Rusia şi-a refăcut puterea economică şi construieşte acum o piaţă comună din care vor mai face parte Belarus, Tadjikistan, Kazahstan şi Kârgâzstan. Republica Moldova şi Ucraina au statut de observatori. Zona economică euro-asiatică şi-a fixat ca obiectiv tocmai crearea unui spaţiu economic integrat în statele membre. Este interesant că tocmai Vladimir Voronin, care a refuzat să participe la reuniunea la nivel înalt din 21 septembrie, a denunţat proiectul zonei economice euro-asiatice drept tentativă de refacere a Uniunii Sovietice.
Verticalizarea puterii şi loviturile preventive
Primul rezultat al tragediei de la Beslan este schimbarea strategiei Moscovei în plan militar. Kremlinul a decis reconfigurarea lanţului de comandă a structurilor de forţă, centralizarea deciziei politico-strategice şi recurgerea la lovituri preventive, inclusiv dincolo de frontierele Federaţiei Ruse. Nu este o reacţie umorală la seria de atentate care au însângerat Rusia, ci concretizarea unui proiect mai amplu care urmăreşte eliminarea tendinţelor centrifuge din federaţie, a atomizării puterii – care şi-a atins culmile în perioada preşedintelui Boris Elţân – şi a reacţiei deficitare a structurilor de forţă – armată, servicii de informaţii, unităţi antiteroriste – la provocările din ce în ce mai virulente ale grupărilor islamiste. Nu în ultimul rând, acţiunile Kremlinului sunt o reacţie şi la provocările de securitate din proxima vecinătate: extinderea NATO, atitudinea ostilă a Georgiei, ambiţiile regionale ale unor foste republici sovietice, pătrunderea Statelor Unite în Asia Centrală. Acţiunile de centralizare a puterii militare sunt dublate de eforturi, mai discrete, de refacere a spaţiului ex-sovietic. Strategia Kremlinului este ghidată pe două direcţii de acţiune: internă – care urmăreşte centralizarea deciziei politice – şi externă – care urmăreşte construirea unui spaţiu politico-economico-militar de limbă rusă.
O piaţă comună pentru o uniune în pregătire
Ca reacţie la războiul din Iugoslavia şi la planurile NATO de extindere spre est, concretizate anul acesta, preşedintele Boris Elţân a creat Uniunea Rusia-Belarus. Dacă la un moment-dat s-a spus despre această uniune că este un cal mort, proiectul a fost repus pe tapet după bombardamentele din Kosovo şi Serbia, când s-a vorbit chiar de aderarea la această structură a… Serbiei. Uniunea a căzut ulterior în derizoriu, dar planificatorii strategici şi-au văzut de treabă. Uniunea Rusia-Belarus are un tratat care legiferează mecanismele politice de funcţionare, aparatele militare şi informative ale celor două foste republici sovietice sunt integrate, sondajele de opinie demonstrează că atitudinea populaţiei este favorabilă uniunii. Ce stă însă în calea concretizării proiectului?
Un om – Alexandr Lukaşenko- pentru că, potrivit tratatului, după doi ani de conducere a uniunii de către preşedintele Rusiei, acest rol i-ar reveni preşedintelui belarus, şi incapacitatea Rusiei de a absorbi gravele probleme economice ale Belarusului. După primul mandat Putin, Rusia şi-a refăcut puterea economică şi construieşte acum o piaţă comună din care vor mai face parte Belarus, Tadjikistan, Kazahstan şi Kârgâzstan. Republica Moldova şi Ucraina au statut de observatori. Zona economică euro-asiatică şi-a fixat ca obiectiv tocmai crearea unui spaţiu economic integrat în statele membre. Este interesant că tocmai Vladimir Voronin, care a refuzat să participe la reuniunea la nivel înalt din 21 septembrie, a denunţat proiectul zonei economice euro-asiatice drept tentativă de refacere a Uniunii Sovietice.
Rusia se întoarce, într-adevăr, în Asia Centrală. O dată cu proiectele de integrare economică şi cu investiţiile masive, se refac şi bazele militare! Recent, la Bişkek, în Kârgâzstan, a fost construită o bază militară a armatei ruse, în imediata vecinătate a bazei militare a Statelor Unite.
Un general cu obiective politice
Un comunicat sec de la Kremlin anunţa la 9 septembrie că şeful statului l-a eliberat din funcţia de reprezentant al preşedintelui în districtul federal Siberia pe Leonid Dravcevski şi l-a înlocuit cu fostul şef al Marelui Stat-Major, generalul Anatol Kvaşnin. Acelaşi comunicat anunţa că generalul a fost trecut în rezervă. Un comunicat scurt, sec, care echivalează cu o lovitură năprasnică de bici. O acţiune tipică preşedintelui Putin.
