Unele dintre social-democraţiile Europei oferă modele de succes în rezolvarea unor probleme frustrante de politică internă. Fără surle şi trâmbiţe, Suedia, Olanda şi alte ţări cunoscute pentru sistemele social-democrate asistenţiale (“welfare states”) au adoptat reforme inovatoare, bazate pe principiile economiei de piaţă, în probleme ca sistemul de pensii, transporturi şi educaţie. În timp ce politica din România rămâne cantonată în partizanat, partidele europene de stânga şi de dreapta şi-au unit forţele pentru a implementa idei şi politici de economie de piaţă care oferă modele de succes.
apta au obţinut performanţe la guvernare întrecând Statele Unite în ceea ce priveşte reforma pe principiile economiei de piaţă. Atunci când fostul secretar american pentru apărare Donald Rumsfeld numea aliaţii tradiţionali din NATO, ca Franţa şi Germania, “vechea Europă”, el exprima un stereotip puternic răspândit în SUA. În această viziune, Europa este îmbătrânită şi calcifiată – reticentă la schimbări şi privind mereu spre trecut – în timp ce SUA se află la polul opus: dinamică, inovatoare, dornică de a îmbrăţişa viitorul. Aşa că americanii ar putea fi surprinşi să afle că “bătrâna” Europă este de fapt înaintea SUA în ce priveşte rezolvarea unor probleme spinoase de politică internă.
Cum au reuşit unele state europene să depăşească obstacolele politice şi să realizeze schimbări importante? Gradul de colaborare politică necesar pentru realizarea reformelor este poate trăsătura cea mai importantă a experienţei europene. Partidele aflate de ambele părţi ale spectrului politic au învăţat arta adevăratului compromis.
Modelul suedez este un foarte bun exemplu. Social-democraţii, centriştii şi conservatorii din Suedia şi-au unit forţele pentru a adopta măsura conturilor personale de pensii plătite din bugetul de stat. Blocuri politice de diverse orientări au ajuns la un acord asupra unui program naţional de vouchere în învăţământ, care în ultimii 15 ani a condus la creşterea de aproape zece ori a numărului de studenţi în şcolile private din această ţară.
Legea privind voucherele pentru învăţământ a fost adoptată de un guvern condus de conservatori în 1992. Iniţial, fiecare elev din Suedia avea posibilitatea de a folosi un voucher în valoare de 85% din finanţarea publică alocată pe elev în şcolile publice pentru a-şi acoperi parte din taxele de studiu la o şcoală privată. Când au venit la putere în 1994, social-democraţii ar fi putut să anuleze legea. În loc de asta, ei au preferat să crească valoarea voucherului până la 100% din finanţarea publică pe elev din sistemul de stat, dar în acelaşi timp au interzis şcolilor private să perceapă taxe mai mari decât valoarea voucherului. Acest compromis a îmbinat obiectivul conservator al finanţării publice complete pentru promovarea opţiunilor educaţionale cu scopul socialist al cheltuielilor egale pentru toţi copiii.
Partidele suedeze au ajuns la un compromis asemănător cu privire la reforma sistemului de pensii. Discuţiile au început în 1989 sub guvernul condus de social-democraţi, au continuat în guvernarea conservatoare şi s-au încheiat sub un alt mandat social-democrat. În cele din urmă, reforma a inclus elemente dorite de stânga, între care continuarea şi finanţarea completă a unui sistem de pensii exclusiv public şi cuprinzător, cu trăsături dorite de dreapta, între care un sistem bazat pe principii de piaţă prin care toţi suedezii să-şi poată investi parte din contribuţiile la buget în unul din cele aproape 800 de fonduri de pensii private.
Partidele de centru-dreapta şi centru-stânga din Olanda au făcut front comun cu angajatorii şi sindicatele, pentru a reforma un sistem de asigurări pentru incapacitate de muncă supraîncărcat. Decizia a însemnat eliminarea sau reducerea plăţilor pentru aproape unul din şapte cetăţeni olandezi adulţi. Franţa şi-a redus dependenţa energetică, transformând energia nucleară în principala componentă a industriei sale energetice.
Economiile de piaţă îi învaţă pe oameni să-şi monitorizeze permanent competiţia, iar competiţia între ţări pentru locuri de muncă şi capital nu face excepţie. Partidele politice din România ar putea lua ca model experienţa statelor exemplificate. Aşa cum demonstrează dovezile din Suedia şi nu numai, Europa ştie să-şi gestioneze mult mai bine problemele de politică internă chiar decât Statele Unite.
