Dupa atacurile de la 11 septembrie, termenul “terorism” s-a facut auzit tot mai des, astfel ca, pentru multi, acest cuvânt pare a fi o inventie a secolului XX. Din punct de vedere istoric, terorismul a aparut în jurul anului 1000 (anul 489 al Hegirei), pe pamântul Islamului, cu secta Nizari, ramura iraniana disidenta a imaelismului fatimid. Nizarii refugiati apoi în Siria si-au întemeiat comanderiile Fida’i si executau la comanda asasinate politice sau crime selective, sacrificându-si, uneori, propria viata. Mai târziu au fost numiti Hasisin (care a dat cuvântul asasin) de la Hasisiyya, care înseamna consummator de hasis.
Dupa atacurile de la 11 septembrie, termenul “terorism” s-a facut auzit tot mai des, astfel ca, pentru multi, acest cuvânt pare a fi o inventie a secolului XX. Din punct de vedere istoric, terorismul a aparut în jurul anului 1000 (anul 489 al Hegirei), pe pamântul Islamului, cu secta Nizari, ramura iraniana disidenta a imaelismului fatimid. Nizarii refugiati apoi în Siria si-au întemeiat comanderiile Fida’i si executau la comanda asasinate politice sau crime selective, sacrificându-si, uneori, propria viata. Mai târziu au fost numiti Hasisin (care a dat cuvântul asasin) de la Hasisiyya, care înseamna consummator de hasis.
În masura în care presupune folosirea sistematica a violentei pentru a atinge un scop politic, terorismul este, dupa Xavier Raufer, “arma celui slab împotriva celui puternic, acul viespei împotriva elefantului”. Asemanarea metodelor teroriste (atentate, asasinate, “propaganda prin fapte”) ascunde o diversitate de mobiluri. Astfel, sunt acte teroriste determinate de mobiluri nationaliste sau iredentiste ETA, IRA, Al Fatah si FPL palestiniene; mobiluri ideologice de inspiratie anarhista, comunista, în cazul “Cararii luminoase”, miscare maoista peruviana fondata, în 1970, de sociologul communist Abimael Guzman; mobiluri politice – Brigazile rosii în Italia, Action directe în Franta, Tupamaros în Uruguay si mobiluri religioase Hezbollah, “partidul lui Dumnezeu”, care cere crearea unui stat siit în Liban, FIS (Frontul islamic al salvarii s.a.).
Atacurile teroriste de la WTC au creat o legatura puternica între Islam si terorism. Toti cei 19 teroristi care au deturnat avioaneleîn atacurile din 11 septembrie erau musulmani. În acelasi timp, 15% dintre cele mai importante organizatii teroriste de pe glob se afla în în lumea musulmana. Doar în Palestina, se presupune ca organizatiile teroriste profita de loialitatea a 25-40% din populatie, ajungându-se la 60-70% în unele zone din Fâsia Gaza. Este prin urmare usor de inteles constructia acestei imagini “Islamul da nastere terorismului”.
Totusi acest argument nu este suficient de convingator pentru ca se bazeaza metodologic pe folosirea unor exemple minore pentru verificarea unei ipoteze generale. În realitate, terorismul, asa cum am aratat mai sus, este determinat de diverse mobiluri, printre care si cele religiose. Faptul ca Islamul este implicat în activitati teroriste nu înseamna ca aceasta religie este pro-terorista. Osama bin Laden se foloseste, într-adevar, de terminologia musulmana, pentru a câstiga sprijinul si simpatia maselor musulmane. Nici o religie din lume, si nici Islamul, nu propovaduieste terorismul sau încurajeaza pe cineva sa omoare oameni nevinovati. Coranul afirma ca uciderea unei persoane, fara o justificare dreapta, echivaleaza cu uciderea lumii întregi, iar salvarea vietii unei persoane valoreaza cât salvarea întregii umanitati.
