Respingerea Tratatului Constituţional în Franţa şi Olanda a aruncat Uniunea Europeană în criză. Deşi s-ar putea argumenta că Uniunea a mai cunoscut momente dificile – “criza scaunului gol” din anii ’60 sau perioada care a urmat şocurilor petroliere de la începutul anilor ’70 -, totuşi entuziasmul şi avântul pe care le luase construcţia europeană în ultimii ani au făcut ca această criză să fie resimţită mult mai puternic.
Deşi politicienii au afirmat că respingerea Constituţiei şi lărgirea nu se condiţionează reciproc, voturile negative s-au născut şi din spaimele economice şi sociale asociate cu extinderea recentă şi mai ales viitoare în condiţiile în care însăşi Constituţia avea rolul de a face mai uşor de guvernat o Uniune cu 27 de membri. Un amestec de incertitudine şi dezamăgire reuneşte atât statele membre, cât şi candidatele. România şi Bulgaria văd noi obstacole de surmontat, iar Turcia, Croaţia şi ţările din Balcanii Occidentali ar putea fi amânate sine die.
Consiliul Europei din vară, de la care se aştepta să găsească soluţii ale impasului, s-a încheiat cu un dublu eşec: asupra bugetului 2007-2013 nu s-a ajuns la un compromis, iar ratificarea Constituţiei este blocată şi viitorul ei incert. Există totuşi o promisiune făcută celor două state est-europene semnatare deja ale Tratatelor de Aderare, că se va respecta calendarul şi condiţiile prestabilite, în timp ce despre celelalte aspirante nu se mai spune nimic.
Noi emoţii pentru România şi Bulgaria
Deşi oficial, o dată cu semnarea Tratatului de Aderare pe 25 aprilie, cele două state nu mai sunt considerate ţări candidate, ci în curs de integrare, ceea ce era până ieri o formalitate devine brusc un risc. Este greu de crezut că aderarea ar putea fi amânată mai mult de un an sau anulată, ţinând cont de gradul de avansare, dar sunt două probleme -una de ordin intern, iar cealaltă de ordin extern care nu pot fi neglijate: eventualele critici în rapoartele de ţară din octombrie ar declanşa aplicarea clauzei de salvgardare sau respingerea Tratatelor de Aderare într-un Parlament naţional din cele 25 plus Parlamentul European ar bloca pur şi simplu intrarea în UE. De acum încolo parcursul Bulgariei şi României este individual, fiecare ţară fiind evaluată după propriile merite.
Bucureştiul şi Sofia au primit scrisori de avertizare din partea Comisiei Europene, întâmplător sau nu, imediat după referendumurile francez şi olandez. Pentru România sunt menţionate 7 domenii unde se înregistrează întârzieri: reforma judiciară, concurenţa, impozitarea, drepturile de proprietate intelectuală, agricultura, achiziţiile publice şi mediul. Eradicarea corupţiei, mediul şi concurenţa – comisarul european pentru concurenţă, Neelie Kroes, avertiza asupra subvenţiilor din sectoarele siderurgic şi energetic – sunt cele trei aspecte care pot declanşa aplicarea clauzei de salvgardare. La rândul ei, Bulgaria a fost atenţionată să grăbească acţiunile în 5 domenii: justiţie şi afaceri interne, agricultură, mediu şi libera circulaţie a serviciilor. România se află în situaţia Poloniei care a primit cu un an înaintea aderării cele mai multe avertizări, tot la 7 capitole, dar pe atunci Bruxellesul nu se confrunta cu o criză de proporţii, iar “examinatorii” erau mai indulgenţi. Dacă în raportul Comisiei din octombrie 2005 la unul din capitolele esenţiale vor fi menţionate critici, statul vizat va începe să aibă cu adevărat o problemă. Practic, aşa cum a fost reafirmat la Consiliul Europei din 16-17 iunie, mingea aderării este cu adevărat în terenul României şi Bulgariei, nu în interiorul UE care are deja suficiente probleme, cu alte cuvinte cele două ţări trebuie să convingă UE că, odată integrate, nu vor aduce noi tensiuni şi disfuncţionalităţi.
În plus, nici un stat dintre cele 25 nu şi-a luat angajamentul să ratifice Tratatele de Aderare, iar primele veşti îngrijorătoare au venit din Germania. Cancelarul Gerhard Schroeder rămâne un susţinător al extinderii, dar este mai mult ca sigur că alegerile parlamentare din toamnă vor fi câştigate de creştin-democraţi, care s-au arătat sceptici cu privire la extindere. Poziţia lor a fost în cele din urmă nuanţată, iar votarea tratatelor condiţionată de cât de pozitive vor fi rapoartele de monitorizare. În aceste condiţii nici una din cele două ţări nu trebuie să neglijeze lobby-ul politic extern şi seriozitatea onorării angajamentelor care să ofere o imagine pozitivă.
