Din păcate, procesul de integrare a României în Uniunea Europeană nu înseamnă încă şi o transformare radicală a clasei politice româneşti, expertiza demnitarilor mioritici în chestiunea comunitară nedepăşind stadiul oratoriei de diletant a lui Caţavencu şi practica neghioabă a “calificării la locul de muncă”. Faptul că domniile lor îşi permit să facă de râs această ţară pe plan internaţional prin ignoranţa şi prestaţia lor de doi lei nu trebuie să mai fie tolerat, ci atârnat pe gardul prostiei politice.
Consiliul European – întâlnirea şefilor de stat şi/sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene, la care participă şi preşedintele Comisiei Europene. Se reuneşte de cel puţin două ori pe an, sub conducerea şefului de stat şi/sau guvern al ţării care deţine preşedinţia rotativă semestrială a Consiliului de miniştri. Funcţia sa principală este de a oferi Uniunii Europene impulsul strategic prin formularea principiilor şi a recomandărilor politice generale. A fost instituit în decembrie 1974, la iniţiativa preşedintelui francez Valéry Giscard d’Estaing, pentru înlăturarea blocajului decizional comunitar.
Consiliul de Miniştri (cunoscut şi sub denumirea de Consiliul Uniunii Europene) – instituţia UE cu cea mai mare putere de decizie, compusă din miniştrii de resort (afaceri externe, economie şi finanţe, transport, agricultură etc.). Fiecare stat membru deţine prin rotaţie preşedinţia Consiliului de miniştri pentru o perioadă de şase luni. Proiectul de Tratat Constituţional prevede instituirea unei preşedinţii fixe cu un mandat de doi ani şi jumătate şi a funcţiei de ministru de externe al UE, care să cumuleze actualele poziţii de înalt reprezentant în materie PESC (Politică externă şi de securitate comună) şi de comisar pentru relaţii externe (aria comercială).
Comisia Europeană – instituţia responsabilă de reprezentarea intereselor Uniunii independent de politica statelor membre. Ca motor al integrării europene, Comisia are numeroase prerogative şi arii de responsabilitate: dreptul de iniţiativă legislativă, rol executiv, funcţia de reprezentare externă a Uniunii şi de negociere a acordurilor internaţionale în numele acesteia. În calitate de “gardian al tratatelor”, Comisia monitorizează aplicarea corectă a prevederilor tratatelor şi ale deciziilor luate de instituţiile Uniunii. Având un mandat de 5 ani şi numărând la acest moment 25 de comisari cu domenii distincte de competenţă, Comisia este independentă de guvernele statelor membre, acţionând în baza principiului responsabilităţii colective.
Consiliul Europei – organizaţie internaţională cu sediul la Strasbourg fondată în anul 1949 cu scopul promovării unei mai mari unităţi între statele europene membre în vederea protejării şi promovării idealurilor şi principiilor democratice care constituie tradiţia lor politică comună. Consiliul urmăreşte respectarea drepturilor şi libertăţilor individuale fundamentale şi încurajează acţiunea comună în sfera administrativă, juridică, ştiinţifică, culturală, socială şi economică. Organele sale sunt Comitetul de Miniştri, Adunarea Parlamentară Consultativă şi Secretariatul. Numără la acest moment 45 de state membre, România fiind membră a acestei organizaţii din anul 1993.
Parlamentul European – instituţia UE care reprezintă popoarele statelor membre. Creat în anul 1951 de Tratatul CECO de la Paris sub denumirea de Adunare Comună, va deveni o adunare unică pentru cele trei comunităţi europene o dată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Roma (1958). Dacă iniţial rolul său era unul pur consultativ, funcţiile sale au crescut o dată cu adâncirea procesului de integrare europeană: putere legislativă, bugetară şi pe cea de control al activităţii Comisiei. Din anul 1979, Parlamentul European a fost ales pe baza votului universal, principalele grupuri politice fiind cele ale popularilor (creştin-democraţi), socialiştilor, liberal-democraţilor, respectiv ecologiştilor. Următoarele alegeri europene vor avea loc în iunie 2009.
