Este greu sa explici unui partener, care îsi da toata silinta sa te ajute, de ce deviezi atât de des de la traseu. Membrii Uniunii Europene nu pot întelege cum un stat precum România, în mod constient si rational, semneaza un moratoriu privind adoptiile internationale si îsi ia angajamentul sa-l respecte doar pentru ca apoi sa încalce prevederile lui. Şi apoi sa recunoasca cu seninatate ca, într-adevar, de la semnarea moratoriului, aproximativ 857 de copii au fost adoptati de straini în conditii nu tocmai clare. Însa, normal, nu suntem noi de vina, ci importante personalitati din strainatate care au facut presiuni uriase asupra “bietului” Guvern român în legatura cu acest subiect. Şi daca vor europenii, noi chiar le putem prezenta documente în acest sens. Uitam ca europenii ne-au acordat 75 milioane USD pentru a încerca sa rezolvam aceasta problema si noi nu am reusit. Solicitarea Uniunii de returnare a acestor fonduri ar fi normala, deoarece sunt bani publici care trebuie justificati.
România este o tara– mai complexa
În sfârsit putem rasufla usurati… sau cel putin asa cred guvernantii din România dupa ce Comisia de Afaceri Externe a Parlamentului European a mai îndulcit tonul raportului redactat de baroneasa Emma Nicholson privind progresele României. Ani la rând ne-am straduit sa obtinem recorduri dupa recorduri, gen primul loc privind coruptia sau ultimul loc privind reformele, ultimul loc în topul tarilor aspirante la integrare în legatura cu capitolele de negociere încheiate, singura tara candidata care înca nu se bucura de statutul unei economii de piata functionale. De data aceasta am ratat datorita bunavointei nemeritate a parlamentarilor europeni care ne-au refuzat statutul de prima tara candidata care reuseste sa “supere” atât de tare institutiile Uniunii Europene încât acestea se vad nevoite sa suspende negocierile.
Ce au ei cu noi? NIMIC personal
Dupa atâtea vesti proaste si semnale de avertizare primite, cetateanul de rând si-ar putea crea ideea falsa ca occidentalii au ceva cu românii… pur si simplu nu ne plac si nu ne vor alaturi de ei. Ideea este falsa, în primul rând deoarece occidentalii si decidentii lor sunt obisnuiti sa-si formuleze opiniile bazându-se pe fapte concrete si nu pe perceptii. Traditia lor democratica si respectul pentru drepturile omului “îi obliga” sa îi priveasca pe toti ca egali, nediscriminatoriu. Asa au facut si cu grecii, si cu spaniolii si portughezii. Desi cele trei state mentionate mai sus le-au provocat probleme si multe “dureri de cap”, la momentul integrarii nici unul nefiind pe deplin pregatit pentru un astfel de proces, decidentii europeni au facut eforturi sa le accepte alaturi de ei.
În 1959 Grecia a solicitat statutul de membru cu drepturi depline al Comunitatii Europene, acordul de asociere fiind semnat în 1961. Aceeasi Comunitate s-a vazut nevoita, câtiva ani mai târziu, sa înghete acordul cu Grecia o data cu venirea la putere a “regimului coloneilor”. Revenirea pe calea democratica în 1974 a însemnat pentru Grecia si revenirea în cadrul familiei europene. Situatia poate fi oarecum comparabila cu cea a României din prezent. Precedentul ne demonstreaza pe de o parte ca, atunci când un stat nu îndeplineste criteriul politic, membrii Uniunii Europene sunt capabili sa ia o decizie drastica de genul suspendarii negocierilor cu un stat candidat, însa, pe de alta parte ne demonstreaza ca aceeasi decidenti sunt capabili sa revina asupra deciziei daca sunt înregistrate progrese în statul sanctionat.
Decizia nu tine de un popor sau de altul ci se bazeaza pe fapte reale si performante demonstrabile. Nu este “urecheat” poporul în sine ci decidentii lui. Situatia nu ar trebui sa ne mire deoarece este cât se poate de normala. Daca ai stabilit ca în grupul tau de prieteni intra doar cei care ti se aseamana, regimurile democratice, care respecta drepturile omului si pot fi considerate state de drept, atunci respecti aceasta regula. Iar daca ai acceptat sa primesti în Uniunea Europeana un stat sau altul atunci respectivul stat macar atâta “bun simt” sa aiba încât sa-ti respecte regulile. Poate ni se pare cam deplasat acest stil anglo-saxon de a face politica însa acesta este stilul Uniunii Europene. Şi ne gândim: cum adica, exista locuri unde regulile sunt facute pentru a nu fi încalcate?
Istoria ne urmareste
De-a lungul istoriei am fost obisnuiti sa ne asezam în doua barci, care, de regula, navigau în directii opuse. Am fost obisnuiti sa semnam aliante pe care apoi sa nu le respectam, sa schimbam taberele de câte ori ceva nu ne convenea sau sa “fentam” regulile jocului de câte ori ni se dadea ocazia. Din pacate sau din fericire, acest tip de a face politica externa în stil balcanic nu ne mai ajuta în fata unui judecator serios precum Uniunea Europeana.
