Un subiect la ordinea zilei – scutul american antirachetă, care urmează a fi amplasat în Europa. Doi interlocutori, cu opinii complementare. Şi un brainstorming, cu luciri de Capă şi Spadă.
Scurtă retrospectivă
Gabriela Ioniţă: – Proiectul scutului de apărare antirachetă american (ulterior asumat și de Alianța Nord-Atlantică) își are certificatul de naștere în timpul celui de-al doilea mandat al președintelui George Bush jr. Varianta inițială de amplasare a elementelor scutului a suscitat ample critici, concomitent cu multiple tatonări şi evaluări eșuate. După instalararea preşedintelui Obama, Casa Albă a venit cu noua formulă de scut în care România a intrat în prim-plan, cotată cu şanse alături de Bulgaria şi Turcia.
Portugalia, Polonia, Turcia şi Spania au acceptat de asemenea să găzduiască pe teritoriul lor componente ale acestui sistem. Au urmat evaluări minuțioase ale SUA la oferta părții române şi în final anunțul CSAT-ului care a făcut ca o localitate anonimă din Oltenia – Deveselu – să devină obiectiv strategic al SUA iar numele său să fie titrat pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume.
Senatul, camera superioară a Parlamentului României a adoptat pe 6 decembrie 2011, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege pentru ratificarea Acordului între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România, document aprobat anterior şi de Camera Deputaţilor. O săptămână mai târziu, Președintele României, Traian Băsescu a promulgat legea pentru ratificarea acordului dintre România şi SUA privind scutul antirachetă.
Ion Petrescu: – Etapa şanselor a fost rapid depăşită, din raţiuni pragmatice, care ţin de consolidarea defensivei spaţiului euroatlantic, într-un context cel puţin fluid în arealul euro-asiatic. După cum afirma ambasadorul SUA la NATO, Ivo Daadler, pe 23 ianuarie a.c., într-o conferinţă de presă, la Londra, găzduirea de către Chicago, în luna mai, a sumitului NATO, va permite liderilor ţărilor aliate să discute strategia militară până în 2014, identificând oportunităţi de întărire a capacităţii de acţiune a Alianţei, atât pe planul schimbului de informaţii confidenţiale, cât şi în ceea ce priveşte sistemul de apărare antirachetă.
Un sistem care nu se bazează pe oferte naţionale, ci pe priorităţile stabilite de comun acord la Cartierul General al NATO, pe baza unor motivaţii solid fundamentate la Pentagon.
Deciziile de acest gen sunt conforme cu statutul asumat de fiecare ţară din Alianţă, de membru cu drepturi egale şi obligaţii bine stabilite, care nu sunt subiecte de negociere publică, ci doar de informare asupra deciziilor finale.
Amplasarea scutului antirachetă probabil că va fi devansată de creşterea tensiunii în Golful Persic.
Deveselu – o reală amenințare la adresa Rusiei ?
Gabriela Ioniţă: – Adresându-se mass-media la summit-ul APEC din Honolulu pe 14 noiembrie 2011, preşedintele Medvedev a descris în mod pozitiv relația sa cu preşedintele american Barack Obama din ultimii trei ani, admițând că relația bilaterală Rusia – US a înregistrat un progres serios, care a înlăturat obstacolele din calea aderării Rusiei la Organizația Mondială a Comerțului, subliniind însă că planul american de apărare anti-rachetă europeană rămâne o problemă nerezolvată.
Cum însă dinspre Bruxelles veștile bune întârziau să apară, în ciuda deselor și vocalelor ieșiri la rampă ale Ambasadorului Dmitri Rogozin, pe 23 noiembrie, Dmitri Medvedev (e drept, aflat în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare) mai face o încercare de a bloca cursul discuțiilor româno-americane și ameninţa că ar putea ordona, în caz de nevoie, luarea unor măsuri pentru distrugerea sistemelor de detecţie şi de control din cadrul scutului antirachetă al NATO.
