În urma atacurilor din 11 Septembrie întreaga societate americana a fost profund socata. Lipsa unui raspuns energic era o optiune imposibila pentru Washington, datorita imensei presiuni exercitate de opinia publica interna asupra administratiei Bush. Desigur, ar fi putut fi identificate alternative însa o actiune concreta de pedepsire a celor responsabili pentru respectivele atacuri teroriste era inevitabila. Dupa câteva zile de incertitudine, în care înca nu se stia cine este vinovat si cum trebuie actionat, decizia de a ataca Afganistanul pentru a forta regimul taliban sa-l predea pe Osama ben Laden a parut unanima. Nu a existat nici o voce în Statele Unite (indiferent daca ne gândim la organizatiile societatii civile, mass-media sau la decidentii politici) care sa conteste respectiva decizie. Însa administratia americana si-a dat seama ca o astfel de actiune trebuia însotita de o ampla campanie de imagine, datorita tendintei de erodare a suportului odata cu trecerea timpului. Iar pentru strategii americani era evident ca un razboi împotriva terorismului, ai carui sustinatori, cu mici exceptii, puteau cu greu a fi localizati, este un razboi de lunga durata.
Cealalta fata a monedei: campania de imagine americana
În urma atacurilor din 11 Septembrie întreaga societate americana a fost profund socata. Lipsa unui raspuns energic era o optiune imposibila pentru Washington, datorita imensei presiuni exercitate de opinia publica interna asupra administratiei Bush. Desigur, ar fi putut fi identificate alternative însa o actiune concreta de pedepsire a celor responsabili pentru respectivele atacuri teroriste era inevitabila. Dupa câteva zile de incertitudine, în care înca nu se stia cine este vinovat si cum trebuie actionat, decizia de a ataca Afganistanul pentru a forta regimul taliban sa-l predea pe Osama ben Laden a parut unanima. Nu a existat nici o voce în Statele Unite (indiferent daca ne gândim la organizatiile societatii civile, mass-media sau la decidentii politici) care sa conteste respectiva decizie. Însa administratia americana si-a dat seama ca o astfel de actiune trebuia însotita de o ampla campanie de imagine, datorita tendintei de erodare a suportului odata cu trecerea timpului. Iar pentru strategii americani era evident ca un razboi împotriva terorismului, ai carui sustinatori, cu mici exceptii, puteau cu greu a fi localizati, este un razboi de lunga durata.
Respectiva campanie de imagine trebuia sa îndeplineasca trei obiective majore, pentru a fi eficienta în sustinerea efortului de razboi al Statelor Unite: obtinerea suportului opiniei publice interne, obtinerea suportului altor state si a opiniei publice internationale si obtinerea unui posibil suport din partea celor care urmau sa fie victime ale interventiei armate, mai precis a unui cât de mic sprijin din partea poporului afgan.
Diverse “tinte” – “Victime” ale manipularii
Îndeplinirea primului obiectiv (convingerea propriei populatii de necesitatea unei actiuni de pedepsire a vinovatilor) parea, pentru strategii în comunicare ai administratiei americane, destul de usor de realizat deoarece socul si brutalitatea atacurilor au creat un consens intern aproape unanim, poate pentru prima data de-a lungul istoriei SUA. Cu toate acestea, eforturile au fost intense deoarece s-a înteles ca durabilitatea sprijinului pentru campania antiterorista este dependenta de soliditatea constructiei respectivului sprijin.
În principal s-a încercat mentinerea suportului prin repetarea aproape obsesiva a imaginilor de la locul atacului. Toate canalele de televiziune americane au transmis în repetate rânduri imagini cu cele doua avioane intrând în turnurile WTC, imagini cu prabusirea celor doua structuri, imagini cu oameni alergând pe strazi plini de praf si sânge urmate de imagini de la locul tragediei cu fortele de politie si pompieri încercând sa salveze posibilii supravietuitori. Au fost repetate de asemenea imagini cu oameni care încercau sa ajute fortele desfasurate la locul tragediei si imagini cu locuri improvizate pentru rugaciune. Au fost realizate nenumarate talk-show-uri si interviuri în care se vorbea despre tragedie si despre necesitatea unei actiuni.
