Un „screening” privind 60 de zone, în mare parte în afara legii şi locuite de diferite etnii de romi, oferă prima hartă completă a taberelor de nomazi din capitala Italiei. Această primă oglindă reflectă o situaţie mai îngrijorătoare la nivel naţional, unde sute de zone ocupate de peste 130.000 de romi devin adesea „off-limits” chiar forţelor de ordine, cu barăci supraaglomerate de clandestini, de persoane având la activ mai multe condamnări penale, de căutaţi de justiţie, adevărate „baze” pentru traficul de droguri şi tăinuire de maşini furate, bijuterii, cupru, şi aflate într-o stare alarmantă din punct de vedere al dotării, condiţiilor igienico-sanitare, de minimă supravieţuire.
În general, jumătate din romi sunt foarte tineri şi printre ei se numără majoritatea celor 417 adolescenţi care aglomerează instituţiile penale pentru minori.
Monitorizarea lor s-a dovedit necesară în lumina abordării de către guvernul Belrusconi a problemei imigraţiei clandestine şi combaterii criminalităţii. Este vorba de o nouă manieră de a înfrunta urgenţa siguranţei publice de către succesorul lui Walter Veltroni la Primăria Romei, Gianni Alemanno, care şi-a focalizat o mare parte din campania electorală tocmai asupra închiderii taberelor de nomazi abuzive, ignorând probabil anvergura reală a problemei. Aceasta este gigantică, dacă ai în vedere faptul că „Oraşul Etern” se laudă cu un record de tabere ilegale de romi.
Focarele
Ultimul recensământ arată că au crescut la 48 (din 60) zonele neregulamentare, lipsite de orice autorizaţie, prezentând riscul declanşării unor epidemii, având în vedere că 46 din ele nu au nici măcar băi, o toaletă chimică, un grup sanitar, un abonament individual de apă şi lumină. Condiţiile igienico-sanitare, analizate tabără cu tabără, merg de la o evaluare „foarte proastă” (47 tabere) la una „mediocră” (4 tabere) până la „moderată” (9 tabere). Calificativul satisfăcător este, prin urmare, un miraj în astfel de structuri, alcătuite în marea majoritate din rulote şi barăci locuite chiar de 160-220 de persoane în medie, aşa cum se întâmplă în taberele din Benigni şi Tor di Quinto.
Imaginea pe care o ai asupra taberelor de romi existente în zone protejate sau ale unor situri arheologice este una „suprarealistă”: rulote în interiorul „parcului Veio”, tabere răspândite în situl arheologic al Cinecitta, patru tabere de barăci de-a lungul „parcului Appia Antica”, pe colina San Sebastiano. Proliferarea de tabere abuzive pe malul fluviilor Aniene şi Tevere a determinat clasificarea unora ca fiind „cu risc înalt de inundare”. În primul rând, Tor Di Quinto. Apoi mai există cabanele din lemn şi carton dintre podurile Matteotti şi Duca D’Aosta, taberele de corturi din spatele Via Bencivegna şi Via Foce dell’Aniene. Taberele în care aspectele criminalităţii marchează apogee îngrijorătoare de intoleranţă şi delincvenţă sunt uneori cele mai bine dotate. La „Lombroso” de la Ponte Milvio sunt semnalate foarte puternice tensiuni interne, la fel ca la „Salviati 2”, unde abundă conflictele legate de diferite incompatibilităţi.
Zona cea mai periculoasă
În opinia poliţiştilor şi carabinierilor cea mai periculoasă rămâne tabăra „Casilino 900”: 850 de suflete numărate, peste jumătate cunoscute poliţiştilor de la numărul 113 sau carabinierilor de la numărul 112. Furturi, smulgeri de genţi, jafuri, trafic cu droguri. Cod roşu pentru echipele mobile şi patrulele de intervenţie rapidă ale carabinierilor care efectuează razii sau controale de rutină, din care nu este sigur că vor ieşi nevătămaţi. Acelaşi lucru este valabil pentru tabăra „Gordiani”, regatul cocainei: din 240 de ocupanţi, nici unul nu a fost văzut desfăşurând o muncă.
