Home » Politică internă » L-a sacrificat UDMR pe Nagy Zsolt?

L-a sacrificat UDMR pe Nagy Zsolt?

UDMR continuă să pozeze, cu mult succes, în cea mai democratică formaţiune politică de pe scena politică românească. Liderii maghiari sunt dispuşi mereu să arbitreze disputele dintre partidele româneşti şi se declară foarte deschişi pluralismului intern. În mod sigur aceşti lideri nu manifestă aceeaşi apetenţă pentru circ şi scandal precum colegii lor români, iar arta de a ascunde gunoiul din propria casă sub preş îi face să pară maeştri absoluţi ai eleganţei.

În UDMR există frământări, la fel cum au existat acum câţiva ani, când radicalii s-au săturat de echilibristica executată de grupul lui Marko Bela între promisiunile făcute electoratului maghiar şi cele făcute politicienilor români. Este cert că actualii lideri ai maghiarilor doresc cu orice preţ să fie la putere. Ei recunosc asta şi mereu au motivat că gestul lor este făcut doar în numele intereselor maghiarimii. Pentru că este mult mai uşor să obţii bani şi avantaje, pentru comunităţile maghiare desigur, din poziţia de membru al guvernului decât de pe un scaun din opoziţie. ªi altfel mergi la Budapesta cu girofar şi serviciu de pază, altfel poţi negocia acolo decât un umil minoritar dintr-o ţară unde nu te-ai putut impune. Deci teoretic liderii maghiari transpiră abundent pentru binele minorităţii, fac compromisuri şi aleg să fie ţinta tuturor loviturilor. În plus, asistă cu stoicism la circul făcut de colegii lor români şi încearcă din răsputeri să-i potolească pentru că, „dacă le este bine românilor, atunci şi maghiarilor le este bine”.

Nagy Zsolt, o victimă?

Ei privesc cu superioritate şi oarecum detaşat spectacolul jalnic de pe scena românească, însă se tem şi fac tot posibilul ca realitatea din interior să nu iasă la suprafaţă. Nagy Zsolt a simţit pe propria piele ce înseamnă să ridici vocea şi să emiţi pretenţii. Când a izbucnit scandalul legat de spionaj, în care este implicat şi ministrul Codruţ ªereş, multe voci s-au grăbit să-l compătimească pe Nagy şi să-l considere o victimă a politicienilor români.

Surse din UDMR spun însă cine l-a aruncat pe ministrul Nagy Zsolt în acest scandal şi cum s-a ajuns la un compromis. Potrivit sursei, cel care l-a „lucrat” pe ministrul Comunicaţiilor este chiar senatorul UDMR Verestoy Attila. Încă din vară, Nagy Zsolt a început să vorbească despre necesitatea unei reforme profunde în cadrul Uniunii. Aceeaşi sursă susţine că Nagy chiar intenţiona să-şi depună candidatura la funcţia de preşedinte al UDMR. Marko Bela nu a avut nimic împotrivă, dar, în mod surprinzător, cel mai deranjat s-a dovedit a fi Verestoy.

După mai multe întâlniri şi discuţii, s-a convenit ca Nagy să meargă la Parlamentul European. Aşa a ajuns ministrul Nagy să ocupe primul loc pe listele pentru PE. Locul doi este ocupat de un alt ministru, Iuliu Winkler. Iată că printr-un joc extrem de abil, UDMR a reuşit să scape de un lider incomod şi să-l salveze pe un altul de la remaniere. Asta având în vedere că s-a făcut propunerea ca miniştrii delegaţi să dispară din schema guvernului, iar Winkler ocupa această poziţie la Comerţ. Nemulţumiţi şi fără nici un avantaj au rămas tot radicalii şi separatiştii din CNS, UCM şi CNMT. Aceştia, deşi au primit promisiuni că vor avea un loc eligibil pe listele pentru PE, s-au trezit din nou pe dinafară.

Tokes Laszlo ar putea merge la Bruxelles

Episcopul Tokes Laszlo a spus că, dacă UDMR nu va respecta ultimatumul dat, care expiră în luna februarie, atunci va candida în numele maghiarilor din afara Uniunii la Parlamentul European. „I-am propus lui Marko Bela să-l pună pe un loc eligibil pe listă pe senatorul Sogor Csaba. Dacă nu va accepta, voi candida, după ce voi obţine şi acordul eparhiei”, a spus preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania. Tokes este extrem de nemulţumit de faptul că Marko Bela nu a acceptat o listă naţională a maghiarilor pentru alegerile europarlamentare şi a făcut o listă pe care se regăsesc exclusiv candidaţi UDMR. Tokes mai consideră că plasarea ministrului Nagy Zsolt în fruntea listei este un rezultat al negocierilor dintre Marko Bela şi preşedintele Traian Băsescu pentru a-l scăpa pe ministru de acuzaţiile de spionaj. Episcopul mai consideră că astfel Marko Bela a scăpat de Nagy într-un mod elegant având în vedere că acesta era singurul lui contracandidat redutabil pentru postul de preşedinte al Uniunii.