Simbolurile au fost si ele exploatate la maxim: nenumarate imagini ale steagului american, titluri ale editiilor de stiri scrise în culorile rosu, alb, albastru. Iar discursurile erau patriotic-triumfaliste: “Un atac terorist care a încercat sa ne separe ne-a unit ca natiune… în ultimele saptamâni am vazut ceea ce este mai bun în americani. Cetatenii s-au strâns laolalta pentru a se ruga, pentru a dona sânge si pentru a flutura steagul tarii noastre”. Un astfel de tip de discurs poate produce un profund impact în rândul telespectatorilor. Readucerea în memorie a unor oameni care desi nu se cunosteau s-au unit pentru a se ruga, a faptului ca ei donau sânge pentru victimele atentatelor si a faptului ca ei fluturau steagul american (alaturarea celor trei imagini nefiind întâmplatoare) a creat un puternic sentiment de patriotism necesar pentru sustinerea unei actiuni militare în care unii concetateni americani ar fi putut muri.
Opozitia a fost cenzurata iar mass-media, atipic, nu a criticat ci dimpotriva a sustinut aceasta cenzura. De exemplu ziarul “The Mirror” i-a numit pe cei care demonstrau pentru pace “neîntelesi… indivizi mereu dornici de confruntare si care sustin mereu orice tara în afara de a lor”. Apogeul a fost atins prin numirea lor drept “un pericol pentru toti – inamicul din interior”. În “The Spectator”, Christopher Hitchens afirma, într-un articol, ca intelectualii care încearcau sa înteleaga noul inamic nu erau prieteni ai pacii, democratiei si vietii umane.
Aceasta cenzura a opiniilor diferite fata de curentul de gândire majoritar a avut un impact direct asupra suportului opiniei publice care în lipsa unor alternative de întelegere a situatiei si a posibilelor solutii, s-a raliat punctului de vedere sustinut de administratia Bush jr. În toate discursurile Presedintelui Bush, televizate, radiodifuzate, reproduse în presa, a aparut tema unitatii si a hotarârii poporului american de a lupta cu orice pret împotriva terorismului: “Planuim o larga si sustinuta campanie pentru a ne securiza tara si a eradica acest rau, terorismul. Si suntem hotarâti sa vedem acest conflict terminat. Americanii de orice religie si cu orice trecut sustin acest obiectiv”.
Acelasi efort de mobilizare a opiniei publice a fost realizat si în alte tari. În încercarea de a “sataniza” inamicul, în presa britanica a fost publicat un interviu cu un presupus dezertor din politia secreta talibana care a povestit ca principala sa misiune era aceea de a descoperi noi modalitati de tortura.
În acelasi timp, au fost ignorate aproape complet informatiile ce puteau aduce un prejudiciu de imagine precum faptul ca CIA i-a antrenat pe mujahedini (o parte dintre acestia regasindu-se în rândul talibanilor) si posibil chiar pe Osama ben Laden. De asemenea s-au ignorat complet informatiile ce puteau face o legatura între actele teroriste si implicarea SUA în procesul de pace din Orientul Mijlociu sau implicarea în controlul resurselor de hidrocarburi din zona Golfului Persic (de exemplu stationarea trupelor americane în Arabia Saudita).
Cea de-a doua tinta a campaniei de imagine a fost câstigarea suportului comunitatii internationale în general (prin repetarea informatiilor referitoare la distrugerea de catre regimul taliban a statuilor lui Budha din Afganistan, considerate bunuri culturale ale patrimoniului universal) si în special a comunitatii statelor arabe. Ilustrativa pentru eforturile de obtinere a sprijinului international a fost si declaratia Presedintelui american facuta într-o întâlnire cu membrii Consiliului National de Securitate: “Acest inamic nu a atacat doar poporul nostru ci toate popoarele iubitoare de libertate din lume. Statele Unite ale Americii vor folosi toate resursele pentru a cuceri acest inamic. Vom atrage de partea noastra întreg globul”. Teme precum “acest razboi nu este împotriva islamului” au fost repetate de nenumarate ori în încercarea de a obtine sprijinul statelor arabe: “Inamicul nostru nu este lumea araba. Multe guverne arabe prietene sunt tinta terorii extreme. Inamicul nostru nu este islamul, o credinta buna si iubitoare de pace, care aduce o directie si confort la aproape un miliard de oameni, inclusiv milioane de americani. Inamicul nostru nu este nici o natiune chiar daca guvernul ei adaposteste teroristi”.