Câteva zile mai târziu, la inaugurarea radarului de la Kaliningrad, președintele rus reitera ameninţările că Rusia ar putea instala sisteme de rachete nucleare Iskander în enclava Kaliningrad dacă Statele Unite vor continua să aplice fără concesii planul scutului antirachetă din Europa.
“Dacă celelalte măsuri nu vor fi suficiente, Federaţia Rusă va instala în vestul şi în sudul ţării sisteme ofensive moderne care vor garanta distrugerea instalaţiilor europene antirachetă montate de Statele Unite. Una din aceste măsuri va fi instalarea unui sistem de rachete Iskander în regiunea Kaliningrad”, avertiza Medvedev.
Președintele rus a mai adăugat că Moscova ar putea alege să se retragă din noul tratat Start de dezarmare nucleară și să pună punct altor discuții pe marginea dezarmării dacă SUA continuă să-și implementeze planul de a desfășura scutul antirachetă în Europa.
Ion Petrescu: – Bun. Şi ce-i cu asta? Atitudini explicabile din perspectiva apropiatelor – atunci, nota bene – a alegerilor parlamentare din Rusia. Care, la drept vorbind, nu prea au schimbat raportul de forţe, în favoarea lui Vladimir Putin, deoarece din patru alegători care au mers la urne, doar unul a votat cu partidul actualului premier, restul voturilor, venind, ca şi în altă ţară relativ vecină, prin modificarea, prin satelit, a rezultatelor finale, în favoarea cui trebuia să rămână la putere.
Drama liderilor de la Moscova este şi una de ordin demografic, deoarece nativii ruşi preferă să locuiască, în majoritatea lor absolută, în partea europeană a Federaţiei Ruse. De unde şi reflexul de a proteja suplimentar acest areal.
Gabriela Ioniţă: – Anunțul președinției României ce a dat undă verde concretizării proiectului a generat o nouă rundă de critici din partea conducerii politico-militare a Rusiei. Astfel de poziţii cu privire la subiectul în discuție au fost exprimate de preşedintele și Comandantul Suprem al Forțelor Armate ale Federației Ruse, Dmitri Medvedev, premierul Vladimir Putin, şeful diplomaţiei Serghei Lavrov, vicepremierul și ex-ambasadorul Rusiei la NATO Dmitri Rogozin, șeful Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Dumei de Stat Konstantin Kosacev şi ministrul apărării Anatoli Serdiukov.
Ion Petrescu: – Preşedintele României a acţionat conform interesului naţional. Iar liderii ruşi au fost, din păcate, ipocriţi. Numai ruşii neinformaţi puteau crede gogoaşa demagogică conform căreia la Bucureşti s-a decis o acţiune contra intereselor urmaşei URSS. Nici vorbă! România, aidoma altor ţări, parcurge etapele stabilite cu partenerul strategic, Statele Unite, pentru instalarea unui scut care apără flancul răsăritean al NATO. Poate că după revenirea lui Vladimir Putin, la Kremlin, tonul electoral, vindicativ, ameninţător, va fi schimbat pe unul conciliant, adecvat acestor vremuri, tot mai imprevizibile. Pentru că s-ar putea ca tocmai Rusia să fie salvată de loviturile unor rachete străine anihilate de interceptoarele de la Deveselu. Think about it! Gândiţi-vă la asta!
Gabriela Ioniţă: – Reamintim că NATO a invitat şi Rusia să participe la proiect, pozițiile exprimate în cadrul Summit-ului de la Lisabona alimentând speranțele că ar fi fost posibilă ajungerea la un acord. Dar negocierile au intrat în impas după ce responsabilitatea sectorială propusă de Moscova nu a fost acceptată de Washington. Astfel, Rusia cerea implementarea unui scut comun, Pentagonul opta pentru două scuturi separate, interconectate însă prin schimb de informații.
