Prin realegea sa în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale pentru un nou mandat de 5 ani, Mugur Isărescu îşi prelungeşte propriul record din World Record Academy ca fiind cel mai longeviv conducător al unei bănci centrale. Este o victorie firească, aşteptată, dar care obligă mult. Viitorul nu aşteaptă: obiectivul noului Consiliu de Administraţie al BNR este adoptarea euro în 2014-2015, acesta putând fi, după cum spunea Mugur Isărescu, “catalizatorul necesar pentru coerenţa politicilor macroeconomice”.
Lipsa de coeziune a forţelor în jurul obiectivelor naţionale a fost principala cauză a evoluţiei României în ultimele două decenii, alături bineînţeles de lipsa unei strategii coerente la nivel de ţară. Spre deosebire de celelalte instituţii ale statului, BNR a avut strategii clare, pe care le-a dus la îndeplinire cel puţin în măsura atribuţiilor pe care i le conferă legea. Mai mult, guvernatorul Isărescu a ştiut să adune toate forţele pentru a ajuta România să treacă “hopuri” mai mari – vezi criza din 1998-2000 sau mai mici – vezi trimiterea lui Gherghina la Finanţe când echipa lui Pogea nu avea nici un specialist în buget.
Putem spune fără a exagera că a îndeplinit “de facto” meniri de preşedinte când “de jure” Emil Constantinescu şi Traian Băsescu s-au dovedit depăşiţi de realităţile economice.
Tocmai de aici şi declaraţia guvernatorului BNR în faţa Parlamentului cu privire la coerenţa politicilor macroeconomice.
Indiferent ce partid sau coaliţie va guverna România, obiectivul adoptării euro trebuie să primeze. Pare ireal să soliciţi coerenţă când România din toamna lui 2009 se află într-un haos ce rivalizează cu cel din toamna lui 1991, dar altă soluţie nu este pentru a trece criza, leul să intre în sistemul ERM2 (Exchange Rate Mechanism – sistemul european al cursului de schimb) şi apoi trecerea efectivă la moneda unică europeană.
Lupta BNR cu criza
Banca Naţională se luptă cu actuala criză economică de un an de zile precum Don Quijote cu morile de vânt. Instabilitatea politicilor Ministerului de Finanţe manifestată în ultimii ani – mă refer concret la mandatele lui Varujan Vosganian şi Gheorghe Pogea – nu a permis o colaborare adecvată între cele două instituţii. Pe de altă parte, BNR plăteşte tribut şi reacţilor târzii pe care le-a avut în raport de ecuaţia inflaţie-dobândă-condiţii de creditare-consum. Mulţi analişti au repetat până la autoconvingere că un comportament conservator al guvernatorului Isărescu este firesc.
Sigur, este de neimaginat un guvernator care atrage ţara în operaţiuni riscante, efectul ar fi similar cu cel produs de preşedintele Băsescu în planul relaţiilor diplomatice, dar excesul de conservatorism a dovedit valenţe negative prin amânările exagerate. Astfel, frânarea creditului s-a produs la momentul septembrie 2008, adică exact când criza începea să-şi facă loc în România, fiind ajutată temeinic de clasa politică românească aflată într-o continuă campanie electorală.
În septembrie 2008 Mugur Isărescu cerea prudenţă bancherilor, în septembrie 2009 îi acuză că au suprareacţionat la criză, manifestând o prudenţă excesivă faţă de clienţi. Conjunctura financiară a suferit numeroase schimbări atât în plan intern, cât şi în plan extern, dar o constantă se regăseşte în ambele variante: norme de creditare ale BNR neadaptate la nevoile reale ale pieţei bancare, atât pentru persoanele fizice, cât mai ales pentru agenţii economici.
Să sperăm că noul mandat va rezolva problema. Rezolvarea ecuaţiei inflaţie-dobândă-condiţii de creditare-consum nu aduce implicit revenirea României pe drumul cel bun. Se vehiculează tot mai des ideea majorării taxelor, în special a taxei pe valoarea adăugată, datorită situaţiei precare în care se află bugetul statului. În 2010 situaţia se va agrava însă cu atât mai mult, efectul creşterii fiscalităţii fiind mai degrabă opus. În acest context, rolul lui Mugur Isărescu – numit deseori “primul ministru ascuns al României” – devine primordial, fiind de aşteptat din partea sa o certificare a indicatorilor din bugetul pentru anul viitor aşa cum a făcut-o şi în noiembrie 2007 mergând în Parlament pentru a susţine bugetul pe 2008 elaborat de ministrul Vosganian.
Din nefericire, condiţilie politice actuale (mijlocul lunii octombrie) nu ne creează un orizont de aşteptare prea scurt datorită vieţii politice aşezate, deci încă o oportunitate pentru guvernatorul BNR de a manageriza criza fără a fi prim-ministru, poziţie pe care a declarat că nu o vizează.
