Leptina
Leptina este un hormon de care depind greutatea corporală şi apetitul fiecărei persoane. Ea programează creierul fiecăruia pentru a fi graşi sau slabi. Prin semnalele emise de acest hormon este stabilit tipul de greutate şi pofta de mâncarepe durata întregii vieţi.
Se pare că leptina influenţează circuitele neurologice din creier atât structural cât şi funcţional.
Se ştie de peste 10 ani că persoanele supraponderale aunivele scăzute de leptină.
S-au realizat studii de laborator pe cobai pentru a vedea dacă administrarea de leptină la supraponderali poate produce scăderea în greutate fără creşterea senzaţiei de foame.
S-a constatat că, în timp ce la şoareci administrarea leptinei reduce greutatea, la oameni răspunsul nu este atât de prompt. Oamenii nu slăbesc la administrarea leptinei aşa cum o fac şoarecii. În schimb, expunerea bebeluşilor la leptină pare să afecteze structurile cerebrale care sunt legate de greutatea corporală. Astfel, în creierul şoarecilor de laborator modificaţi genetic în aşa fel încât să nu producă leptină, în nucleul arcuat al hipotalamusului, numărul circuitelor neuronale dezvoltate este semnificativ redus faţă de şoarecii normali. În creierul puilor expuşi la leptină, structurile neuronale se refac şi funcţionează normal. S-a tras concluzia că există o perioadă critică în primul an de viaţă când tipul de alimentaţie primit dictează greutatea, apetitul şi sănătatea organismului pentru întreaga viaţă.
Regimul alimentar Atkins
Dr. Robert Atkins, nutriţionist american, propunea cu ani în urmă un regim alimentar bazat pe o cantitate redusă de carbohidraţi (pâine, dulciuri etc) compensată printr-o cantitate crescută de proteine şi grăsimi animale (cârnaţi, şuncă, unt etc). Această dietă, uşor acceptată de populaţie, a făcut ca, în prezent, în S.U.A., obezitatea să reprezinte a doua cauză de deces după fumat. Însuşi autorul dietei a decedat anul trecut în urma unei complicaţii a obezităţii, după cum precizează informaţiile vehiculate în mass media, fapt infirmat de soţia doctoruluiAtkins.
Dean Ornish, fondatorul Institutului American de Cercetare în Medicina Preventivă şi autorul mai multor cărţi cu diverse regimuri alimenare, recomandă tuturor mai degrabă o dietă variată cu conţinut bogat în “carbohidraţi buni” (glucide complexe), “grăsimi bune” (acizi graşi omega 3), “proteine bune” (de origine vegetală) şi săracă în carbohidraţi mai puţin sănătoşi (glucidele complexe).
Supraponderabilitate /obezitate
Numărul mare de calorii alimentare asociat cu lipsa de mişcare duce la supraponderabilitate/obezitate. Aceasta se apreciază obiectiv prin indicele de masă corporală (BMI – Body Mass Index) care se calculează prin raportul dintre greutate (exprimată în kg) şi pătratul înălţimii (exprimată în cm).Valorile normale sunt cuprinse între 18 kg/cm2 şi 25 kg/cm2.BMI între 25 kg/cm2 şi 30 kg/cm2 defineşte supraponderabilitatea. Iar valorile BMI peste 30 kg/cm2sunt caracteristice obezităţii.
Persoanele cu BMI de 25 kg/cm2 sau mai mare au risc crescut pentru un număr foarte mare de boli la nivel sistemic. Printre acestea se numără cancerele cu diverse localizări, bolile articulare, litiazele biliară şi vezicală, hipertensiunea articulară şi alte boli cardiovasculare, inclusiv infarct de miocard şi accidente vasculare cerebrale, tulburari ale fertilităţii (inclusiv sterilitate şi impotenţă ) sau complicaţii ale sarcinii, boli psihice ( depresii, scăderea stimei de sine, alterări ale modului de alimentare) şi lista poate continua.
Calorii puţine – zile multe
Studiile realizate iniţial pe cobaişi ulterior pe voluntari au arătat că dietele sărace în calorii prelungesc viaţa şi îmbunătăţesc starea de sănătate.
Roy Walford, profesor emerit de fiziopatologie la Universitatea din California, Los Angeles ( UCLA), a urmărit, începând cu anii ’60, un lot de persoane în cadrul studiului CRON (Calorie Restiction with Optimal Nutrition). El a constatat că se poate trăi 120 de anisau mai mult dacă se menţine o greutate cu 10-25 % mai mică decăt cea considerată ideală.
De asemenea, profesorul Stephen R. Spindler, de la Universitatea din California, Rivenside, a condus un studiu pe un lot de persoane din 1948 până în anii ’90. A observat astfel că, numărul redus de calorii în alimentaţie determină creşterea duratei de viaţă şi reduce fenomenele de îmbătrânire. Se pare că aceste diete, reduse caloric, favorizează menţinerea în formă normală a unor gene care altfel se degradează odată cu înaintarea în vârstă.
Observaţiile realizate şi în cadrul altor studii de acest tip au dus la concluzia că regimurile alimentare sărace în calorii sunt benefice la orice vârstă, dar rezultatele obţinute sunt cu atât mai spectaculoase cu cât aceste diete sunt administrate de la vârste mai precoce.