Comisarul european pentru extindere Olli Rehn a avertizat în mod special Bulgaria care “până acum s-a putut ascunde în spatele României care a fost vizată mai atent, dar asta nu înseamnă că bulgarii nu trebuie să-şi facă temele”. La nivelul autorităţilor române şi bulgare se înregistrează, cel puţin declarativ, o atitudine optimistă în ceea ce priveşte viitorul, dar în realitate evoluţia acestui proces a devenit mai incertă, iar în faţa unei evaluări severe reformele amânate pot să-şi arate acum efectele negative.
Ce se va întâmpla cu restul aspirantelor?
Europenilor le este frică de o extindere necontrolată a Uniunii, şi Turcia este vizată în principal. De 18 ani această ţară face eforturi pentru a adera la UE, iar anul acesta obţinuse promisiunea unei date fixe pentru începerea negocierilor – 3 octombrie -, dată care acum pare compromisă. Aceasta în condiţiile în care au fost realizate progrese în domeniul politic, iar premierul Recep Erdogan este decis să angajeze Turcia pe drumul devenirii unui stat cu drepturi depline. Aspectele compatibilităţii sale culturale cu Europa – stat majoritar musulman -, problemele legate de geografia sa, de ponderea pe care ar avea-o în sistemul european – este un stat cu 67 milioane de locuitori -, situaţia socială şi politică sunt pentru cetăţenii europeni tot atâtea motive de teamă. 40% din olandezii care au votat negativ au precizat că sunt împotriva extinderii iar 14% dintre francezi au spus precis că sunt împotriva intrării Turciei în Uniune.
Croaţia, o altă aspirantă, a fost deja penalizată în luna mai când s-a anulat deschiderea negocierilor de aderare datorită nepredării către autorităţile judiciare internaţionale a generalului Ante Gotovina suspectat de crime de război. De atunci orizontul ei de aşteptare s-au îngustat simţitor. Statele denumite generic Balcanii de Vest: Serbia şi Muntenegru, Macedonia, Albania, cât şi Ucraina şi Republica Moldova, cu situaţia lor politică instabilă şi lentoarea reformelor democratice, vor trebui să-şi tempereze pentru multă vreme dorinţa de a se vedea membre ale Uniunii Europene.
Pauză de reflecţie
Referendumurile ratate par să-i fi trezit pe oficialii occidentali dintr-un vis care tinde să devină un coşmar real şi i-a obligat să nu mai amâne discuţiile esenţiale asupra limitelor Uniunii Europene, regândirea funcţionării şi a structurilor ei aşa încât acestea să funcţioneze cu un număr dublu de membri şi să înţeleagă poate că, pentru a rămâne o structură funcţională, proiectul european trebuie să se oprească undeva. Perioada de reflecţie pe care a invocat-o preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, ar putea să fie fructificată atât pentru clarificarea raporturilor între statele membre, cât şi pentru decizii realiste asupra extinderii.
Un lucru a devenit clar pentru politicienii europeni care au ignorat în proiectele lor politice opinia cetăţenilor – acestora le este frică de o extindere necontrolată datorită efectelor economice şi sociale, în principal de creşterea şomajului ca urmare a unui posibil aflux de mână le lucru ieftină sau de mutarea companiilor în est. Pentru a linişti aceste temeri, elitele trebuie să explice că lărgirea reprezintă de fapt marele triumf politic al Europei şi o catastrofă economică. Trebuie făcute reforme sociale interne aşa încât Europa să nu devină victima nemulţumirii cetăţenilor faţă de propriile guverne.
Viitorul lărgirii depinde şi de cine se va afla în viitorul apropiat la conducerea statelor membre. În cazul în care creştin-democraţii germani vor câştiga în septembrie alegerile, se aşteaptă o atitudine mai severă faţă de acest subiect cu accent pus pe situaţia Turciei, în timp ce preşedintele francez este un susţinător al lărgirii, dar noul guvern va trebui să câştige şi încrederea electoratului. Convingerea asupra importanţei extinderii se menţine fermă doar în Marea Britanie, Scandinavia şi în unele dintre noile membre din est.
În concluzie, la întrebarea ce se va întâmpla cu extinderea se poate afirma că aproape orice este posibil, singurul lucru care lipseşte este chiar certitudinea. Este adevărat că în cazul României şi Bulgariei toate declaraţiile converg spre stabilirea unei aderări iminente în maxim doi ani dacă se realizează reformele şi situaţia politică europeană se stabilizează, dar în ceea ce priveşte Turcia, Croaţia, Balcanii Occidentali şi celelalte aspirante din est orizontul lor se îndepărtează din nou.
Publicat în : Politica externa de la numărul 27