Cea de-a treia tinta a campaniei de imagine a fost obtinerea unui minim suport sau cel putin neimplicarea poporului afgan în luptele de la sol. Principalele mesaje ale “fluturasilor de hârtie” raspânditi în Afganistan mentionau: “Parteneriatul Natiunilor este aici pentru a va ajuta”, “actiunile talibanilor sunt non-islamice”, “Ajutorul va fi adus la voi”. Câteva citate sunt semnificative: “Nu poporul afgan ci strainii din Afganistan sunt cauza suferintelor si distrugerilor… Ultimul din lista celor care au participat la distrugerea acestei tari este Osama ben Laden… Chiar si acum talibanii suprima viata si drepturile poporului afgan… Acum, forte (cele americane) vor veni în Afganistan pentru a aduce dreptate datorita atrocitatilor savârsite de Osama ben Laden si talibani… Încercati a gasi cai de a evita cererea de ajutor din partea lui Osama ben Laden si a talibanilor… Nu le acordati mâncare si adapost… Statele Unite nu doresc sa raneasca sau sa omoare civili nevinovati, sa distruga case, spitale, moschei…Poporul afgan poate din nou sa preia controlul propriului pamânt” sau “Te bucuri sa fii condus de talibani? Esti mândru sa traiesti o viata în frica? Esti mândru sa fii condus de un guvern ce adaposteste teroristi?…Soldatii nostri nu au venit pentru a va controla viata. Cultura voastra este importanta pentru noi. Nu dorim sa o distrugem (asa cum au facut talibanii)” etc.
S-a facut, de asemenea, multa publicitate în legatura cu parasutarea de ajutoare (mâncare si îmbracaminte) pentru refugiati însa s-a ignorat faptul ca aceste ajutoare erau insuficiente, ca datorita bombardamentelor agentiile ce încercau sa distribuie aceste ajutoare au fost fortate sa-si întrerupa activitatea, ca aceste agentii au criticat intens volumul si modul de distributie al respectivelor ajutoare, ca majoritatea pachetelor parasutate nu ajungeau la cei carora le erau destinate. Cu toate acestea, mass-media americana a repetat continuu informatiile despre respectivele ajutoare si imaginile cu parasutarea lor.
Cele doua campanii în oglinda
La fel ca si în cazul campaniei propagandistice desfasurata de Osama ben Laden, campania americana a avut un anumit grup/uri tinta a carui suport a cautat sa-l obtina, a facut apel la simboluri (steagul american), a manipulat unele informatii (privind eficacitatea ajutoarelor umanitare parasutate), a ignorat unele fapte (bombardamentele au distrus case si locatii care nu aveau legatura cu gruparea terorista), a utilizat dualismul maniheist si “satanizarea inamicului”.
Puse în oglinda, cele doua campanii par a fi divergente în privinta substantei. În timp ce Presedintele Bush îi numea pe adeptii lui Osama ben Laden “teroristi”, acesta din urma îi numea “aparatori ai Islamului”. Daca americanii evocau ca argument “teroarea brusca care s-a abatut asupra Americii”, bin Laden contraataca referindu-se la “cei 80 de ani de umilinte la care a fost supusa lumea musulmana”. În functie de tabara în care te plasai trebuia sa privesti statele arabe fie ca aliati în lupta anti-terorista fie ca “tradatori” ai cauzei islamice.
Cu toate acestea au existat numeroase puncte comune ce tin de modul de concepere a celor doua campanii. Ambele au facut apel la simboluri, ambele au ignorat unele informatii sau au prezentat evenimente scoase din context, ambele au încercat sa obtina în principiu suportul acelorasi grupuri tinta si au împartit lumea în “buni” si “rai”.
Devine evident faptul ca, în cadrul procesului de construire a unei campanii de imagine, “scopul scuza întotdeauna mijloacele”. Indiferent daca respectiva campaniei este desfasurata de un stat democratic sau de o organizatie terorista, întotdeauna informatiile vor fi atent selectate si folosite, se va încerca manipularea lor si sustinerea doar a unui punct de vedere în timp ce alternativele vor fi ignorate iar vocile opuse blamate. De aceea, pentru a nu deveni “victima” a manipularii, informatiile trebuie tratate întotdeauna sub premiza ca pot fi false sau subiective. Asta deoarece, asa cum afirma si Arthur Ponsinby (scriitor si diplomat britanic), “când razboiul este declansat, principala victima este ADEVARUL”.
