Criza georgiană, cum e denumită deja recenta utilizare a forţei în conflictele internaţionale din spaţiul OSCE, dintre 1 şi 22 august 2008, este un eveniment crucial, similar ca magnitudine şi semnificaţie, în spaţiul de securitate european şi global, atacului de la World Trade Center din 11 septembrie 2001. El a marcat cotituri majore şi ameninţă să devină un nou punct de referinţă în relansarea competiţiei de putere din această zonă a lumii, în epoca post-Război Rece, sau mai exact post-tranziţie.
Cronica unui război anunţat
Este prea devreme şi complet nepotrivit de a lansa acum cursa blame game-ului, deşi ea a răbufnit pe toate instrumentele de propagandă şi dezinformare. Însă credem că un număr de fapte şi încadrarea într-un context sunt absolut obligatorii pentru a putea să discernem direcţia în care se îndreaptă conflictul şi consecinţele pentru securitatea globală şi pentru sistemul relaţiilor internaţionale pe viitor.
Dacă e să evaluăm conflictul, mai întâi, a fost vizibilă „pregătirea de foc” care a constat în anunţarea de către presa rusă a iminenţei unui atac georgian în Osetia de Sud şi faptul că „femei şi copii se refugiază în Osetia de Nord”. Maşina de propagandă funcţiona atunci când provocările de-abia începuseră, era 3 august, iar georgienii încă nu reacţionaseră cu foc şi nici măcar liderii nord-osetini nu fuseseră anunţaţi de cele ce aveau să se întâmple. La acea dată, liderii de la Vladikavkaz anunţau că nu s-a produs nici un fel de refugiere a femeilor şi copiilor din Tskhinvali, că este vorba doar despre obişnuitele tabere de vară în care se duc, în aceste perioade, locuitorii cu copii ai Osetiei de Sud.
Între timp, televiziunile ruse arătau imagini cu femei şi copii urcându-se în autobuze şi secvenţe de interviuri în care acestea spuneau (cu calm şi fără nici o emoţie totuşi) că le este frică de posibilitatea unui atac georgian. În fapt, interviurile au fost luate mai larg şi una dintre întrebări era „dacă le e frică de perspectiva ca georgienii să atace Tskhinvali şi cum intenţionau să-şi protejeze familiile”. În faţa unei întrebări ipotetice, femeile răspundeau, ca orice om normal, că le e frică de o asemenea perspectivă şi că se vor refugia. Aceste colaje au fost folosite pe toate posturile de televiziune ruse, în timp ce femeile şi copiii erau bine mersi în tabără.
Motivaţia acestui gest este dublă: pe de o parte ea scoate din spaţiul viitorului război premeditat femeile şi copiii, chiar de către cei ce planificaseră acţiunea. În al doilea rând, ea serveşte drept motivaţie pentru lansarea mobilizării trupelor şi a operaţiunii în special atunci când se va dovedi – şi o facem noi mai jos – că întreaga operaţiune era premeditată, că trupele ruse de o dimensiune uriaşă urmau să aplice un plan de invazie pus la punct încă de un an, în cadrul Exerciţiului Frontiera Caucaziană de Sud, în vara anului 2007.
De altfel această perspectivă fusese anunţată din timp. În cadrul Raportului anual despre ameninţările la adresa Statelor Unite, J. Michael Nc Connell, National Intelligence Director al SUA, declara în faţa Comitetului pentru control al comunităţii de informaţii a SUA, la 5 februarie 2008: „Moscova îşi utilizează din ce în ce mai mult forţele armate. Un număr din ce în ce mai mare de exerciţii, realizate în cooperare cu militari străini şi cu un tempo operaţional în creştere, are loc în Districtul Militar al Caucazului de Nord, (la frontiera cu Georgia – n.n.) având deseori drept ţintă o eventuală confruntare armată cu Georgia, scopul fiind pe de o parte să demonstreze dominaţia regională şi să descurajeze orice implicare externă. Rusia a utilizat lansarea unor rachete – publicată pe scară largă –, dar şi zboruri de antrenament cu avioane cu rază lungă de acţiune în Oceanele Pacific, Antarctic şi Arctic pentru a arăta capabilitatea de a ajunge la ţinte situate la distanţă, la nivel global, precum şi relevanţa globală”.
Deci, pe de o parte Rusia era într-o perioadă în care îşi arăta superioritatea militară Occidentului şi restului lumii, în general, pe de altă parte făcea exerciţii şi ameninţa direct Georgia, ca punct strategic relevant, cel mai apropiat de frontiera sa al transformărilor induse de NATO (cu excepţia ţărilor baltice, oricum strânse între Rusia Mare şi Kaliningrad, şi fără capabilităţi proprii relevante). Ca şi în cazul Cehoslovaciei – ultima invazie militară din spaţiul european, ce a precedat Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare de la Helsinki, cea care a stabilizat frontierele în Europa şi a exclus utilizarea forţei pentru rezolvarea conflictelor în regiunea CSCE –, invazia a fost precedată de un exerciţiu pe teren. La acea vreme 40.000 de soldaţi sovietici au făcut, în mai 1968, un exerciţiu în Cehoslovacia, în ciuda opoziţiei guvernului ceh de la acea dată, astăzi Exerciţiul Frontiera Caucaziană 2007, cu 400 de zboruri ale avioanelor de luptă, bombardierelor şi avioanelor de transport de trupe.
