Organizaţia ţărilor exportatoare de petrol (OPEC) a decis la sfârşitul unii februarie a.c., ca până la 1 aprilie cota de petrol extrasă să fie de 1 mln. barili/zi. De facto, hotărârea luată membrii organizaţiei a avut ca efect diminuarea ofertei de petrol brut cu mai mult de 10%. La începutul lui aprilie, volumul petrolului extras a fost de 23,5 mln. barili. Mai mult, reducerea volumului de petrol extras a fost decisă, în condiţiile în care se ştia că bariera celor 28 de dolari/baril de petrol va fi depăşită.
În urma politicii promovată de OPEC, preţul mediu al barilului de petrol a fost la sfârşitul lunii februarie a.c. de 29,56 dolari/baril, depăşindu-l pe cel din luna februarie a anului trecut (28,10 dolari/baril). Pentru o comparaţie, preţul mediu mondial în 2002 a fost de 24,36 dolari/baril. În urma acestei creşteri a preţului, unii jucători de pe piaţa petrolieră au pierdut, iar alţii au avut de câştigat. Vom încerca, în continuare, să vedem cine sunt perdanţii şi care sunt învingătorii.
În primele zile mai calde ale lunii martie, când americanilor le place să iasă cu automobilul la “iarbă verde”, ei au fost neplăcut surprinşi vadă că preţul galonului de carburant era de 1,99 de dolari la staţiile de benzină. Evident, europenii ar fi primit aceste preţuri entuziasmaţi: raportat la paritatea euro/dolar, în SUA un litru de benzină costă 43 de eurocenţi, în timp ce în Europa costă 1 euro. Faptul că în SUA carburantul este mai ieftin decât în Europa, nu reprezintă o consolare pentru americani, care preferă automobile grele, puternice şi, în consecinţă, “lacome”. Chiar dacă ar fi să facem abstracţie de preferinţele auto ale americanilor şi să luăm în consideraţie doar natura umană, tot putem înţelege nemulţumirea americanilor pentru că, din punctul lor de vedere, firesc este să compari situaţia nu cu ce se petrece prin alte ţări, ci cu ceea ce s-a întâmplat cu o zi în urmă la tine acasă. Iar dacă analizăm situaţia din acest unghi de vedere, vom observa că americanii au toate motivele să fie nemulţumiţi pentru că în ultimul an, în SUA, benzina s-a scumpit cu 26 de cenţi pentru fiecare galon. Dacă tendinţa va continua, la sfârşitul acestei primăveri, bariera psihologică a celor 2 dolari/galon va fi uşor depăşită.
La Bursa de mărfuri din New York, la începutul lunii aprilie, preţul barilului de petrol tranzacţionat a variat între 38-39 dolari. Putem spune că Statele Unite s-au văzut confruntate cu cele mai ridicate preţuri ale petrolului din ultimii 13 ani. În decursul acestor 13 ani, singura perioadă mai calmă, a fost scurtul interval de timp al primului război din Irak. În astfel de condiţii, piaţa resurselor energetice întruneşte toate condiţiile pentru a face saltul spre 40 dolari/barilul. În acest caz, consecinţele pentru economia americană ar putea fi destul de neplăcute. Un preţ ridicat al petrolului poate avea drept consecinţă apariţia întreruperilor în activitatea de aprovizionarea a populaţiei. Or, după cum se ştie, consumul privat este motorul economiei americane. Aşa cum era şi de aşteptat, situaţia pe celelalte pieţe bursiere mai importante nu este tocmai liniştită pentru că ceilalţi “jucători” sunt conştienţi de faptul că un preţ ridicat al petrolului nu reprezintă nici pe departe cel mai indicat medicament pentru o economie americană, care şi aşa se află în convalescenţă. Consecinţele, într-o astfel de conjunctură, nu sunt greu de ghicit: preţuri ridicate ale produselor şi, evident, anularea creşterii, firave, a economiei americane.