Religiile traite individual, vazute ca raspuns la problemele din lume, sunt reprezentari ale realitatilor sociale în forma rituala. În acelasi mod, activitatile teroriste de azi în numele Islamului sunt, într-un anumit grad, raspunsuri la schimbarile socio-culturale si psihologice din lumea musulmana. Un punct de vedere socio-cultural si psihologic poate ajuta la conturarea unei imagini generale asupra cauzelor terorismului islamic. În acest sens, aceasta analiza îsi propuneîntelegerea rolului socio-cultural si psihologic jucat de cresterea si descresterea lumii islamice în evolutia terorismului islamic.
Mecanismul crizei sociale
Cercetarea psihologica afirma ca situatiile dificile si anxietatile de natura psihotica se asociaza între ele si devin sursa principala a instinctelor emotionale pentru un grup si sursa cea mai importanta a comportamentelor de grup. Aflati în fata esecului si umilintei, oamenii dintr-o societate vor avea un comportament anxios. Aceasta frica se catalizeaza într-o motivatie puternica pentru actiuni de ostilitate individuale sau colective si dorinta de a scapa de frustrari si crize, ranindu-i pe cei care le-au provocat. O transformare social-culturala rapida, urmata de instabilitate economica si saracie, pun în pericol siguranta si ameninta imaginea de sine a societatii si a membrilor ei. Criza sociala apare atunci când imaginea de sine a societatii, mai ales a uneia cu o pronuntata nevoie de glorie si de imagine de succes, este amenintata sau atinsa. De aici se ridica motivatii puternic auto-protectoare pentru apararea imaginii de sine, a valorilor, auto-respectului si modului de viata.
Reactia obisnuita, atunci când lucrurile merg rau, de a da vina pe altii, este deseori un mod functional de a diminua responsabilitatea propriului grup. Aratând ca altii sunt vinovati pentru problemele grupului, te obliga sa gasesti solutii, sa iei masuri împotriva dusmanului aratat. Aceasta permite indivizilor din grupul tau sa se simta uniti, în timp ce dau vina pe altii, crescându-se, astfel, imaginea de sine a grupului.
Totusi, dat fiind ca se întâmpla ca “acei vinovati sunt prea puternici”, este deseori imposibil, pentru partea slaba, sa-si învinga inamicul prin abordari conventionale, politice, economice si militare. Dimpotriva, se folosesc abordari neconventionale, care sunt greu de prevazut, cum sunt rapirile, santajul, asasinarea, atentatele cu bomba s.a.m.d., care nu numai ca ajuta la satisfacerea nevoilor partii slabe, dar pot chiar provoca slabirea si înfrângerea inamicului la un moment dat.
Abordarile neconventionale devin, de obicei, atractive pentru partea slaba în conflicte. Terorismul, ca amenintare globala la adresa pacii si securitatii, este chiar o asemenea abordare neconventionala împotriva unor inamici puternici. Este clar ca terorismul este vazut ca o neregula, nepotrivita conduitei corecte. Terorismul este perceput si ca un comportament deviant si de neacceptat, si orice este legat de activitatile teroriste este privit ca fiind periculos. În anumite cazuri, actiunea terorista este vazuta ca singura alternativa posibila la ducerea la bun sfârsit a schimbarilor sociale si politice. Un asemenea caz este chiar terorismul islamic, care, într-un anumit grad, este tocmai o asemenea alternativa pentru musulmanii care nu numai ca iubesc vechea glorie musulmana, ci sufera si umilinte la nivel social, rezultate din esecul managementului economic si politic.
Vechea glorie a Islamului
Nu se pune la îndoiala ca civilizatia actuala datoreaza mult culturii musulmane. Din secolul VII pâna în secolulXIII, arabii au construit un imperiu puternic, care a cuprins parti din trei continente: Asia, Africa si Europa. ExpansiuneaImperiului Arab a culminat în timpul dinastiei Abbasid (750-1258), când economia si cultura musulmana au ajuns la apogeu.