Ion Petrescu: – Afirmaţii corecte, dar care au o explicaţie rostită public doar la Cartierul General al NATO. Una lucidă. Şi conformă cu angajamentele aliaţilor. Ce nu-şi pot încredinţa apărarea comună unui stat nemembru al Alianţei, precum Rusia, care a pus, din capul locului, condiţia ce ştia că va fi imediat respinsă – dreptul de veto asupra deciziei de a lansa interceptoarele spre rachetele ostile. Ceea ce, probabil că şi generalii ruşi, altfel bine pregătiţi pentru războiul asimetric, au privit-o ca pe o propunere provocatoare, hazardată a Kremlinului, eminamente politică.
Câinele de pază al diplomaţiei ruse
Gabriela Ioniţă: – Ulterior Moscova a insistat asupra unor garanţii legale, în scris, din partea Washingtonului că scutul antirachetă nu va deveni pe viitor un pericol pentru capacităţile sale de descurajare nucleară.
Serghei Lavrov a declarat în urma unei întâlniri cu omologul său american, Hillary Clinton, că ţara sa are nevoie de asigurări credibile din partea Statelor Unite, şi că poziţia americană este neclară. Partea americană a respins ca nefondată o astfel de cerere, reiterând explicația conform căreia scutul este doar o măsură de securitatea în fața amenințărilor venite dinspre Iran (sau Coreea de Nord).
Ion Petrescu: – Serghei Lavrov este „câinele de pază” al diplomaţiei constant promovate de cel care, de când a venit la putere, visează, cu ochii deschişi, la grandoarea lui Petru cel Mare – inconfundabilul Vladimir Putin. De fapt, premierul de azi, preşedintele de mâine, vrea să aibă mână liberă când preia timona Federaţiei Ruse. Cu menţiunea că garanţii similare nu au avut curajul, liderii ruşi, ca să ceară de la…Beijing. Ultima aserţiune fiind probată şi de eşecul vizitei lui Putin în capitala Chinei, unde gazdele au refuzat preţurile la petrol şi gaze propuse de partea rusă, care urma să le livreze, în baza unui contract substanţial.
Gabriela Ioniţă: – Are Rusia motive certe de îngrijorare ? Da. În susținerea acestei opinii, alături de specialiștii Forțelor Armate din Rusia sunt citați și analiști de peste ocean. Potrivit unui raport publicat în septembrie 2011 de către Federația Oamenilor de Știință Americani, sistemul antirachetă implementat de SUA/NATO în Europa va afecta în mod serios cea mai mare parte a arsenalului rus, în funcție de locație acesta putând fi scos de uz în procente de 20 până la 100%.
Mai mult, raportul citat afirmă că scutul antirachetă implementat de SUA la nivel mondial va putea devaloriza și capacitățile strategice nucleare ale Chinei și Indiei, ceea ce ar putea aduce schimbări majore în ecuația globală.
„Amplasarea rachetelor SM-3 la Deveselu așa cum a anunțat România nu este o amenințare majoră la securitatea Rusiei atâta vreme cât acest rol este limitat la interceptarea rachetelor iraniane cu raza medie de acțiune”, susține Mikhail Barabanov, editor al revistei National Defence Brief – Moscova, atenționând însă că “dacă aceste mijloace vor evolua calitativ și cantitativ – foarte probabil având în vedere avansul tehnologic al SUA, atunci aceasta va deveni o amenințare pentru Rusia”.
Ion Petrescu: – Enunţurile de acest tip ţin de intoxicarea opiniei publice ruse şi generarea defetismului în rândurile cetăţenilor din statele aliate Americii, precum românii. Repet. România nu este izolată. Ci parte a Alianţei Nord-Atlantice, unde, în mod firesc, a subscris la măsuri de întărire a apărării colective.
Un lider inteligent ca Vladimir Putin ştie bine că, în absenţa unui act necugetat, al propriilor generali, scutul antirachetă american, cu elementele amplasate în ţări de graniţă, precum România, funcţionează doar la comanda Pentagonului, cu informarea Cartierului General al NATO.
Ori, atât la Washington D.C., cât şi la Bruxelles, decizii de acest fel se iau conform unor proceduri bine stabilite, voluntarismul fiind din start exclus.
2015 sau 2012?
Gabriela Ioniţă: – Are Rusia posibilitatea de a reacționa ? Da.