Ordinea internaţională de după Războiul Rece, sub semnul întrebării
Din punctul de vedere al dreptului internaţional, situaţia din Georgia este simplu de calificat. Ar trebui pentru acest lucru, să reamintim principiile dreptului internaţional care se aplică aici: suveranitatea, independenţa, integritatea teritorială a statelor, consemnată atît în Carta ONU, cât şi în documentele de la Helsinki ale CSCE/OSCE. Inviolabilitatea frontierelor, principiu consemnat în aceleaşi categorii de documente. Neutilizarea forţei şi nerecurgerea la forţă în conflictele internaţionale, cu atât mai puţin în cadrul spaţiului european şi al statelor membre ale CSCE/OSCE.
Din acest punct de vedere, mai trebuie amintit principiul ilegalităţii staţionării trupelor străine pe teritoriul unui stat membru al ONU fără acceptul statului-gazdă. În absenţa acestuia, staţionarea este ilegală. În plus, documentul final al reuniunii OSCE de la Helsinki şi Tratatul Forţelor Convenţionale în Europa revizuit menţionează explicit necesitatea retragerii forţelor ruse din Republica Moldova şi Georgia, la cererea acestora.
În fine, toate regulile internaţionale califică invazia trupelor ruse în Georgia drept utilizare a forţei în soluţionarea conflictelor internaţionale. Mai mult, acordul de la Roma care a fondat Consiliul NATO-Rusia menţionează necesitatea şi mecanismul consultărilor în chestiuni divergente între Rusia şi NATO în spaţiul în care cele două instituţii au interese. Această consultare nu a avut niciodată loc la cererea Rusiei, dacă acest stat avea o problemă sau o preocupare de securitate în Geogia, stat suveran aflat în spaţiul de interese comun al Rusiei şi al NATO.
În sfârşit, dimensiunea disproporţionată a forţelor utilizate în cadrul invaziei este de asemenea calificată în dreptul internaţional, pentru că scopul ei nu a fost restabilirea unei situaţii ante sau protejarea „cetăţenilor ruşi” din regiunile separatiste, cum a pretins sau a lăsat să se presupună Rusia, ci a însemnat un atac asupra unui stat suveran, cu scopul de a epura etnic civili din anumite zone, de a elimina capacitatea sa de apărare, de a afecta fundamental capacităţile sale economice, de a-l rupe în două regiuni greu de legat economic, prin distrugerea sau controlul căilor fundamentale de transport între Est şi Vest etc. De altfel, Georgia a înaintat deja un număr de dosare la CEDO şi la Curtea Internaţională de Justiţie a ONU de la Haga, pentru încălcarea drepturilor omului şi pentru invazia şi epurarea etnică, sub imperiul legii împotriva rasismului a ONU, şi se pregăteşte să atace Rusia şi la Curtea Penală Internaţională. Procesul cel mai grav şi mai urgent începe la data de 2 septembrie la Haga, decizia Tribunalului fiind executivă şi obligatorie pentru părţi şi urmând să califice acţiunile Federaţiei Ruse.
Dacă este să luăm motivaţiile Rusiei, „protejarea cetăţenilor ruşi din afara hotarelor” a fost un motiv de declanşare a celui de-al doilea război mondial de către Germania nazistă şi nu este cuantificată internaţional în sensul utilizat de Rusia. Ea se referă la extragerea din teatrele de operaţiuni şi la asistenţa cetăţenilor unui stat în curţile de justiţie, în nici un caz la folosirea forţei împotriva unui stat suveran sau la limitarea suveranităţii sau integrităţii teritoriale pe această bază. Aici nu vorbim şi despre modul în care cetăţenii separatişti au dobândit cetăţenia rusă, în mod ilegal, atunci când toţi locuitorii atât din Abhazia, cât şi din Osetia de Sud au dobândit cetăţenia rusă pe criteriul locuirii într-o anumită regiune, prin aceasta Federaţia Rusă subminând unitatea şi integritatea teritorială a statului suveran Georgia. În plus, relaţia de cetăţenie presupune atât drepturi, cât şi obligaţii din partea statului, în speţă Federaţia Rusă, responsabilă, cum arătam mai sus, de toate categoriile de cetăţeni ruşi cu arma în mînă ce au atacat Georgia, fie că erau separatişti, voluntari, paramilitari, cazaci nord-caucazieni, forţele sale proprii de menţinere a păcii din regiune.
În ceea ce priveşte motivaţia susţinerii misiunii internaţionale de menţinere a păcii, şi aceasta prezintă câteva probleme majore. Mai întâi mandatul de funcţionare era, în cazul Osetiei de Sud, sub egida documentelor OSCE, în Abhazia sub cel al ONU, cu formatul trilateral al trupelor de menţinere a păcii, ruse, de interpunere, separatiste şi georgiene. În cazul de faţă, responsabilitatea ce decurge din mandat, de a preveni şi opri violenţele între părţi şi asupra civililor aparţine tot Federaţiei Ruse.
Continuare în numărul viitor
