal, cea mai scumpă soluţie, între 110 şi 340 euro/MWh, cauza fiind costul mare al investiţiei iniţiale. Evident, Planul naţional strategic în domeniul energetic are, pe baza celor prezentate mai înainte, şi o serie de măsuri de conservare a energiei pentru perioada 2007-2020, unele parcă desprinse din Caragiale. Interesul pentru politica din sectorul regenerabilelor a crescut o dată cu adoptarea Strategiei pentru energia regenerabilă în martie 2003 şi cu obiectivele fixate pentru anul 2010: 32% din consumul de electricitate produs din surse regenerabile, 1800 MW/an producţie de energie solară, sub formă de energie termală şi electricitate fotovoltaică, 314 GW/an producţie de energie eoliană, creşterea numărului de instalaţii de hidroputere mică. Una peste alta, realizarea strategiei energetice a ţării noastre costă 28,61 miliarde de euro.
Foaie de parcurs pentru energia regenerabilă în Europa
Parlamentul European a adoptat recent un raport privind energia regenerabilă în Europa, care cere Comisiei Europene să prezinte, până la sfârşitul anului 2007, o propunere pentru un cadru legislativ în materie. Deputaţii insistă, însă, pentru obiective sectoriale reale, în special în domeniile electricităţii, al încălzirii şi al răcirii, şi al transporturilor. Energiile regenerabile constituie una dintre cele mai eficiente metode de protejare a consumatorilor şi a industriei de dublul impact al creşterii importurilor de energie şi al creşterii preţurilor la carburanţi, menţionează raportul, întocmit de Britta Thomsen (PSE, DK). Deputaţii sunt convinşi că este necesar un cadru legal specific pentru ca statele membre să poată realiza obiectivele referitoare la creşterea utilizării surselor regenerabile de energie. Parlamentul sprijină şi consolidează propunerea Comisiei de a înscrie partea energiilor regenerabile în Planurile de Acţiune Naţională-PAN. Parlamentul subliniază potenţialul enorm al altor surse regenerabile de energie, cum ar fi energia eoliană, energia maremotrică sau energia valurilor. Deputaţii subliniază contribuţia semnificativă pe care ar avea-o astfel de surse de energie la asigurarea independenţei Europei faţă de importurile de energie şi la protecţia faţă de schimbările climatice. Sunt necesare, însă, eforturi considerabile pentru utilizarea unor astfel de surse de energie, fapt pentru care Parlamentul cere Executivului un plan detailat de acţiune. Deputaţii cer Comisiei să asigure că orice propunere pentru o directivă-cadru referitoare la energiile regenerabile va cuprinde măsuri pentru promovarea sistemelor de încălzire şi răcire regenerabile, cu scopul creşterii procentului de utilizare a lor de la 10%, în prezent, la cel puţin dublu, până în 2020. Parlamentul salută propunerea Comisiei Europene privind promovarea biocombustibililor şi a altor surse de energie regenerabilă. Comisia accentuează că utilizarea durabilă a biocombustibililor ar reduce dependenţa de petrol şi, totodată, ar scădea nivelul emisiilor de CO2 în sectorul transporturilor.
