Mai întâi a fost Legea fondului funciar nr. 18/1991, modificată şi completată de Legea nr. 169/1997. Apoi a urmat în 2001 Legea nr. 10 supranumită şi „Legea Lupu”. Este ştiut haosul generat de fiecare dintre aceste legi în parte, dar şi nenumăratele procese pe care le-au generat. Prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei au fost modificate legile precedente, clarificând unele aspecte şi bulversând altele.
Punerea în aplicare se dovedeşte ca de fiecare dată marea problemă. Putem accepta până la un punct ideea că o lege poate avea şi părţi bune, dar şi părţi rele, că apar inechităţi, discriminări şi neclarităţi. Dar e inacceptabil când aplicarea legii nu se realizează în coordonatele fireşti, iar haosul precedent creat se adânceşte într-unul nou care poartă numele Fondul Proprietatea.
În baza Legii nr. 247/2005 a apărut Hotărârea Guvernului nr. 1481/2005, prin care se înfiinţa societatea comercială “Fondul Proprietatea” S.A. cu un capital social la înfiinţare de 14.240.540.675 RON şi cu o durată de funcţionare de 10 ani cu posibilitate de prelungire. Precizându-se că “Fondul Proprietatea se înfiinţează ca organism de plasament colectiv, societate de investiţii de tip închis, astfel cum este definit la art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi are ca acţionar unic statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, până la transmiterea acţiunilor din proprietatea statului către persoane fizice în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005, cu modificările ulterioare.”
Termenul-limită de depunere a cererilor de către populaţie a fost decembrie 2005. Există însă cereri care au fost depuse în baza Legii Lupu, deci de peste 5 ani. Actele se plimbă pe la primării, prefecturi, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, REGISCO S.A., Fondul Proprietatea, aşadar, un fel de drumul lung al zilei către noapte sau, dacă doriţi, unul dintre cele mai bune exemple de birocraţie românească.
Se pare că procesul este întârziat şi de lipsa corelării metodelor de evaluare folosite în cazul terenurilor arabile, proprietarii fiind despăgubiţi la valori diferite decât în cazul despăgubirilor acordate de stat pentru exproprierile care au loc pentru construirea de autostrăzi, deşi terenurile sunt de aceeaşi categorie!
Confirmarea eşecului
Cu toate că s-au tras mai multe semnale de alarmă, inclusiv în presă, referitoare la elementele fundamentale pe baza cărora a fost realizat Fondul Proprietatea, nu s-a întreprins nici o măsură de corecţie. Iar efectele nu au întârziat să apară.
Recent Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în deja celebrul caz al familiei Radu că Fondul Proprietatea încalcă drepturile omului privind protejarea proprietăţilor. De asemenea au fost acuzate prejudiciile cauzate de absenţa prelungită de acordare a unor despăgubiri pentru persoanele care au fost private de bunurile lor restituite prin hotărâri judecătoreşti, totodată specificându-se că Fondul Proprietatea nu funcţionează de o manieră care să compenseze despăgubirea în natură.
Hotărârea CEDO este extrem de importantă. Nu doar că s-a confirmat eşecul unui plan prost gândit, ci a creat un precedent periculos – larga majoritate a celor care vor urma aceeaşi cale ca familia Radu vor avea câştig de cauză. Este clar ca lumina zilei că o continuare pe această cale ar conduce România spre o situaţie gravă atât ca imagine, cât şi din punct de vedere economic.
Poziţia Fondului faţă de hotărârea judecătorilor de la Strasbourg a fost penibilă, acuzându-se în primul rând traducerea (!), iar referirile la fondul problemei au fost doar de nuanţare a unor paragrafe din cadrul hotărârii CEDO.
Departe de finiş
Fondul Proprietatea se confruntă cu o mulţime de probleme. Este frânat de evoluţia evaluării proprietăţilor – fără acestea, existenţa sa fiind practic inutilă, portofoliul de acţiuni este într-o continuă modificare, ceea ce întârzie listarea la bursă. Iniţial a fost prevăzut ca până în aprilie 2006 toate societăţile Fondului Proprietatea să listeze la bursă un pachet de minim 5% din acţiuni, ceea ce nu s-a întâmplat.
Ca urmare a acestor factori, nici listarea Fondului nu va fi posibil să fie realizată în termenele anunţate, o dată mai realistă fiind 1 ianuarie 2008. Cu toate acestea, nu se mai suflă nici o vorbă despre termene, nu se anunţă oficial nimic, lipsa de transparenţă încercându-se a se compensa printr-o aprigă publicitate TV, pe cât de costisitoare, pe atât de nejustificată, având în vedere nivelul de evoluţie a procedurilor.
De altfel, Consiliul Naţional al Audiovizualului a fost sesizat de către Forumul Civic Român care a cerut interzicerea difuzării spotului video folosindu-se de trei argumente: “1) Cifra reprezentând capitalul social al Fondului Proprietatea (4 miliarde de euro) este falsă; 2) Spotul video “atrage potenţiali investitori şi proprietari ce urmează a fi despăgubiţi”; 3) Fondul Proprietatea se află în numeroase litigii cu o serie de companii care nu sunt de acord cu trecerea lor în portofoliul acestuia.”
Portofoliul
În portofoliul de acţiuni al Fondului Proprietatea se regăsesc societăţi importante – Transelectrica, societăţile „Electrica”, Petrom, Romtelecom, Posta Română, CEC, Metrorex, aeroporturi mari (inclusiv Henri Coandă), World Trade Center, Alro Slatina, Loteria Română etc.
Unele dintre acestea sunt deja în proprietate privată, iar altele au fost anunţate la privatizare, dar în condiţiile în care situaţia creată de prelungirea la nesfârşit a incertitudinii legate de viitorul Fondului, şi investitorii sunt în expectativă.
Litigiile în care se află Fondul Proprietatea cu societăţile care nu sunt de acord cu această preluare persistă şi ar fi indicată rezolvarea acestora cât mai rapidă. Sentinţele instanţelor de judecată pot fi sau nu de tipul celor luate în cazul S.C. Oil Terminal S.A. Clarificările se impun, aşadar, pentru toate părţile.
Deşi ideea Fondului Proprietatea nu a fost rea, modul în care decurg procedurile lasă senzaţia unui fiasco. În mod clar existau mai multe alternative decât cea aleasă. Inclusiv cea enunţată de fostul ministru de Finanţe Mihai Tănăsescu, care propunea recent alocarea de sume de bani din procesul de privatizare. (Era bine dacă spunea şi de ce această cale nu a fost propusă şi pusă în aplicare în mandatul de patru ani pe care l-a avut la dispoziţie!)
Dar cel mai important este ca o nedreptate să nu fie reparată cu o alta. Este absolut normal să aibă loc retrocedările şi – doar acolo unde nu este posibil – să se recurgă la despăgubiri. Însă la fel de normal este ca generaţia actuală să nu plătească un preţ prea ridicat – stabilitatea financiară a României trebuie să rămână un obiectiv, nu doar o vorbă aruncată în vânt, cum pare a fi Fondul Proprietatea: o altă instituţie înfiinţată pentru a crea o imagine favorabilă în vederea aderării la UE.
