Tehnologiile evoluează foarte rapid. Mass-media încearcă să ţină pasul cu ele şi să se adapteze. Fenomenul este vizibil, timid, chiar şi la noi.
Într-o recentă analiză a pieţei, agenţia Associated Press nota că, la sfârşitul anului 2004, nimeni nu şi-ar fi imaginat că postul de televiziune ABC va ajunge, către finele lui 2005, să vândă episoade din hitul său “Neveste disperate” la preţul de 1,99 dolari “bucata”, spre a fi urmărite pe consolele iPod. Drept urmare, e greu de prezis care vor fi succesele tehnologice majore capabile să “dinamiteze” semnificativ modelele tradiţionale de afaceri media, dar specialiştii susţin ca în 2006 acestea vor exista cu siguranţă.
Mass-media tradiţională dispune acum de mai multe debuşee care pot fi valorificate. Pe măsură ce internetul de bandă largă se va extinde, se vor extinde şi posibilităţile de integrare. Deja avem toate mediile clasice pe internet. Nu este exclus ca în viitorul apropiat să putem descărca (legal) filmele de pe internet aşa cum descărcăm acum melodiile.
Noile tehnologii au adus cu sine şi noi forme de distribuire a informaţiei. Dacă media clasică făcea “broad-casting”, noile medii fac “pod-casting”. Acesta este un termen inventat în 2004 pentru a denumi transmiterea de informaţii prin intermediul RSS (Really Simple Syndication). Practic, este vorba de un fişier audio sau video pus la dispoziţie prin internet celor care sunt abonaţi la fluxul RSS. Podcastingul înseamnă astfel crearea de conţinut pentru un public care doreşte să-l consume când vrea, unde vrea şi cum vrea. Diferenţa faţă de broadcastingul clasic este că acesta din urmă furnizează un singur conţinut conform programului stabilit de emiţător, în vreme ce podcastingul permite utilizatorului să colecteze conţinut din diverse locuri şi să-l consume atunci când doreşte.
Ce se va schimba însă radical în configuraţia media actuală va fi ponderea citizen media ca producători de conţinut – audio, video sau text. Iar internetul va oferi (deja oferă) platformele ce vor sta la baza modificării modelelor de afaceri din industrie.
Majoritatea celor între 18 şi 29 de ani nu mai citesc ziare, deşi consumă media în cantităţi uriaşe. Crescută cu keyboard-ul în braţe, generaţia online îşi culege singură ştirile, preferând selecţia fără intermediari.
Aşa se explică succesul unor site-uri integratoare, cum este la noi Hotnews, fapt ce a făcut reprezentanţii mass-media tradiţionale să ia măsuri, interzicând acestora să mai preia conţinutul. Interdicţia este practic inutilă, ceea ce contează în acest caz fiind selecţia ştirilor şi articolelor.
Internetul este însă doar o parte a unui iceberg. Mass-media tradiţională este subminată în primul rând de partizanat, de orientarea tot mai accentuată spre profit cu orice preţ. Tabloidizarea mass-media de pretutindeni – mult mai accentuată la noi – îndepărtează o bună parte din cititorii tradiţionali. Timpul este din ce în ce mai preţios şi atunci selecţia devine importantă, iar internetul este mediul ideal pentru asta.
Uşurinţa cu care se poate folosi a dus la proliferarea blogurilor, traduse la noi sub forma “jurnalelor online”.
Partizanatul şi încrâncenarea de care dă dovadă la noi mass-media tradiţională este în ea însăşi un stimulent suficient de puternic pentru a renunţa la canalele clasice, de aceea se constată la noi o viteză mult mai mare de pierdere a audienţei. Dacă citim cifrele de audienţă în formă nominală şi nu procentuală, observăm că un moment de vârf nu depăşeşte 3.000.000 de telespectatori la TOATE televiziunile din România. Ceea ce înseamnă că abia 15% din populaţie se mai uită la televizor. Audienţa ziarelor este undeva cam tot pe acolo (şi în proporţie de 90% este cam acelaşi grup). Tot un procent similar are acces la internet.