Prin această mişcare, Vladimir Putin a tranşat mai multe dispute, în special pe cea care îl opunea pe fostul şef al Statului-Major superiorului său direct, ministrul apărării, Serghei Ivanov. Cei doi erau de multă vreme antrenaţi într-un război personal care afecta atât funcţionarea structurilor militare, cât şi mecanismele puterii de la Kremlin. În egală măsură, ecuaţia Kvaşnin sau Ivanov influenţează şi politica externă a Rusiei, strategia sa globală şi locul Rusiei în războiul împotriva terorismului internaţional.
Anatol Vasilievici Kvaşnin s-a născut la 15 august 1946, în Ufa, actuala republică Başkortostan. A absolvit Institutul de Tehnologia Construcţiilor de Maşini din Kurgan şi a urmat apoi o spectaculoasă carieră militară, urcând de la postul de comandant de regiment de tancuri până la cel de şef al Statului-Major al Armatei Federaţiei Ruse. Cariera sa şi portretul psiho-intelectual trimit la un alt general cu valenţe politice – Alexandr Lebed -, şi el ajuns în Siberia-, dar prin alegeri.
Kvaşnin, care a ajuns numărul doi în structurile militare ale Rusiei şi datorită războiului din Cecenia – între 1994 şi 1997 a fost comandantul frontului din Caucazul de Nord -, a insistat permanent pentru restructurarea forţelor armate şi transformarea Rusiei într-o putere regională. Ivanov militează pentru dezvoltarea arsenalului strategic şi consolidarea capacităţii de ripostă sau chiar acţiune preventivă nucleară a Rusiei. O confruntare ideologică, dar şi financiară, atâta vreme cât Rusia nu-şi permite dezvoltarea ambelor categorii de arme, convenţionale şi strategice. Mai mult, dacă generalul Kvaşnin a supravieţuit în funcţie din 1997, adică din timpul regimului Elţân, Ivanov a fost numit în funcţie de actualul preşedinte, Vladimir Putin. Acelaşi Putin care l-a încurajat tacit pe şeful Statului-Major să-şi critice dur superiorul, fapt incredibil în orice armată din lume.
Dacă disputa dintre Ivanonv şi Kvaşnin are antecedente, ea a fost relansată cu ocazia unei conferinţe ştiinţifice organizate de Academia de Ştiinţe Militare în ianuarie 2004, conferinţă la care au luat parte şi ministrul apărării din Belarus, general-colonel L. Malţev, şi şeful Statului-Major al armatei ucrainene, generalul A. Zatinko. Fără să-l numească pe Kvaşnin, Ivanov a lansat un virulent atac la adresa structurii în fruntea căreia se afla atunci acesta: Statul-Major. Ivanov a criticat atât lipsa unei analize serioase a războaielor din Iugoslavia şi Afganistan, dar şi inexistenţa unui plan de adaptare a funcţiilor de comandă şi control la noile provocări de securitate internaţionale. Ivanov a criticat dur şi compartimentarea lanţului de comandă care nu ar permite cooperarea eficientă a diverselor structuri ale forţelor armate ruse. Practic, Ivanov a pus artileria grea pe Kvaşnin, foarte probabil cu acordul preşedintelui care nu a participat şi s-a mulţumit să trimită un mesaj de salut conferinţei.
Ivanov a cerut la conferinţa din ianuarie “eliberarea Statului-Major de sarcinile administrative pentru a-i permite concentrarea asupra planificării militare şi a pregătirii pentru a răspunde provocărilor de securitate”. Şase luni mai târziu a obţinut ce şi-a dorit: Duma de Stat a decis la a treia lectură a proiectului noii legi a apărării că forul conducător al armatei este Ministerul Apărării. Până atunci, proiectul vorbea de două instituţii cu rol de decizie în conducerea forţelor armate: Ministerul Apărării şi Statul-Major. Instituţia condusă în acel moment de generalul Kvaşnin a fost scoasă din ecuaţie şi, având în vedere că Duma de Stat este dominată de formaţiunile aliniate într-un fel sau altul Kremlinului, putem trage concluzia că Putin a optat atunci în favoarea Ministerului Apărării, implicit a lui Ivanov.
Investiţii şi integrare economică, centralizarea puterii politice şi pregătirea proiectării forţei în zone de interes strategic, Rusia momentului este din ce în ce mai puternică. Kremlinul pare decis să readucă Rusia în calculele strategice globale. Cu aprobarea tacită a Statelor Unite sau nu! Rămâne de văzut.