Rusia şi Iranul au semnat la Moscova, pe 14 iulie, un acord în domeniul energiei pentru urmatorii 30 de ani. Documentul prevede cooperarea Federaţiei Ruse cu Iranul în investiţii în domeniul tehnic, transferul de tehnologie şi schimbul de experienţă în ceea ce priveşte petrolul, gazele naturale, dar şi substanţele petrochimice, crearea unei bănci comune, colaborarea în domeniul energiei electrice, a energiei nucleare, a energiilor moderne regenerabile, cooperarea pentru transportul de petrol şi creşterea producţiei acestuia, precum şi schimbul de gaze naturale.
Ca răspuns la programul nuclear pe care îl desfoşoara Iranul, Consiliul de Securitate al ONU adoptat, pe 9 iunie, Rezoluţia 1929/2010 care prevede noi sancţiuni care conţin măsuri mai stricte în ceea ce priveşte sectorul financiar şi cel al importului de arme, dar nu face nicio referire la domeniul energetic. Rezoluţia a fost adoptată şi cu votul Federaţiei Ruse şi a Chinei. Noile sancţiuni sunt considerate moderate întrucât nu includ nici sancţiuni economice zdrobitoare, aşa cum a declarat Barak Obama că vor fi, nici un embargo asupra petrolului, sau a gazului natural, nici măcar a importului de benzină, de care Iranul este dependent într-o măsură destul de mare. După votul obţinut din partea membrilor permanenţi şi nepermanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU împotriva Iranului şi ulterior prin sancţiunile anunţate de SUA şi UE, Teheranul urma să devină atât de izolat încât ar fi avut nevoie de “graţiere” din partea comunităţii internaţionale. Acela ar fi reprezentat momentul în care sancţiunile internaţionale şi-ar fi îndeplinit cu adevărat scopul, iar Iranul ar fi fost mai uşor de readus la masa negocierilor cu statele implicate în soluţionarea crizei iraniene.
Lipsa unor interdicţii în cadrul Rezoluţiei 1929/2010 adoptate de Consiliul de Securitate al ONU permis semnarea unui acord în domeniul energetic între Iran şi un stat terţ. Astfel, Iranul şi Rusia au semnat la Moscova, pe 14 iulie, un acord în domeniul energiei. Acordul prevede derularea unor investiţii pentru urmatorii 30 de ani. Documentul prevede cooperarea Federaţiei Ruse cu Iranul în investiţii în domeniul tehnic, transferul de tehnologie şi schimbul de experienţă în ceea ce priveşte petrolul, gazele naturale, dar şi substanţele petrochimice, crearea unei bănci comune, colaborarea în domeniul energiei electrice, a energiei nucleare, a energiilor moderne regenerabile, cooperarea pentru transportul de petrol şi creşterea producţiei acestuia, precum şi schimbul de gaze naturale.
Federaţia Rusă este pregătită să livreze produse petroliere către Iran, în timp ce compania Gazprom a acceptat să ajute statul iranian să-şi dezvolte sectorul energetic – petrol şi gaze naturale. Insă, marea majoritate a proiectelor pentru Iran sunt ţinute în stand – by din cauza noilor sancţiuni adoptate.
Acordul în domeniul energiei semnat de Federaţia Rusă şi Iran arată modul în care Kremlinul ştie să fie un bun jucător şi să îşi urmarească propriile interese în relaţiile internaţionale. A susţinut comunitatea internaţională şi a votat în favoarea sancţiunilor, pentru ca la aproximativ o lună de la acest eveniment să îşi „îmbuneze” poziţia faţă de Iran şi să semneze cu acesta un acord pe termen lung în domeniul energiei.
Relaţiile dintre Moscova – Teheran au avut de suferit în ultimul timp nu numai din din cauza votului Federaţiei Ruse în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, dar şi ca urmare a nerespectării de către Kremlin a contractului prin care acesta din urmă se obliga să livreze statului iranian sisteme de rachetă S-300. Referitor la aceasta la şeful Rostechnologies Sergei Chemezov declara la jumatatea lunii iulie că decizia finală în ceea ce priveşte semnarea sau anularea contractului trebuie să aparţină Preşedintelui Medvedev. Astfel, se aşteaptă ca Rusia să ia o decizie finală şi clară în ceea ce priveşte anularea sau reluarea contractului semnat cu statul iranian.
Deşi relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite sunt resetate, Moscova nu este dispusă să abandoneze un vechi aliat – Iranul, mai ales după ce acesta din urmă a cheltuit miliarde de dolari pentru a achiziţiona arme şi tehnologie de apărare, menţinând astfel producţia de armament rusească pe linia de plutire. Cele două state sunt parteneri de încredere şi în domeniul energetic, iar Gazprom se află într-o competiţie acerbă cu companiile chineze de stat pentru controlul asupra câmpurilor bogate în gaze naturale din regiunile iraniene Pars şi Azar. În acest context, relaţiile Rusia – Iran continuă să se dezvolte, având la bază aceeaşi percepţie faţă de Statele Unite. Federaţia Rusă nu percepe Iranul ca pe o ameninţare strategică şi va continua să culeagă roadele unei relaţii economice avantajoase cu acesta, în timp ce va susţine, atât cât îi permite această apropiere de statul iranian, interesele comunităţii internaţionale.
Acordul energetic dintre Rusia şi Iran aduce ambelor părţi mai multe avantaje decât dezavantaje. Deţinător al unor importante rezerve de petrol şi gaze naturale, Iranul consideră cooperarea cu Federaţia Rusă un mod de a obţine tehnologie şi produse petroliere atât de necesare, fără a depune mari eforturi şi fără a trebui să apeleze la comunitatea internaţională. Pentru Teheran este o variantă pentru a trece mai uşor peste situaţia dificilă în care se află ca urmare a izolării şi sancţiunilor cu care se confruntă.
Deţinător al unor importante rezerve de petrol şi gaze naturale, Iranul consideră cooperarea cu Federaţia Rusă un mod de a obţine tehnologie şi produse petroliere atât de necesare, fără a depune mari eforturi şi fără a trebui să apeleze la comunitatea internaţională. Deşi este mare producător de petrol Iranul se află în imposibilitatea de a asigura cantitatea internă necesară de benzină, importul pentru consumul domestic fiind de aproximativ 40%. Intenţia Teheranului este de a-şi anula dependenţa faţă de sursele externe şi de a devini în câţiva ani unul dintre cei mai mari exportatori de benzină.
Pe trendul actual de evoluţie al Iranului este de aşteptat ca peste câţiva ani acesta să devină pentru un partener cu care comunitatea internaţionala va negocia mai greu dacât în prezent. Reducerea aproape totală a dependenţei de produsele de import, relaţiile bune cu state precum Federaţia Rusă şi China vor transforma Iranul intr-un partener de dialog foarte difícil.
Virginia MIRCEA
