Cele mai mari fabrici de porţelan din Cluj au destine parcă trase la indigo. Toate au cunoscut o epocă de glorie pe vremea comunismului, când cea mai mare parte a producţiei mergea la export. După Revoluţie, două fabrici au trecut prin falimente răsunătoare, iar una dintre ele a scăpat de faliment după ce a fost preluată de Dinu Patriciu.
Iris, între Casa Regală şi CC al PCR
Compania Iris a fost constituită în perioada interbelică. Aici se producea porţelan de lux, care era vândut inclusiv Casei Regale. În timpul războiului, când Transilvania de Nord a fost ocupată de Ungaria horthystă, porţelanurile produse la Cluj au ajuns pe mesele familiilor aristocrate din Budapesta. După instaurarea comunismului, coroana regală a fost înlocuită cu secera şi ciocanul. La Iris Cluj erau fabricate obiecte de lux destinate familiei Ceauşescu, membrilor CC ai PCR sau pentru membrii delegaţiilor străine care vizitau România. Tot la fabrica de porţelan din Cluj au fost confecţionate vazele uriaşe care împodobesc Casa Poporului. După Revoluţie, Iris Cluj a trecut printr-o perioadă de declin. Ca să-şi poată continua activitatea, fabrica s-a împrumutat masiv de la fosta Bancorex. Apoi a fost cumpărată de un investitor grec, care nu a făcut altceva decât să adâncească situaţia de criză financiară în care se zbătea compania clujeană. Ulterior, Iris a intrat în reorganizare judiciară, iar apoi în faliment. Acum, activele fabricii sunt proprietatea unui grup de oameni de afaceri. Noii proprietari au repus în funcţiune fabrica de porţelan sub numele Iris Porcelain, care nu are nici un fel de legătură juridică cu vechea companie Iris. Toţi acţionarii sunt membri importanţi ai comunităţii penticostale, printre companiile controlate de aceasta numărându-se Geromed Mediaş, Cristaro Bistriţa ori Art Glass Bistriţa. Unii dintre noii patroni sunt personaje controversate. De pildă, pastorul Ioan Petric a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru că l-ar fi escrocat de cumnatul său din Australia, Petru Rusu, cu circa un milion de dolari. Sentinţa Judecătoriei Gherla a fost desfiinţată în apel la Tribunalul Cluj, iar acum recursul este pe rolul Curţii de Apel Cluj.
CEROC, falimentat prin împrumuturi dubioase
Nici CEROC, compania care funcţiona în aceeaşi incintă cu Iris, nu a avut o soartă mai bună. Fostul Institut de Cercetare şi Proiectare în Industria Porţelanului a intrat în lichidare judiciară, după ce, anul trecut, Tribunalul Cluj decisese reorganizarea judiciară a companiei. În anii 1990, cifra de afaceri era de 2,5 milioane de dolari pe an. Cu toate acestea, compania clujeană se confrunta cu o criză acută de lichidităţi. Activitatea curentă era finanţată cu ajutorul unui credit de 80.000 de dolari luat de la fosta Bancorex. Fabrica de porţelan intrase într-o criză financiară atât de acută încât practic erau achitate doar dobânzile la bancă, în timp ce dările către stat erau mereu amânate. Dacă la începutul anilor 1990, salariile de la CEROC erau printre cele mai mari din Cluj, în anul 1998, muncitorii din fabrică aveau salarii mici şi care erau plătite în mai multe tranşe. Problemele la CEROC au început din anul 1991 când fostul institut a fost reorganizat sub forma unei companii de stat. O parte din capitalul social a fost oferit celor care şi-au depus aici cupoanele de privatizare. Restul acţiunilor au fost cumpărate de salariaţi, prin metoda MEBO. Din pricina decapitalizării companiei, Adunarea Generală a Acţionarilor a decis să organizeze două majorări de capital în urma cărora fondul Carpathian Investments a devenit acţionar principal. În repetate rânduri, Carpathian a împrumutat CEROC cu sume relativ modeste. Pentru că membrii Consiliului de Administraţie, numiţi chiar de cel care împrumuta, nu au plătit această datorie, suma a crescut din pricina penalităţilor imense. În 2003, Carpathian a notificat CEROC în legătură cu neplata acestor debite şi a cerut transformarea datoriilor în acţiuni. Consiliul de Administraţie al CEROC, dominat tot de reprezentanţii Carpathian Investments, a acceptat, iar Carpathian a devenit din acţionar principal acţionar majoritar.
