Continuare din numărul anterior
De unde vin confuziile?
Neînţelegerea reglementărilor Consiliului Europei şi ale UE a dus la opinii greşite mai ales în perioada care a urmat semnării Tratatelor cu Ungaria (1996) şi cu Ucraina (1997), existând temeri că înfiinţarea euroregiunilor ar putea duce la reintegrarea unor teritorii ale statului român în graniţele Ungariei. Temeri anacronice în situaţia în care nici un text de drept european nu legitimează asemenea modificări teritoriale de graniţă sau de statut şi neînţelegând ce presupune în substanţă instituirea unei astfel de regiuni. Chiar şi astăzi, o euroregiune, ca şi celelalte forme de cooperare interregională, nu creează un tip de guvernare la nivel transfrontalier. Structurile acestea nu au puteri politice şi munca lor este limitată la competenţele autorităţilor locale sau regionale care le alcătuiesc, iar în România, pentru a se asocia extern, au nevoie de acordul structurilor executive centrale, ceea ce a fost considerată de multe ori o încălcare a autonomiei locale. Ideea euroregiunilor ca ameninţare la adresa teritoriului naţional şi a suveranităţii şi creatoare de tensiuni interne şi în vecinătate a fost infirmată prin rezultatele benefice pe care le-a avut pentru populaţia acestor teritorii atât economic, cât şi cultural. Şi nu în ultimul rând este clar că această cooperare a avut şi rolul pozitiv de a derula programe pentru dezvoltare, a deschide frontierele pentru forţă de muncă, mărfuri şi a crea o apropiere între cetăţenii şi autorităţile locale din statele în curs de aderare la Uniunea Europeană chiar înainte de aderarea efectivă.
Recent, au apărut alte opinii care conduc la ideea “euroregiunilor” ca o ameninţare la teritoriul şi suveranitatea României, dar acum ar fi vorba de crearea unei regiuni chiar în interiorul statului român. Această discuţie a pornit de la propunerea UDMR de a redesena Regiunea Centru în legătură cu care s-a folosit termenul de “euroregiune”. Dar despre ce este vorba? Pe scurt, se doreşte refacerea geografică a vechiului Ţinut Secuiesc care să cuprindă judeţele Covasna, Harghita şi o parte din Mureş şi includerea lor într-o regiune de dezvoltare economică pentru care mai apoi să se poată recunoaşte autonomia. Aspiraţiile ungurilor nu sunt doar economice, ele vizează şi autonomia culturală, legată în mod greşit de către liderii maghiari de cerinţele integrării europene care nu condiţionează în nici un fel un stat să deseneze etnic graniţele sale administrative interne. Iar în ceea ce priveşte utilizarea termenului de “euroregiune” pentru redesenarea Regiunii Centru această folosire este improprie, prefixul “euro” poate fi motivat cel mult prin calitatea de regiune de dezvoltare statistică creată din nevoia de a implementa fonduri europene de preaderare. Astfel, este evident că realizarea de către aceste judeţe a unei euroregiuni în sensul consacrat al termenului în dreptul european este imposibilă, autonomia este nejustificată, iar problema redesenării regiunii economice nu este oportună decât eventual după aderare.
Avantajele pentru dezvoltarea regională globală şi stabilitate în Europa de Est prin acest tip de cooperare nu trebuie să mai fie minate de prejudecăţi de felul celor care au apărut în anii ’90 şi nici de confuziile la care asistăm în prezent. Prin dezbateri publice şi informare ar trebui eliminată neînţelegerea asupra scopului creării unor asemenea structuri transfrontaliere mai ales de-a lungul graniţelor unde există minorităţi.(R.M.)
