Continuare din numărul precedent
Pe 15 septembrie, evreii din Israel şi cei din diaspora au trecut în anul 5765, potrivit calendarului ebraic. Rosh Hashana este ziua când se aniversează crearea Omului, a lui Adam, sau Geneza. Sărbătoarea ţine două zile. De Rosh Hashana, liderul Autorităţii Palestiniene, Yasser Arafat, a urat “La mulţi ani!” Israelului. Într-un mesaj adresat preşedintelui israelian, Moshe Katsav, liderul palestinian a adresat felicitarea în numele său şi al poporului palestinian. “Oamenii curajoşi trebuie să-şi unească eforturile pentru a instaura pacea între cele două popoare”, a spus Arafat. El a adăugat că “ura, omorurile, blocadele, ocupaţia (teritoriilor palestiniene, n.a.), colonizarea şi bariera (gardul de securitate construit de Israel în Cisiordania, n.a.) nu pot contribui la o pace justă”.
Cu ocazia Anului Nou, pe de altă parte, armata israeliană a accentuat blocarea teritoriilor palestiniene, ca urmare a informaţiilor obţinute de serviciile de securitate internă, potrivit cărora mişcările extremiste palestiniene ar planifica noi atacuri antiisraeliene. În ceea ce priveşte gardul de securitate, anterior, autorităţile israeliene au decis continuarea construcţiei într-o zonă din Cisiordania, care nu fusese avută în vedere până acum. Atacurile sângeroase de la sfârşitul lunii august din oraşul Beersheva, când două autobuze au explodat ucigând 16 oameni, au determinat Ierusalimul să recurgă la această măsură. Lucrările la noua secţiune a gardului au început din sudul Hebronului, unul din cele mai importante oraşe ale Cisiordaniei, din cauza valului de violenţe declanşat recent.
Decizia privind noua secţiune a gardului de securitate a fost luată cu puţin timp înaintea vizitei oficiale în teritoriile palestiniene a ministrului de externe egiptean, Ahmed Aboul Gheit, şi a şefului serviciilor secrete de la Cairo, Omar Suleiman, care s-au întâlnit cu oficiali palestinieni pentru a discuta despre măsurile de securitate care trebuie luate după retragerea Israelului din Fâşia Gaza. Autorităţile israeliene refuză însă să negocieze cu palestinienii, iar Egiptul doreşte să joace rolul de mediator, oferindu-şi sprijinul în probleme de securitate. În ciuda protestelor internaţionale, Israelul a terminat de construit o treime din partea de nord a aşa-numitului “gard de securitate”, motivând că acesta va bloca eventualele atacuri teroriste ale militanţilor palestinieni. De cealaltă parte, Autoritatea Palestiniană acuză Israelul că a anexat mii de hectare de pământ prin construirea acestui gard, sfidând orice lege sau verdict internaţional.
Deşi pe 9 iulie Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a calificat construirea gardului drept un act ilegal, printr-o sentinţă fără caracter coercitiv, autorităţile israeliene au decis continuarea construirii gardului de securitate, operând unele modificări ale traseului acestuia, pentru a-l aduce mai aproape de Linia Verde – frontiera simbolică trasată de comunitatea internaţională între Israel şi teritoriile palestiniene.
Însă evenimentele tragice din oraşul Beersheva “au dat un imbold” autorităţilor israeliene de a continua construirea gardului, asigurând comunitatea internaţională că traseul acestuia va respecta Linia Verde, preconizând că în câteva luni noua secţiune va fi finalizată. Pe de altă parte, Saeb Erekat, membru important al cabinetului palestinian, a condamnat ultima decizie de construire a gardului, motivând că această acţiune distruge în totalitate Foaia de Parcurs, planul de pace elaborat de Cvartetul pentru Orientul Mijlociu, din care fac parte ONU, UE, Rusia şi Statele Unite, şi care prevede, printre altele, înfiinţarea unui stat palestinian independent până în 2005.
În timp ce Statele Unite susţin Foaia de Parcurs, Israelul consideră că are aprobarea tacită a Washingtonului de a continua şi construirea de locuinţe în Cisiordania. Surse ale diplomaţiei americane au declarat că Statele Unite sunt fidele planului de pace, însă anunţul Israelului lansat în luna august cu privire la construirea a 1000 de locuinţe în coloniile de lângă Ierusalim nu a provocat nici o reacţie la Washington. “Putem continua construirea complexului de locuinţe în Cisiordania şi, atâta timp cât acest lucru se va desfăşura Ťîn linişteť, Statele Unite nu vor avea nimic de obiectat”, a declarat recent premierul Ariel Sharon cotidianului “Jerusalem Post”, ca răspuns la întrebarea privind o eventuală înţelegere tacită Israel-SUA, în legătură cu această problemă. Construirea de noi colonii evreieşti sau extinderea celor existente rămâne un subiect delicat între Israel, SUA şi Autoritatea Palestiniană atâta timp cât planul de pace al Cvartetului urmăreşte crearea unui stat independent palestinian. Deocamdată, Foaia de Parcurs, lansată în vara anului trecut de preşedintele George W. Bush, a rămas literă moartă, deoarece nici Israelul şi nici palestinienii nu au respectat înţelegerile iniţiale, în primul rând oprirea construirii de noi colonii şi demontarea implantărilor neautorizate de către Israel, iar Autoritatea Palestiniană nu a reuşit să pună capăt violenţelor antiisraeliene.