În Rusia, an de an, evenimentele care marchează aniversarea sfârşitului celui de-al doilea război mondial devin tot mai fastuoase. Una câte una, ţările de la periferia Rusiei care îşi amintesc diferit conflictul – estonienii, de pildă, pentru care războiul s-a încheiat cu 40 de ani de ocupaţie sovietică – se găsesc în conflict deschis cu Federaţia Rusă.
Acum, ruşii vor să-şi amintească de perioada sovietică, ca de una de succes şi glorie. Cea mai mare librărie din Moscova, Dom Knigi, are la secţiunea istorică un perete întreg cu cărţi care cuprind glorificări ale piloţilor de avioane de luptă sovietice, ale eroilor de război sovietici, chiar ale lui Stalin, coperţi ilustrate cu steaua roşie sau secera şi ciocanul. Tendinţa editorială nu anunţă o nouă perioadă de Stalinism, dar ilustrează o pasiune din ce în ce mai mare a ruşilor – încurajată şimanipulată de Kremlin – pentru trecutul imperial al Rusiei.
Această stare de spirit nostalgică formează fundalul politicii externe actuale a preşedintelui rus Vladimir Putin. Fie prin războiul cybernetic cu Estonia, fie prin ameninţarea livrărilor de gaze naturale în Lituania, fie prin boicotarea vinului din Georgia sau a cărnii din Polonia, în ultimii ani el a transmis foarte clar că intenţionează să reafirme influenţa Rusiei asupra statelor foste comuniste din Europa, indifferent dacă aceste state vor sau nu influenţa rusească.
În acelaşi timp, a transmis la fel de clar că nu mai priveşte statele occidentale ca pe simpli parteneri comerciali inofensivi, ci ca pe ameninţări de tipul celor din Războiul Rece. La începutul acestei luni Andrei Lugovoi, acuzat că l-a otrăvit pe Alexander Litvinenko în Londra, a răspuns acuzând la rândul său MI6- o afirmaţie pe care cu siguranţă nu ar fi făcut-o fără susţinerea Kremlinului.
Putin a ridicat şi mai mult miza, ameninţând să îndrepte rachete nucleare spre Europa dacă Statele Unite îşi instalează baze de apărare în Polonia şi Cehia. “Este evident,” a spus el, că “dacă parte a potenţialului nuclear strategic al SUA este amplasat în Europa şi ne ameninţă, vom fi nevoiţi să răspundem.”
Personal, am anumite dubii privind bazele anti-rachetă – sunt ele cu adevărat necesare? Vor funcţiona? Nu s-ar fi putut face puţină diplomaţie înainte, pentru a le explica? SUA spun că acestea nu au rolul de a ameninţa Rusia; de fapt nu ameninţă pe nimeni. Au rolul de a bloca rachetele care într-o zi s-ar putea îndrepta spre SUA dinspre Coreea de Nord sau Iran. Putin foloseşte retorica de Război Rece pentru a le descrie. Iar acum, când această retorică începe să sperie capitalele Europei Occidentale, sau Praga şi Varşovia, Putin vede acest lucru ca pe un succes.
Dar de ce Stalin? De ce militarism? De ce imperiu? De ce acum?
Desigur că Putin încearcă să-şi asigure sprijin, unificând ţara în faţa “duşmanilor” externi, ca Estonia, şi interni, ca cei câţiva activişti pentru drepturile omului care încă reuşesc să lucreze în Rusia sau micile grupuri de opoziţie, ca cel condus de Gary Kasparov, fost campion de şah şi departe de a fi o ameninţare politică.
Desigur că Putin încearcă să folosească acest sprijin pentru a “menţine stabilitatea” în timp ce cei din jurul său se isterizează întrebându-se cine îl va înlocui în funcţie peste 10 luni, şi care va fi politica succesorului său faţă de cei mai bogaţi oameni din ţară.
Desigur că există avantaje economice pentru companiile ruseşti dacă se asigură o influenţă sporită a Kremlinului la graniţele ţarii, mai ales ţinând cont de faptul că resursele naturale, singurul domeniu în care Rusia este o adevărată putere, tind să se afle sub control guvernamental.
Şi totuşi preţul, atât economic cât şi politic, este foarte mare. Rusia riscă să nu fie primită în cluburile occidentale la care încă vrea să adere, ca Organizaţia Mondială a Comerţului, şi riscă să fie exclusă din cele în care este deja membră. Rusia riscă şi investiţiile: deşi companiile petroliere vor continua să vină la Moscova, celelalte se vor ţine la distanţă.
Poate că tot ce vrea Putin este să stârnească sentimentele imperialiste pentru a conserva sprijinul popular pentru elsau succesorul său – dar odată dezlănţuite aceste sentimente, pot urma violenţe imposibil de controlat. Asta s-a întâmplat în Estonia acum câteva săptămâni, când un grup de protestatari rusofoni s-au ciocnit cu poliţia estoniană din cauza unei hotărâri guvernamentale privind mutarea unui monument dedicat războiului din centrul oraşului într-un cimitir din apropiere – cu alte cuvinte, din cauza istoriei.
