Fostul premier al României, Theodor Stolojan, este perceput de foarte mulţi români drept o personalitate politică de încredere, care poate ocupa oricând fotoliul de prim-ministru sau chiar de preşedinte al ţării. Deşi s-a retras în 2004 din viaţa politică activă din motive medicale, Stolojan continuă să se bucure de încrederea românilor. Care este explicaţia acestui fenomen? Cum poate un lider politic să se menţină în topul încrederii românilor, în condiţiile în care clasa politică în general (partide politice, Parlament) se află la un nivel redus în privinţa încrederii populaţiei? Putem vorbi despre un adevărat “mit politic” în cazul fostului preşedinte al PNL? Dacă este aşa, atunci care sunt caracteristicile acestuia şi care este viitorul politic al lui Theodor Stolojan?
La nivel teoretic, discuţia despre mituri politice este strâns legată de ceea ce înseamnă comunicare publică. Practic, orice model de mit politic este parte integrantă a unei forme de comunicare, prin care se urmăreşte transmiterea unui mesaj către un public-ţintă. În plus, mitul politic are ca obiectiv formarea comportamentelor politice, care ulterior se transformă, în cele mai multe cazuri, în voturi, cu ocazia alegerilor. Poate fi încadrat Theodor Stolojan în categoria miturilor politice? De ce are nevoie un om politic pentru a intra în această categorie?
Pentru a înţelege mai bine situaţia în care se află Theodor Stolojan este important de evidenţiat cum a ajuns fostul premier să se menţină la un nivel ridicat de încredere, fără să fie implicat în mod direct în viaţa politică. De la început trebuie spus că imaginea pozitivă de care se bucură Stolojan se datorează în special perioadei în care acesta a ocupat fotoliul de prim-ministru. Un lucru destul de rar, în condiţiile în care, se ştie, atunci când te afli la guvernare, imaginea ta se erodează în mod inevitabil. Situaţia este puţin diferită în cazul lui Theodor Stolojan, care poate fi considerat un “prim-ministru de criză”, ajungând în fruntea Guvernului în toamna anului 1991, într-o perioadă tulbure a vieţii politice din România. Vorbim despre o perioadă în care instituţiile statului nu mai funcţionau şi se aflau la discreţia unor categorii sociale, care au reuşit să impună un anumit punct de vedere chiar la nivelul politic cel mai înalt. În acest context, Theodor Stolojan a ajuns la Palatul Victoria, principalul obiectiv al mandatului său de prim-ministru fiind organizarea alegerilor generale. Lucru care s-a şi întâmplat, după alegerile din noiembrie 1992 Theodor Stolojan preferând să iasă din viaţa politică românească şi să meargă la Banca Mondială, probabil pentru un post foarte bine plătit. Nu se pot spune foarte multe lucruri despre perioada cât Stolojan a fost şef al Executivului, în condiţiile în care a ajuns în această funcţie pentru a pregăti organizarea alegerilor. Experienţa acumulată la Banca Mondială i-a adus lui Stolojan poate cel mai important atribut pozitiv de care s-a înconjurat de-a lungul timpului, acela că este un bun tehnocrat. În aceste condiţii, mitul politic care se desfăşoară în jurul numelui lui Theodor Stolojan are ca element de bază imaginea aceasta, de “tehnocrat – bun specialist”.
După aproape şase ani petrecuţi la Banca Mondială, Stolojan revine în România, preferând să lucreze în mediul privat. În 2000 s-a hotărât să reintre în viaţa politică, de această dată de pe poziţii de forţă, candidând la funcţia de preşedinte al României din partea liberalilor. Contextul politic de la vremea respectivă nu a fost favorabil unei reuşite la alegerile prezidenţiale din 2000, Stolojan fiind practic nevoit să se bată cu Mugur Isărescu pentru acelaşi electorat. În aceste condiţii nu a fost prea greu ca în finală să ajungă Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor. În ciuda înfrângerii în alegerile prezidenţiale, Theodor Stolojan a preferat să-şi continue activitatea în interiorul PNL, acolo unde a fost martorul unui conflict foarte dur între două aripi puternice, cea condusă de Valeriu Stoica, cel care conducea partidul la vremea respectivă, şi cea condusă de Dinu Patriciu, care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de felul în care PNL era condus de Stoica. Aşadar, o nouă criză politică, care îi oferă prilejul lui Theodor Stolojan să se afirme şi să ajungă în fruntea PNL, în urma unui congres extraordinar, la propunerea lui Valeriu Stoica, cel care a încercat astfel să lase în locul său mai degrabă un apropiat din punct de vedere politic.
