Ultima perioadă de timp a adus o importantă evoluţie în cursa pentru nominalizarea democrată din Statele Unite ale Americii. Hillary Clinton a anunţat faptul că îşi suspendă campania electorală, dar în acelaşi timp şi-a anunţat sprijinul pentru Barack Obama. Un prim element constructiv pe care îl putem observa este faptul că cei doi candidaţi au încheiat competiţia pe o linie calmă, încercând astfel să menţină unitatea Partidului Democrat înainte de marea competiţie pentru fotoliul de la Casa Albă.
ţinut idei interesante, în ceea ce priveşte problematica Irakului – programul insista pe necesitatea retragerii trupelor din Irak. Se pot observa trei concepte – non-interferenţa prin lucrul cu ONU astfel încât să se convingă vecinii Irakului să se abţină de la intervenţii în războiul civil irakian, medierea – necesitatea medierii între diferitele grupări existente pentru a atinge un compromis, fondurile de reconstrucţie atât de necesare pentru dezvoltarea acestei ţări. Hillary considera soluţia diplomatică prioritară, precum şi necesitatea implementării unei strategii de stabilizare a Irakului.
Dacă în anii 1990 Hillary Clinton a sprijinit formarea entităţii palestiniene reuşind să atragă critici importante dinspre cercurile evreieşti din SUA, în timpul campaniei strategia electorală a fost diferită, marcată de o apropiere considerabilă faţă de cercurile evreieşti şi ideile promovate de ele (să ne amintim declaraţiile în favoarea Israelului şi orientate împotriva Iranului). Cu ocazia unei întâlniri la „ American Israel Public Affairs Committee Clinton a reuşit să se prezinte ca un important punct de sprijin pentru Israel şi pentru alianţa dintre SUA şi Israel. La vremea respectivă această întâlnire a fost un adevărat succes, Hillary reuşind să ridice publicul în picioare şi să fie aplaudată de nenumărate ori. Candidata a pus accent pe imaginea statului Israel, ca un far al democraţiei în regiune şi în acelaşi timp a cerut ca preşedintele Abbas să desfiinţeze structurile teroriste. Clinton considera normală nerecunoaşterea guvernului de coaliţie din teritoriile palestiniene atâta timp cât acesta nu recunoştea dreptul la existenţă al statului Israel.
Modificările de opinie au format un cerc vicios în jurul tacticilor doamnei Clinton, dar în acelaşi timp campania ne-a arătat deosebita calitate a candidatei de a se adapta situaţiei. Contrastele au fost evidente, contrastul a adus controversa, controversa a adus atenţia publicului, publicul a fost atras de şarmul şi prezenţa candidatei.
Hillary a sprijinit iniţial invazia Irakului, dar acum se opune acestui conflict, considerând o prioritate aducerea trupelor acasă. Un act important ce a consemnat noua orientare a fostei prime doamne a fost “Iraq Troop Protection and Reduction Act” (16 februarie 2007). Scopul acestui document a fost acela de a reduce nivelul prezenţei militare americane în Irak, sugerând o completă redistribuire a trupelor până la finalul mandatului preşedintelui Bush. Spre deosebire de Obama care de la început s-a opus războiului şi a continuat să rămână constant pe această poziţie, Hillary s-a jucat cu ideile, fapt ce a constituit un element negativ.
Ultimul gest al candidatei de a-l susţine pe Obama şi în acelaşi timp de a mobiliza electoratul în sprijinul fostului său contracandidat reprezintă o dovadă a maturităţii sale politice, precum şi un gest necesar pentru Obama care nu va avea o confruntare uşoară cu John McCain – candidatul republican. Reţetele politice pe care Hillary le-a folosit şi-au dovedit eficienţa în mare parte, totuşi campania a fost marcată şi de un înalt grad de misoginism prezent atât pe internet cât şi în reacţiile indirecte ale contracandidaţilor; Hillary a fost candidata pentru Casa Albă cu numărul 25, având şanse reale de nominalizare din partea unui partid important. Un alt element negativ l-a reprezentat referirea doamnei Clinton la asasinarea lui Robert F. Kennedy, folosită în scopul justificării rămânerii în cursă, mulţi interpretând această declaraţie ca o aluzie la asasinarea lui Obama. Clinton şi-a cerut scuze, explicându-şi intenţia. Scuzele au venit prea târziu, impactul a fost prea puternic în mass-media, iar Obama a profitat atacându-şi contracandidata.
După cum putem observa, în ciuda unui program politic bine construit, Hillary s-a confruntat cu o serie de probleme în definirea clară a strategiei, iar lipsa de concordanţă între propriile atitudini precum şi greşeli de speech au făcut posibilă nominalizarea lui Barack Obama.