Mai nou, mass-media tradiţională are un concurent serios în blog-uri. Plictisiţi sau nemulţumiţi de oferta existentă, sute de români au ales să se publice singuri.
Popularitatea blog-urilor a explodat în ultimii doi ani, iar dezbaterea legată de statutul bloger-ului ca jurnalist este departe de a fi încheiată. În timpul alegerilor din 2004, presa americană a început să citeasca blog-uri, realizând că a stat deoparte, în timp ce o gaşcă de anonimi adunau sute de mii de cititori.
La noi fenomenul este încă la început, dar deja capătă o amploare deosebită. În clasamentul întocmit de site-ul Trafic.ro sunt înscrise peste 900 de site-uri la această categorie şi numărul de vizitatori trece de 100.000 pe săptămână, aproape de audienţa unui cotidian central. În străinătate fenomenul este deja unul de masă şi există persoane care au reşit să facă din asta un “job” plătit. Inserând publicitate în blog-ul propriu, un blog-er poate câştiga sume impresionante.
Popularitatea blog-urilor este dată şi de numărul de articole care încep să apară în presa centrală pe această temă, de la publicaţii culturale precum “Dilema” până la “Ziarul Financiar”. Cât anume vor schimba blog-urile jurnalismul este însă o altă discuţie.
Jurnalismul este o meserie ca oricare alta şi ale cărei unelte evoluează în timp. Inevitabil, tehnologia va influenţa evoluţia jurnalismului, însă nu văd de ce un mediu va exclude altele. Cel puţin, până acum nici un mediu nu le-a înlocuit pe cele anterioare, ci s-a aşezat cuminte la locul său. Radioul nu a înlocuit ziarul, televiziunea nu a înlocuit nici radioul, nici ziarul, nici internetul, la rândul său, nu va înlocui televiziunea, radioul, ziarul. Cred că mai degrabă le va asimila.
În ceea ce priveşte blog-urile, ele acoperă o varietate atât de mare încât nu cred că pot fi incluse la jurnalism. Unele sunt literatură, altele sunt opinie, altele sunt cârcoteli, miştouri etc. Nu cred că trebuie băgate toate în aceeaşi oală. Faţă de blog-uri se foloseşte un termen interesant, “citizen media” (jurnalism cetăţenesc?), care reprezintă o categorie de blog-uri care poate fi încadrată în genul jurnalistic. Sau poate nu. Oricum, există câteva cazuri deja celebre în care bloger-ii au influenţat puternic activitatea unor companii, ca de exemplu Jeff Jarvis, care a lansat un atac foarte puternic împotriva producătorului de computere Dell în urma unui incident cu un PC achiziţionat. Diatriba lansată pe internet de către cetăţeanul din Michigan a dus la angajarea a circa 2000 de persoane pentru call-centerurile Dell şi la iniţierea unui vast program de training pentru cei care interacţionează cu clienţii. Un caz similar îl reprezintă Steve Garfield, preopinentul fiind cunoscuta companie aeriană United Airlines.
Desigur, astfel de cazuri sunt încă puţin probabile la noi, în primul rând datorită audienţei încă reduse a blog-urilor din România, combinată cu o penetrare slabă a internetului, dar şi datorită faptului că factorii decidenţi din companiile româneşti (şi nu numai) nu dau doi bani pe opinia clienţilor, indiferent de forma în care este ea exprimată.
Blog-urile au devenit şi o excelentă resursă de public relations. În Occident, majoritatea companiilor mari au blog-uri specializate în care liderii companiei îşi expun ideile, viziunea, planurile de viitor. Deocamdată la noi puţini manageri sunt capabili să vorbească în public, darămite să mai scrie, aspect care demonstrează încă o dată carenţele managementului românesc, vizibile atât la nivel economic, dar şi la nivelul clasei politice. Mi-ar plăcea să văd un blog al premierului Tăriceanu sau al guvernatorului BNR. Şi desigur, al preşedintelui Băsescu. Hă, hă, hă…