Ramurile industriale care ar avea de suferit cel mai mult ar fi industria constructoare de maşini şi transporturile aeriene. Companiile americane produc automobile de oraş şi off-road-uri puternice, caracterizate de un apetit de loc scăzut pentru benzină. Dacă actuala dinamică a preţului benzinei se va menţine, sunt toate şansele ca cererea pentru astfel de automobile să scadă. În acest caz, vor avea de câştigat companiile japoneze şi americane, producătoare de automobile mult mai economice. În ce priveşte companiile aeriene, prognozele sunt mult mai neliniştitoare. La sfârşitul lunii martie şi începutul lui aprilie a.c., indicele reunit al companiilor aeriene de la Bursa din New York s-a diminuat, la 7,9%. Pe un astfel de trend, pierderile companiilor aeriene la sfârşitul lui 2004 pot ajunge – potrivit experţilor companiei UBS Investment – la 2,3 mld. dolari, o sumă de cinci ori mai mare decât cea care fusese prognozată anul trecut. În acest context – preţuri scăzute la kerosen, care antrenează o scădere a volumului de mărfuri transportate – nu există şanse de redresare a situaţiei.
Actualul preţ al petrolului este cel mai ridicat de la invazia Kuweitului, din 1991, de către trupele irakiene. La originea acestei creşteri se află atât factori politici, cât şi economici. Evenimentele din capitala Spaniei au arătat foarte clar ca politica promovata fata de lumea islamica nu a dat roade. Aşa zisul terorism nu numai că este departe de a fi înfrânt după campaniile din Afganistan şi Irak, însă acţiunile coaliţiei militare occidentale au reuşit să declanşeze o reacţie de ostilitate a unei părţi a lumii musulmane care, în opinia noastră, era de aşteptat. Exploziile din Madrid sporesc riscul unor noi atentate şi, de aceea, încrederea actorilor de pe piaţa petrolieră scade. Două sunt cauzele care diminuează această încredere: tendinţa OPEC de reducere a volumului de petrol extras; diminuarea rezervelor de benzină ale SUA. Astăzi, aceste rezerve se ridică la 199,6 mln. barili, cu circa 800.000 de barili mai puţin decât media obişnuită. Această dinamică negativă a rezervelor de petrol americane a corespuns unui sezon în care cererea de automobile pe benzină de pe piaţa americană a fost ridicată. Ca urmare, preţurile la benzină au crescut cu 2,8%. Piaţa petrolieră mondială este, deasemeni, influenţată de cererile crescânde de petrol, venite de pe pieţele chineză şi cele alealtor state asiatice cu rate de dezvoltare economică ridicate.
La aceasta, evident, se adaugă faptul că situaţia din Irak este departe de a se normaliza, împiedicând astfel intrarea petrolului irakian pe piaţa bursieră mondială. La scurt timp după ocuparea Bagdadului şi anunţarea sfârşitului operaţiunilor militare, mulţi analişti s-au grăbit să prezică o cădere a preţului mondial al petrolului, ca urmare a intrării petrolului irakian în circuitul pieţei petroliere mondiale. Într-adevăr, Statele Unite au reuşit să sporească volumul extracţiei de petrol din Irak la 2 mln./barili pe zi (volumul de dinainte de război), însă cifra se situează cu mult sub indicele altor state din zonă. Pentru a face o comparaţie, este deajuns să menţionăm că producţia zilnică a Arabiei Saudite este 8-9 mln. barili/zi. În actuala conjunctură, credem că Irakul nu va reuşi niciodată să depăşească Arabia Saudită, iar pentru a deveni unul dintre actorii importanţi de pe piaţa energetică mondială, îi sunt necesari nu mai puţin de 10 ani.
“De obicei, cel mai bun medicament pentru un preţ ridicat al petrolului este un preţ ridicat” – obişnuiesc analiştii să vorbească în astfel de condiţii. De aceea, după o perioadă de creştere semnificativă a preţului petrolului, urmează una de recesiune. Evident, pentru a evalua situaţia trebuie luaţi în consideraţie o serie de factori: creşterea cererii pe piaţa produselor energetice; stabilitatea ofertei venită din partea producătorilor/exportatorilor independenţi. Chiar în aceste condiţii, nu există suficiente date care să permită prognozarea unor preţuri scăzute. Pe termen lung, nu e de aşteptat o menţinere a preţului petrolului la 30 dolari/barilul, iar pe termen scurt nu sunt de aşteptat nici un fel de schimbări.
