Acquis comunitar (orig. fr. Acquis communautaire) – sintagmă folosită pentru a desemna toate drepturile şi obligaţiile ce revin statelor membre prin apartenenţa lor la Uniunea Europeană. Legislaţia comunitară se află într-o evoluţie continuă datorită procesului de adâncire a integrării europene şi constă din:
* prevederile, principiile şi obiectivele statutate în tratate,
* actele legislative adoptate întru aplicarea tratatelor şi jurisprudenţa Curţii de justiţie a UE,
* declaraţiile şi rezoluţiile adoptate în cadrul UE,
* documentele oficiale privind pilonul doi (interguvernamental) al UE, anume Politica externă şi de securitate comună a UE,
* actele oficiale din aria cooperării în domeniul afacerilor interne şi justiţiei,
* documentele internaţionale încheiate de către Comunitate şi, de asemenea, cele încheiate între statele membre în cadrul Uniunii.
Acordurile Schengen – cinci din statele fondatoare ale Comunităţilor Europene, anume Franţa, Germania şi ţările Benelux, au semnat la 14 iunie 1985 în localitatea luxemburgheză Schengen acordul privind abolirea graduală a verificărilor vamale la graniţele comune, cu scopul implementării principiului libertăţii de mişcare a tuturor persoanelor, incluzând cetăţenii aparţinând statelor nemembre. Convenţia omonimă de implementare a acordului va fi semnată la 19 iunie 1990 în aceeaşi localitate, intrarea în vigoare fiind stabilită pentru 26 martie 1995. Cea mai mare parte a statelor membre ale UE au aderat la Convenţie: Italia (1990), Spania şi Portugalia (1991), Grecia (1992), Austria (1995), Danemarca, Finlanda şi Suedia (1996). De asemenea, două ţări aparţinând Asociaţiei europene a liberului-schimb (Islanda şi Norvegia) sunt parte la acest set de înţelegeri comunitare din anul 2000. În concordanţă cu obiectivele pieţei unice, acordurile, cunoscute şi sub denumirea de “acquis Schengen”, vor fi integrate în cadrul legislativ comunitar prin intermediul unui protocol anexat la Tratatul de la Amsterdam (1997). De la data de 1 mai 1999, Consiliul UE şi secretariatul său general (sub conducerea lui Javier Solana) au luat locul Comitetului executiv şi Secretariatului Schengen în postura de foruri de decizie/implementare.
Subsidiaritatea – principiu al legislaţiei comunitare conform căruia Uniunea acţionează în arii care nu sunt în competenţa sa exclusivă “doar atunci când scopul chestiunii în cauză nu poate fi atins de o manieră suficientă de către statele membre şi deci, din raţiuni de dimensiuni sau efecte ale acţiunii avute în vedere, acest obiectiv poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii”. Acest principiu a fost instituit concomitent cu Uniunea Europeană prin Tratatul de la Maastricht din 1992 (art. 5).
Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) – cooperarea în această arie reprezintă cel de-al treilea pilon (interguvernamental) al UE, potrivit prevederilor Tratatului de la Maastricht. Iniţial, acest pilon includea politica de azil, reglementările privind graniţele externe ale Uniunii, politica de imigrare, lupta împotriva dependenţei de droguri, respectiv cea de combatere a fraudei internaţionale, cooperarea judiciară în materie civilă şi penală, colaborarea în domeniul vamal şi poliţienesc în prevenirea şi lupta împotriva terorismului, traficului de droguri şi a altor forme de crimă organizată internaţională. Ca urmare a amendamentelor aduse prin Tratatul de la Amsterdam, scopul primar al Uniunii în această arie este de a oferi cetăţenilor europeni un nivel mai ridicat de protecţie în domeniul libertăţii, securităţii şi justiţiei. De atunci, JAI acoperă doar cooperarea în materia penală, cu scopul de a preveni şi a lupta împotriva rasismului, xenofobiei, terorismului, traficului de persoane şi abuzurilor la adresa copiilor, traficului cu droguri şi arme, corupţiei şi fraudei.(G. A.)
