Cu 70,23% din sufragii Dmitri Medvedev a devenit cel de-al treilea preşedinte al Federaţiei Ruse, astfel încât alegerile pentru preşedinţie nu s-au lăsat cu surprize, iar rezultatul final a fost cel pe care l-au preconizat sondajele de opinie.
Campania electorală din Rusia a fost una atipică. Sigur pe el că va fi victorios încă din primul tur, Medvedev a renunţat să mai participe la dezbaterile electorale televizate. Acest fapt însă nu i-a ştirbit din popularitate. Dimpotrivă, apariţiile sale publice în diverse oraşe din Rusia au fost relatate pe larg în presă şi televiziune, făcând practic inutile polemicile şi discursurile din faţa micilor ecrane ţinute de contracandidaţii săi. Încă din data de 10 decembrie 2007, atunci când a primit susţinerea partidului care deţine puterea absolută, Rusia Unită, şi a preşedintelui Putin atât în Rusia, cât şi în Occident se vorbea deja că el va fi noul preşedinte. Din acel moment, când deznodământul era cunoscut înainte de a începe acţiunea, mersul campaniei electorale din Rusia a devenit un subiect cu o miză prea mică şi nu a suscitat comentarii semnificative. În atenţia ziariştilor şi analiştilor au apărut alte subiecte care au fost considerate mult mai relevante decât alegerile în sine. Cine dintre Medvedev şi Putin va conduce cu adevărat Rusia în anii care urmează? Care va fi relaţia dintre cei doi pe viitor şi la ce să se aştepte sutele de milioane de ruşi?
Naşterea unei idei – puterea lui Putin
Pentru Rusia, secolul XX a fost obositor. Perioada de înflorire economică a lui Stolâpin a fost urmată de începutul primului război mondial şi Revoluţia Bolşevică. În Rusia, identificată pe bună dreptate cu U.R.S.S., au urmat ani grei. Colectivizarea forţată, economia planificată şi monopolizarea vieţii politice nu au asigurat o dezvoltare socială, economică şi politică pe măsura statelor din Vest. Colapsul Uniunii Sovietice însă nu a renăscut Rusia, ţara fiind aruncată într-o perioadă dificilă de tranziţie. Mafia, corupţia şi instaurarea unei “legi a junglei” au devenit flageluri extrem de puternice care subminau puterea statului rus. Astfel că începutul mileniului III găsea Federaţia Rusă într-un avansat declin economic, social, politic şi militar. În schimb, ruşii aveau un preşedinte tânăr, energic şi capabil în persoana lui Vladimir Putin. În scurt timp, Putin a reuşit să elimine oligarhii care sfidau impozitele, a îmbunătăţit starea materială a ruşilor (aceasta fiind susţinută de o continuă creştere economică anuală a ţării), a stabilizat viaţa politică de la Moscova şi a redat vocaţia politicii externe ruseşti. În Occident criticile la adresa lui Putin nu au contenit. În Rusia însă autoritarismul lui Putin a fost pe placul majorităţii ruşilor, deoarece cultul unui conducător puternic încă predomină mentalitatea acestora. În aceste condiţii, mulţi analişti erau de părere că umbra fostului preşedinte va bântui încă mult timp culoarele Kremlinului şi s-au grăbit să afirme că viitorul preşedinte al Rusiei va fi un “om de paie”, supus total puterii lui Putin.
Cine va dansa cel mai bine în tandem?
Pe data de 7 mai se aşteaptă învestirea lui Medvedev în funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. În aceeaşi zi Putin va părăsi fotoliul de la Kremlin, însă îl va ocupa pe cel de la Casa Albă, oficializând astfel mult-preconizatul tandem.
În mod normal, orice cetăţean rus aşteaptă de la tandemul Medvedev-Putin să păstreze stabilitatea politică şi să continue creşterea economică a ţării. De fapt, campania electorală a lui Medvedev a avut o vădită tentă economico- socială. Mai mult decât atât, la concertul care s-a organizat în cinstea victoriei candidatului Rusiei Unite noul preşedinte al Rusiei a menţionat că va continua politica predecesorului său. Însă pentru cât timp? O zicală mai veche spune că două săbii nu încap în aceeaşi teacă, iar istoria abundă de astfel de exemple. La un moment dat între preşedinte şi prim-ministru se va produce o ruptură şi în acest caz îi acordăm dreptate cunoscutului analist politic rus Evgheni Volk care, atunci când îşi exprima poziţia în legătură cu fidelitatea pe care ar trebui să i-o arate Medvedev lui Putin, afirma că “în politică nu există alianţe eterne”, iar “oamenii care ajung la putere se pot schimba”.