Consiliul Naţional Secuiesc susţine că este dispus să sprijine un candidat care face ceva pentru autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Reprezentanţii CNS spun că UDMR a demonstrat că nu are acest interes. Ferencz Csaba susţine că, cu toate acestea, CNS se fereşte să atace public UDMR „deoarece ei sunt deocamdată reprezentanţii minorităţii maghiare în Parlament”. Ferencz a mai spus că, în condiţiile în care CNS, UCM şi CNMT nu vor vota lista UDMR pentru PE, este posibil ca Uniunea să nu atingă pragul de 5%.

Congresul, o altă prioritate

Congresul UDMR, care se va desfăşura la începutul lunii martie la Arad, este extrem de important. Atunci se vor face modificări de statut şi se va alege noua conducere a Uniunii. Până la această oră, singurul candidat la preşedinţia UDMR este Marko Bela, care deţine această funcţie de 14 ani.

Marko Bela spune că în comisiile de specialitate se lucrează la modificări aduse statutului şi programului Uniunii, care vor fi prezentate spre adoptare congresului.

În opinia lui, programul necesită mari schimbări deoarece există deziderate realizate. Cum ar fi aderarea României la Uniunea Europeană. „De acum trebuie să vorbim de statutul nostru în UE şi despre ce facem noi în UE. Ar trebui să punem un accent mai mare pe descentralizare, probleme de dezvoltare regională, a infrastructurii”, a spus liderul maghiar. În ceea ce priveşte statutul UDMR, Marko Bela este de părere că ar trebui regândită funcţionarea unuia dintre cele două foruri ale formaţiunii. Consiliul Reprezentanţilor UDMR funcţionează, dar Consiliul de Coordonare, în care sunt prezenţi şi reprezentanţii societăţii civile şi ai bisericilor, nu funcţionează la parametrii doriţi de conducerea Uniunii. Marko Bela a spus că acest for ar trebui înlocuit de un Consiliu al Autonomiei Culturale. Nici funcţionarea Consiliului Operativ al UDMR nu îl mulţumeşte pe Marko Bela. El a precizat că acesta se întruneşte doar „la nevoie”, dar ar fi necesară cel puţin o întâlnire pe lună. Alte propuneri se referă la creşterea calităţii reprezentanţilor UDMR în consiliile locale şi judeţene, dar şi în Parlament şi un control mai strict al funcţionării organizaţiilor.

În ceea ce priveşte atribuţiile preşedintelui, Marko Bela a spus că nu au venit astfel de propuneri şi nici el nu a avut idei în acest sens.

Marko s-a săturat de echilibristica între PD şi PNL

Marko Bela spune că ar fi preferat să aibă un singur partener de negociere şi de discuţie decât doi parteneri care nu se agreează între ei. „Dacă te apropii de unul, se supără celălalt şi în fiecare moment eşti expus tensiunilor”, a spus liderul maghiar. El consideră că acest lucru a fost posibil din cauza unor neconcordanţe din Constituţie şi legi. „Nu am rezolvat relaţiile instituţiei prezidenţiale cu Guvernul, aşa cum nu am rezolvat nici relaţiile Guvernului cu Parlamentul”, a declarat Marko Bela. El regretă că nu se respectă multe angajamente. „Atunci când am modificat Constituţia, am spus că ordonanţele de urgenţă se dau numai în situaţii de urgenţă, motivându-se caracterul de urgenţă al acestor acte. Dacă ne uităm câte OUG am adoptat în 2005 şi 2006, realizăm că în fiecare zi am avut o situaţie de urgenţă. Soluţia este modificarea cadrului constituţional”, a spus vicepremierul maghiar. ªi a adăugat că ar trebui să fie interzis guvernului să aibă activitate legislativă, să emită OUG sau asumarea răspunderii guvernului asupra unor proiecte de lege. Toate acestea ar trebui să fie atributele Parlamentului.

Cu oricare dintre partidele cu care a guvernat sau doar le-a susţinut, UDMR a avut exact atitudinea celui care, deşi este mic, ştie că este indispensabil. De fiecare dată i-a reuşit manevra.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 45
© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress