După primele şase luni de guvernare, Alianţa D.A. nu a reuşit, încă, să preia puterea. Dacă prima măsură luată de guvernul Tăriceanu – cota unică de impozitare -, anunţa o demarare în forţă a proceselor de reformă prevăzute în programul de guvernare, pe parcurs lucrurile s-au calmat, guvernanţii intrând într-o stare abulică. O parte a membrilor cabinetului s-au remarcat prin absenţă şi mediocritate, în guvern coexistând la acest moment politicieni activi şi reformişti şi personaje ajunse în funcţii mult prea mari, pentru care nu îi recomanda nimic din activitatea lor anterioară.
Un cetăţean realist nu poate aştepta măsuri drastice de eliminare a corupţiei şi promovare a unui mediu de afaceri sănătos, când printre decidenţii cabinetului Tăriceanu se află veşnicul Dom’ George şi mai tânărul Şereş, pe care CV-ul nu îl recomanda nici pentru o funcţie de consilier ministerial, cu atât mai puţin pentru şefia celui mai important minister economic din România. În aceste condiţii, cu atât mai mult trebuie apreciate eforturile miniştrilor Blaga şi Macovei, de pildă, care şi-au asumat din plin sarcina de a pregăti România în efortul de aderare europeană. Din păcate, însă, şi într-un caz, şi în altul, există un eşalon doi, în fiecare minister în care se află oameni fideli PSD şi sistemului creat de acesta, care nu au nici un interes să pună în aplicare programul de guvernare al Alianţei. În cazul Macovei, CSM încearcă să blocheze acţiunile de reformă ale ministrului, iar Blaga este izolat de generalii ministerului. Concluzia ar fi una singură: trebuie schimbat întregul sistem, nu doar o serie de prevederi legale. Din păcate, până la acest moment, cabinetul Tăriceanu a demonstrat că nu este dispus să-şi asume această misiune. Traian Băsescu este singurul care a înţeles că, pentru a intra în normalitate, trebuie schimbat în profunzime sistemul politic şi economic care se perpetuează de 15 ani. În acest sens, preşedintele a declanşat o adevărată cruciadă, care ameninţă întreaga oligarhie politico-financiară din România, de la stânga la dreapta, fără a ţine cont de apartenenţa la un partid sau altul. Primii deranjaţi au fost liberalii, care, deşi aşteptau cu sufletul la gură sancţionarea corupţilor PSD, nu se aştepta să vadă procurori în ograda proprie. Iar efectul imediat al acestei “egalităţi pentru căţei” au fost ieşirile virulente ale liberalilor împotriva PD şi a preşedintelui Traian Băsescu. Când preşedintele a renunţat la consilierul Stana Anghelescu, rămânând consecvent propriilor principii de a nu amesteca politica cu afacerile, a dat încă un semnal că nu este dispus să abdice de la promisiunile făcute în campania electorală. Iar, dacă Traian Băsescu nu pare dispus să facă compromisuri, tocmai acum, când Alianţa este la putere, într-o logică a acţiunii politice autentic româneşti, foştii parteneri din campanie au plecat în căutare de noi aliaţi, mai obişnuiţi cu ingineriile politico-financiare, cu mai multă experienţă în a ascunde “gunoiul de sub preşul guvernării” în firme cu sediul în paradisuri fiscale şi conturi în străinătate. În momentul de faţă, chiar dacă PD se află în plină ascensiune în sondajele de opinie – bucurându-se de trendul ascendent pe care se află preşedintele Traian Băsescu -, jocurile politice de culise sunt făcute de PNL. Un partid care nu are nici un interes în declanşarea alegerilor anticipate – conştient fiind că nu poate trece de pragul electoratului captiv (nu mai mult de 10-12%) şi care îşi doreşte să rămână vioara întâi la guvernare. Sfârşitul sesiunii parlamentare a arătat că PNL şi PSD se pot înţelege foarte bine şi pot reitera, oricând, parteneriatul politic din 2000- 2002. Astfel, vara politică românească va fi cuprinsă de febra jocurilor şi strategiilor de culise. Până în toamnă, Alianţa D.A. va trebui să stabilească dacă rămâne un tot unitar sau se desparte. PD şi PNL par a se înţelege tot mai greu şi o divizare între cele două nu este exclusă. Cum va fi continuată guvernarea? Alegerile anticipate ar avantaja doar Partidul Democrat care singur, chiar cu susţinerea preşedintelui Traian Băsescu, nu le poate genera. Partidul Conservator şi UDMR vor accepta orice compromis pentru a evita alegerile anticipate. În ciuda ultimelor zvonuri că Tăriceanu şi-ar fi dat mâna cu Năstase pentru a guverna împreună, acest lucru este aproape imposibil. Protocolul încheiat între PD şi PNL interzice acest lucru, iar PNL şi-ar trăda propriul electorat, şi nu credem că este dispus să facă aşa ceva. În cazul în care s-ar produce totuşi un “divorţ” între cele două partide ale Alianţei D.A., preşedintele României are dreptul, potrivit articolului 103 din Constituţie, să desemneze un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. Altfel spus, preşedintele poate consulta Partidul Democrat… În cazul acestei ipoteze, lucrurile s-ar putea complica dacă premierul Tăriceanu ar refuza să demisioneze. Potrivit articolului 107, alineatul 2 din Constituţie, premierul nu poate fi revocat, iar articolul 85 alineatul 3 din legea fundamentală limitează posibilitatea preşedintelui pentru numirea unui nou guvern. În consecinţă, PNL ar putea rămâne în continuare la guvernare. În cazul ruperii Alianţei, nici PD, nici PNL nu pot forma un guvern majoritar, chiar în eventualitatea rămânerii în coaliţie a PC şi UDMR. În cazul în care s-ar forma guverne minoritare, fiecare dintre ele ar trebui să-şi caute susţinere parlamentară la PSD sau PRM, soluţie sinucigaşă pentru oricare din ele. O ruptură între PD şi PNL pare în condiţiile de mai sus puţin probabil să se întâmple. Singurele mutări plauzibile pe tabla de şah a Alianţei D.A. pot fi cele menite să ducă la schimbarea raportului de forţe între cele două partide. Ar fi satisfăcute astfel şi orgoliul de partid aflat în ascensiune al PD, şi dorinţa de a rămâne la putere a PNL..
Publicat în : Editorial de la numărul 27
