La porţile templului masonic

Ne pregătim să pătrundem într-o lume fascinantă, palpitantă şi misterioasă: MASONERIA UNIVERSALĂ. O lume deopotrivă iubită, hulită şi respectată. Respectată de înţelepţii pământului. Hulită de proştii pământului. Şi iubită de cei ce i-au trecut pragul iniţierii.
Înainte de a păşi dincolo de porţile Templului Masonic – deocamdată ca pelerini profani atinşi de aripa curio­zi­tăţii – să încercăm să-i pătrundem spiritul şi să răspundem unor devo­ra­toare întrebări: Ce este masoneria? De unde vine ea? De când? Ce vrea?
Masoneria Universală este unul dintre cele mai longevive, prestigioase şi misterioase fenomene sociale. Este un ordin iniţiatic. Un ordin cu două valenţe definitorii, cu două trăsături caracteristice: trăsătura militară, în sensul ordinelor monahale cavalereşti; şi trăsătura sacerdotală, cu trimitere la hierofanţii templeloregiptene de pe vremea faraonilor.
Cred că este necesară, de la bun început, o precizare răspicat formulată: masoneria nu este o organizaţie se­cretă, ci discretă. Şi totuşi, secretul există: întrăire. Aşa cum nu poţi povesti o simfonie, pe care tocmai ai ascultat-o, la fel nu poţi povesti nici iniţierea în arcanele Ordinului Masonic. Ci trebuie să trăieşti clipa. Aşadar,aici, în trăirea personală, rezidă marele secret al masoneriei.
Despre fenomenul masonic s-a scris enorm. În ultimii două sute de ani, s-autipărit în lumea întreagă peste 60.000 de titluri de cărţi masonice. Doar Biblia – Cartea Sacră fondatoare a trei mari religii: mozaismul, creşti­nismul şi islamismul – deţine un record mai mare.
În România au fost identificate, înainte de Primul Război Mondial, 31 de titluri de cărţi masonice, în perioada interbelică aproape 70 de titluri, iar după 1990, până în prezent, peste 130 de cărţi scrise de autori români şi aproape 100 de traduceri.
Şi, deşi în ţara noastră, de-a lungul unui veac, s-au scris peste 330 de cărţi despre masoneria universală, totuşi confuzia mai persistă pe alocuri. Iarconfuzia –  care este una din for­me­le de manifestare a somnului raţiunii – naştemonştri. Pe cale de consecinţă, în presă apar unele articole denigra­toare, fundamentate exclusiv pe ignoranţă. Alte materiale de presă îşi au sorgintea însă în răutate, acest sentiment male­fic fiind deosebit de fertil pentru cum­plite frustrări, pentru neîmpliniri jal­ni­ce, dar mai ales pentru impotenţa spiri­tuală de a accede în tainele maso­ne­riei universale. Şi atunci, aceşti oameni – demni de mila publică – se defu­lea­ză, tutelaţi de  morbul răzbunării.
Are undeva sublimul Arghezi un vers celebru: „Dacă nu poţi să urci, măcar săspurci.“
Dar masonii înţeleg şi iartă – în spi­ritul toleranţei – aceste eterne păcate omeneşti. De altfel, pavajul Templului Ma­sonic configurează o imensătablă de şah: pătrate albe şi pătrate negre – simbolizând dualitatea universală a lumii: bine şi rău, acţiune şi reacţiune, lumină şi întuneric, cunoaştere şi ignoranţă, adevăr şi minciună etc.
Ar mai trebui subliniat, aflându-ne încă la porţile templului, că maso­ne­ria nu este o religie. Ea nu are dogme. Ci libertatea de gândire este ridicată larangul de principiu suveran. Liber­ta­tea de căutare a Marelui Adevăr este nelimitată. Neîngrădită. Fiecare frate mason are dreptul imuabil de a ajunge la Adevăr pe orice cale doreşte el. „Ordinul Masonic Român – scrie într-un text fondator – nu va ridica niciodată res­tric­ţii în căutarea Luminii, nu va impu­ne un drum sau altul pentru descoperirea Adevărului, nu va trasa graniţe dincolo de care inteligenţa şi spiritul fratern să nu se manifeste plenar“. Acest lucru nu înseamnă nici­de­cum că ateii ar avea acces în maso­nerie. Printre alte condiţionări de bază, pentru a fi admis la ritualul de iniţiere în masonerie, se află şi credinţa în Divinitate – oricare ar fi ea –, precum şi credinţa în nemurireasufletului.