Drumul spre euro
În contextul focalizării atenţiei asupra crizei economice, mediul economic pare că “a uitat” de adoptarea euro. Însă fenomenele economice au legături indestructibile pe termen lung. Trecerea la euro trebuie precedată de aderarea la ERM2, probabil în 2011-2012, iar de la acel moment până la adoptarea efectivă cursul de schimb trebuie să varieze cu maxim +/- 15%. Concret, dacă ne raportăm la cursul actual de 4,2 lei/euro, intervalul maxim de variaţie trebuie să se situeze aproximativ între 3,6 şi 4,8. Într-un cuvânt – stabilitate.
Tocmai de aceea trebuie înainte de orice rezolvate problemele macroeconomice, iar mecanismele reglate astfel încât cursul să nu mai aibă “excese de emotivitate”, ci să funcţioneze firesc şi să reziste la influenţe de moment. Să nu uităm, criza a condus la accelerarea producerii unor procese mai devreme decât ne aşteptam precum reducerea finanţărilor externe şi scăderea cererii externe de produse româneşti. Mai devreme sau mai târziu, oricum s-ar fi întâmplat.
Faptul că România nu este capabilă să atragă finanţările Uniunii Europene a deteriorat mai pregnant situaţia economică decât ar fi fost de aşteptat, diferenţa dintre “hard landing” şi “soft landing” cum îi place guvernatorului să spună. Economia naţională acuză în ultimul an aceast “hard landing” neaşteptat. Mediul privat a reacţionat rapid ajustând cheltuielile cu personalul sau chiar reducerea acestuia, oprind capacităţi de producţie, îngheţând investiţiile şi tot ce s-a putut pentru a evita căderea. Unde nu s-a putut s-a ajuns la achiziţii sau la faliment. Statul ar fi trebuit să reacţioneze nu doar cu mult-discutatele restructurări, ci încurajând investiţiile încă de anul trecut, iar anul acesta trebuia să fie principalul investitor, transformând pericolul lipsei de finanţare într-o oportunitate de a anula handicapul celei mai slabe infrastructuri din UE.
Astăzi speranţele de ieşire din recesiune a economiilor occidentale dau multora speranţe de revenire a fondurilor în România. Este o aşteptare falsă, investiţiile vor veni doar acolo unde mediul oferă oportunităţi şi încredere. Slaba dezvoltare a sectorului industrial şi nivelul avantajos al raportului dintre salariu şi munca prestată sunt atrăgătoare şi vor mai fi câţiva ani. Păstrarea trendului de scădere a datoriilor pe termen scurt va conduce la un raport mai bun între rezerva valutară şi datoria pe termen scurt, ceea ce va da încredere investitorilor. Este de datoria guvernului actual şi a celor viitoare să îşi înţeleagă propriul rol în duetul cu Banca Naţională, care, la rândul ei, nu trebuie să confunde indicatorii valorici din statistici cu cei din realitate.
Îndeplinirea criteriilor de la Maastricht necesare aderării la ERM2 presupune mult mai mult decât atingerea unor indicatori (rata inflaţiei, rata dobânzii pe termen lung, curs de schimb, deficitul bugetar etc.) direct dependenţi de media celor mai performanţi trei membri UE, mai exact presupune şi asigurarea sustenabilităţii indicatorilor. În caz contrar, România va repeta greşelile Lituaniei căreia i s-a refuzat intrarea în zona euro în 2007 pentru că rata inflaţiei a depăşit plafonul admis. Perioada minimă de participare la ERM2 este de doi ani.
2014 – încotro?
Guvernatorul Mugur Isărescu va face tot ceea ce ţine de Banca Naţională şi de el personal pentru adoptarea euro. Este o ambiţie firească pentru cel care a preluat BNR aproape fără rezerve, a demarat în 1999 negocierile de aderare la UE, a liberalizat contul de capital, denominarea a fost un succes, iar lista reuşitelor nu se încheie aici. Momentele controversate (de exemplu Bancorex) sau de erori de calcul (de exemplu dolarizarea economiei naţionale la începutul guvernării CDR) sunt întâmplări inevitabile într-o carieră atât de lungă în fruntea băncii centrale, dar cu toate acestea numele său s-a menţinut în topul încrederii tocmai datorită echilibrului dovedit. Adoptarea euro în 2014-2015 îl va lăsa fără provocări la BNR pe omul Mugur Isărescu. Ce va fi mai tentant: o poziţie în Comitetul Executiv al Băncii Centrale Europene sau cea de preşedinte al României? Probabil a doua variantă, prea a amânat mult!