Medvedev a declarat că Rusia este pregătită să instaleze rachete Iskander, care au o rază de acţiune de până la 500 de kilometri, în exclava rusă Kaliningrad, care se învecinează cu Polonia şi Lituania.
Alte sisteme de rachete ar putea fi amplasate în sudul Rusiei, acestea putând să constituie o ameninţare atât pentru Georgia, cât şi pentru Turcia, unde se va afla unul dintre radarele antirachetă ale scutului NATO.
O parte din rachetele nucleare strategice ale ţării sale vor fi dotate cu sisteme care vor putea penetra orice sistem defensiv. Preşedintele Rusiei a adăugat că “din păcate, scutul se dezvoltă rapid în Polonia, Turcia, România şi Spania. Suntem puşi în faţa unui fapt împlinit”.
Cum vor evolua lucrurile ? Greu de prevăzut. Ar trebui remarcat totuși că cele mai aspre reacții din partea Rusiei au apărut legate de partea de scut găzduită de România, chiar dacă acesta va fi funcționabil abia din 2015.
Ion Petrescu: – Funcţionabil poate chiar din 2012, dacă se ajunge la o operaţiune aeriană israeliană, de bombardament masiv asupra centralelor nucleare iraniene, în această primăvară, sau în vara care urmează. Doar zilele trecute, generalul Martin Dempsey, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon, poposind la Tel Aviv, a fost informat de Ehud Barak, ministrul israelian al apărării, că Pentagonul va fi informat doar cu…12 ore mai devreme, înaintea decolării escadrilelor de avioane de vânătoare-bombardament, cu destinaţia Iran. Timp în care singura măsură de prevenire posibilă, în Golful Persic, este alertarea escadrilelor de luptă, de la bordul celor două portavioane nucleare americane, care se află deja în zonă. Pentru posibila susţinere a raidurilor de bombardament israeliene. Atunci şi ruşii îşi vor dori să fie interceptoare la Deveselu, pentru că nimeni nu poate cunoaşte spre ce ţinte concrete vor pleca rachetele iraniene, dacă cei ce le mânuiesc vor mai avea timp să comande lovituri punitive.
Gabriela Ioniţă: – Nu de același tratament a avut parte Turcia, de exemplu, explicația părții ruse fiind că radarele din Turcia nu reprezintă un pericol pentru securitatea sa.
Presa turcă a anunțat recent, citând un diplomat american că radarul de avertizare timpurie de la Malatya (Turcia), parte a sistemului de apărare antirachetă al NATO în Europa, este de acum operaţional.
Rusia joacă inteligent
Ion Petrescu: – Rusia joacă inteligent. Turcia are cea de-a doua armată, ca efective de militari, din NATO, după SUA. Şi intenţia de a prelua conducerea de facto a lumii arabe, prin tacitul accept al declinului puterii persane, de la Teheran. În plus, Turcia controlează fostele republici ex-sovietice, cu popoare care îşi educă acum copiii după manuale turceşti, precum Turkmenistanul, ca să dau un singur exemplu. Moscova mizează, pe termen lung, măcar pe o apropiere de Turcia, ştiind că aceasta nu va ieşi din NATO.
Gabriela Ioniţă: – Iranul, vecinul estic al Turciei, a obiectat public faţă de instalarea unor componente ale sistemului antirachetă al NATO pe teritoriul turc. Ali Larijani, preşedintele parlamentului de la Teheran, a reiterat opoziţia ţării sale faţă de acest proiect în cursul vizitei întreprinse în Turcia cu puțin timp în urmă. Cum tensiunile dintre SUA și Iran devin tot mai explozive, iar Rusia a devenit un susținător deschis al regimului de la Teheran, este posibil ca problema scutului să se tranșeze înainte ca la Deveselu scutul să devină operațional.
