Numeroase voci din administraţia de la Washington au ridicat problema retragerii din Irak, aceasta provocând un enorm ecou internaţional. Retragerea parţială sau totală rămâne un subiect profund de dezbatere in SUA, care nu face altceva decât să reflecte criza de identitate şi orientare a diplomaţiei americane.
Evoluţia rapidă a Orientului Mijlociu a răsturnat planurile Washingtonului pentru această regiune a globului, insăsi criza de adaptare a politicilor administrative din Irak semnalează lipsa de mobilitate a politicii americane. Este o criză provocată de două mari chestiuni sesnsibile: dificultatea S.U.A. de a inţelege felul in care o societate musulmană funcţionează, amplificată de încercarea adăugării rapide şi forţate a ad-stratului democratic poate creea convulsii imposibil de prevăzut; iar pe de alta parte SUA se confruntă cu problema fixării unui număr de priorităţi în ceea ce priveşte politica externă, pentru că ultima perioadă de timp şi evoluţia scenei internaţionale semnalează o profundă criză in gândirea politicilor americane.
Interpretări greşite?
Idealul ar fi fost un Irak stabil, sub o conducere democratică si seculară ce urma a asigura stabilitatea ţării; astfel se creea un model in Orientul Mijlociu, ca un far ce urma să ghideze şi alte popoare.Realitatea oferă un tablou dezolant marcat de criza societăţii irakiene si incapacitatea americanilor de a se adapta schimbărilor locale.
Preşedintele George W. Bush a avut o continuă încredere în succesul misiunii din Irak, aceasta având o rădăcină puternică în felul în care preşedintele priveşte însuşi conceptul de democraţie. Bush consideră inevitabil faptul că pe baza libertătii societăţii guvernele pot apărea
Acest tip de gândire se poate dovedi extrem de periculos, Bush aplică principiul universalităţii când vine vorba de libertate. O astfel de gândire este greşită, asumarea faptului că libertatea poate însemna acelaşi lucru in Oreientul Mijlociu cât şi in lumea Occidentala poate conduce la rezultate dezastroase. In Occident atunci când se vorbeşte despre libertate, se înţelege mai mult decât o stare ci capacitatea cetăţenilor de a accepta alţi cetăţeni cu un mod de gândire diferit şi alte valori să trăiască in libertate, în alte cuvinte toleranţa. Toleranţa la nivelul Orientului Mijlociu se află la un nivel restrâns, lăsând un gol imens in construcţia democratică. Fără precursori culturali o democraţie nu poate exista, iar aceasta este una dintre cele mai mari greşeli ale administraţiei de la Washinghton. Intr-un astfel de spaţiu politic cum este cel irakian marcat de incertitudine, alegerile libere nu fac altceva dacât să accentueze criza. Alegerile ar putea să le acorde şanse demagogilor şi extremiştilor, care folosindu-se de pârghiile democratice vor putea să-şi mărească puterea şi influenţa. Este clar faptul că o democraţie nu se poate construi peste noapte, iar implementarea democraţiei liberale de tip occidental in Orientul Mijlociu nu poate reprezenta decât un vis. Orientul Mijlociu are nevoie de timp pentru a înţelege şi pentru a adapta conceptul de democratie liberala la propriile realitati. Felul in care administraţia americană şi-a bazat strategia, punând accentul pe faptul ca Irakul se va democratiza în câtiva ani, dovedeşte cel puţin iresponsabilitate in formularea politicilor, iar cât de curând această administraţie republicană va trebui să răspundă în faţa electoratului american. Simpla imaginare a faptului ca odată cu eliberarea Irakului democraţia se va răspândi ca un val seismic, este o greşeala impardonabilă pentru administraţia celei mai puternice tări de pe glob.
Regândire?
Ultimile propuneri de retragere parţială din Iraq sunt o interesantă schiţă de imagine folosită extrem de bine pe un fundal fin in conţinut . Ar fi o naivitate din partea noastră să interpretăm retragerea trupelor americane ca pe o dorinta reală a Washingtonului. Retragerea totala ar creea un vid de securitate aproape imposibil de controlat, retragerea americană ar lăsa liber Iranul cu planurile sale ce privesc hegemonia regională, retragerea americană ar lăsa vulnerabili puţinii prieteni ai Washingtonului din regiune inclusiv Israelul, retragerea americană ar pune in pericol insăsi poziţia SUA ca unica superputere pe Terra.
Retragerea graduală poate avea două semnificaţii majore: fie administraţia americană pregăteşte o noua gândire a strategiei sale din Irak, privind eficientizarea şi adaptarea măsurilor la realitatea irakiană; fie avem in faţa o regândire a plasării fortelor americane- prin acest lucru intelagând o redistribuţie a foretlor.
Ca şi concluzie propun să ne reamintim faptul că administraţia americană nu exclude posibilitatea unei actiuni militare împotriva statului Iranian, iar aceste planuri sunt nevoite să includă bazele americane din Irak, Afghanistan precum si operaţiuni de desant, ce ar necesita un număr mare de efective, iar aceste efective se pot procura atât din SUA cât şi din teatrele de operaţiuni din Iraq şi Afghanistan.