Energie pe aripile vântului
Am analizat în estul ţării ce se întâmplă în sectorul energiei eoliene. Astfel, în judeţul Constanţa, Consiliul Judeţean a demarat demersurile pentru preluarea unor terenuri din raza administrativă a comunelor Topraisar şi Poarta Albă în vederea transmiterii lor în gestiunea RAJA. Actul administrativ a venit ca răspuns la solicitarea RAJA de a amenaja două parcuri eoliene care urmează să asigure parţial necesarul de consum electric al operatorului de utilităţi publice. Pentru amplasarea turbinelor eoliene este preferat un teren plat, liber de construcţii sau obstacole care pot perturba liniile de curent electric sau pot produce turbulenţe care au ca efect reducerea electricităţii produse. RAJA a identificat în urma unui studiu cele două terenuri, primul de 14 hectare la Poarta Albă şi al doilea de 27,6 hectare la Biruinţa, în comuna Topraisar. În cazul în care autorităţile locale vor fi de acord cu transmiterea terenului pentru investiţiile RAJA, la Poarta Albă vor fi amenajate 6 turbine eoliene, iar la Biruinţa, alte 15 turbine. Fenomenul instalării de turbine eoliene a devenit important în Dobrogea după anul 2001, când Germania, lider mondial în domeniu, a decis renunţarea la instalaţiile clasice şi folosirea unora mai performante din punct de vedere al turaţiei şi conservării peisagistice. Ca o consecinţă imediată, dealerii germani au creat o nouă piaţă, cea a instalaţiilor eoliene second-hand, direcţionate în special către România, ţară care nu avea tradiţie în domeniu, dar are potenţial. Un transport din Germania cu un autotren poate să îl coste pe client vreo 3000 de euro, o eoliană de putere mică poate să fie la 45.000 euro, dar cele mari, chiar second-hand fiind, pot să coste şi 500.000 euro. Fiind scumpe, majoritatea clienţilor din România cumpără din cele second-hand. Zonele alese pentru instalarea bateriilor eoliene din judeţul Constanţa sunt Costineşti, Mihai Viteazul, Peştera, Valea Dacilor, Corbu sau Limanu, iar în judeţul Tulcea, investitorii apar pe locaţii cum sunt Topolog, Măcin, Valea Nucarilor. În multe cazuri, energia se foloseşte în scopuri pur casnice, de alimentare a unor investiţii imobiliare personale. Consiliul local al comunei Stejaru a încheiat un contract în participaţiune cu o firmă austriacă pentru un parc eolian de aproximativ 22 de turbine. Valoarea investiţiei va fi de 75 milioane de euro, cu participarea lor în beneficiul comunei Stejaru cu 800 euro pe fiecare MW instalat, 0,3 % din veniturile realizate pe domeniul privat al comunei, iar pe domeniul privat al cetăţenilor din comună se va percepe o redevenţă de 0,1 % din veniturile realizate, şi nu din profit. Situaţie asemănătoare şi în comunele Baia şi Valea Nucarilor. În judeţul Tulcea în afara ariilor protejate, au fost amplasate până la această oră opt turbine eoliene şi sunt în curs de amplasare încă nouă, iar pentru toate acestea s-a cerut elaborarea studiilor de impact. Sunt şi alte cereri, dar nu sunt depuse oficial documentaţii. Au fost discuţii pentru zona Agighiol şi pentru Beştepe. O subsidiară a grupului portughez Martifer a concesionat la Babadag un teren cu o suprafaţă de 260 ha reprezentând prima etapă dintr-un proiect care vizează construcţia unei centrale eoliene de 400 MW, până în 2012. Şi primarii vrânceni au început să vâneze vântul. În mai multe localităţi din judeţ s-au demarat proiecte pentru producerea energiei eoliene, pentru care se vehiculează sume de milioane de dolari. Primăria Tătăranu a concesionat deja peste 15.000 metri pătraţi unui italian pentru realizarea unui câmp eolian de producere a energiei electrice, în timp ce australienii vor 400 hectare de păşune la Mărăşeşti. O turbină de capacitate medie costă zeci de mii de euro şi se amortizează în patru ani. Elicea se pune în mişcare la o viteză a vântului de minim trei metri pe secundă.
Şi oraşul Panciu a primit vizita unei delegaţii din partea Ambasadei Canadei care doreşte implementarea aici a unui sistem de producere a energiei electrice din surse neconvenţionale. Producătorul german INA Schaeffler caută un spaţiu în Iaşi pentru dezvoltarea unei fabrici în care va produce componente pentru generatoare eoliene. Viitoarea fabrică va avea în jur de 800 de angajaţi. Societatea germană a mai deschis o fabrică la Braşov, care în momentul actual are aproximativ 3000 de angajaţi. În prezent, valoarea investiţiilor acestei companii în România a depăşit 200 milioane de euro.
Şi în judeţul Galaţi, mai exact la Cuca, o firmă italiano-elveţiană a pus ochii pe dealurile din comună pentru a construi o centrală eoliană. Energia albă este sprijinită cu bani de la bugetul local. Într-o altă parte a judeţului, la Bereşti-Meria, o echipă de trei specialişti germani a montat instalaţii pentru monitorizarea vitezei vântului, asta în vederea înfiinţării, la începutul anului viitor, a unui parc eolian cu 60 generatoare de curent electric. Pusă la treabă, forţa vântului va face consiliul local Bereşti-Meria bogat. Şi exemplele ar putea continua, toate grupate în rândul unei dileme cotidiene: energia eoliană este un moft sau o obligaţie?
