Mişcările de contestare ale guvernelor din lumea musulmană au avut, în general, ideologii de inspiraţie religioasă. Contactele ostile cu Occidentul, considerat susţinător al Israelului sau acţionând în numele unor interese strategice sau legate de petrol, au generat sentimente negative în lumea islamică, ceea ce a dus la consolidarea ostilităţii faţă de ideile occidentale dominante. Însă, la fel ca fundamentalismul lumii musulmane, fundamentalismul american acordă o atenţie deosebită poziţiilor conservatoare, în special în ceea ce priveşte relaţiile de familie, de gen şi moravurile sexuale.
Fundamentalismul religios în ţările musulmane
Islamul a unit, în cea mai mare parte a existenţei sale istorice, politicul şi religia. Aceasta este cauza principală pentru care lumea musulmană a fost foarte expusă fundamentalismului politic. Mai întâi, legăturile iniţiale dintre islam şi politică au continuat, deşi într-o formă mult mai atenuată, şi după stabilirea dinastiilor ereditare non-religioase în acest spaţiu; instituţiile islamice au controlat pentru o perioadă îndelungată de timp educaţia, sistemul legislativ şi cel al protecţiei sociale în ţările musulmane, ceea ce a făcut ca laicizarea să fie şi mai dificilă. În al doilea rând, mişcările de contestare ale guvernelor din lumea musulmană au avut, în general, ideologii de inspiraţie religioasă. În al treilea rând, contactele ostile cu Occidentul, considerat susţinător al Israelului sau acţionând în numele unor interese strategice sau legate de petrol, au generat sentimente negative, ceea ce a dus la consolidarea ostilităţii faţă de ideile occidentale dominante.
Un alt factor a fost lupta antisovietică, susţinută în anii ’80 de către SUA în Afganistan, unul dintre cele mai importante by-product-uri ale acestei politici fiind, în prezent, chiar inamicul numărul unu al SUA şi al întregii lumi democrate, Osama bin Laden. Acestor elemente li se adaugă resentimentele faţă de un Occident invaziv, ale cărui norme, atitudini şi idei par a se rostogoli ca un tăvălug peste lumea islamică, peste guverne locale care par, în ochii islamiştilor, incapabile să le opună tradiţionalismul musulman. Printre musulmanii conservatori (la fel ca în cazul creştinilor conservatori), schimbarea modului de trai, în special în structura familiei şi drepturile acordate femeilor, a provocat o puternică reacţie de nemulţumire. Iar acele guverne care au adoptat sau acceptat asemenea legi au fost etichetate ca fiind satanice şi au devenit ţinta atacurilor pentru o schimbare rapidă sau răsturnare de la putere.
Printre elemente care au contribuit la multiplicarea activismului islamist a fost (şi nu puţini spun că este în continuare) sprijinul financiar saudit acordat instituţiilor islamice, în special celor care predau învăţămintele acestei mişcări în afara graniţelor ţării. Mişcările fundamentaliste islamice sunt, în general, orientate împotriva propriilor regimuri, menite să ducă la schimbări în ordinea internă şi mai puţin ostile împotriva altor comunităţi religioase.
Fundamentalismul religios în SUA
În Statele Unite, promotorii fundamentalismului aparţin unei singure comunităţi religioase, creştinii evanghelici, deşi aceştia încearcă să atragă o serie de aliaţi din rândul catolicilor şi evreilor. Iar nevoia de aliaţi vine din realitatea simplă a faptului că astfel de grupuri şi mişcări sunt, spre deosebire de Orientul Mijlociu, minoritare în societatea americană. Însă, la fel ca fundamentalismul lumii musulmane, fundamentalismul american acordă o atenţie deosebită poziţiilor conservatoare, în special în ceea ce priveşte relaţiile de familie, de gen şi moravurile sexuale. Ambele mişcări demonizează autorităţile centrale şi puterea tot mai mare a acestora.