Leptina
Leptina este un hormon de care depind greutatea corporală şi apetitul fiecărei persoane. Ea programează creierul fiecăruia pentru a fi graşi sau slabi. Prin semnalele emise de acest hormon este stabilit tipul de greutate şi pofta de mâncarepe durata întregii vieţi.
Se pare că leptina influenţează circuitele neurologice din creier atât structural cât şi funcţional.
Se ştie de peste 10 ani că persoanele supraponderale aunivele scăzute de leptină.
S-au realizat studii de laborator pe cobai pentru a vedea dacă administrarea de leptină la supraponderali poate produce scăderea în greutate fără creşterea senzaţiei de foame.
S-a constatat că, în timp ce la şoareci administrarea leptinei reduce greutatea, la oameni răspunsul nu este atât de prompt. Oamenii nu slăbesc la administrarea leptinei aşa cum o fac şoarecii. În schimb, expunerea bebeluşilor la leptină pare să afecteze structurile cerebrale care sunt legate de greutatea corporală. Astfel, în creierul şoarecilor de laborator modificaţi genetic în aşa fel încât să nu producă leptină, în nucleul arcuat al hipotalamusului, numărul circuitelor neuronale dezvoltate este semnificativ redus faţă de şoarecii normali. În creierul puilor expuşi la leptină, structurile neuronale se refac şi funcţionează normal. S-a tras concluzia că există o perioadă critică în primul an de viaţă când tipul de alimentaţie primit dictează greutatea, apetitul şi sănătatea organismului pentru întreaga viaţă.
Regimul alimentar Atkins
Dr. Robert Atkins, nutriţionist american, propunea cu ani în urmă un regim alimentar bazat pe o cantitate redusă de carbohidraţi (pâine, dulciuri etc) compensată printr-o cantitate crescută de proteine şi grăsimi animale (cârnaţi, şuncă, unt etc). Această dietă, uşor acceptată de populaţie, a făcut ca, în prezent, în S.U.A., obezitatea să reprezinte a doua cauză de deces după fumat. Însuşi autorul dietei a decedat anul trecut în urma unei complicaţii a obezităţii, după cum precizează informaţiile vehiculate în mass media, fapt infirmat de soţia doctoruluiAtkins.
Dean Ornish, fondatorul Institutului American de Cercetare în Medicina Preventivă şi autorul mai multor cărţi cu diverse regimuri alimenare, recomandă tuturor mai degrabă o dietă variată cu conţinut bogat în “carbohidraţi buni” (glucide complexe), “grăsimi bune” (acizi graşi omega 3), “proteine bune” (de origine vegetală) şi săracă în carbohidraţi mai puţin sănătoşi (glucidele complexe).
Supraponderabilitate /obezitate
Numărul mare de calorii alimentare asociat cu lipsa de mişcare duce la supraponderabilitate/obezitate. Aceasta se apreciază obiectiv prin indicele de masă corporală (BMI – Body Mass Index) care se calculează prin raportul dintre greutate (exprimată în kg) şi pătratul înălţimii (exprimată în cm).Valorile normale sunt cuprinse între 18 kg/cm2 şi 25 kg/cm2.BMI între 25 kg/cm2 şi 30 kg/cm2 defineşte supraponderabilitatea. Iar valorile BMI peste 30 kg/cm2sunt caracteristice obezităţii.
Persoanele cu BMI de 25 kg/cm2 sau mai mare au risc crescut pentru un număr foarte mare de boli la nivel sistemic. Printre acestea se numără cancerele cu diverse localizări, bolile articulare, litiazele biliară şi vezicală, hipertensiunea articulară şi alte boli cardiovasculare, inclusiv infarct de miocard şi accidente vasculare cerebrale, tulburari ale fertilităţii (inclusiv sterilitate şi impotenţă ) sau complicaţii ale sarcinii, boli psihice ( depresii, scăderea stimei de sine, alterări ale modului de alimentare) şi lista poate continua.
Calorii puţine – zile multe
Studiile realizate iniţial pe cobaişi ulterior pe voluntari au arătat că dietele sărace în calorii prelungesc viaţa şi îmbunătăţesc starea de sănătate.
Roy Walford, profesor emerit de fiziopatologie la Universitatea din California, Los Angeles ( UCLA), a urmărit, începând cu anii ’60, un lot de persoane în cadrul studiului CRON (Calorie Restiction with Optimal Nutrition). El a constatat că se poate trăi 120 de anisau mai mult dacă se menţine o greutate cu 10-25 % mai mică decăt cea considerată ideală.
De asemenea, profesorul Stephen R. Spindler, de la Universitatea din California, Rivenside, a condus un studiu pe un lot de persoane din 1948 până în anii ’90. A observat astfel că, numărul redus de calorii în alimentaţie determină creşterea duratei de viaţă şi reduce fenomenele de îmbătrânire. Se pare că aceste diete, reduse caloric, favorizează menţinerea în formă normală a unor gene care altfel se degradează odată cu înaintarea în vârstă.
Observaţiile realizate şi în cadrul altor studii de acest tip au dus la concluzia că regimurile alimentare sărace în calorii sunt benefice la orice vârstă, dar rezultatele obţinute sunt cu atât mai spectaculoase cu cât aceste diete sunt administrate de la vârste mai precoce.