Sanex, operaţiune financiară marca Patriciu
Compania cu cea mai fericită soartă a fost Sanex, care, după ce a fost devalizată de fosta conducere, a fost salvată de la faliment de omul de afaceri Dinu Patriciu, care apoi a vândut-o unui holding austriac. În legătură cu aceste operaţiuni, Patriciu a fost anchetat de procurorii de la Parchetul Naţional Anticorupţie, dar magistraţii au decis neînceperea urmăririi penale. Constantin Drăgan, care este unul dintre micii acţionari, spune că toată povestea a început în anul 1996. În plină campanie electorală, preşedintele de atunci al României, Ion Iliescu, a acceptat privatizarea fabricii prin metoda MEBO. Constantin Drăgan susţine că la început oamenii au fost înştiinţaţi că pot participa la privatizare cu bani sau cu cel mult patru cupoane de privatizare. Însă cu câteva zile înainte de încheierea subscrierii, susţine Drăgan, oamenii au fost înştiinţaţi că pot depune oricâte certificate de privatizare doresc, lucru de care ar fi profitat cei 17 membri ai Consiliului de Administraţie. La cumpărarea de acţiuni au fost admişi şi o serie de oameni de afaceri care nu erau angajaţi ai companiei. Aşa ar fi Mircea Gogonea, rudă cu parlamentarul PSD Dan Iosif. În cei patru ani care au urmat, firma ar fi fost decapitalizată. Directorul de atunci al lui Sanex, Dumitru Corhuţ, ar fi decis ca toate operaţiunile de export să se desfăşoare prin intermediul societăţii Saniro, deţinută de el şi de un om de afaceri din Bucureşti, Mihai Rusu. Saniro ar fi acţionat ca o veritabilă căpuşă pentru Sanex, spun micii acţionari. De asemenea, şi alţi membri ai conducerii ar fi făcut afaceri cu Sanex prin intermediul unor firme deţinute sau conduse de apropiaţii lor. Ulterior, o parte din salariaţi au fost nevoiţi să renunţe la acţiuni pentru că nu aveau bani să le plătească. În aceste condiţii, pachetul majoritar de acţiuni a fost preluat de o companie olandeză din Rotterdam, Goodison Holdings BV, despre care se spunea că ar fi fost controlată de Dinu Patriciu. Dumitru Corhuţ a fost demis, iar în locul său a fost numit un consiliu de administraţie din care făceau parte Dinu Patriciu, Colin Heart, Vynot Wayne, reprezentanţii Sun Eart Ceramics şi Gabriel Filimon. Goodison Holdings deţinea 42,9% din acţiuni, asociaţia salariaţilor şi alţi mici acţionari aveau 32,1%, compania Romanian Investment Cyprus deţinea 7,57%, iar restul aparţinea acţionarilor de mai mică importanţă. La acea dată, compania avea datorii de peste 800 de miliarde de lei, la un capital social de doar 241 de miliarde lei. Noul consiliu de administraţie a fost nevoit să facă o serie de restructurări. Din cele nouă secţii ale fabricii, au mai rămas doar două, iar din circa 2.500 de angajaţi au rămas 400. Noua conducere a reuşit să pună compania pe linia de plutire. În final, Sanex a fost vândută unui concern austriac, Lasselsberger, care intenţionează să investească 18 milioane de euro în relansarea Sanex.
Publicat în : Politici regionale de la numărul 27