Deşi în ultimii ani mişcarea fundamentalistă americană a adoptat o politică a schimbărilor graduale, concentrată pe mici victorii în competiţii locale şi introducerea unor amendamente în legile şi normele privindavortul, rugăciunea în şcoli şi creaţionismul, încercările lor continue de a prelua controlul asupra Partidului Republican demonstrează faptul că nu au renunţat la ideea câştigării puterii la nivel naţional. Strategia electorală şi gradualistă, susţinută de Ralph Reed, fostul director al Coaliţiei Creştine, este contestată acum de părţi importante ale Dreptei Creştine. Astfel de tactici nu pot exista în statele nedemocratice din Orientul Apropiat, unde singura speranţă pentru obţinerea controlului o reprezintă răsturnarea prin revoluţie sau violenţe a regimurilor existente. Atunci când este posibilă o politică electorală, mişcările islamiste au deseori o bază mai largă de susţinere decât Dreapta Creştină americană, aşa cum s-a întâmplat în Algeria înainte de 1992, în Egipt, unde Frăţia Musulmană a găsit aliaţi în rândul partidelor politice, sau în Iordania, unde alegerile legislative au întărit poziţiile islamiştilor.
Fundamentalismul în SUA şi cel din lumea musulmană sunt ambele caracterizate de accentul pus pe comportamentul conservator şi dorinţa de a înlocui autorităţile seculare, însă sunt diferite în ceea ce priveşte punctele de plecare ale fiecăruia şi grupurile cărora se adresează. Ambele mişcări sunt preocupate de politicile care afectează familia şi femeile şi consideră moravurile contemporane ca o ofensă adusă moralităţii şi religiei, cerând întoarcerea la o “vârstă de aur” a patriarhatului de sorginte religioasă.
Asemănări şi diferenţe
* Aceste mişcări apar relativ în aceeaşi perioadă de timp, la sfârşitul anilor ’70. Principalele evenimente care au stimulat fundamentalismul au fost: revoluţia Iraniană din 1979 şi reverberaţiile acesteia; invazia sovietică în Afganistan în acelaşi an şi reacţiile islamiste; fondarea în SUA a grupului Moral Majority de către Jerry Falwell, în 1979; conducerea Indirei Ghandi în India, în perioada 1973-1975, care a stimulat atât mişcările hinduşilor, cât şi ale musulmanilor din Kaşmir. Fondul comun al declanşării acestor evenimente l-au constituit nemulţumirile provocate de schimbările factorilor socio-economici la nivel global.
* Existenţa unei religiozităţi crescute la populaţia din zonele respective. Evidenţa islamică este dublată de un studiu care relevă că, în SUA, fundamentalismul religios este susţinut de niveluri foarte mari ale credinţei în Dumnezeu – 72% din americani consideră că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu şi 39% consideră că scrierile Scripturii trebuie luate ad-litteram.
* Mişcările islamiste nu ar fi putut apărea doar îndeplinind precondiţiile frustrării socio-economice şi ale religiozităţii mari, dacă nu ar existat o bază socială, formată din intelectuali dezamăgiţi de eşecul ideologiilor comunistă, socialistă şi naţionalistă. Aceştia au văzut o linie politică nouă în revigorarea mitului vârstei de aur a Islamului.
* Un alt factor care a dus la inflamarea fundamentalismului în toate părţile lumii a fost adoptarea, de către diverse guverne, a unor măsuri în spiritul drepturilor omului, care au fost considerate a fi atacuri la “fiinţa religioasă”. Printre aceste măsuri se numără eliminarea rugăciunilor din spaţiul public, dreptul la avort etc., sau recunoaşterea unor drepturi ale femeilor în lumea islamică, laolaltă cu schimbarea treptată a moravurilor sociale în lumea islamică.
* Existenţa a cel puţin două “culturi”, a două grupuri sociale, unul bine educat şi cu un statut social mai înalt şi un altul tradiţionalist, habotnic şi conservator. Cel din urmă consideră moravurile progresiste ale celui dintâi ca fiind păcate împotriva lui Dumnezeu şi îşi construieşte retorica împotriva sa cu argumente religioase. Această realitate funcţionează în toate zonele în care apare fundamentalismul islamic.
Publicat în : Idei contemporane de la numărul 27
