Iarna se apropie, şi nu mai puţin de 400.000 de afgani sunt ameninţaţi de foamete. Problema nu e lipsa alimentelor, ci faptul că nu se pot trimite la cei care au nevoie de ele.
Atacurile asupra personalului organizaţiilor umanitare şi deturnarea transporturilor de alimente – în principalul program ONU de furnizare de alimente aproximativ 100.000 tone de provizii au fost pierdute în atacuri ale insurgenţilor şi infractorilor doar anul acesta – fac aproape imposibil transportul alimentelor pe ruta principală care leagă vastele teritorii dintre Kandahar în sud şi Herat în vest.
Spectrul foametei este cea mai bună dovadă că promisiunile au rămas vorbe goale. La 6 ani de la lansarea operaţiunilor militare ale SUA şi ale aliaţilor occidentali ca răspuns la atentatele teroriste din 9/11 şi pentru eliberarea Afganistanului de regimul taliban, nu ar trebui să vorbim de organizaţii umanitare nevoite să abandoneze încercările de a hrăni o populaţie disperată. Dar aceasta e doar o dovadă a unui eşec dezastruos.
În timp ce administraţia Bush se laudă că pacificarea aparentă a unor zone din Irak dovedeşte succesul măsurii de sporire a forţei armate, Afganistanul se îndreaptă rapid spre haos. Ceea ce vedem s-ar putea numi irakificarea Afganistanului.
Regimul taliban se reface, extinzându-şi controlul în peste jumătate din suprafaţa Afganistanului, conform ultimelor studii ale Senlis Council, un think-tank independent, internaţional, cu filiale în Afganistan. Nu mai este vorba de o ameninţare regională sau tribală, ci de insurgenţă deschisă împotriva trupelor SUA, NATO şi ale aliaţilor, precum şi împotriva guvernului lui Hamid Karzai, descris de propaganda talibană ca fiind omul de paie al puterilor occidentale.
Militanţi străini se alătură forţelor talibane renăscute, aşa cum au fost atraşi în trecut în Afganistan de Osama bin Laden şi luptătorii al-Qaeda, aşa cum au fost atraşi şi în Irak. „Luptători străini din Pakistan, Uzbekistan, Cecenia şi China, între altele, folosesc încă o dată Afganistanul drept câmp de luptă pentru propria versiune a jihadului global”, se afirmă în ultimul raport al Senlis Council. În locaţii sigure din ţara vecină, Pakistan, militanţii şi-au dezvoltat „aproape la vedere” o infrastructură teroristă care include agenţi de recrutare, puncte de întâlnire şi atentatori sinucigaşi care se pregătesc să se infiltreze în Afganistan.
Are loc „un import de tactici perfecţionate în Irak”. Între acestea se numără atentatele sinucigaşe şi dispozitivele explozive amplasate la marginea drumurilor, care fac victime atât în rândul civililor, cât şi al forţelor naţionale şi internaţionale. Senlis face un bilanţ la rece: din 2001 până în 2004, în Afganistan au avut loc 5 atentate sinucigaşe. În 2005 au fost 17. Până în 2006 numărul crescuse la 123. În 2007 au fost 131 de atentate sinucigaşe.
Într-un scenariu pesimist, grupul de cercetare prevede „un import masiv de tactici şi metode teroriste din Irak. Rezerve aparent inepuizabile de martiri se infiltrează în ţară, atacând deopotrivă spaţii publice, forţe militare şi instituţii ale statului.”
În dezbaterile politice din SUA, problema Afganistanului se reduce adesea la două afirmaţii împotriva administraţiei Bush. Una se referă la eşecul capturării lui bin Laden atunci când a fost încolţit la Tora Bora. Cealaltă deplânge redirecţionarea resurselor spre conflictul din Irak. Ambele afirmaţii sunt legitime. Din păcate, ambele sunt irelevante.
SUA eşuează în Afganistan – ţara în care nu ar fi trebuit să pună problema unui eşec. Lăsând la o parte incapacitatea armatei de a pacifica ţara şi de a-i reduce la tăcere pe talibani, au lipsit fondurile şi eforturile de reconstrucţie din partea Occidentului. Producţia de opiu a redevenit un stâlp al economiei afgane, iar aliaţii nu ajung la nici un acord privind măsurile care trebuie luate.
Însă, cum campania prezidenţială se concentrează pe alegerile primare, nu se spune aproape nimic despre dezastrul care ameninţă Afganistanul. Democraţii se ceartă pe voturile de acum cinci ani pentru autorizarea acţiunii militare în Irak şi pe promisiunile de a retrage cât mai mulţi soldaţi. Republicanii se întrec în cuvinte belicoase împotriva Iranului, adaptându-se ultimei obsesii a administraţiei Bush. Perspectiva unui război care va cuprinde întreg Orientul Mijlociu nu pare să-i deranjeze.
În anii de dinainte de 9/11, guvernul SUA a fost acuzat că a ignorat sau nu a răspuns adecvat ameninţării tot mai evidente venite dinspre munţii Afganistanului. Faptul că istoria s-ar putea repeta atât de repede este cutremurător.