Ion Petrescu: – Dimpotrivă. Conflictul cu Iranul, deocamdată propagandistic, va accelera operaţionalizarea scutului la flancul răsăritean al NATO. America şi-a asumat obligaţia, conform noii strategii militare a SUA, de a proteja aliaţii săi europeni. Brigăzile americane, ce vor fi retrase vor fi practic înlocuite prin aducerea unor unităţi, prin rotaţie, la instruire, în unele zone din Europa. Posibil şi în România. Statele Unite îşi focalizează atenţia politică, economică şi evident militară pe Asia, fără a trăda, măcar o clipă, angajamentele luate în cadrul NATO, pe bătrânul continent.
Gabriela Ioniţă: – În numeroase ocazii Rusia a fost acuzată că a tratat problema scutului anti-rachetă direct cu America, considerând România doar un simplu observator și executant al directivelor primite de peste Ocean. Perfect adevărat.
Cum însă la fel de adevărat este că nici dinspre București nu s-a văzut o dorință prea mare de asumare a unei responsabilități crescute și intenția de a media în favoarea propriilor interese față de ambele părți aflate în negocieri.
Desigur, o schimbare de comandă la București poate fi văzută ca benefică dinspre Moscova. Asta nu în sensul unei treceri cu arme și bagaje în barca Rusiei, ci doar ca pe o șansă de deblocare a dialogului politic și diplomatic via București – Moscova.
Un dialog dominat de ieșiri publice arogante de ambele părți și răspunsuri din gama “Ba pe-a mătii” sunt contraproductive oricărei încercări de discuție între reprezentanții diplomatici. Desigur, și Ambasada Rusiei la București va avea de revizuit niște dosare trecute cu discretă voioșie în background ca urmare a înghețării dialogului politic între cele două capitale.
Ion Petrescu: – Ba pe a…adevărului! Şi nu glumesc. Repet. România este parte a NATO. În acest cor euroatlantic constituie o voce cu o partitură distinctă. Corul fiind cu un dirijor american – deoarece SUA rămâne superputerea lumii – era normal ca Moscova să vrea lămuriri politice publice de la Washington D.C., deşi, prin intermediul serviciilor secrete ştia cadrul general al scutului antirachetă american.
De ce normal? Doar sugerarea unor puternice neînţelegeri cu liderul de facto al comunităţii mondiale putea justifica programul de înarmare pe 10 ani, cu care se mândreşte premierul Vladimir Putin. Unul destinat mai degrabă unei acţiuni disuasive vizând mai mult China.
Chiar dacă va fi o nouă formulă politică la Bucureşti, în urma viitoarelor alegeri, aceasta nu va schimba angajamentele de stat membru NATO. Apoi, raportul de forţe între statele aliate şi cele coordonate încă de Moscova nu permite Kremlinului să mai treacă peste demarcaţia stabilită pe Nistru, la Summitul NATO de la Lisabona.
Putin ştie să facă diferenţa dintre o declaraţie menită a creşte simpatia opiniei publice şi un dialog concret, pe teme de interes comun, precum statutul Transnistriei şi viitorul Republicii Moldova.
Ce vrea Moscova?
Gabriela Ioniţă: – Dacă Rusia își dorește un viitor european va trebui să învețe să dialogheze cu toți europenii, în toate problemele (și nu doar atunci când asta convine intereselor sale), indiferent de cât de trainică se dovedește a fi prietenia și susținerea din partea Germaniei.
Ion Petrescu: – Rusia îşi doreşte un parteneriat european, în care Bruxelles-ul să accepte supremaţia Moscovei în fostul spaţiu al URSS. O iluzie ce va genera doar momente de încordare. Ţările Baltice la nord, Republica Moldova, între Prut şi Nistru, Georgia, pe malul opus al Mării Negre, sunt doar câteva dintre ţintele Kremlinului. Diferenţele fiind că Estonia, Letonia şi Lituania sunt membre în NATO, Republica Moldova beneficiază de haloul de securitate al Alianţei, până la Nistru, chiar dacă a rămas stat membru al CSI, iar Georgia este Cutia Pandorei. Unde Osetia de Sud şi Abhazia, dacă vor dori să se alipească, prin referendum, Federaţiei Ruse, Casa Albă nu va rămâne aidoma statuii lui Abraham Lincoln…