Astfel a ajuns Stolojan în fruntea PNL, după un nou moment de criză, de această dată în interiorul unui partid politic. Ajunsîn fruntea liberalilor, Stolojan s-a pregătit pentru alegerile prezidenţiale din 2004, fiind considerat principala alternativă la PSD şi Adrian Năstase. Cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale, după un scenariu care a fost extrem de mult comentat, Theodor Stolojan, plasat foarte bine în sondajele de opinie, a decis să se retragă din cursa prezidenţială, din motive de sănătate, locul său fiind luat de Traian Băsescu. S-a speculat mult asupra motivelor care l-au făcut pe Stolojan să lase locul în cursa pentru Palatul Cotroceni lui Băsescu. Un lucru este cert: Stolojan, deşi a abandonat competiţia politică, a continuat să se bucure de încrederea românilor. Un lucru oarecum inexplicabil, în condiţiile în care un lider politic renunţă la bătălia politică chiar şi din motive medicale. La vremea respectivă s-a spus că este sfârşitul politic al lui Theodor Stolojan. Nu a fost să fie aşa. Având la bază o puternică relaţie de prietenie şi încredere cu preşedintele Traian Băsescu, cimentată în decursul timpului în special cu ocazia formării Alianţei D.A. PNL – PD, Stolojan a decis să se alăture echipei acestuia de la Palatul Cotroceni. De pe această poziţie, fostul premier critică ori de câte ori are ocazia Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu, dar şi managementul PNL, aflat tot sub administrarea lui Tăriceanu. Tocmai aici apare principalul dezavantaj al lui Theodor Stolojan, care în ultimul an s-a bucurat de cote de încredere ale populaţiei la nivelul preşedintelui Traian Băsescu. Deşi este membru PNL, Stolojan lansează atacuri la adresa Guvernului şi a PNL de pe poziţia de consilier prezidenţial, orice atac venit din partea sa fiind asociat cu criticile din ce în ce mai dese ale preşedintelui Băsescu la adresa aceloraşi actori, Guvernul şi PNL. De aici şi până la a spune că Stolojan este o “armă politică” pusă în slujba lui Traian Băsescu nu mai este decât un pas.
Dacă acum mai bine de 10 ani puteam discuta cu certitudine despre “mitul politic” Theodor Stolojan, care a luat diferite forme, cea mai cunoscută fiind “mitul salvatorului tehnocrat”, acum situaţia este puţin schimbată. Condiţiile economice şi politice fac ca acest mit să nu mai aibă aceleaşi efecte. România se află la sfârşitul unei lungi perioade de tranziţie economică şi nu ar mai avea nevoie neapărat de un Executiv format din specialişti, tehnocraţi, care să gestioneze stabilitatea macroeconomică. Din punct de vedere politic, atâta timp cât Stolojan va lansa atacuri la adresa Guvernului şi a PNL din poziţia de consilier prezidenţial, aceste atacuri vor fi lipsite de credibilitate. Eventuala încercare a sa de a prelua iniţiativa politică în interiorul PNL are puţine şanse de reuşită atâta timp cât preşedintele liberalilor este şi şeful Guvernului. Vorbim aici despre o ecuaţie simplă în care interesele economice şi politice de moment primează în dauna unor propuneri ideologice lipsite de simţul practic. Şansele de reuşită ale unei reveniri în prim-planul vieţii politice a lui Theodor Stolojan depind de felul în care acesta va reuşi să schimbe imaginea conform căreia este o eternă “soluţie de avarie”, un “om al crizelor”, aceste caracteristici fiind elementele care au susţinut de-a lungul vremii “mitul politic” Theodor Stolojan.