Lista neagră a degradării romilor este infinită, subliniază „Il Giornale”. Tot aşa cum creşte de ani de zile lista delictelor pe care le comit în fiecare zi ţiganii, la umbra Colosseumului. Recent, Procuratura din Roma a descoperit o şcoală de furturi pentru zece fraţi romi, ţinută de părinţi, în timp ce, din păcate, rămân „floare la ureche” furturile din apartamente şi violenţele împotriva femeilor. Arestarea a două femei rome pe Corso Trieste, ambele gravide, este o dovadă de operaţiune condusă cu perspicacitate de poliţie. Aşa cum semnalează forţele de ordine, cerşetoria asociată cu furtul de portofele este un obicei greu de stopat, mai ales în dauna turiştilor. Dacă merge bine, în medie au loc 10-12 denunţuri pe zi. O tânără de 19 ani din tabăra din Castel Romano a fost arestată pentru a 35-a oară de carabinieri, la 13 aprilie, după ce a uşurat de portofel o turistă. În materie de clasificare, este a şasea ţigancă cu cele mai multe antecedente. Numărul unu rămâne o bosniacă de 27 de ani, arestată în aprilie, la Verona: 75 de semnalări, pedeapsă cu 16 ani de închisoare, niciodată executată.
În România, ţiganii nu trăiesc în tabere de nomazi, ci în cartiere sărace la periferiile oraşelor, un fel de enclave în care au fost segregaţi pe vremea lui Nicolae Ceauşescu. În mod oficial, numărul lor este de 535.000, dar numărul real este estimat între 1,5 şi 1,8 milioane, consemnează autorul unei corespondenţe de la Bucureşti, publicată în ziarul „Il Messaggero”. Printre cartierele de ţigani rău famate din Bucureşti, cel mai cunoscut este Ferentari, iar în ţară există comunităţi mari de ţigani în Călăraşi şi Craiova. Factorii constanţi în aceste specii de enclave urbane sunt degradarea, criminalitatea şi bolile.
La origine, ţiganii erau sclavi pe lângă curţile princiare şi lucrau la mănăstiri, unde se ocupau de prelucrarea aurului şi a aramei. S-au instalat în România în 1385; sclavia a fost desfiinţată în 1844. Au fost deportaţi în timpul celui de-al doilea război mondial: aproximativ 25.000 de nomazi au fost constrânşi la munci forţate în Transnistria, şi au supravieţuit 11.000 dintre aceştia. Comunismul le-a interzis să practice activităţile tradiţionale, îndreptându-i spre agricultură. O dată cu prăbuşirea comunismului, ei au început să se deplaseze în ţările UE, în principal în Italia.
De la cazul Mailat
Polemicile cu privire la romi au reizbucnit o dată cu uciderea Giovannei Reggiani la Roma, în noiembrie anul trecut, de către Nicolae Romulus Mailat. Un sondaj Gallup difuzat imediat după uciderea Giovannei confirma faptul că mulţi români preferă cuvântul ţigan în loc de rom de teamă să nu se facă confuzie între „rom” şi „român”. În februarie 2000, Ministerul de Externe a decis ca în documentele oficiale să fie folosită denumirea de rom şi nu de ţigan.
Soluţiile pentru romi
Una dintre soluţiile propuse de către autorităţi pentru promovarea integrării romilor este învăţământul, “dar deseori directorii de şcoli decid să-i separe pe copiii de romi de cei români”, afirmă Magda Matache, directoarea organizaţiei neguvernamentale „Romani Criss”. „Problema nu este că romii nu-şi trimit copiii la şcoală, ci aceea că dascălii, de cele mai multe ori români, nu le acordă suficientă atenţie, motiv pentru care după opt clase mulţi dintre copiii romi nu ştiu nici măcar să citească şi să scrie”, mai spune Magda Matache, susţinând că discriminarea îi afectează şi pe ţiganii care au o diplomă de studii şi care cu greu îşi găsesc un loc de muncă.
Cu fondurile europene PHARE, de 4,5 milioane de euro, Agenţia guvernamentală naţională pentru romi a susţinut campanii antidiscriminare şi a format peste 2.000 de persoane pentru a promova integrarea socială. „România este unica ţară din Estul Europei care a luat împrumut de la Banca Mondială 25 de milioane de dolari, aproape jumătate din această sumă fiind destinată infrastructurilor din 120 de comunităţi rome”, a declarat presei italiene Gruia Bumbu, preşedintele agenţiei amintite. De asemenea, a adăugat el, vor fi modernizate 70 de grădiniţe şi construite alte 20 în localităţi cu populaţie majoritară de etnie romă. Alţi 3,3 milioane de euro sunt alocaţi pentru documentele de identitate pentru ţigani întrucât foarte mulţi dintre ei nu au astfel de documente, conchide ziarul italian.
