Poate cǎ nicǎieri în lume efectele încǎlzirii globale nu sunt atât de evidente ca în Groenlanda, unde creşterea temperaturilor a fost o binecuvântare pentru cei 56.000 de oameni care locuiesc pe aceastǎ insulǎ, teritoriu de sine stǎtǎtor în cadrul Danemarcei. Pe mǎsurǎ ce dispar gheţurile de pe mare din perioada iernii, mijlocul tradiţional de subzistenţǎ dezvoltat de populaţia Inuit (eschimoşi) – vânǎtoarea de foci, sǎniile trase de câini, pescuitul la copcǎ – dispare şi el. Agricultura, o ocupaţie aproape necunoscutǎ acum un secol, e mai înfloritoare ca oricând.
Încǎlzirea globalǎ este manǎ cereascǎ pentru fermieri şi pescari, dar o problemǎ pentru eschimoşii dependenţi de gheaţǎ.
Într-un sat de 56 de locuitori din sudul Groenlandei, cercul istoriei se închide. Aici, în jurul anului 985, Eirik cel Roşu, conducǎtorul unei colonii medievale vikinge, şi-a construit o fermǎ pentru creşterea oilor, a vitelor şi cultivarea orzului.
Dar aproape 300 de ani mai târziu, clima s-a schimbat. Stilul de viaţǎ agrar a început sǎ se destrame în perioada cunoscutǎ drept “Mica Epocǎ de Gheaţǎ”, care a condamnat colonia.
Astǎzi, dealurile care mǎrginesc Fiordul lui Eirik sunt din nou verzi şi fertile. Recolta de cartofi şi ridichi aşteaptǎ vremea culesului. Lotul de pǎmânt este înconjurat de iarbǎ înaltǎ – sursǎ de hranǎ pentru mii de oi. Într-un sat din apropiere, localnicii au început sǎ cultive broccoli.
În capitala Nuuk, la 200 mile în nord, fermele de cartofi sunt o noutate. Disputele privind preţurile dintre fermierii locali şi vânzǎtori ţin chiar prima paginǎ a ziarelor. Pe de altǎ parte, alte lumi se închid, mai ales în centrul şi nordul Groenlandei, unde oamenii obişnuiau sǎ cǎlǎtoreascǎ pe gheaţǎ, pe sǎnii trase de câini. Relieful fiind extrem de dificil, oraşele din Groenlanda nu sunt legate prin drumuri.
Nici chiar în nordul Groenlandei marea nu a mai îngheţat complet de aproape un deceniu, izolând la propriu mii de groenlandezi timp de jumǎtate de an şi punând capǎt stilului de viaţǎ al altor câteva sute de vânǎtori care îşi câştigau traiul vânând foci şi urşi polari pe gheaţǎ.
În nordul extrem, marea rǎmâne îngheţatǎ douǎ luni mai puţin decât în trecut, potrivit ministrului de finanţe şi de externe al Groenlandei, Aleqa Hammond.
Pierderea nu este doar de naturǎ economicǎ. În satele din nordul Groenlandei, sania este ca o maşinǎ sport, şi un simbol al statutului social. În Ilulissat, 200 mile la nord de Cercul Arctic, mulţi proprietari de câini renunţǎ. Deja sute de câini de tracţiune sunt legaţi, pe un teren stâncos de la marginea oraşului, şi hrǎniţi cu resturi de peşte. Perspectivele pe termen lung nu sunt deloc plǎcute.
Oraşul în schimb înfloreşte. Cele douǎ fabrici de peşte de pe plajǎ lucreazǎ nonstop, procesând creveţii şi halibutul prinse de pescarii din zonǎ printre iceberguri, chiar în faţa intrǎrii în port. Totuşi, nimeni nu este încǎ sigur de efectele pe termen lung ale încǎlzirii climei în Groenlanda. Oamenii de ştiinţǎ se aşteaptǎ ca temperatura mai caldǎ a apei sǎ alunge creveţii spre nord, unde vor fi mai puţin accesibili, dar cred cǎ alte specii i-ar putea înlocui. Gheaţa topitǎ de pe gheţari s-ar putea dovedi utilǎ pentru industria hidroenergeticǎ în dezvoltare a ţǎrii, dar stratul tot mai subţire de gheaţǎ a fǎcut şi victime printre cei ale cǎror mijloace de transport se bazeazǎ pe el.
