Cabinetul de securitate israelian, format din miniştrii-cheie ai guvernului condus de Ariel Sharon, a aprobat un proiect de buget în valoare de 550-670 de milioane de dolari, în perspectiva evacuării coloniilor evreieşti din Fâşia Gaza şi a unor implantări izolate din Cisiordania. Proiectul de lege a fost adoptat, în cadrul unei reuniuni tensionate, cu nouă voturi “pentru” şi unul “împotrivă”, cel al ministrului pentru probleme sociale, Zvulon Orlev, reprezentantul Partidului Naţional Religios, port-drapelul coloniştilor evrei. Documentul, care pe 3 noiembrie urmează să fie supus aprobării Parlamentului, constituie prima etapă concretă a aplicării planului primului ministru, Ariel Sharon.
Decizia cabinetului de securitate este o victorie pentru Sharon, care se confruntă cu o puternică opoziţie atât în afara, cât şi în interiorul propriului partid, Likud. Ariel Sharon preconizează ca retragerea unilaterală să fie încheiată până în 2005 şi speră ca plata unor sume în avans va convinge o parte a coloniştilor sa plece de bunăvoie. Astfel, sumele plătite în avans vor constitui maximum o treime din suma totală a despăgubirii, care va atinge între 200 şi 500 de mii de dolari pentru o familie. Suma exactă a compensaţiilor va fi stabilită în funcţie de mai mulţi factori, şi anume mărimea locuinţei, valoarea proprietăţilor pierdute şi durata timpului petrecut în colonie.
Premierul israelian a supus proiectul său votului cabinetului de securitate, după ce a respins categoric ideea unui referendum naţional pe această temă, propus de principalul său rival la conducerea Blocului Likud, dreapta naţionalistă, ministrul finanţelor, Benjamin Netanyahu, fost premier al Israelului.
Până la sfârşitul anului 2005, aproximativ 8000 de colonişti evrei urmează să evacueze 21 de implantări din Fâşia Gaza şi patru din Cisiordania, pentru a se instala pe teritoriul Israelului, în cadrul planului unilateral de “dezangajare”, al premierului Sharon.
Planul de separare unilaterală este un program israelian independent, care nu se aplică în cadrul Foii de Parcurs, dar nici nu este în dezacord cu acest proiect al Cvartetului pentru Orientul Mijlociu. Guvernul israelian a adoptat ultima versiune a programului de separare pe 6 iunie.
Ideea separării unilaterale de Fâşia Gaza s-a născut anul trecut, pe fondul eşuării tratativelor bilaterale israeliano-palestiniene, din cadrul planului de pace Foaia de Parcurs. Momentul de început poate fi relaţionat la demisia, în teritoriile palestiniene, a guvernului Abu Mazen, după care a urmat seria convorbirilor israeliano-americane, prin intermediul directorului cabinetului primului ministru de la Ierusalim, Dov Weisglass.
Premierul Ariel Sharon a anunţat, în repetate rânduri, că obţinerea unui angajament viabil cu palestinienii va fi condiţionată de concesii serioase din partea Israelului. Avertismentele lui Sharon au fost însă interpretate mai mult ca o strategie menită să liniştească Statele Unite decât să prefigureze punerea la punct a unui plan concret. Pe măsură ce discuţiile lui Weisglass la Washington au progresat şi americanii au devenit tot mai interesaţi de ideea premierului Sharon, pe plan local, dreapta israeliană a luat tot mai în serios această perspectivă şi a început să se organizeze în consecinţă. Şi tot în Israel a intervenit însă şi un punct nevralgic: o lovitură puternică dată planului de dezangajare unilaterală cu ocazia referendumului din cadrul partidului Likud, organizat pe 29 aprilie, exact pe această temă, la aproximativ două săptămâni după discursul preşedintelui George W. Bush, în care acesta şi-a anunţat sprijinul pentru planul premierului israelian. Succesul incontestabil al dreptei a fost facilitat şi de relativa pasivitate cu care echipa premierului Sharon a tratat ideea referendumului şi a determinat, pe de altă parte, remanierea guvernamentală iniţiată la începutul lunii iunie prin demiterea miniştrilor Liberman şi Eilon, ambii din Partidul Unităţii Naţionale. Cu această remaniere a început şi disputa în jurul formării guvernului de uniune naţională, ca parte componentă a strategiei de separare de Fâşia Gaza. Dreapta, condusă în special de ministrul Uzi Landau, s-a organizat din nou cu mare abilitate şi a determinat convocarea Conferinţei partidului Likud, în cadrul căreia punctul central al ordinii de zi a fost blocarea intrării în guvern a Partidului Muncii. O altă provocare importantă a fost iniţiată de aceiaşi militanţi neobosiţi ai ideii naţionaliste: pe 26 iunie ei au reuşit să realizeze un impresionant lanţ uman din Fâşia Gaza până la Ierusalim, simbol al unităţii naţionale – în accepţia aceleiaşi ideologii – pentru a evidenţia necesitatea păstrării coloniilor evreieşti.
Majoritatea israelienilor însă sunt de acord cu planul de retragere din Fâşia Gaza şi susţine ideea organizării unui referendum privind aplicarea acestuia. Potrivit unui sondaj publicat recent în Israel, 69% din respondenţi sunt de acord cu organizarea unui referendum. Ariel Sharon a respins cu fermitate ideea organizării unei confruntări pe marginea planului său de retragere, propunere înaintată la începutul lunii septembrie de rivalul său din partidul Likud, ministrul Finanţelor, Benjamin Netanyahu. Fostul premier Benjamin Netanyahu consideră că un referendum ar permite aflarea, în mod clar, dacă această decizie este legitimă şi astfel vor fi diminuate tensiunile şi diviziunile din Israel. Pe de altă parte însă, Ariel Sharon a acuzat mişcarea de extremă dreaptă că a declanşat o campanie gravă de incitare la violenţă, care poate genera un război civil în Israel.
În condiţiile în care iniţiativa dreptei va reuşi din nou, în acelaşi context, şansele unui guvern de uniune naţională, ca vector al punerii în practică a planului de separare de Fâşia Gaza, vor fi compromise şi, o dată cu acestea, va fi compromis planul în sine.