Izvoarele masoneriei universale se pierd în negura timpului. Sorgintea Ordinului Masonic trebuie căutată chiar înainte de celebrul Templu al regelui Solomon. Chipul exterior al masoneriei este diferit, de la o epocă la alta.
Poartă apelative şi paramente diferite. Chipul interior a rămas însă acelaşi de-a lungul mileniilor. Ordinul Frăţia Şarpelui, Legenda lui Hiram, Cultul lui Hermes, Misterele Eleusine, Ordinul Pitagoreic, Ghildele Construc­torilor Medievali etc. nu sunt altceva decât efigii istorice reprezentative pentrueternul spirit masonic.
Savantul Bernard Bruiere a efec­tuat, în perioada 1920-1950, ample săpături arheologice în regiunea Deir el Medineh, aducând în lumina cu­noaş­terii mărturii materiale inedite, indubitabile, despre existenţa ocultă a frăţiilor dezidari (masoni), cu peste trei milenii înaintea erei creştine.
În faimoasa bibliotecă a regelui Assurbanipal (669-633 î.Hr.) au fost desco­perite peste 30.000 de tăbliţe din aur, argint şi aramă. Câteva tăbliţe auputut fi descifrate abia după 1985, graţie unei invenţii moderne: compu­terul. Şi astfel noi adevăruri despre Arta Regală – unul din superbele apelative ale masoneriei – au ieşit la iveală, spre bucuria istoricilor.
La British Museum, din Londra, se află expus un artefact din lumea su­meriană: stela din Ekur. Pe spatele ei este gravat un text, în cuneiforme, dincare se desprinde următoarea poveste: în anul 2250 î.Hr. regele Ur Namu începe reconstruirea oraşului Ekur, distrus de belicosul rege vecin Naram Sin, suveranul oraşului Nippur. Şapte ani mai târziu, terminând recons­truirea oraşului, regele Ur Namu înalţă, în templul lui Enki, o stelă din bazaltşlefuit. Pe faţa artefactului antic, se află înfăţişat însuşi regele Ur Namu, închip de mare maestru ziditor, pur­tând însemnele masoneriei universale: şorţul,echerul şi compasul.
Evoluţia, ca atare, a termenului „mason“ este deosebit de interesantă şiinstructivă. În anul de graţie 600, apare în scris, pentru prima dată, cuvântul mason, în scriptele călu­gă­rului Austin, de pe şantierul catedralei dinCanterbury. Călugărul notase în evidenţele sale: „Plata se va face către maestrul mason…“. Anul 614: Papa Bonifaciu al IV-lea emite un act clerical princare „îi scuteşte de impozite pe maeştrii masoni“. Anul 643: într-un edict regaldin Peninsula Italică, se află sintagma: „maeştrii masoni din Como“. Anul 713: un text monahal din Hamburg vorbeşte despre „maeştri masoni, printre călugării pahomieni“. Anul 850: în Franţa, Carol cel Mare redactează o scrisoare prin care îşi manifestă dorinţa de „a vizita un templu masonic“. Anul 926: apare pri­ma Constituţie scrisă a masonilor, intitulată „Cartha Masonică de la York“. În acelaşi an, este consemnat şi primul Convent Masonic din lume. Anul 1350: este redactată o nouă Constituţie, sub patronajul regelui Eduard al II-lea, intitulată „Cartha Masonică Scoţiană“. De reţinut că re­ge­le era, totodată, şi mare maestru al ordinului masonic. Anul 1389: „Docu­men­tul Regius.“ Anul 1410: „Docu­men­tul Cooke“. Ambele documente – unul înproză, altul în versuri – vorbesc pe larg despre principiile şi structura maso­neriei universale. Anul 1439: este publicată „Cartha Masonică de la Stras­bourg“. Anul 1536: „Cartha Masonică de la Koln“. Anul 1723: celebrul pastor James Anderson – aju­tat de J. Desaguliers – redactează Cons­tituţiile Masonice, punând astfel bazele masoneriei moderne.
