Japonia, în faţa unei schimbări radicale

Coasta de nord-est a principalei insule japoneze, Honshu, arată ca după un bombardament din cel de-al doilea război mondial. Cel puţin trei reactoare nucleare au avut mari probleme fiind pe cale să se topească sau au suferit explozii ale hidrogenului. Oraşe întregi au fost transformate în dărâmături. Numărul morţilor şi dispăruţilor este estimat la peste 30.000 de persoane.

Criza umanitară care afec­tează Japonia este aproape de neimaginat, însă sunt mari şanse ca ea să se adâncească. Deşi Japonia este mai bine pregătită decât aproape oricare altă ţară din lu­me pentru astfel de dezastre, nu există măsuri guvernamentale care ar fi putut pregăti ţara pentru valul de 30 metri înăl­ţime care a ras de pe faţa pămân­tului peste o mie de mile de coastă.
Japonia trăieşte cea mai gravă criză de după cel de-al doilea război mondial. Până acum, guvernul, care a preluat puterea în august 2009, a primit susţinerea Partidului Democrat Liberal din opoziţie pentru toate chel­tuielile de urgenţă necesare în aceste zile. Este ceea ce se aşteaptă în majoritatea societăţilor, unde oamenii se bazează pe conducători pentru a-şi salva vieţile. Însă, dată fiind slăbi­ciunea guvernului democrat, acesta se va bucura probabil de mai puţină îngăduinţă faţă de greşelile inerente în dezastre de această dimensiune.
Deja este criticată abordarea auto­rităţilor în ce priveşte criza de la cen­trala nucleară Fukushima, unii afir­mând că Tokio nu a oferit informaţii corecte despre gravitatea situaţiei. Slăbiciunea politică a primului ministru ar putea fi explicaţia pentru faptul că cel mai vizibil membru al guvernului a fost secretarul general, Yukio Edano, care ţine conferinţe de presă zilnice privind dezastrul.
În ultimii ani, japonezii au vorbit des­pre pesimismul care le-a cuprins societatea şi despre lipsa încrederii în guvern. În acest moment, o populaţie care era cinică înainte de cutremur îşi arată forţa în faţa inimaginabilului. Însă legăturile dintre un popor şi guvernul său sunt puse la grea încer­care în astfel de situaţii.
Dacă această criză a dezvăluit forţa societăţii japoneze, ea va dezvălui şi nivelul de competenţă a guvernului nu doar în rezolvarea urgenţelor pe termen scurt, ci şi în sarcina la fel de dificilă a reconstrucţiei în anii următori a coastei distruse a Japoniei.
SUA ajută aliaţii japonezi

Vechea relaţie dintre SUA şi Ja­po­nia a ajuns poate în cel mai impor­tant moment al său; mii de mili­tari ame­rica­ni au intrat în acţiune pentru a ajuta Japonia să îşi revină du­pă cutremurul devastator şi tsunamiul din 11 martie. La câteva zile de la dezastru, nava USS Ronald Reagan ajungea la faţa locului, şi elicopterele sale începeau să participe la operaţiunile de salvare. La fel, elicoptere ale puşcaşilor marini din Okinawa au fost trimise în nord pentru a ajuta la transportul proviziilor, în timp ce peste 2.000 de puşcaşi marini s-au alăturat trupelor de apărare japoneze. Forţele Aeriene SUA au transportat echipe de salvare şi provizii, iar Marina a trimis în jur de zece nave în apele japoneze. Forţele americane din Japonia lucrează în colaborare cu militarii japonezi.
Deşi reconstrucţia va dura mulţi ani, Japonia va depăşi această criză cu propriile resurse şi cu rezervele de rezistenţă naţională. Statele Unite joacă un rol esenţial, contribuind la ajutorarea milioanelor de oameni care aşteaptă răbdători să îşi satisfacă nevoile esenţiale de supravieţuire, pe care până pe 11 martie le considerau de la sine înţelese.
Unde de şoc economice: patru mari repercusiuni
Un dezastru precum cutremurul din Japonia va zgudui cu siguranţă eco­no­mia japoneză şi implicit comerţul mondial. Nu avem mijloacele de a cuantifica acest viitor şoc, dar putem su­gera domeniile care vor fi afectate cel mai probabil. Iată patru mari zone care se pot aştepta la repercusiuni semnificative:
Interconectivitatea

Acum câţiva ani se dezbătea dacă economiile înfloritoare din Asia s-au „deconectat“ de economiile occi­den­tale concentrate pe consumator. Di­le­ma s-a rezolvat odată cu criza financiară globală. O scădere drastică în SUA şi Europa a afectat puternic comerţul global şi a zdruncinat Asia.
Întrebarea este acum legată de transmiterea şocurilor din Asia înapoi în Occident. Japonia, o economie cu sur­plus comercial, nu a fost o sursă ma­joră de cerere netă pentru eco­no­mia lumii. Dar ea este strâns interco­nec­tată în reţeaua de producţie globală. Cumpără piese din întreaga Asie şi din restul lumii, şi este furnizor de componente-cheie. Astfel, când fabricile japoneze se închid şi lanţurile de aprovizionare sunt temporar suspendate, fabricile din alte părţi ale lumii se pot confrunta fie cu o scădere a comenzilor, fie cu stocuri zero de componente vitale.

Energia

Criza centralelor nucleare înregis­trată după tsunami a redeschis, în mod inevitabil, subiectul siguranţei şi al dezi­rabilităţii energiei nucleare. Dezba­terile au loc în contextul creşterii preţului petrolului şi al unui efort susţi­nut de abandonare a combus­tibililor fosili din motive legate de protejarea mediului. Problema este aceea că eco­nomiile moderne se bazează pe energie, se aşteaptă ca cererea de energie să crească, iar numărul de alternative viabile din punct de vedere economic este limitat. S-a afirmat că deciziile se vor baza pe calcule econo­mice raţio­nale şi că trebuie doar să avem grijă la proiectarea, întreţinerea şi amplasarea reactoarelor nucleare. Pe măsură ce ne familiarizăm cu diferitele grade ale unui accident nuclear, va fi interesant de văzut dacă dezbaterea rămâne la fel de raţională. Aban­donarea energiei nucle­are ar reduce semnificativ resursele de energie ale lumii pe termen mediu şi lung, şi ar avea un efect negativ asupra creşterii economice globale.

Economia politică

Înainte de cutremur experţii japo­nezi au descris reformele economice pe care considerau că tre­buie să le aplice ţara lor (de exemplu măsuri buge­tare, liberalizarea comer­ţu­lui în sectorul agricol), dar se între­bau dacă premierul Kan va mai rămâne în funcţie chiar şi o lună.
Acest stat slăbit se va schimba radical în viitorul apropiat. Guvernul lipsit de susţinere al prim-ministrului Kan se confruntă cu provocări enorme. Dacă le va răspunde competent, susţi­nerea pentru guvern s-ar putea mări. Dacă se împiedică, şansele ca guver­nul să cadă vor creşte. În orice caz, vor exista implicaţii legate de rolul Japoniei în asumarea angajamentelor G-20, elaborarea unui acord cu Organizaţia Mondială a Comerţului sau aderarea la Parteneriatul Trans-Pacific.

Macroeconomia şi deflaţia

Japonia are de aproape două decenii creştere economică lentă şi de­flaţie. Interpretarea acestei expe­rien­ţe are un fel de test Rorschach pentru economişti. Cazul japonez este consi­derat simultan un exemplu de cât de ineficace sunt politicile keynesiene privind politicile de stimulare („Priviţi ce mult au cheltuit şi ce puţin au realizat!“) şi de valabilitate a analizei keynesiene („Au mărit impozitele şi nu au cheltuit destul!“).
Indiferent de interpretare, Japonia a acumulat datorii publice enorme (aproximativ 200% din PIB) şi totuşi a reuşit să rămână într-o deflaţie prelungită. Acest fapt pune Japonia într-o poziţie neobişnuită, întrucât are în faţă costuri masive de reconstrucţie. Pe de o parte, pare a fi o explozie de activitate economică atât de necesară. Pe de altă parte, perspectiva unor noi împrumuturi pare descurajantă, dacă ne gândim la datoriile uriaşe deja existente. Nu este clar, de câţiva ani încoa­ce, de ce Japonia nu îşi mone­tizează datoriile tipărind pur şi simplu bani. Această ţară a oferit principalul exemplu recent al unei capcane de li­chidităţi (cu rate ale dobânzilor blocate la zero), dar întotdeauna a avut posibilitatea de a realiza propria versiune de relaxare cantitativă. Ar putea tipări yeni şi cumpăra valute străine.
Există două argumente standard împotriva acestei soluţii. Primul este acela că tipărirea de bani tinde să conducă la inflaţie. Însă, după ultimele două decenii, Japoniei i-ar folosi puţină inflaţie. În al doilea rând, Japonia ar putea fi acuzată de manipulare valutară. Însă yenul s-a apreciat de la 123 yen/dolar în iunie 2007 la 81 yen/dolar în prezent.
După cutremurul din 1995 din Kobe, au fost pompaţi bani în Japonia şi yenul a crescut. Astăzi, în urma cutremurului din 11 martie, Banca Japoniei a injectat echivalentul a peste 180 miliarde dolari în pieţele mone­tare, pentru a reduce îngrijorările. Nu a fost o măsură vizând explicit deprecierea valutară, însă Japonia s-ar putea trezi în curând confruntată cu întrebarea dacă să permită o creştere a yenului prin repatrierea de fonduri sau să evadeze din mlaştină prin deprecierea monedei.
Există şi alte întrebări şi răspunsuri privind modul în care o economie japoneză zguduită va răspunde crizei cutremurului de săptămâna trecută. Dată fiind poziţia centrală a Japoniei în economia globală, ne putem aştepta ca din epicentru să fie emise unde de şoc, ca şi în cazul corespondentelor lor din fizică.