Faptul că cei doi lideri politici nu au o construcţie politică asemănătoare reprezintă un indiciu elocvent şi îndreptăţit să susţină posibilitatea ca dintr-un anumit punct Medvedev şi Putin să emită păreri proprii pe care să le impună. Pe de o parte, Dmitri Medvedev are o atitudine liberal- moderată, însă, în acelaşi timp, este un pragmatic desăvârşit şi un om căruia îi place să administreze la perfecţie tot ce se află în subordinea sa. Tocmai din această cauză presa moscovită l-a botezat pentru a doua oară, atribuindu-i calificativul de “marele vizir”. De cealaltă parte, Putin a simţit din plin ce înseamnă puterea şi întruchipează alura unui demnitar care a redat măreţia Rusiei. O retragere prematură de la nivelul înalt al politicii deocamdată este imposibilă, dar nici ideea că s-ar mulţumi cu cea de-a doua poziţie în stat nu are sustenabilitate.
În acest context, scenariile analiştilor politici despre viitorul puterii politice în Rusia sunt multiple. Unii analişti consideră că Medvedev va asigura un interimat, iar Putin va reveni la putere în cel mai scurt timp pentru al treilea mandat de preşedinte. Alţii afirmă însă că la Moscova se va produce un transfer de putere, iar prim-ministrul va dobândi o serie de atribuţii mult mai importante decât ale preşedintelui.
Un alt scenariu, plauzibil ca atare şi care în ultimul timp atrage din ce în ce mai mulţi adepţi, vizează faptul că Medvedev va fi un preşedinte puternic, iar Putin nu-i va influenţa deloc mandatul.
De multe ori s-au făcut comentarii la adresa relaţiei dintre Medvedev şi Putin, nuanţându-se ideea că, din momentul în care s-au cunoscut, Medvedev l-a urmat în carieră pe Putin şi i-a fost un aliat fidel tot timpul. Cei doi se cunosc de 17 ani, au colaborat împreună la primăria din Sankt-Petersburg, în guvern, în campanii electorale, în administraţia prezidenţială. Tot timpul Putin a avut încredere în Medvedev propulsându-l în funcţii-cheie în stat, precum cea de şef al administraţiei prezidenţiale sau ajutându-l să devină preşedinte în Consiliul director al GAZPROM, iar compania a devenit promotoarea ambiţiilor lui Putin pe plan extern. Totul însă durează până la un moment, iar în politică, şi mai ales când vine vorba de putere, nu există afectivitate, aşa că nu este exclusă pe viitor posibilitatea ca Medvedev să se dispenseze de Putin.
În Constituţia Federaţiei Ruse, când sunt enumerate structurile faţă de care aparţine puterea, sunt amintite în primul rând preşedinţia, fiind urmată de parlamentul bicameral şi abia pe treapta a treia guvernul. Ordinea nu este întâmplătoare, deoarece acesta este felul în care se distribuie puterea în Rusia. Preşedintele Federaţiei Ruse deţine cele mai importante atribuţii şi implicit joacă un rol decisiv pe scena politică. Şi prim-ministrul are un rol semnificativ, numai că poate fi eclipsat oricând de orice mişcare a preşedintelui. Mult-aşteptatul transfer de putere dinspre Kremlin către Casa Albă încă nu s-a realizat. Nu este uşor să faci un astfel de demers, fiindcă impune modificarea Constituţiei şi înseamnă să atingi lucruri simbolice pentru popor sau să încalci cuvinte deja rostite. Pe de o parte, ruşii au vrut dintotdeauna să aibă în frunte o persoană reprezentativă, care să deţină un rol decisiv în conducerea ţării. De aceea în prezent preşedintele nu este doar un lider, ci şi un simbol. Algerile din 2 martie au complicat structura puterii politice la Moscova. Rusia va avea un premier foarte popular, respectat, adulat şi un preşedinte care trebuie să confirme. Pe de altă parte, Putin a promis că va respecta Constituţia. Până la acest moment nu a tranşat puterea în favoarea guvernului, ţinându-se astfel de cuvânt că nu va modifica Constituţia. Nu este exclus ca în calitate de premier să încerce cu ajutorul Rusiei Unite să facă acest lucru. Oricum, această strategie este mai dificil de realizat, fiindcă mulţi membri ai partidului sunt de partea lui Medvedev, iar, o dată ce a devenit preşedinte, numărul acestora este într-o continuă creştere. Astfel, tentativa lui Putin de a prelua puterea cu ajutorul partidului aflat la putere ar putea duce la o ruptură în sânul Rusiei Unite şi la instabilitate politică în ţară.
În presa moscovită a apărut de curând ideea că în acest moment la nivelul clasei politice ruseşti se produce o rearanjare de forţe. Unii politicieni se grupează în jurul lui Medvedev şi aşteaptă ca noul preşedinte să guverneze după metode mai liberale, iar alţii cad în tabăra lui Putin, fiind adepţii stilului riguros după care s-a ghidat.
La Moscova rearanjarea de forţe la nivelul clasei politice nu este întâmplătoare. În defuncta U.R.S.S. şi chiar în scurta istorie a Federaţiei Ruse, adeseori când liderii se schimbau între ei se produceau fel şi fel de permutări, iar tradiţia se respectă şi acum. Următoarele luni sunt decisive pentru Medvedev şi vor fi importante pentru viitorul vieţii politice din Rusia. Medvedev trebuie să tranşeze forţele politice în jurul său ca să devină un preşedinte cu adevărat puternic şi să elimine suspiciunile că va fi o marionetă.