Pentru a numi câteva realizari: în matematica – “cifrele arabe”, inclusiv cifra “zero”. În astronomie – Biruni (973-1048), ” unul dintre cei mai mari oameni de stiinta din toate timpurile”, a facut o determinare corecta a longitudinii si latitudinii si, cu sase sute de ani înainte de Galileo, a vorbit despre posibilitatea rotatiei Pamântului în jurul propriei axe. Cel mai mare nume din fizica în timpul Imperiului Arab era Ibn al-Haytham, care a adus contributii majore în optica, astronomie si matematica. Dezvoltarea si, într-adevar, crearea medicinei europene nu ar putea fi imaginate fara contributia araba, carora le sunt atribuite si primele cercetari în chimie.
Cultura musulmana este cunoscuta si pentru omul pe care învatatii contemporani îl considera adevaratul tata al istoriografiei moderne si al stiintei sociologice – Ibn Khaldun. Asa cum remarca Toynbee “Ibn Khaldun a conceput si formulat o filosofie a istoriei care este cu siguranta cea mai importanta lucrare de tipul ei care a fost creata pâna acum de o minte în orice timp.” Arhitectura araba era una dintre cele mai mari glorii ornamentale ale timpului. Mestesugarii musulmani aveau o lunga traditie de excelenta în artele crearii de carte, cum este legarea în piele, care a lasat semne adânci în Europa. Timp de secole, învatamântul arab a jucat un rol de frunte în dezvoltarea educatiei si a vietii academice în Occident. Un bun exemplu este faptul ca aplicarea rapidaempirismului în toate zonele de cercetare a fost integrat rapid în sistemul educativ al celor care deveneau familiari cu metodologia araba.
Vechea glorie musulmana a dat vietii islamice un nou sens. Pe de o parte, a jucat un rol pozitiv si important în formarea unei imagini de sine înalte a musulmanilor; pe de alta parte, când gloria a devenit o simpla amintire si toata societatea s-a confruntat cu un sir de umilinte, vechea faima a contribuit foarte mult la evolutia crizei sociale musulmane.
Decadere si umilinte
În secolul XIII, civilizatia musulmana a început sa sufere un declin important, ca urmare a invaziei mongolilor si a cruciatilor, apoi, a invaziei si conducerii Imperiului Otoman. Invazia mongola a distrus institutiile musulmane culturale si educationale si a pus capat erei de aur a învatamântului musulman. Istoricii, însa, considera ca acestea nu sunt argumente suficiente, deoarece civilizatia musulmananu este singura care a suferit datorita invaziilor straine. Toynbee spune ca “Decaderea unei civilizatii a fost rezultatul imposibilitatii acesteia de a raspunde la provocarile morale si religioase, mai degraba decât celor fizice sau de mediu.” Asa cum argumenteaza Muqtedar Khan, existenta umana depinde, în mare masura, de puterea ideilor; idei care au eliberat la un moment dat o societate; daca li se permite sa se altereze, vor genera stagnarea si apoi declinul acelei societati.Aceasta este ceea ce se întâmpla civilizatiei musulmane. O data cu distrugerile majore facute de invaziile mentionate anterior, a existat o crestere a conservatorismului într-o tentativa de a pastra ceea ce a ramas din civilizatia musulmana. Ca rezultat, ” Ideile originale si inovatoare nu au fost primite asa cum erau înainte de invazii”. Musulmanii au devenit de atunci înstrainati “de procesul creativ de generare de idei, ceea ce a deposedat civilizatia musulmana de vitalitatea si stralucirea ei.”
În cursul secolelor XIX si XX, lumea musulmana a trait transformarea de la producator de idei la reciclator al ideilor stramosilor ei, dar si consumator al ideilor occidentului.
(Continuarea în numarul viitor)