Cei 28 de dolari/baril – care niciodată nu au reprezentat preţul cel mai ridicat stabilit de OPEC – au devenit ulterior cel mai scăzut preţ practicat de organizaţie. În această situaţie, europenii se simt în siguranţă pentru că ei achită petrolul în dolari ieftini, obţinuţi în urma schimbului eurovalutei. În ce priveşte Statele Unite, actuala conjunctură poate da naştere unor serioase probleme: petrolul scump se reflectă negativ în balanţa comercială, producând creşterea deficitului bugetar, care astăzi se situează la un periculos nivel de 5% din produsul intern brut.
Situaţia este într-atât de îngrijorătoare încât în Statele Unite a fost luată în discuţie problema intervenţiei statului în stabilirea preţului benzinei. Altfel spus, apelul la rezerva strategică, care a fost constituită din 1975. Decizia de creare a rezervei strategice a fost luată în perioada administraţiei Ford, iar demersul a avut la bază intenţia de a proteja SUA faţă de un posibil embargo petrolier, de tipul celui din 1973, când statele exportatoare de petrol din zona Golfului au luat o astfel de măsură în semn de protest faţă de sprijinul acordat de SUA Israelului. Un an mai târziu, a fost fondată OPEC. Din acel moment, Europa Occidentală şi Japonia, care au suferit cele mai mari pierderi de pe urma embargoului, au început să-şi creeze rezerve strategice de petrol, care le permite asigurarea funcţionării normale a activităţilor vitale timp de 90 de zile, în cazul sistării complete a importurilor. În ce priveşte rezervele strategice ale SUA ele sunt, în momentul de faţă, de 648,4 mln. barili, asigurând funcţionarea economiei americane timp de 150 de zile, fără importuri. În 2001, actuala administraţie a decis sporirea acestor rezerve petroliere la 700 mln. barili, ele fiind zilnic completate cu câte 190.000 de barili (mai puţin de 1% din necesităţile petroliere zilnice ale SUA).
Specialiştii sunt afirmă unanim că stabilirea preţului petrolului este o “activitate” foarte ingrată. Acest preţ nu poate fi ghicit de nimeni pentru că, în primul rând, el depinde într-o foarte mare măsură de situaţia politică dintr-o serie de state nu foarte dezvoltate din zona Golfului, de cea din Nigeria şi Venezuela. În al doilea rând, trebuiesc luate în consideraţie prognozele politologilor privind schimbarea climatului politic din aceste zone, prognoze care nu sunt dintre cele mai optimiste.
După cum se poate observa, cele mai importante “rezervoare” de petrol ale Planetei se află în zonele cele mai instabile, iar prognoze optimiste privind îmbunătăţirea situaţiei interne nu prea sunt de aşteptat. Printre toţi aceşti furnizori “agitaţi” de petrol, Rusia este o oază de stabilitate. Nu cu mult timp în urmă (la începutul acestui an), Rusia a depăşit Arabia Saudită în producţia de petrol, devenind cel mai mare exportator mondial. Toate acestea oferă Rusiei şansa de a deveni “eminenţa cenuşie” a pieţei energetice mondiale, iar acest lucru nu este exclus să se producă. Pentru Arabia Saudită – lider al OPEC – Rusia reprezintă acel jucător de care trebuie să ţină cont şi, eventual, să nu-l supere. Pentru că de fiecare dată când OPEC-ul diminuează producţia, exportatorii independenţi- între care Rusia, în special – “fură” acea felie din piaţa pe care OPEC-ul, cu propriile sale mijloace, o cedează. Chiar dacă organizaţia are la dispoziţia sa mult mai multe posibilităţi pentru creşterea volumului de petrol extras în 24 de ore, decât are Rusia pe termen lung, aceasta din urmă are toate şansele ca să devină acel jucător de pe piaţă care să determine preţul final al barilului de petrol. Iar pentru atingerea acestui ţel, Kremlinul dă dovadă de multă voinţă şi hotărâre.