Grecia si mai recent Bulgaria au înteles … noi mai greu.
Este greu sa explici unui partener, care îsi da toata silinta sa te ajute, de ce deviezi atât de des de la traseu. Membrii Uniunii Europene nu pot întelege cum un stat precum România, în mod constient si rational, semneaza un moratoriu privind adoptiile internationale si îsi ia angajamentul sa-l respecte doar pentru ca apoi sa încalce prevederile lui. Şi apoi sa recunoasca cu seninatate ca, într-adevar, de la semnarea moratoriului, aproximativ 857 de copii au fost adoptati de straini în conditii nu tocmai clare. Însa, normal, nu suntem noi de vina, ci importante personalitati din strainatate care au facut presiuni uriase asupra “bietului” Guvern român în legatura cu acest subiect. Şi daca vor europenii, noi chiar le putem prezenta documente în acest sens. Uitam ca europenii ne-au acordat 75 milioane USD pentru a încerca sa rezolvam aceasta problema si noi nu am reusit. Solicitarea Uniunii de returnare a acestor fonduri ar fi normala, deoarece sunt bani publici care trebuie justificati.
Si apropo de bani publici. Este, de asemenea, greu de înteles cum poti sa doresti sa te integrezi în Uniunea Europeana, unde regulile privind cheltuirea banului public sunt transparente si foarte severe, si apoi sa pretinzi ca aceste reguli tie nu ti se aplica. Raportul evidentiaza îngrijorarea autoritatilor de la Bruxelles privind modul în care a fost semnat contractul pentru constructia autostrazii Brasov-Bors, în absenta unei licitatii publice. Acest fapt contravine nu doar legislatiei comunitare dar si regulilor economiei de piata. Putem ironic deduce ca o astfel de legislatie (de care ne-am tot împiedicat în capitolele de negociere si care probabil e prea voluminoasa sa o întelegem) nu se aplica si în cazul României. Cât despre economia de piata putem spune – tot ironic – ca daca europenii tot nu au vrut sa ne acorde mult râvnitul statut într-o forma clara, noua de ce ne-ar pasa de el?
De când am început negocierile pentru integrarea în Uniunea Europeana, în fiecare raport al Comisiei ni s-a atras atentia ca stam “foarte prost” la capitolul administratie publica si justitie. Raspunsul guvernantilor (a ministerelor responsabile) este simplu si de la sine înteles: fie mai aveti putintica rabdare ca tocmai ne ocupam si de aceste aspecte (“problemele ce privesc justitia… sunt în curs de rezolvare”), fie noi le-am rezolvat dar europenii sunt prost informati (“multe din problemele semnalate s-au rezolvat deja”), fie de vina sunt altii (cum ar fi mass-media, care exercita presiuni uriase asupra magistratilor!?).
Victorie ?????
Suntem mândri ca în istoria mai îndepartata sau mai recenta am fost capabili sa transformam înfrângerile în victorii. I-am “fentat” si de data asta. Când s-a pus problema acordarii statutului de economie de piata functionala am reusit, prin diverse siretlicuri, sa obtinem un compromis desi sincer nu-l prea meritam: România poate fi considerata o economie de piata functionala daca continua reformele (a se nota diferenta fata de Bulgaria care este o economie de piata functionala). De data aceasta a fost mai greu dar prin intermediul diplomatiei am reusit sa schimbam solicitarea de “suspendare a negocierilor” cu sintagma “reorientarea strategiei”. Pentru noi sunt mai importante cuvintele decât actiunile, e mai importanta forma decât fondul.
Şi pâna data viitoare putem rasufla usurati. Ramâne întrebarea: pâna când va merge ulciorul la apa si cât timp vor mai avea rabdare factorii de decizie europeni cu un partener care una promite si alta face. Concentrati sa ajungem din urma celelalte state candidate (de fapt Bulgaria, ca doar ea a mai ramas, dar se afla mult în fata) am pierdut din vedere lucruri importante. Ne-am gândit ca, deoarece am îndeplinit criteriile politice de la Copenhaga înca din 1999, putem sa uitam de statul de drept sau de copiii institutionalizati. Ne-am concentrat asupra problemelor economice si de adoptare a acquis-ului comunitar (însa si aici avem probleme fie de implementare fie de nerespectare).
Am reusit sa demonstram lumii întregi ca imposibilul este posibil: ca procesul de integrare poate fi stopat si poate fi chiar reversibil. Mai mult, am reusit sa fim singurul candidat care dupa ce a scapat de monitorizare se reîntoarce la acest statut deloc placut. Mesajul este clar, serios si amenintator: daca nu va apucati de treaba riscati sa nu va integrati. Ramâne de vazut cât vom întelege din el.