Ordinul masonic se sprijină pe trei mari coloane, pe trei principii funda­men­tale: libertate, egalitate şi frater­nitate.
Principiul libertăţii însumează un lung şir de conotaţii, configurând dem­ni­tatea şi conştiinţa umană. Liber­ta­tea, înainte de toate şi de orice, ţinede forul nostru interior. De puterea noas­tră de a deveni şi a rămâne liberi.
Libertatea nu se oferă, nu se dă­ruieşte, ci se construieşte de fiecare, în sine,cu abnegaţie şi efort susţinut. Libertatea exterioară este un drept natural alomului, este opera lui Dum­ne­zeu. Libertatea interioară a omului este propria luioperă. Ilustrul nostru frate înaintaş, scriitorul Mihail Sado­veanu, spunea în 1934: „Om liber este acela care poate să se ridice deasupra pasiunilor, instinctelor, poftelor mate­ria­le, care poate ajunge, prin raţiune, la stă­pânirea de sine însuşi, la dem­nita­tea vieţii şi la conştiinţa datoriei“.
Libertatea nu este doar un con­cept, un principiu scris şi păstrat în rafturile istoriei. Ci este, în primul rând, un modus vivendi. Este o autentică trăire. Prea-învăţatul frate Jules Ferry proclama încă din 1870: „Nu este su­ficient să decretăm libertatea. Trebuie s-o trăim!“
Masonul este – certamente – un om liber. Este liber să-şi caute propriuldrum către Marele Adevăr. Este liber să poarte învăţătura masonică dincolo deporţile templului, în lume, în vâltoarea vieţii, în mijlocul oamenilor, cuscopul suprem de a-i ajuta, de a-i face mai buni. Ordinul masonic nu este ostructură izolată de lume. Ci este trup din marele trup al lumii. În sine – şi exclu­siv pentru sine – masoneria nu are nici o valoare. Caratele sacre aleConfreriei Masonice constau tocmai în capacitatea ei originală de a se raportaperen la umanitate. De a se im­plica benefic în marile probleme existen­ţiale alelumii. Savantul Fred Zeller afirma într-un amplu studiu: „În mod ideal, masoneria este inspira­toa­rea, bastionul spiritual, teoretic şi practic. Ea dătonul tuturor celor care promovează libertatea fiinţei umane, ca fiind dreptulesenţial al vieţii“.
Principiul egalităţii este de-o vârstă cu Arta Regală. Evident, egalitatea masonică nu-şi propune să creeze o masă egalitaristă, un grup amorf de indi­vizi,nediferenţiaţi cu nimic unul de altul, ci, dimpotrivă, un corp social viu, constituit din personalităţi puternice, distincte, generatoare de valori,fiecare după talentul şi puterile sale. Consti­tu­ţiile masonice ale pastorului James Anderson stipulează cu o limpezime de cristal: „Orice diferenţiere întremasoni se bazează exclusiv pe valoarea reală şi pe meritul personal, numaiastfel slujind cu credinţă Arta Regală“. Principiul fraternităţii reprezintă Steaua Polară a universului masonic.
După ea îşi orientează masonul toate cărările vieţii sale. Către acest reperstatornic, priveşte ori de câte ori se întrebă, cu gânduri de umilinţă proiec­tate asupra sinelui: „Oare cât de bun sunt?“ Bunătatea fiind temeiul fra­ter­nităţii. Pentru că numai un om emi­namente bun – un om plin de bunătate – poate accede dincolo de porţile tem­plului masonic.