Odată obţinut consensul internaţional asupra ideii că iranienii sunt hotărâţi să dezvolte armament nuclear, au început deja şi dezbaterile şi speculaţiile privind linia de acţiune pe care ar trebui să o propună Washingtonul şi aliaţii săi. În analiza diverselor măsuri care ar putea restricţiona acţiunea Iranului, Administraţia Bush ar putea apela şi la Banca Mondială.
După doi ani de răbdare diplomatică în relaţiile cu Iranul, reprezentanţii UE-3 – Germania, Franţa, Marea Britanie – au recunoscut recent că negocierile lor cu Republica Islamică au ajuns într-un “punct mort.”Provocaţi de decizia Teheranului de a relua operaţiunile în facilitatea de îmbogăţire a uraniului din Natanz, europenii au condamnat “istoricul dovedit al Iranului în duplicitate şi înşelăciune” şi au cerut organizarea unei întâlniri de urgenţă a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică la Viena. Acolo ele intenţionează să ceară supunerea acestui subiect atenţiei Consiliului de Securitate al ONU, cu sprijinul puternic al SUA.
O dată cu decizia iraniană de a dezvolta armament nuclear, au început şi dezbaterile şi speculaţiile privind linia de acţiune pe care ar trebui să o propună Washingtonul şi aliaţii săi pentru a împiedica acest lucru. În analiza diverselor măsuri care ar putea restricţiona acţiunea Iranului, alături de ONU o altă arganizaţie utilă ar putea fi Banca Mondială.
Iran – locul 9 la credite BIRD
Potrivit Raportului Anual pe 2005 al Băncii Mondiale, Iran se plasează pe locul 9 în topul ţărilor cu cele mai mari credite de la BIRD – divizia băncii care acordă împrumuturi ţărilor cu venituri medii şi ţărilor sărace solvabile. Iranul a primit peste 1,1 miliarde USD în ultimii trei ani, mai mult de jumătate din sumă în ultimul an. Adică mai mult decât Ucraina, Polonia sau Pakistanul.
Stoparea acestei practici nu ar fi o problemă. Statele Unite au la dispoziţie opţiunea blocării împrumuturilor de ani de zile, datorită faptului că distribuţia puterilor în interiorul Băncii Mondiale, spre deosebire de cea de la ONU, corespunde destul de vag cu realitatea. Dar Administraţia Bush a ales să se abţină în loc să voteze împotriva Iranului.
Probabil că scepticii vor puncta că aceste împrumuturi sunt acordate în scopuri umanitare şi ca atare nu ar trebui legate de derapajul nuclear al Iranului. În fond, a acorda bani Iranului pentru uzine de tratare a apei uzate sau pentru sisteme de irigaţii nu înseamnă a ajuta regimul să-şi creeze armele de distrugere în masă.
Problema cu acest argument este că destinaţia banilor poate fi schimbată. Fiecare dolar din ajutoarele primite de guvernul iranian pentru investiţii în infrastructura economică este unul pe care guvernul este liber să-l investească oriunde altundeva. Fără ajutoarele din partea Băncii Mondiale, Teheranul ar putea continua să prioritizeze armele de distrugere în masă în detrimentul bunăstării propriului popor – dar aceasta ar fi o alegere pe care regimul ar fi nevoit să o facă. Indiferent de sumele implicate, instituţiile financiare internaţionale nu trebuie să subvenţioneze bugetul Teheranului.
Alţii ar putea argumenta că instituţiile financiare internaţionale, cum este Banca Mondială, nu trebuie târâte în dispute geopolitice. Un asemenea argument nu ţine astfel seama de istorie. Încă de la momentul creării sale, banca a fost de fapt folosită pentru ţeluri mai înalte legate de putere. Harry Dexter White, unul dintre creatorii BIRD la Bretton Woods, îi justifica explicit scopul de protecţie împotriva Uniunii Sovietice: “Nimic nu serveşte la conducerea ţărilor spre un “-ism” – comunism sau orice altceva – mai repede decât capitalul inadecvat.” Şi, de bine, de rău, pe toată perioada Războiului Rece guvernanţii americani au folosit creditele ieftine ale Băncii Mondiale pentru a susţine guvernele prietene.
Interesele geopolitice intersectează Banca Mondială
Există şi precedente mai recente pentru a demonstra intersecţia intereselor geopolitice cu ale Băncii Mondiale. În anii 1990, de pildă, administraţia Clinton a folosit cu abilitate banca pentru a sprijini eforturile de reconstrucţie economică în Bosnia, folosind promisiunile unui ajutor masiv ca stimulent pentru a convinge părţile să accepte un compromis şi să depună armele.
Banca Mondială a fost folosită şi în măsuri punitive. În 1998, după ce India a realizat cinci teste nucleare, Washingtonul a făcut presiuni asupra băncii în vederea declarării unei “amânări pe o perioadă nedeterminată” a unor împrumuturi de 865 milioane USD acordate pentru o reţea de electricitate, construcţii de drumuri şi alte proiecte în ţară. Suspendarea creditelor a făcut parte dintr-o serie mai largă de măsuri pe care le-a adoptat administraţia Clinton pentru a sancţiona Delhi-ul pentru activităţile nucleare.
Administraţia Bush ar putea adopta o abordare similară în privinţa Iranului. Cu siguranţă că reducerea împrumuturilor Băncii Mondiale pentru Iran nu are mari şanse de a provoca o schimbare de regim în viitorul foarte apropiat. Dar va sublinia mesajul că acest comportament al regimului transformă Iranul într-un stat paria nu doar în ONU, ci şi în alte organisme internaţionale. Nu este nici pe departe o soluţie completă – dar este un punct de plecare destul de bun.
